Convingeri și convingeri


sursa: http://kindredgrace.com/the-dangers-impersonal-convictions/

Destul de devreme m-am convins că deși avem un singur Dumnezeu, convingerile sunt extrem de personale.

De exemplu am știut pe cineva care a zis căsătorită fiind, cu bărbat și copil, că ea nu mai gătește și că cine vrea de mîncare să-și facă. Că timpul l-a dedicat Domnului. Fain!

Apoi știu pe cineva care după ce s-a pocăit a decis să-și dea toate lucrurile din casă că vine Domnul. La asta nu mai trebuie să continui. Asta s-a și întîmplat…

Apoi mai știu că unuia i-a venit ideea să joace la loto după Biblie. Trebuie să conțină Biblia și așa ceva, dacă este scrisă de Dumnezeu. N-a cîștigat nimic.

Deci există pocăiți ce au convingeri personale foarte puternice.

Apoi mai sunt(em) din ăialalți care gîndim altcumva decît cei de mai-sus. Convingerile noastre sunt undeva la limita credinței și încercăm politicos să depășim limitele în sens pozitiv, dar nu extremist. Și pe deasupra nu le impunem.

Sau sunt din aceia ca și Gabor, ce pică-n acid, e scos de un înger, e vegheat de un înger la spital și apoi îi crește carnea la loc. Ce convingeri personale o fi avut? Nu cred că s-au deosebit prea tare de majoritatea dintre noi.

Azi m-a atras de atenție un oarecare Curbet Alexandru în legătură cu răspunsul meu de acum aproape un an la întrebarea și articolul din Moldova Creștină ,,Este bine să se sărute mirii la înregistrarea căsătoriei civile dacă încă nu au fost cununați?“ Zicea respectivul acolo că ,,primul sărut la cununie e o dovadă a purității și e un lucru frumos. Nu zic că e ușor, dar se merită.”

Asta da convingere. Mie îmi plăcea mai mult cînd căsătoriile erau aranjate de părinți. Dar Moldova e Moldova și România e România, normal. De exemplu la noi nu e ca la ei. La noi logodna e o chestie cu urmări legale.

Și cum îi cu țucatu atunci? Păi nu există reguli din astea, că nu scrie la NT!!! Nici la VT!!!

Deci dacă tu ai credința mare (credința, nu altceva) fă ce crezi tu, că nimeni nu-ți are baiu. Numa nu călca pe bec. Mai ales al miresei. Că după aia vezi tu!

Cu internetul, vedem și căsătorii la distanță. E prin credință? Sunt ăia mai sfinți? Cine știe?

Poate dl Curbet Alexandru și dl/dna Pernath ce afirmă ,,Însă, indiferent de felul cum se oficiază o căsătorie fiecare în parte v-a demonstra care şi cât de mare este relaţia lui cu Dumnezeu. Personal cred că fr. Pastor Vasile Filat nu a dat un sfat prea exagerat, în fond, tinerii care s-au abţinut până la căsătorie, bănuiesc că au tăria şi vor proceda exact aşa cum vor fi îndemnaţi de Duhul Sfânt să o facă. În altă ordine de idei, ofiţerul stării civile nu specifică cum anume trebuie să-ţi săruţi mireasa. Un sărut pe obraz este mai mult decât satisfăcător pentru toată lumea prezentă, în plus, dacă tinerii nu s-au mai sărutat până atunci, mă îndoiesc că aceştia vor dori să experimenteze primul lor sărut intim în văzul tuturor. Să nu uităm cât de stângaci am fost cu toţii la primul nostru sărut, în niciun caz nu doream un public numeros.”

Le recomand un pas prin credință mai departe. Vorbesc serios. de exemplu la evreii mai credincioși există un manual de sex: http://www.bbc.com/news/magazine-22152700. Dar numai pentru ultrași. Io n-am credință așa mare. se zice că sexul vinde tot, dar eu nu mă vînd pentru așa ceva.

Azi pe BBC au fost multe știri controversate cu evrei: dați afară dintr-un sat din Guatemala, asta cu manualul, și încă una parcă. Cred că islamiștii își fac de cap și îi atacă ca să arate că nu numai ei sunt ultrași. Așa cred eu.

Deci, îmi plac cei cu convingeri. Mai greu este pentru cei șovăitori. De exemplu pe același sit se mai întreabă: ,,Este biblic să faci uz de Internet?” Probabil că în curînd se va pune întrebarea ,,Dacă limba este cel mai păcătos mădular, n-ar fi mai bine să nu vorbim sau mai bine să o tăiem?”

N-am răspuns pregătit, așa c-o tai! Pace! (sau pentru cei cu alte convingeri Saltare taică și noroc!)

 

The Governance of “Sar Shalom”


Alexandru Nădăban:

Charles Strohmer on wisdom, peace, politics and most of the cRisis our society face.

Originally posted on Waging Wisdom:

lioin and lambIn February 2012, former Senator Rick Santorum made headlines in a controversial statement criticizing President Obama’s worldview. Santorum was running for the Republican nomination for President of the United States. Although his comment puzzled many news analysts, it was clear to many Christians that Santorum had implied that the president’s worldview was not sufficiently biblical to ensure wise political direction for the country. It’s far too easy, however, for us Christians to kick back and assume that we have a thoroughly biblical worldview about politics.

But let’s reflect on that assumption. Our country is poised for long, tedious, and potentially heated political campaigns to begin for the Republican and Democrat nominations for President of the United States. So this seemed like a good moment to press pause and reflect.

As followers of Jesus Christ, we need to ask ourselves how consistently do we see political life through the eyes of…

View original 1,263 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Aniversare: un an în Purgatoriu


sursa: dubioasă

Da. A trecut un an. Și a trecut repede. Ca să nu mai spună unii că timpul trece încet în purgatoriu. Ha, ha!

Purgatoriul mi-a adus multe, multe îndoieli. M-am mult m-am îndoit decît m-am dez-îndoit. Ce să-i faci? Eu sunt de vină. Cu toate că aș putea da vina pe oricine.

Certitudinile sunt rare. La fiecare certitudine vreo cîteva îndoieli. Vreo zece. În medie.

Dar certitudinile sunt decisive. Nu de alta, dar de îndoit te poți îndoi de orice. Oricînd. Oriunde.

De exemplu, aici ști cînd intri. Nu știi cînd ieși. De obicei ieși mai tîrziu. Mai bine mai tîrziu decît niciodată…

Într-un an sunt 365 de zile. Doar vreo 60 la sediu. Restul aiurea. Un fel de fefe. Sau ID.

Realizări? Mici, dar importante. Sau mari, deci importante!

Nu pot să uit remarca unuia dintre îngeri dis-de-dimineața:

- Domnu Nădăban, aveți prieteni la laborator!

- ???

- Hemoglobina peste 12!

Vești bune și în Purgatoriu. Așa mai vii (d)acasă!

Deci luni o evaluare. Adio chemio-terapie! Aia pe care am refuzat-o din 2008, dar am făcut-o în 2014.

Acum un an unii îmi spuneau: Nu fă!

A trecut. Cu urme. Dar a trecut. Se putea fără urme, dar aș fi trecut eu. Dincolo.

Și acum un banc de dincolo. N-am găsit cu teologi. Cu oameni de știință:

Oamenii de știință jucau de-a vațascunselea în Rai. Se pune Einstein și începe să numere. Toți se ascund pe unde pot, numai Newton ia o cretă, desenează un patrat cu latura de 1 m și se asează în mijlocul lui. Dupa ce termină de numărat, Einstein se întoarce și, binențeles îl vede pe Newton:
Einstein: – Te-am văzut. Tu ești Newton.
Newton: – Îmi pare rău, dar nu sunt eu.
Einstein: – Cum adică nu ești tu? Te cunosc foarte bine. Ești Newton.
Newton: – Ia privește mai atent. Ce vezi?
Einstein: – Tu în mijlocul unui patrat cu latura de 1 m.
Newton: – Păi și ce înseamnă Newton pe metru patrat?
Einstein: – Pascal.
Newton: – Păi vezi, el e!

Sondaj islam


sursa: http://www.islamreform.net/new-page-228.htm

Sunteți inteligenți. Că altfel nu mi-ați citi blogul! :-)

Nu-i de mirare și nici o întîmplare că suntem împreună aici. Dar aș vrea să vă pun o întrebare ce mi se pare importantă. Asta dacă suntem capabili să facem abstracție de disputa cu Crislamul, ITPB, Miroslav Volf, Corneliu Constatineanu și contestatarii vehemenți sau timizi de aici și d-aiurea.

Intro: Pavel spune că neamurile se închină dracilor. Coranul, pretindea Mohamed i-a fost dat de îngerul Gabriel.

Ori îngerul nu putea face asta decît dacă s-a despărțit de Dumnezeul Vechiului Testament pentru că informațiile din VT și Coran se contrazic. Sau ăla n-a fost îngerul Gabriel.

ÎNTREBARE:

Lăsînd la o parte teologia trinității, revelația scrisă primită prin scriitorii Noului Testament de după Evanghelii pînă la Apocalipsă, ați fi dispuși ca și creștini ce puneți în practică revelația Bibliei să-i tratați pe mohamedani așa cum a făcut-o Isus, înțelegînd că au fost induși în eroare?

Dacă da, cum anume? Dacă nu, care ar fi motivele?

 

Mărturii peste veacuri: Marcu Nichifor


Alexandru Nădăban:

Același inconfundabil Marcu Nichifor.

Originally posted on Jurnalul Florentinei:

Vacanța era pe sfârșite. Plecarea noastră se apropia. Melancolia ne cuprindea pe toți, mai ales pe bunici. „Oare asta va fi ultima noastră revedere în trup?”, îmi imaginam că se întreabă încet. Eu, ca să îmi înăbuș același gând, îmi făceam de lucru cu bagajele: puneam în geamantan, scoteam și o luam de la început. Bunicul a venit în cameră, s-a așezat pe un taburet în fața sertarelor de la birou și a început să caute certificatul lor de căsătorie, vechi de 58 de ani. L-a găsit cu greu, printre alte certificate de naștere, de moarte, de botez ale străbunilor săi (și ai mei!). De sub ele a scos la iveală și o copertă albastră de caiet, destul de veche, plină cu vreo 4-5 plicuri, pline doldora cu scrisori și fotografii vechi de familie. A deschis coperta, a luat în mînă plic cu plic și le-a deschis atent. Privindu-l, îmi…

View original 1,840 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

File din viaţa unui pionier baptist


Alexandru Nădăban:

O altă istorie decît cea din cărți

Originally posted on Jurnalul Florentinei:

Provocată oarecum de Elena, îndrăznesc să îmi fac „public” unul din referatele din studenție (deși acesta a fost citit în urmă cu câțiva ani în plenul Bisericii Baptiste din Hațeg). Referatul cu titlul „FILE DIN VIAȚA UNUI PIONIER AL CREDINȚEI BAPTISTE ÎN ROMÂNIA: ILIE MÂRZA” l-am scris în anul III de facultate (2001) pentru cursul „Istoria baptiștilor”, susținut de prof. univ. dr. Ioan Bunaciu.

În pregătirea și redactarea lui un merit deosebit l-a avut și soțul meu prin tehnoredactarea textului și prin obținerea și selectarea materialului de care eu nu dispuneam.

*******************************************************

Unul dintre cei mai de seamă părinţi şi scriitori ai Bisericii, Tertulian (sec.II), a afirmat faptul că “sângele martirilor este sămânţa Bisericii”. Fiecare generaţie de credincioşi a avut de adus o jertă fără de care Biserica n-ar fi putut merge mai departe. Şi nouă, de asemenea, ni se cere să ne aducem pe noi înşine…

View original 3,932 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor (dummies)


sursa:http://orangeumar.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html

Am aflat recent cu unii dintre indivizii ce au plecat să lupte anul trecut în Siria chipurile, pentru islam, aveau în bagaje cartea Islam for dummies, adică Islamul pe înțelesul nătîngilor cumpărată de pe Amazon. Mă întreb ce scria acolo de au intrat în depresie și s-au aruncat în aer!

Unul dintre intervievații Annei Nivat din Pakistan spunea că ăștia de se aruncă-n aer sunt școliți în licee, colegii și facultăți și că madrasele (școlile islamice) nu propagă așa ceva. Valabil pentru Ben Laden și indivizii din 11.09 de la turnuri. Dar același individ spune că el nu-i oprește elevii săi ce vor să meargă în Irak să se bată cu americanii. Aici m-a pierdut!

Ar trebui să scrie cineva o carte, sau mai multe, în același ton cu Islamul pe înțelesul nătîngilor, cum ar fi Christianity for dummies sau Creștinismul pe înțelesul nătîngilor.

Mai că m-aș angaja la așa ceva. Sau cel mai bine, o carte comună pe limba tuturor: Islam and Christianity for dummies. Adică Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor.

În același timp aș propune celor ce vor să se arunce în aer, fiind frustrați că nu pot să demonstreze logic superioritatea religiei lor, să nu mai omoare musulmani, creștini, evrei și atei sau oameni de alte religii, ci să consulte ghidul Islam and Christianity for dummies. Nu de alta, dar s-ar evita unele confuzii.

Poate și-ar da seama că ceea ce există în Occident și aiurea nu mai e de mult creștinism. E altceva.

Oare atunci ne-ar căuta pe noi, singurii și adevărații creștini?

WISDOM: THE MISSING AGENCY OF FOREIGN POLICY


Alexandru Nădăban:

In The Mighty and the Almighty, Madeleine Albright writes that in university she was taught that religion had no part in shaping the world of foreign policy.

Originally posted on Waging Wisdom:

(Apologies for my silence lately. I have been busier than I thought I would be with two recent speaking engagements and writing two articles. I will return to regular posting here very soon. Meantime, here is the first of the two short articles that I was invited to write for Capital Commentary, an online publication in Washington DC that is read by religious and political leaders and advisers. I’ll post the second article Wednesday.)

“Problems cannot be solved by the same level of thinking that created them.” Albert Einstein

waiting to changeWisdom: The Missing Agency of Foreign Policy
by Charles Strohmer

In The Mighty and the Almighty, Madeleine Albright writes that in university she was taught that religion had no part in shaping the world of foreign policy. Hans Morgenthau, George Kennan, and Dean Acheson, she writes, theorized in almost exclusively secular terms. Religion wasn’t rational. To talk about it invited…

View original 686 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Creionu’ chimic le-a venit de hac


Alexandru Nădăban:

Creionu chimic modernizat a la Microsoft

Originally posted on AntiMafia:

Înainte de 1989, din arsenalul gaborilor de la secție și a șobolanilor de birou cu ochelari groși ca fundul sifonului ce-și toceau de zor mânecuțele cu birocrația comunistă, nu lipseau trei elemente fundamentale : boldurile, indigoul și creionu’ chimic. Vreau să spun că, la vremea aceea, din moment ce înmuiai pe limbă vârful movuliu al creionului și semnai procesul verbal în două exemplare, soarta îți eraingerul microsoft pecetluită. Umbla prin cartier o glumă cum că până și hârtia igienică avea dublu strat, pentru că o copie merge la Securitate. Timpul a trecut. Aruncată în volbura societății informaționale, România a plătit cu vârf și îndesat pentru integrarea euro-atlantică prin mii de contracte de tehnologizare și retehnologizare la care au fost supuse instituțiile statului. Treptat, creionul chimic a fost înlocuit de computere și imprimante inteligente care promiteau reducerea aparatului birocratic și a corupției aferente. Sute de milioane, miliarde de dolari s-au scurs din…

View original 772 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Documentele secrete din megadosarul DNA de 1 miliard de euro


Alexandru Nădăban:

Dealtfel, scandalul PRISM și dezvăluirile defectorului CIA Edward Snowden aveau să dea în vileag modul în care marile corporații IT Google, Apple, Microsoft, Facebook, AOL, PalTalk and Yahoo deveniseră instrumente de spionaj în mâna serviciilor secrete americane. Unde au fost serviciile secrete române în tot acest timp ? Ce făceau SRI, SIE, STS și celelalte zeci de servicii speciale române cu tot cu analiștii și agenții lor în timp ce evangheliștii Microsoft își defineau strategiile de război, misiunile, dușmanii și câmpul de bătălie?

Originally posted on AntiMafia:

Evanghelismul Microsoft – Războiul sfânt împotriva competiției

 

“… we crossed a line. And that needs to be — that needs to be understood and accepted. And we have to, as a country, take responsibility for that so that, hopefully, we don’t do it again in the future.”

Barack Obama 1 August 2014 – fragment din discursul prin care președintele SUA recunoaște existența închisorilor CIA și folosirea torturii.

Continuăm cu publicarea unor documente relevante din cel mai mare dosar de corupție deschis de procurorii Direcției Naționale comes-3096-003Anticorupție. Megadosarul de șpagă și corupție Microsoft – EADS în care sunt luat la puricat contracte în valoare de 1 miliard de euro obținute de mari corporații prin încredințare directă în perioada 2001-2010 de la Guvernul României. Mita plătită unor înalți demnitari români în conturi off-shore și direct, cu sacoșa, fiind estimată la circa 60 de milioane de euro. Vă atragem atenția că toate…

View original 1,425 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Scandal. Secret. Erezie. Excludere.


sursa: http://eofdreams.com/spy.html

Dac-ar fi să enumăr cele mai bine vîndute știri, articole și posturi ar trebui să aleg dintre cele cu tagurile scandal/ secret/ erezie/excludere. Nu este ceva propriu numai lumii, ci și bisericii. Postezi un subiect teologic serios (altul decît baticul, lungimea fustei, femeia n-are voie să deschidă gura-n biserică, botezul cu Duhul Sfînt, apă, etc, cina cu must, vin, suc și sînge de focă) și nu te citește nici…

Dar ia să vezi dacă începi cu fratele cutare rupe tăcerea. Sau scandalul de la biserica din… Sau erezia nimicitoare predicată de cutărescu… Și de ce nu excluderea clanului X sau Y? Sare Internetu-n aer! Natura păcătoasă bat-o vina! Zăgazul bîrfei internaute se dezlănțuie. Curiozitatea milenară a lui Adam și Eva se reaprinde.

Zicea un frate mai mucalit că în anumite biserici e o zumzăială, o forfoteală aproape continuă. Bilețele, șușotele, copiluți și copiluțe, bombonele și plimbărele. Asta pînă-n momentu-n care fratele de la amvon decide la un punct banal al predicii să spună: „Am auzit că o soră de la noi din biserică…”

Aici se face liniște-nmormîntală. Toată biserica-și ține respirația. Noroc că suspansul nu ține prea mult că jumătate din auditoriu ar muri din lipsa oxigenului la creier și jumătate din cauza atacului acut de panică.

După aia să vezi! Chiar și indivizii cu capacitate cilindrică redusă, la circa 1 pînă la 1,5 neuroni, își dau cu părerea, mai ceva ca rușii cu katiușa. Zbang în dreapta. Zbang în stînga. Zbang în sus și-n jos. Unii așa se zbenguie… Ferice de cei săraci cu zbenguiala? Cine știe?

Dar, dincolo de subiectele incendiare sau cataclismice, de trăsnete din cer și alungări în iad, purgatoriu și alte chestii mai anatomice, articolele  pălesc pe lîngă contribuțiile comentatorilor și comentatoarelor. Aici se rupe pisica. Acum se aruncă animalul-n curtea cuiva. Ba chiar și peștele începe să miroase suspect.

De n-ar fi scurtat încă din proiect Domnul timpul cît stăm treji și dacă am rezista la mai mult de 5 litri de cola și 2 de cafea de plutește lingurița, nu știu cum am fi scăpat!

Și vezi cum o ia cîte unul pe arătură… De toamnă, nu alta. Sau de Răscoala: brazd-adîncă și-ngustă! Da’ nu se mai oprește…

Io-i deplîng pe cei ce au abonați din ăștia ce-i tot pisează.

Că ascultă, nu te-ai gîndit că chestia aia e de fapt pe dos? Dar că pe vremea aia tu umblai în pantaloni scurți pe cînd eu terminasem de trei ani armată, mă căsătorisem, aveam trei copii, 100 de kile și rupeam suta-n 10.1? Da tu nu te-auzi ce vorbești? Retoric? Da uită-te ce avatar ai, mai taci din gură! Frustratule! Iar te-ai găsit tu să dai cu melița. Și ce dacă ai studii? Io am școala vieții! Și uite că așa scrie aici, ce tu ai altă Biblie?

Care ar fi inversul de la Scandal. Secret. Erezie. Excludere? Dar cine citește așa ceva?

Pe dos, nu?

Fundamentaliști din toate țările uniți-vă! Teoria conspirației vă unește!


sursa:http://www.elefant.ro/carti/conspiratii-si-scandaluri/islamistii-cum-ne-vad-ei-pe-noi-156345.html

Citiesc și recitesc de cîteva zile Anne Nivat, Islamiștii. Cum ne văd ei, Corint, București, 2011. Prefața scrisă de Dominique Wolton.

Nivat merge în 2005 în Pakistan, Afganistan și Irak și se întîlnește cu islamiști. Cu Abdoul Rashid Ghazi, aflat în arest la domiciliu în Pakistan din 2004, director adjunct al unei madrasa de 2500 de băieți și 3000 de fete. Cu Anis Ahmad, director adjunct al Institutului de Studii Politice din Islamabad. Cu Abou Bakar Siddique, redactor șef al uni ziar, doctor în studii religioase, licențiat al Universității din Cairo. Cu Atiq-Ur-Rehman, directorul madrasei Jamia Islamia, membru al partidului islamic de opoziție Jamiat Ulama Islam. Cu Ahmed, refugiat din Afganistan, instructor la Abou Hanifa ce formează institutori pentru medrasa. Foarte interesantă discuția cu șoferul său, tot un refugiat afgan.

În Afganistan Nivat se întîlnește cu Sardar, un vechi perieten, Sami, Daoud, apoi cu un reprezentant al talibanilor.

În Irak ea se întîlnește cu Nidret, o turcmenă, profă de limba engleză la universitatea din Kirkouk, cu Leila, victima unui atentat, și soțul ei Hussein, șiit, apoi cu fra Youssouf Mirkis de la mănăstirea dominicană din Bagdad,Walid Al- apoi cu Tariq Al-Hashimy, directorul adjunct al Partidului Islamic Irakian. Ea îl intervievează și pe șeicul Abdel Salam Dawoud Al-Kubaisi, liderul Asociației suniților ulema. Este primită de către Walid Al-Hilly, un înalt funcționar al partidului șiit Dawa.

La Falludja ghidul Omar îi facilitează un interviu cu Youssouf, emir al Armatei lui Mohamed.

Indiscutabil ceea ce spun oamenii ăștia e mult mai interesant decît ce debitează cei ce n-au pus piciorul într-o țară musulmană, darămite una islamică. Printre temerile islamiștilor se numără, globalizarea, influența media, recrudescența pornografiei, a nudității, a imoralității în general. Frica că un grup de mari bogătași dețin frîiele puterii asemenea unui guvern mondial ce hotărăște ce vrea fără să țină seama de identitatea religioasă. Vă sună cunoscut?

Musulmanii, dar mai ales islamiștii nu își dau seama de ce Occidentul nu pedepsește la fel violul și crima, pentru că ele atentează în mod egal la demnitate. În același timp atît Occidentul, cît și islamul recurg la stereotipuri, la descrierea caricaturală a celuilalt, în ultimă instanță la demonizarea celuilalt.

„Othernessˮ sau alteritatea este total desconsiderată de fundamentaliști. Mi se pare interesant că tocmai eliminarea alterității duce mai repede și mai ușor la realizarea globalității, la o conducere mai ușoară și la manipularea facilă în cazul apariției unui guvern mondial. Partizanii unui dumnezeu dur, intransigent și răzbunător, fundamentaliștii cer lichidarea celorlalți ce nu sunt ca ei. În numele cui? A ce?

Dacă nu sunt capabili să-și imagineze altcumva fericirea pe pămînt, să nu ne mirăm că ne pasc mai multe războaie, că pacea se face prin uciderea celuilalt și că drepturile și libertățile vor fi restrînse. Teoriile conspirației se vor înmulți, serviciile secrete și măsurile de control, îngrădirile de tot felul se vor înmulți.

S-ar putea ca islamiștilor și în general musulmanilor să le fie mai ușor, avînd în vedere că islam este supunere, dar niciunde în partea asta de lume teroarea și asuprirea nu a biruit. Amenințarea islamică sau islamistă este o reacție ce poate fi explicată, chiar înțeleasă. Islamul concentrează nemulțumirile, frustrările și angoasa credincioșilor musulmani. Țintele predilecte: armata de ocupație, bazele militare, colaboratorii. Cam aceleași cu țintele aliaților din Al doilea Război Mondial. Cine mai are dreptate?

Prizonierul din mine… evadează!


Sunt deținut. Sau cel puțin așa arăt. De modă veche. Tuns chilug. Zero. Zero că mașina de tuns este la gradația 0. Cea mai mică.

Era un stigmat. Un pic și acum. Mai ales dacă n-ai chef de așa ceva.

Unii totuși se tund zero sau se rad pe cap din proprie inițiativă. Ca să pară mai virili. Sau să pară ca alții. De virili. De periculoși. Că parc-ar fi ieșit ieri de la mititica. Mint. Eu nu.

Eu sunt prizonierul ei. N-am vrut. A ei, cea cu nume sofisticat. Sub comuniști ar fi avut alt nume. Sub staliniști probabil unul sovietic. Sub naționaliștii noștri probabil ceva gen popescu…

Acum un an și mai bine voiam să cumpăr niște paradăici în centru. Eu mă uitam la ele, tanti se uita la mine. Aut of nouăuă mă chestionează:

- Suferiți de ceva?

- Da. De ce?

- Păi sunteți așa de alb…

În Africa aș fi valorat mai mulți bani. Nici așa nu mă plîng. Tratamentele variază între 9 și 13 mii de lei. Asta doar pentru cîteva zile. Mă gîndesc cu groază că într-o zi o să mă răpească unii și o să extragă din mine miile alea de euro. Poate așteaptă să termin mai întîi să extragă totul o dată. Sunt hommo chimikalus.

Dar există și un avantaj. Asta dacă mă declar la o biserică mai vorba aia, istorică. Nu o să putrezesc, așa că voi fi declarat sfînt. Așa că am început să-mi scriu memoriile. Se vor vinde bine.

Poate o să ajungă și icoana mea să facă minuni. Sau dacă după ceva timp vor îngropa pe cineva peste mine cumva, dac-o s-o ia la fugă cînd o să se-atingă de oasele mele nu va fi o surpriză. S-a mai văzut un caz… Făcea Elisei chimio? Ne…

Am cochetat și eu cu ideea perucii. Apoi cu șapca. Apoi a venit căldura. Ce tot atîta fandoseală? Că doar și Băsescu și-a tuns șuvița…

Dar nu-i spuneți, mă pregătesc să evadez. Ea nu știe încă. Îmi tot dă tîrcoale, dar e pe ducă. Ea, nu eu! Am învățat-o minte.

Democrația, ISIS și războiul (sfînt) sau falsă predică în 3 puncte


sursa:http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Simulated_Napalm_Airstrike.jpg

Nu sunt mult țări în lumea asta care beneficiază de o democrație reală. Și chiar dacă beneficiază părerile unora atrag atenția asupra populismului politicienilor ce atrag voturile și duc țara într-o direcție nedorită de fapt de majoritate. Pe de altă parte, în mai este și cazul absenteismului la vot, astfel că doar 15-25% din populația cu drept de vot determină destinul majorității. Democrația este ineficientă.

Și mai ineficientă se dovedește atunci cînd trebuie luate măsuri excepționale urgente.Vezi reacția Franței, Marii Britanii și Statelor Unite la declanșarea Celui De-al Doilea Război Mondial.

Spre deosebire de democrațiile nehotărîte, dictatura s-a dovedit mai eficientă, cel puțin pe termen scurt. Și aici mă gîndesc la Hitler și la Germania. Nu la Mussolini și la Italia. Și La Stalin și URSS. Dar a apărut și Gorbaciov și totul s-a schimbat. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă Kennedy era președinte timp de două mandate…

Am un prieten mai străin, mai umblat prin lumea asta și mult mai hîrșit prin gioburi de management la înalt nivel. Ultima dată a refuzat un salar de $1000 pe zi. Deci…

Spune el că dacă vrei să nu se rezolve nimic ai nevoie de un comitet. Dacă vrei eficiență îți trebuie un dictator. Unul bun. Evident, dar unde să-l găsești. Cred că pot număra pe degetele de la o mînă indivizii ce de-a lungul istoriei au dictat bine. Înțelegeți ce vreau să spun…

Subiectul II: ISIS

În primul rînd IS sau ISIS sau SISL nu este un stat. Deloc. Ca să fie așa ceva trebuie să arate cîteva trăsături evidente: granițe, monedă, cetățeni, sistem bancar, sistem de justiție, conducere centralizată, armată (nu e chiar necesar), poliție, administrație cu alte cuvinte, infrastructură, sedii ale puterii, reprezentanțe diplomatice, etc. califatul auto-proclamat este o jecmăneală nemaivăzută și nemaiîntîlnită a unor psihopați/sociopați cu delir religios pe fond islamic. Altfel nu se explică.

Că ei îi atrag pe cei ce critică pe bună-dreptate Occidentul pentru unele din hibele sale, e ceva firesc. În fine cineva se ia de Occident și promite să-l curețe. Dar chiar îl va curăți? Cu ce și de ce să-l curețe? Cu teroare și neprihănire musulmană?  Ar fi chiar ceva nemaivăzut și nemaiîntîlnit.

De exemplu, lichidează ISIS pornografia? Păi femeile vîndute de ISIS e tot aia, dar în altă formă. Corupție? Păi ei au înlocuit-o cu frica. De ISIS. Că de Allah cine se mai teme cînd numai de akaem mai mor dușmanii lui Allah? Apoi pentru o democrație,  islamul nu este o ispită, o alternativă sau un progres. Este doar teroare. Chiar și pentru musulmani. Deocamdată nu știu vreun stat nemusulman în care  o grupare islamică sau un partid să fi ajuns la putere. Nici măcar în Egipt. Poate Iranul este o excepție, sau Gaza, dar și în afară de cazurile astea două nu se mai regăsesc aceleași condiții.

Ca urmare, poate ne gîndim un pic la judecata lui Dumnezeu asupra unora și altora chiar și înainte de a aborda războiul (sfînt). Mă gîndesc la incapacitatea statelor cu democrații tradiționale de a trata rapid și eficient izbucniri de genul ISIS. USA includid. Avantajele

Și acum Subiectul III: războiul (sfînt). De obicei războiul era doar război. unii atacau, alții se apărau. Unii jefuiau, alții erau jefuiți. Destul să citim in pic prin VT. Dar dacă fugeai scăpai. Atunci, nu acuma.

Acuma nu mai scapi că atacatorii se deplasează rapid. Și războiaiele au devenit sfinte. Pe vremea comuniștilor și patria a devenit sfîntă. Din alte motive. Dar se vede treaba că ce se proclama sfînt așa trebuia să fie. Ca urmare și dracul sau și comunismul erau tot sfinte. Cel puțin în viziunea unora. Probabil că ni se trage tot din VT și din Revoluția franceză sau dinainte. Să nu lepădăm nici sfințenia dreptei pentru eliminarea opozanților. A nobililor pentru lichidarea țăranilor răsculați. A regilor de drept divin pentru lichidarea oricui se punea de-a curmezișul. Sau nu îi făcea pe plac, copii sau alte chestii (vezi Henric VIII).

Și venim la războiul sfînt al islamiștilor. În anul III am optat pentru cursul de islam în afara programei. Era în plus. Lector era o tipă ce trăise în Algeria și știa ea ce știe. Și ne-a spus cîte ceva despre ce a trăit și a văzut. Un musulman poate să ia o soție temporară dacă e plecat de acasă și să o lase cînd pleacă acasă fără nici o responsabilitate. Un musulman poate să mintă un ne-musulman că nu e pedepsit de Allah. Probabil că poate să mintă și un musulman din alt sectă pe care-l consideră eretic. Un musulman trebuie să promoveze cauza islamului prin orice mijloace pentru că în concepția lor islamul era religia universală, dar evreii și creștinii au falsificat cărțile lor și au eliminat islamul. Musulmanii se închinau la început către Ierusalim pentru că tradiția lor spune că Mohamed călare pe un măgar zburător a călătorit prin văzduh pînă la Ierusalim unde s-a ridicat la cer. Ca să vezi…

Deci cu revelații asemănătoare pînă la un punct trebuie să distingi între minciuni și minciuni. Bașca jihadul ce ne bate la porțile Evropei, mai ceva ca tînăra națiune română deșteaptă a lui Caragiale. Și atunci nu putem zice ca și eroul aceluiași scriitor: Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”

Dilema este cine din democrațiile planetei o să-și asume responsabilitatea? Și cînd? Și cu ce bani?

Cineva trebuie să-și asume responsabilitatea pentru lichidarea ISIS. Dar, nu vă faceți griji, eu cred că apariția ISIS este o mană cerească (lăsînd la o parte pierderile în vieți omenești suferite pe nedrept, dar și aici, cei sfinți ajung unde trebuie, nu?) cel puțin pentru serviciile secrete, pentru trupele de intervenție, cele speciale, beretele verzi, SAS și alte comandouri. Clone, drone, fonduri, comitete, comisii, bodiuri mai mult sau mai puțin secrete vor înregistra, analiza și acționa pentru lichidarea ISIS. De aia e bine ca extremiștii să arboreze un steag ISIS, să manifesteze și să fie fotografiați și identificați. Vor fi și de către rudele mai puțin isioase sau vor ajunge în ocean fără rude. Numai cu poze.

Și poate că vor apare și în Irak și Siria trupe din alea fără însemne, fără țară, fără limbă, dar letale. Mai știm noi un caz recent.

Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, Zoltan Rostaș, Antonio Momoc,


Zoltan Rostaș, Antonio Momoc, Bișnițari, descurcăreți, supraviețuitori, Curtea Veche, Actual, București 2013 sau 16 interviuri pentru o cross-section prin cultura românească de pe vremea comunismului ad-hoc este o carte ce se citește repede. Cel puțin de către cineva care a trăit acea perioadă și o cunoaște ca pe buzunarele sale. Pentru restul este ceva de ne-explicat, misterios, poate abstract și monocrom.

Studenții au luat interviuri, acestea au fost editate și apoi strînse într-o carte, al zecelea volum sau despre experiențe despre supraviețuire a unor actuali pensionari ce au dat și de capitalismul românesc original pe fondul democrației românești la fel de originale. Interesant supraviețuirea unui țigan în acest context, mai ales povestită de el însuși. Extrem de interesante sunt neînțelegerea sistemului comunist și faptul că în diferite părți ale țării lucrurile se prezentau cam pe dos.

Unul dintre factorii comuni este alinierea fără conflicte sau traiul fără asperități, adică evitarea miliției, securității și partidului ce veneau în control. Dar și ei erau oameni… Unii chiar au avut un dram de curaj sau acel je m’en fiche ce i-a făcut să răzbată ingnorînd sau făcînd abstracție de un sistem cu multe hibe. De la colonelul de miliția circulației sau sectoristul din centrul capitalei, la inginerul ce lucra la exploatarea cărbunelui sau de la grecul din deltă angajat în comerț pînă la cel ce achiziționa marfă direct din Corea sau o vindea în Anglia, cartea te poartă într-o lume apusă spre prezentul ce a răsărit pe neașteptate odată cu evenimentele din decembrie 89.

Un alt factor comun a fost școala. S-a învățat, așa cum se recunoaște, altcumva. Un altul, pilele, cunoștiințele, relațiile, adică PCR, ce funcționau pînă la cel mai înalt nivel oriunde, oricînd, pentru orice. Acum ele au fost înlocuite în cea mai mare parte cu pilele sau aranjamentele politice sau de corupție. Ce exista și pe vremea aceea.

Și apoi influența politicului, adică a P.C.R. cu toate organizațiile pe care le supraveghea, cu cenzură, securitatea ce asculta telefoane, informatori, și ofițeri sub acoperire în multe domenii.

Bișnițarii, descurcăreții și supraviețuitorii au fost trei categorii de oameni, primii fiind considerați depravați de obicei neîncadrați în așa-zisul cîmp al muncii, niște speculanți ce exploatau nișele sistemului și trăiau aproape ca în Occident. Descurcăreții foloseau sistemul mai cu teamă, dar cu tot atît de mult succes, pe lîngă supraviețuitorii ce se situau la marginea inferioară, fiind poate cei mai exploatați.

Varietate, situații tensionate, imprevizibile și multe puncte de suspans într-o carte ce nu se vrea de aventură, nici măcar de istorie. Apare și tovarășul și soția lui, dar cam atît. Totuși poți să-ți faci o idee despre cum funcționau lucrurile. Și mai ales de cum puteau să meargă nasol lucrurile și cît de prost mergeau în realitate. Bunul întregului popor era exploatat, furat, folosit la troc sau barter dacă vreți, că era de unde. Se mai ajungea la închisoare, sancțiuni, miliție, secu, reclamații inventate și bineînțeles apărea invidia, presiunea, stresul și furturile. Societatea socialistă, ultimul pas spre cea comunistă a dat chix tocmai din această contradicție: avem de toate fără să avem de toate: bucurați-vă și fiți mulțumiți arătîndu-vă adeziunea față de sistem și mai ales de pre-iubiții conducători: el și ea.

Tot din cauza asta a apărut viața schizofrenică a românului: una zicea în public și alta făcea acasă. Supraviețuirea, descurcarea te făceau să devi așa. În treacăt fie spus, n-am văzut în viața mea prea mulți comuniști convinși. Mai ales între patru ochi…

Deci, cu 35 de lei, vă puteți asigura o zi interesantă citind ceva ce nu vă mai influențează și nici nu vă poate dăuna. Asta dacă citiți destul de rapid…

 

Teparii de pe Corso


Alexandru Nădăban:

De prin țepe adunate…

Originally posted on Neuronu Singuratic...:

Sunt patru, care, chipurile, recruteaza “subiecti” frumosi gigea pentru sesiuni foto atat de bine platite, incat frumuseii isi vor trai batranetile in puf, pene, miere, lapte si catei cu covrigi in coada. Numai ca nu se intampla asa. Oamenii raman cu banii luati si cu buzele umflate. Iata cum functioneaza toata “afacerea” teparilor de pe Corso. Astia patru iti prezinta niste legitimatii care ar arata mai frumos daca le-ar fi desenat fiica-mea in timp ce s-ar da pe carusel.
-Sunt Icsulescu Tzeparel si as vrea sa va propun ceva pentru copilul dumneavoastra. Sunt activitati cu copiii in Lotus.
Sa mori tu! Oare Lotusu asta stie ca niste imputiti care fraieresc oamenii pe centru, ii folosesc numele pentru asta? Daca omu pune botu la pacaleala e dus in spate, prin gangul de intrare catre Casino Liberty, intr-un birou unde mai activeaza alti trei nenorociti. Mai exact doua nenorocite si un nenorocit…

View original 524 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

L.B.C.-L.S.T. (11 b): Concluzii – Imperiul contra-atacă…


sursa:http://www.fanpop.com/clubs/darth-vader/images/18355194/title/star-wars-episode-v-empire-strikes-back-darth-vader-screencap

Vezi și prima parte, http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2014/08/19/l-b-c-l-s-t-11-concluzii/ sau L.B.C.-L.S.T. (11 a): Concluzii – După două zeci de ani…

Deși de cele mai multe ori se comite greșeala de a crede că Împărăția lui Dumnezeu se războiește din greu cu cea a lui Satan, realitatea este cu totul alta. Satan este înfrînt. ca urmare putem discuta despre război degajați, pentru că victoria este asigurată. Dar cu toate acestea nu este vorba de un simplu marș victorios în care tropăim prin lume cu arma-n bandulieră, ci este un alt fel de război, poate mai apropiat de cele actuale, cu amenințări asimetrice. Iată de ce este vorba:

Greșeala frecventă făcută de comandanții militari de pretutindeni, risipirea sau împrăștierea resurselor, s-a re-editat și în cazul celor cu studii în străinătate. În învățămîntul teologic românesc absolvenții veniți din străinătate ce au beneficiat de studii serioase în așezăminte cu tradiție, nu au constituit o forță. Nu cred că a existat un program de integrare a celor veniți din străinătate, mai ales cei din SUA.

În același timp dispensarea de cadre deja formate arată că în ciuda viziunii biserică-fortăreață aceasta nu putea depăși beneficiile acestei asocieri: militaro-ecleziaste dincolo de timpul și etosul caracteristic Evului Mediu (alianțe, autoritate, lider unic, trădări, arderi pe rug, etc).  Fără să fie exhaustivă, lista celor ce au fost eliminați dintr-un motiv sau altul de la IBEO-UBEO, este atît ilustrativă, cît și educativă: aceștia pot oricînd să deschidă o altă școală teologică la fel de bună, dacă nu cumva mai bună ca cea/cele existentă/existente:

- Adi Ban (TEDS, Chicago)
– Adi Vidu (PhD Nottingham)
– Călin Pop (TEDS)
– Daniel Farcaș (Sorbona)
– Dănuț Mănăstireanu (LST)
– Dorin Axente (LST)
– Emil Bartoș (University of Wales, Oxford University)
– Gheorghe Ille (King’s College, London)
– Iosif Țon (Leuven)
– Iulian Teodorescu
– James McGrath (Durham)
– John Wilkes
– Ken Tucker (?)
– Marius Pop
– Mircea Mitrofan (LST)
– Ovidiu Hanc
– Paulian Petric
– Radu Gheorghiță (Ph.D.-Cambridge)
– Richard Mauney (?)
– Silviu Tatu (Oxford)
– Simona Sabou (LST)
– Sorin Sabou (LST)
– Susan Strocheim (?)

Mă gîndesc că ilustrația bisericii fortăreață-academie din anul 1990 a fost folosită în scop propagandistic. Era simplu să o trîmbițezi, mai greu era după ce ai ajuns la conducere, să o pui în practică și să ai rezultate. Din 1994 s-a mizat pe necesitatea momentului cu gîndul la un viitor sigur: acreditarea. Drept urmare s-au neglijat resursele umane, s-a pus accentul pe un profit imediat în detrimentul unei politici pe termen lung ce ar fi permis ca după o acumulare cantitativă să existe un salt calitativ. (Dinadins am ales acești termeni marxiști avînd în vedere că teza de doctorat al lui Paul Negruț abundă în teze și antiteze.) Ocazia a fost pierdută. S-a pierdut o generație. Care sunt costurile pe termen scurt? Dar cele pe termen lung?

În al doilea rînd, impactul unei generații de teologi români a fost sabotată de războiul ideologic fratricid purtat cu bani străini între principalii actori ai scenei baptiste din România. Pe de o parte Bucureștiul cu ITB, de cealaltă parte Oradea cu IBEO-UBEO și ambițiile, dorința achitării unor polițe din trecut și deviațiile doctrinare și/sau de practică ale celor două centre.

La același nivel, dar de aceiași intensitate și cu un efect la fel de devastator l-a avut războiul, mai mult sau mai puțin deschis purtat de Iosif Țon și Paul Negruț. Cu unele sub-conflicte ce au marcat epurări mai mult sau mai puțin sistematice. Fac abstracție de greșelile pastorale comise sistematic ce aveau scopul de a-i ține pe studenți în staulul propriu.

Ceea ce nu au reușit nici măcar autoritățile comuniste, au realizat ambițiile unor lideri sau mai bine zis politicieni ce au lăsat la o parte immitatio Christi pentru o slavă deșartă sau pentru un pumn de dolari. Nici obtuzitatea, nici așa-zisa credință și practică locală nu pot fi invocate ca scuze pentru pierderea unui obiectiv atît de important ce ar fi marcat poate definitiv țara noastră poate pentru următorii 200 de ani.

Și aici o să amintesc o altă ilustrație, ce contrazice istoria scrisă, folosită de Paul Negruț atunci cînd invoca importanța școlilor teologice de calitate. El spunea că în Polonia Reforma a avut un mare impact, majoritatea nobililor fiind la un moment dat reformați. Dar regele Poloniei ce era catolic a dat permisiunea unor iezuiți să deschidă niște școli, școli ce aveau să devină cele mai bune din țară. N-a fost de mirare că toți nobilii protestanți și-au trimis copiii să învețe acolo. Urmarea a fost că foarte curînd Polonia a redevenit catolică. Reforma a dispărut de parcă n-ar fi existat. Impactul iezuiților, acești profesori ce au studiat în străinătate era atît de des pomenit încît a creat o anumită așteptare cu privire la viitoarea aură strălucitoare a Oradiei.

În același timp o altă directivă misionară venită din partea lui Iosif Țon ce vedea necesitatea și beneficiul unor profesori de limba română trimiși în județele Covasna, Harghita, Mureș pentru lărgirea împărăției lui Dumnezeu a rămas nefinalizată. Deși (după cele spuse de Iosif Țon) încîntați inițial de perspectiva acoperirii cu cadre a județelor respective, cei din Ministerul Educației și inițiatorul acestui demers (în speță IȚ) nu au mai concretizat demersul. Intenția contează, dar la fel contează și edificarea acesteia. Lipsa unui program de punere în practică a acestei perpective (sau viziuni), lipsa obiectivelor clare prin care s-ar fi ajuns la acest rezultat nu a mai existat. Sau dacă a existat, nu a mai fost urmărit, direcționat și concretizat. Încă o ocazie pierdută cu care România nu se va mai întîlni. Nici biserica baptistă…

Ca urmare nu am putut sesiza nici marele impact al Oradiei, nici cel al Bucureștiului. N-am sesizat care a fost beneficiul colectiv, doctrinar, spiritual sau de alt fel, al războiului dus între Paul Negruț și Iosif Țon, cu toate că înțeleg incapacitatea ambilor de a lăsa la o parte orice i-ar fi despărțit. În loc de o mare reușită s-au făcut părtași la un eșec ce poate fi explicat și înghițit dacă este prezentat într-un ambalaj mai bun de înghițit. Atenția și resursele au fost direcționate spre alte obiective. Să le spunem tactice. Strategic Biserica Baptistă a ieșit din joc.

Încă o dată se confirmă o observație mai veche, aceea că o investiție care nu îl costă nimic pe cel ce beneficiază de ea este neglijată și pierdută cu seninătate sau din rea voință. Poate de aceea, în ciuda existenței de ceva timp a Alianței Evanghelice, nici aceasta nu a reușit să devină o voce în România de azi. Cum se va întîmpla asta în România de mîine este o întrebare la care vor răspunde generațiile viitoare. Dar responsabilitatea sau responsabilitățile generației ce iese în curînd la pensie nu poate/pot fi degrevată/degrevate așa simplu. Asta dacă unii dintre noi mai credem că în final mai urmează ceva dincolo.

Concordă cu lipsa de viziune cu privire la o alianță eficientă și multe dintre subiectele tezelor celor ce au studiat în străinătate. Exista ocazia ca România să fie făcută cunoscută la nivel academic, acolo unde suntem întrecuți de alte națiuni mai mici, dar mai bine focalizate (de exemplu Ungaria). Ponderea subiectelor românești rămîne o deficiență greu de recuperat. Aveam șansa să fim cunoscuți în lume și prin altceva decît Hagi, Nadia, Țiriac și Năstase, Ceaușescu și eventual Stăniloae.

Lipsa unor publicații academice și nu numai, care să abordeze ceva mai mult decît strict informații cultice, chestiuni de nivelul cetihezei și anunțuri de mica publicitate este simptomatică în peisajul autohton. Ca un făcut, disjuncția dintre doctrină și practică, dintre cele spuse și cele făcute, dincolo de nivelul afirmațiilor făcute de dragul pozelor în grup, al congreselor și conferințelor nu face decît să acopere o stare de lucru de altfel tipică și generalizată pentru societatea românească.

Poate ar fi cazul ca Lucian Boia să mai adauge un capitol la a sa ediție revăzută și adăugită De ce este România altfel? în care să abordeze și chestiunea „De ce este Biserica evanghelică altfel în România?”

Aș vrea totuși să închei cu o observație pozitivă. Speranță există. Ea există mai ales în acei tineri teologi sau studenți și absolvenți de teologie ce nu s-au aliniat niciunuia dintre centrele de putere și cunoștiință academică și/sau au ales să nu-și plece genunchiul în fața unuia sau altuia dintre liderii acestor locuri și nici nu s-au angajat în războaiele lor. Gîndirea independentă, punerea în practică a unei teologii nemarcate de legalismul și îngustimea dată de un loc sau altul, un lider sau altul, va reuși să creeze acel curent de opinie liber de legea constrîngerilor omenești, pentru că este eliberat de un Duh ce vine de sus. El poate deveni un arbitru al scenei evanghelice din România și tot el poate schimba radical paradigma existentă. Poate că în cele din urmă la capitolul biserici și instituții de învățămînt evanghelice din România, România nu trebuie să fie altfel.

 

 

Numele lui Dumnezeu și dilema misionarilor


Alexandru Nădăban:

Spre deosebire de alții ce nu-și scot boticul imaculat de neprihănirea fariseiască, Eugen Matei are curajul să spună lucrurilor pe nume în știința ce se numește Teologie. Restul pot să critice.

Originally posted on Chibzuieli:

Una din dilemele misionarilor când merg cu evanghelia într-o cultură diferită este cum să vorbească noii culturi despre Dumnezeu. Desigur, noua cultură are tiparul (sau tiparele) ei de interpretare a lumii și vieții, de multe ori incluzând ideea fundamentală a unei ființe atotputernice care este creatoare a tuturor lucrurilor și dătătoare de viață. Felul în care este înțeleasă această ființă și modul ei de a se raporta la creație și la om este diferit în diferite contexte, dar există și o suprapunere de atribute cu atributele lui Dumnezeu așa cum sunt înțelese în creștinism.

Să luăm ca exemplu religiile africane. Deși există o diversitate de religii remarcabilă în Africa (probabil peste 1000), astfel încât acestea nu pot fi interpretate simplu, sub o singură rubrică, observații mai recente scot în evidență că se poate vorbi, totuși, despre un tipar comun de înțelegere a realității. Astfel, se pare că în toate acestea…

View original 1,194 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014