Tric o trit?


sursa: http://www.brokenfollower.com/happy-holy-ween/

Ca un veritabil post de Halloween, e postat la miezul nopții. Ca un veritabil Crăciun, Paște și Valentine’s Day, Halloweenul, o altă sărbătoare în stilul carnavalului dinaintea sărbătorilor catolice s-a betonat în cultura noastră neaoș. Mai ales de la orașe.

Tați și țate, mame și mamaie, copii și copile, toți se schimonoseau de sărbătoare urîndu-și Halloween fericit.

Pînă azi n-am avut probleme cu Halo ăsta. Azi am zis să văd un film. Cum pînă la proiecție mai era vreme, m-am abătut pe la Cărtărești. Am făcut abstracție de tipele mascate la intrarea molului. N-am putut face de caserița cinemaului ce avea un ochi negru și era albă ca varul, cu un costum asortat. Am întrebat-o dacă în ultimul timp a văzut-o vreun doctor. La Cărtă mi-am căutat Andre malreaux cu textele depre Rusia, apoi am dat de V. Suvorov și Îmi retrag cuvintele.

La început nu știam ce e. Eram intrigat. Nu de Stalin. Nici de Jukov. Era cîte-un urlet acompaniat de urlețișoare de copilași. Era un mascul fioros la voce cu un cor de kinderi ce se voiau fioroși. Cînd ridicam privirea mă intersectam din cînd în cînd ba cu un drac cu coarne roșii, ba cu o un accidentat casnic ce nu-și putea scoate tomahawkul din scăfîrlie și îi fierbeau creierii de-i dădeau p-afară. În tot cazul, lume bună!

Mă deranjau de la citit? De la liniștea de altădată a Cărtăreștilor sau auzul meu era prea sensibil dat fiindu-mi vîrsta, chimoterapia și numărul mic la sandale? N-am putut să precizez exact…

Cert era că în afara deranjului ancestral și cultural față de o sărbătoare de import, mai era ceva. Dincolo de consumerismul ieftin, de snobismul en gross et en detaille, mi se părea ceva cu totul demonic. Mie? Culmea!

Cred c-am îmbătrînit!

M-am săturat de monștri, monstruleți și monstrulețe, vrăjitoare, draci, drăcoaice, morți vii, evadați din ambulanțe și auto-utilitare smurd, urări la o sărbătoare morbidă de parcă s-au deschis mormintele înainte de vreme.

Nu, Cristos n-a revenit, morții nu au înviat. Cu toate astea s-au găsit amatori care să trăiască barem pentru o zi pe cealaltă lume. S-au hotărît să ne tormenteze ochii, conștiința, convingerile și binențeles simțul esteticului.

La domeniul critici zic eu, stăm prost. Catolicii atenționează că dracu-i la ușă. La noi ba. La păcăiți ba. la Armata salvării ba. Noroc cu Putim ăsta că mai bagă frica-n noi, dar dacă continuă așa prost în Ucraina, în curînd vom deveni imuni. Cine știe, poate la alegeri o să fie cîțiva români patrioți ce vor trece în locul candidaților printați pe buletinul de vot numele lui Țepeș ca să încununăm sărbătoare asta într-o veritabilă tradiție românească. Băiatu ăsta are și mutră, are și pădurea de țepe și noi avem și motivul: vrem să stîrpim corupția.

De ce nu începem cu cea a sufletului?

Biserica între S.R.L. și P.F.


sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Biserici_de_lemn_din_Rom%C3%A2nia

Am făcut prăpăd cu definiția Bisericii. Nu eu. „NOI”!

La ce avere are.

La ce construcții gigantice are.

La ce intreprinderi are.

La cît aur are.

La ce bani face.

La ce mașini își trage.

La ce țoale îmbracă.

La ce mese se îmbuibă.

La ce impozite plătește.

La ce lefuri primește.

La ce relații are.

La-la-la-la-la.

Este un sereleu de fițe, cînd ar trebui să fie un pefeu al lui Isus Cristos. Sau un ong al Tatălui.

 

Adevărații creștini, cetățenii de bună credință și mașina de tocat carne


sursa:http://www.directorproduse.ro/oferte/masina-tocat-carne-manuala/

Unii americani și români s-au supărat pe primărița Hustonului. O lesbiană dată dracului ce i-a somat pe pastori să vină la control ideologic cu predicile. Cine știe, poate are și ea pregătire teologică sau o fi episcop metodist sub acoperire.

O chestie ciudată, ce impune o chestia anormală într-o lume extrem de liberă și necenzurată. Vorba vine… Numai departamentul cultelor mai făcea din astea pe vremea lui Dej. Dar s-au oprit și ei. Acum americanii sunt politic corecți, plini de dragoste creștină de dă p-afară din cauza persecuției acestei lesbiene cu zîmbetul malefic pe buze. Repetiție pentru apocalipsă!

Eu aș scrie ce-mi trece prin minte și aș predica ce mi-ar da Duhul. Sau n-aș produce nici o predică că inspirația vine de sus și nu o scriu. Oricum se vede că lesbiana asta nu-i dusă la biserică: nu știe că predica poate fi improvizată instantaneu.

Ce mai tura-vura? Titlul ce mi-a atras atenția spunea că adevărații creștini au început să sufere. Ptiu! Dacă pastorii ăștia sunt exact adevărații creștini, atunci ce ne facem cu ăia care sunt exploatați, torturați, alungați, executați? Ce facem cu cei cărora li se distrug casele, bisericile, familiile, onoarea, viitoru, trecutul? Ăștia sunt mai devărați ca adevărații?

Îmi aduc aminte de găselnița lui Iliescovici la rivoluțiunea din 89: cetățenii de bună credință la care făcea apel. Era o frază mai ușor de înghițit. Inodoră, incoloră, insipidă, fără miros și fără gust. Și a prins!

Cert este că o lună mai tîrziu, la demonstrația PNȚ și a Partidului Liberal din fața guvernului, un proletar bucureștean invitat dă pă stradă la tembeliziunea liberă făcea spume la gură în direct. Proletarul de la IMGB făcea apel la colegii lui de breaslă:

FAC APEL LA TOȚI COLEGII MEI DE SERVICIU, LA CETĂȚENII DE BUNĂ CREDINȚĂ, SĂ VINĂ SĂ COMBATĂ LOVITURA DE STAT A ȚĂRĂNIȘTILOR. TOȚI CEI CE VĂ UITAȚI ACUM LA TELEVIZOR PE ALT CANAL, SCHIMBAȚI CANALUL PE TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ LIBERĂ!!!

(încercare de manipulare telepatică :-))

Acum ce să facem cu bieții pastori americani persecutați de lesbianca cea? Să facem apel? Să schimbăm canalul? Țara? Biblia? Pe Isus? Guvernul? Să vină republicanii la putere? Păi nu sunt ei din sud, din Texas?

O fi lesbianca Fiara? Ia să vedem, o calculație a numelui ei ce zice? 665? Cît p-aci!

Nu-i nimic cu mașina de tocat carne. Umplutură! Dar suna interesansky!

A, pe cînd sharia în Huston? Atunci să vedeți mașină de tocat carne. Automată!

 

Viața dată peste cap… (2)


sursa: http://www.mountain-associates.co.uk/life_positions.html

Zicea cineva că Dumnezeu a greșit profund cînd l-a conceput pe om: moare cînd ajunge în culmea existenței sale!

Din perspectiva mea mi se pare că moare prea tîrziu. De cele mai multe ori nu mai poate să se bucure că trăiește. Ba chiar încasează dincolo de ceea ce îi este destinat natural. Chipurile, ca să se bucure de o viață mai lungă.

O particularitate a traiului pe muchie de cuțit este viața în proximitatea morții și tot ce decurge de aici. Lucrurile ce pînă ieri păreau extraordinare par banale. Incidența trecerii dincolo te face să oscilezi între două extreme: 1. chestia asta pentru mine nu e importantă; 2. chestia asta se poate, deci e importantă. Paradoxal.

De exemplu o prăjitură ce îți plăcea foarte mult ajunge să fie banală pentru că e doar o prăjitură. Cînd gloanțele îți vîjîie pe la urechi nu mai contează o mică plăcere. Pe de altă parte, în pauza dintre lupte parcă e exact ceea ce îți lipsește. Deci, contează.

Dar, printre atîtea proiectile de mare calibru ce iau vieți, cu vuietul de război bubuind în timpane, ceea ce este important dispare, dacă nu este vital. Îți reconsideri necesitățile, urgențele, preferințele. Ieri nu mai e atît de important ca azi. Mîine poate nu există.

Să mîncăm și să bem căci mîine vom muri, nu rezonează pentru că a mînca și a bea nu este relevant. A suferi sau a nu suferi e altceva. Și atunci te-ntrebi care e rostul.

Viața? Moartea? Ei? Eu? Noi?

Trecutul? Prezentul? Viitorul?

Fiecare zi ce nu moare e o zi cîștigată. Lozincile n-au putere aici. Clișeele? Viața e un clișeu penibil în lipsa adevărului. Pentru că numai Adevărul contează. Restul e o caricatură. Cîteodată foarte periculoasă…

Viața dată peste cap… (1)


sursa:http://corporate.gotravel.ro/ro/category/Deprinde-abilitati-de-acrobat-20

Imitam. Aveam vreo cinci ani. Mă dădeam peste cap. Înainte era mai ușor. Înapoi era mai hazos. Pe la 1o ani făceam săritura tigrului. Îmi plăcea.

În viață te dai uneori peste cap. Viața te dă peste cap. E mult mai ușor să te dai peste cap înainte. E dureros cînd te dă peste cap înapoi. Dar de fiecare dată e interesant. Uneori palpitant. Și niciodată plicticos.

Mai crește tensiunea, mai se accelerează pulsul, începi să țipi – ce mai – o aventură cu multă adrenalină. Stres, scîntei, crampe. Sau lacrimi, priviri abătute și ochi ce te evită. După ce  ni s-au întîlnit privirile…

Așteptări. Resemnări. Speranțe. Confuzie.

Justificări. Reconsiderări. Diplomație. Minciuni…

Prieteni. Mai puțin prieteni. Și mai puțin prieteni. Foști. Colegi. Prieteni. Dușmani. Fost dușmani. Fost foști.

Viață. Viață dată peste cap.

Sfințenia: între obsesie și har


sursa: http://www.mdjunction.com/diary/have-pen-will-travel/the-obsession

Iuda și Petru, Pavel într-o oarecare măsură, apoi autorul epistolei către evrei  și majoritatea creștinilor preocupați de sfințenie de la Isus încoace, au adoptat o linie dură caracterizată prin toleranță zero față de păcat. Ca urmare, păcătoșii sunt descriși de Iuda nu ca niște delicvenți recidiviști, ci ca niște agenți infiltrați. Ei au o misiune. Ei sunt altcumva. Ei sunt altceva. Pofticioși, cîrtitori, nemulțumiți, batjocoritori și generatori de dezbinări.

Interpretarea istoriei vine în sprijinul acestei linii dure. Evreii au avut parte în pustiu de o purificare. Chiar și după. Cît de ușor se acceptă purificarea de sus față de purificarea de jos! Evreii au avut parte de multiple purificări, înrobiri, pogromuri, etc.

Dar nu numai ei sau noi interpretăm istoria în acest sens, al purificării. Musulmanii au făcut la fel. Mohamed i-a învîns și apoi lichidat pe cei din Mecca pentru a porni eficient jihadul. Saladin a obținut victoria numai după ce a lichidat dizidenții, apostații și nehotărîții în cîteva zeci de bătălii. De aceea se spune că musulmanii extremiști vor ataca Israelul doar după purificarea sau sfințirea proprie. Curățirea internă, asigurarea spatelui și loialității sunt obiectivele majore. Dacă te afli în război. Tot așa au făcut și Hitler și Stalin.

Apoi a venit Ioan. Ce l-a determinat să scrie altceva? Harul și dragostea. Motivul istoric comun cu Iuda? Cain. Calea lui sau faptele lui. Cine omoară pe cine? Cel rău pe cel bun. Nu invers.

Care o fi scopul lui Dumnezeu în istoria imediată? De ce îngăduie Dumnezeu să se întîmple atîtea lucruri rele? Unul dintre motive ar fi trierea. Dacă mă uit la ce se întîmplă în lume parcă ar fi vorba de mai multe raiuri: unul aici, mereu perfectibil, dar nerealizabil; unul creștin, unul musulman, unul iudaic. Și altele. Oare există un singur iad multi-religios, multi-denominațional, multi-rasial, multi-cultural, multi-etnic, multi-stupid?

Cum rămîne cu sfințenia fără de care nimeni nu va vedea fața Lui? Relativă? Imperativă? Selectivă? Obsesivă? Sau mai lăsăm neghina pînă la vremea treieratului? Seamănă cu Calvin, dar a spus-o Isus. De ce?

Încerc să-mi închipui un Pămînt total musulman. Cu greu, dar pot. Slippery slope: unde se vor opri  musulmanii în asigurarea purității?

Încerc să-mi închipui un Pămînt total creștin. Nu pot.

Unul iudeu. Mai greu.

O sfințenie obsesivă mă conduce spre un har eliberator. Dar de aici apar complicațiile: nu sunt singur.

 

La Segarcea parcă s-a prăbușit turnul Siloamului..


http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/tanarul-din-segarcea-care-a-murit-de-hiv-ar-fi-avut-relatii-intime-cu-cel-putin-38-de-femei-doua-au-fost-testate-pozitiv.html

Pînă ieri-alaltăieri Segarcea  era un orășel de provincie cunoscut doar datorită vinului. Dar a apărut ceva mult mai senzațional: hivul de Segarcea. Un băiat tare iubăreț infectat cu HIV în sistemul român de sănătate răspîndește panică în localitatea după moartea sa. Ofuscata Esca trage tardiv semnalul de alarmă. Locomotiva sexului a trecut de mult de semnalul de oprire. Era roșu și altădată, dar nimeni n-a pățit-o. Acum e lată rău!

De ce n-au informat medicii? De cît sunteți voi de proști ăștia de informați o țară după cum vă cîntă interesele, d-aia! Legea condamnă orice cadru medical dacă încalcă confidențialitatea. Spre deosebire de voi ce sunteți plătiți să o faceți.

Vai, s-au infectat fetițele! Alea cuminți… Vai s-au infectat băieții! Ăia și mai cuminți… Părinții au intrat în panică. Cu pî mare!

Fuga la vrăjitoare să le scoată argintul viu. Să scoată orice, numai viu să fie! Alergături prin laboratoare… Ce așteptări înfrigurate! Unii s-or fi rugat pentru prima dată-n viața lor. Bun și hivu ăsta la ceva!

Nu sunt cinic. Și eu am făcut analiza asta, dar am ieșit negativ. E bine să ți-o faci, mai ales dacă activezi în domeniul hiv. Sau dacă ai rude de gradul I ce activează acolo.

Totul mergea bine, viața era boring de anostă, așa că mergea ceva sex, așa de plictiseală. Cînd, deodată, moare băiatu. Și sabia lui Damocles…

Dincolo de criza de la Segarcea, catastrofa din sistemul românesc de sănătate și de promiscuitatea locuitorilor orășelului, oamenii s-au trezit. Bun așa! În ceasul al doișpelea.

Rămîne să vedem cu tratăm ISIS: este sau nu este judecata lui Dumnezeu? Vreo prorocie?

 

 

 

 

Viitorul sună bine?


sursa: http://www.neogaf.com/forum/showthread.php?t=567225

În anii 80 se spunea, cu o anumită doză de ironie, despre institutului teologic baptist de la București că este o școală profesională de pastori. Avea un număr foarte limitat de absolvenți și un nivel foarte scăzut al educației. Dar exista. Vina aparținea în mare parte guvernului comunist și departamentului cultelor ce limitaseră la 10 absolvenții fără să permită o altă admitere. Dar, statutul cultului baptist spunea că pastorii pot fi aleși dintre membri oricărei congregații, fără să fie nevoie de studii teologice. Simptomatic poate, erau preferați intelectualii ce se puteau exprima mai bine.

În anii 90 s-a dezvoltat institutul biblic al bisericii baptiste Emanuel din Oradea. Poate cu un ethos un pic mai destupat, dar tipic baptist. Mai destupat pentru că ereau admiși și studenți penticostali, adventiști și ostași. Au urmat promoții de absolvenți ai secției de teologie pastorală. Exista și o secție fără frecvență ce dădea posibilitatea celor ce erau deja activi în biserici să dobîndească o diplomă universitară în domeniu pastoral.

Bucureștiul și Oradea produceau pastori după chipul și asemănarea lor. Unii mai liberali, alții mai conservatori. Unii mai academici, alții mai orientați spre slujire. Dar și unii și alții au întărit sistemul, au devenit pastori și atît. Bineînțeles că exagerez, dar după 25 de ani de libertate pun la îndoială sistemul învățămîntului teologic pastoral din țara noastră, în general. Sistemul nu a dus la întărirea bisericilor, la înmulțirea lor, la o mai bună finanțare a celor două școli de teologie, la o mărire a numărului de credincioși.

Nu sunt atît de limitat să cred că doar neajunsurile acestor două școli au dus la plafonarea baptiștilor, dar se ridică o întrebare legitimă: în ciuda facilităților, a finanțării, a libertății în general, a deschiderii spre libertatea religioasă, a multor edituri și o profeției lui Iosif Țon din cartea Adevărata credință, că va urma o explozie a credinței creștine evanghelice, așa ceva nu s-a întîmplat.  Cu toate că părea foarte roz, viitorul cultului baptist după 1989 nu a sunat atît de bine pe cît se așteptau unii proroci, astfel că nu s-a realizat adeziunea în masă la credința într-un Dumnezeu personal și practicarea credinței într-o biserică neliturgică.

În anii 70-80, acuzați că importă un sistem extra-eclesial Navigatorii au implementat un sistem de educație informală cu accent pe ucenicizare. Apoi acest sistem a fost demontat de legalizarea școlilor confesionale din anii 90. Cu toate acestea, în Noul Testament nu avem un model extra-eclesial, dar nici unul ultra-eclesial, adică unul care să producă pastori per se.

Chemarea la Cristos nu este înlocuită prin chemarea la o biserică, după cum chemarea de a păstori nu trebuie monopolizată de școlile teologice. Oricum nu toți absolvenții acestor școli devin pastori, după cum nu toți absolvenții ies la pensie ca pastori. În plus va exista o dată în care necesarul de pastori va fi acoperit. Ce se va întîmpla atunci cu cele două școli? Se închid cele două școli profesionale?

Ca urmare, care ar fi soluția? Sau soluțiile…

Subvenționarea școlilor de la guvern sau din altă parte nu mi se pare viabilă. De ce s-ar păstra forma în detrimentul fondului? În alte domenii vedem vînzători la piață cu diplomă de inginer, sau manichiuriste cu trei diplome: una în drept, alta în finanțe-bănci și alta în alimentație publică. Ce facem cu cerea și oferta în Împărăția cerurilor?

Credința și banii (1): money makes the church go round?


sursa pomului: http://www.nutritionistreviews.com/2013_06_01_archive.html

Printre cele mai frecvente întrebări despre credință sunt cele ce se referă la pierderea ei. Însă credința nu ți-o pierzi accidental, ca și cum ți-ai pierde cardul de la bancă și nici nu ți se poate fura. Unii mai bine informați spun că există hoți ai credinței. Nu pot să-i contrazic. E mai grav. Mai toți ereticii au fost niște teroriști ai credinței.

Nu o să mă lansez aici într-o dispută care e adevărata credință, nici n-am să fac hara-para cartea cu același nume. N-are sens. Se impune doar sublinierea faptului că în ciuda sensului cuvîntului, credința nu dispare ca prin farmec, ci poate fi prelucrată printr-un proces mai mult sau mai puțin logic, conștient și cognitiv, la care se adaugă o practică ce o denaturează sau distruge.

Un exemplu clasic ar fi cel a lui Iuda. Iuda era apostol. A făcut minuni. A scos draci. A înmulțit pîni și pești. A fost cu Isus. Pînă la un punct. Atunci a hotărît singur, de la sine (sau nu), perfect lucid și cu un scop clar că trebuie să-l înlăture pe Isus. Ca urmare l-a trădat. Și-a trădat convingerile. Liderul. Și a beneficiat direct și nemijlocit de pe urma trădării. 30 de arginți. Bani.

(Se ridică două chestiuni adiacente: 1. De ce  preoții l-au evaluat pe Isus doar la 30 de arginți? Este  acesta nivelul real al amenințării lucrării lui Isus? – 2. Nimeni nu a realizat cînd Iuda l-a trădat că Isus are un preț mai mare. Fiul lui Dumnezeu dat pe 30 de arginți sau pe plata a 120 de zile lucrătoare?)

Nu mi se pare interesantă tema despre pierderea sau abandonarea credinței din cauza altei religii sau a altei practici în cadrul aceleiași religii. Nu mă interesează catolicism versus protestantism sau baptism versus penticostalism. Este vorba de altceva.

Ce ați spune de rolul banilor în pierderea credinței? Întrebarea care aș pune-o este: Se poate pierde credința din cauza banilor?

Consultînd lista cu cei 10 dintre cei mai bogați pastori din lume am fi tentați să spunem că așa ceva nu este posibil. Și vă întrebați dacă își are locul clipul de mai jos. Cred că da. Mă gîndesc la Apocalipsa, la Babilon, la vînzare-cumpărare și la marea prostituată. În acest context, clipul pare doar o palidă ilustrație.

 

Subventiile de la Stat si doctrina despre Biserica II


Alexandru Nădăban:

Teologia d-lui Paul Negruț, președinte al Universității Emanuel, fost rector, pastor al bisericii baptiste Emanuel, profesor universitar în urmă cu patru ani și ceva.
Ce s-a schimbat între timp?

Originally posted on Paul Negrut:

In meditatia trecuta am precizat cadrul conceptual al paradigmei  protestant-evanghelice revelatia biblica-doctrina-practica in care abordez aceasta tema. Aceasta abordare se deosebeste fundamental de paradigma practica-doctrina-revelatie specifica altor traditii ecclesiale.  Prin urmare, in paradigma protestant-evanghelica, relatia Biserica-Stat este evaluata din perspectiva doctrinei care afirma ca biserica se deosebeste fundamental de orice alta comunitate, institutie sau organizatie umana. In acest sens, Edmund Clowney afirma ca:

Biserica, dupa Scripturi, nu este un club religios, o asociatie voluntara a unor credinciosi care gandesc la fel, cultiva prietenia si se implica in proiecte comune. Dimpotriva, Biserica este instituita de Hristos si de Duhul, zidita prin puterea Lui si condusa (guvernata) de Cuvantul Lui.[1]

In conformitate cu invatatura biblica, Biserica nu este o simpla institutie omeneasca a carei existenta se manifesta numai la nivelul relatiilor orizontale ca si in cazul breslelor mestesugaresti, asociatiilor si fundatiilor, firmelor sau corporatiilor. Biserica este Trupul lui Hristos si Hristos…

View original 1,171 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Iuda plauzibil


sursa: istokphoto/http://news.discovery.com/history/religion/gospel-judas-ancient-text-130408.htm

Circula acum cîtva timp o variantă a trădării lui Iuda ce se voia plauzibilă, dar nu se putea verifica. Tocmai de aia părea plauzibilă. Mi se pare că e verișoară cu teoria conspirației.

Cică Iuda de fapt s-a dus la preoți, s-a angajat să-l trădeze pe Isus, dar era dezinteresat de bani și de actul în sine. El voia altceva. El voia să declanșeze sfîrșitul lumii și instaurarea Împărăției. Naționalist sau nu, adică cu largi temeiuri spirituale, Iuda a preluat inițiativa. A gîndit, adică a conspirat cu preoții, dușmanii declarați ai lui Isus.

Varianta asta spunea că Iuda era mai deștept ca toți, că altfel cum ar fi intuit ce avea să se întîmple după arestarea lui Isus? Isus s-ar fi eliberat spulberînd totul cu legiunile de îngeri ce-i stăteau la dispoziție. Romanii ar fi fost o amintire, Israelul liber, iar Iuda din spatele cortinei, eroul zilei.

Evidențiat sau secret, importanța lui atingea apogeul. Lui și doar lui îi funcționaseră rotițele. Restul erau pe dinafară. Putea tranșa cu preoții, dacă mai era nevoie, putea ocupa locul doi în Împărăție. La dreapta lui Isus. Putea sugera cine să ocupe locul din stînga lui Isus. Asta da răsturnare de situație. Continue reading

Impresii și impresioniști


sursa:https://desydemeter.wordpress.com/tag/impresionism/page/2/

E complicată. Lumea. La fel și Biserica. Și bisericile. Să nu mai vorbesc de oameni. Unii sunt foarte agitați. Alții sunt foarte arțăgoși. O parte foarte tranșanți. Cealaltă mai acceptă să negocieze.

Și peste tot profitorii. Antreprenorii spirituali. Exploatatorii aproapelui. Sau al departelui. Lasă ăștia niște impresii ca niște… impresioniști.

Ieri am intrat pentru prima și probabil ultima dată într-o biserică din oraș. O hidoșenie arhitecturală. Și pe față și pe dos. O chestie halucinantă. Cu bani din america, cu banii de aici. Goală…voiam să spun ca Venus din Milo, dar planeta aia e clasică și goală… Asta era goală și urîtă. URÎTĂ!!!

Cin-m-a pus să intru? Nevoia. Așteptam tramvaiul… Cine nu mă crede să se ducă  s-o vadă. Să-și facă o impresie.

De la David citire am rămas cu reflexul jertfei pentru Domnul. Cînd cu îngerul ce stătea cu sabia deasupra Ierusalimului. O jertfă pentru Domnul trebuie să te coste, altfel nu e jertfă. Și jertfim pentru companiile de construcții, pentru cele ce produc sau/și comercializează materiale de construcții. Pentru alte servicii spre slava ANAF. Și a idolului Tevea. Tot mai mare!

Vezi Metanoia I. Vezi Metanoia Harvest. Vezi Metanoia-n stînga, Metanoia-n dreapta. Catedrală-n piață, catedrală-n centru. Catidrale piste tăt! Era să zic altceva…

De ce n-au construit și evreii ăia Templu Central Ierusalim, Templul II, Templul Muntele Sinai, etc? Că era Dumnezeu monoteist? Sau că n-aveau bani? Sau că nu-i lăsau ăia sau ăialalți? Să-și facă Neamurile o impresie. Despre ce? Despre ei, despre zeul lor? De aia i-a dus în robie? De aia le-a dărîmat Templul? De aia le-au distrus zidurile?

De ce-au construit creștinii biserici? Că era vorba de Trinitate? Că s-au extins? Că au avut bani? Că dețineau puterea? Că una, că alta?

Cînd ne vor distruge nouă zidurile vom plînge după ele? Sau vom plînge că am vrut să facem impresie și n-am investit unde trebuie? În cine trebuie… Continue reading

Citate despre ideologii surori și criminali frați cu filozofii


Originally posted on Bogdan Calehari:

svastica-si-secera-cu-ciocanul

Sunt inimi în care nici Dumnezeu nu poate privi fără să-și piardă inocența” – Emil Cioran

“Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” – Amiralul Horthy. Nu, Karl Marx.

“Pentru noi, condițiile economice determină toate fenomenele istorice, iar rasa face parte și ea din condițiile economice.” – Hitler. Nu, Friedrich Engels.

“Dacă în țările noastre axiomele matematicii, de pildă, sunt absolut evidente pentru un copil de 8 ani și nu necesită recurgerea la experiență, aceasta este urmarea “eredității acumulate”. Ar fi însă foarte greu să-l înveți aceste axiome pe un boșiman sau pe un negru…

View original 1,597 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Cu teleguța prin gropi…


Mă gîndeam să scriu despre căruță. Sau cocie. Dar nu mai e o căruță. Nici cocie. E doar o teleguță. Dacă aveți chef și un pic de inspirație, încercați să citiți rîndurile de mai-sus cu vocea lui Aiurel din Winnie the Pooh. Mie mi-a ieșit!

Beton! Beton nemțesc.

Dar de pomană sau de amorul artei.

Pentru cei ce nu sunt la curent cu mijloacele de locomoție mai arhaice, căruța (sau cocia) e un fel de remorcă de lemn (mai ales), cu patru roți tot de lemn, pe cînd teleguța are doar două roți și e trasă de un cal sau de doi. Nemții, mai deștepți au înlocuit roțile de lemn cu roți de automobil, făcînd transportul mai confortabil, mai rapid și mai puțin gălăgios. Nemții! Iar ăștia dom-le?

Merg unii cu teleguța pentru că au pierdut două roți la căruță. Acum au varianta mini. Și merg prin gropi cu brișca precum ăia de calcă-n strachini.

Baiu, nu-i că merg. Ci că stropesc cu noroi. Nu pe mine, nici pe tine. Stropesc istoria. Aia. Știți voi. A Bisericii. Cu separarea Bisericii de stat. Sau stat cu sî mare și Biserică cu bî mic. Și a banilor statului în Biserică. Avea clasicul Caragiale o vorbă. Iat-o tălmăcită. Nu-mi place cine o tălmăcește, dar o zice bine.

Nu-mi place pedeleul…

 

Biblicii și ne-bibilicii


sursa:http://turambarr.blogspot.ro/2012/08/vin-alegerile_28.html

Există unii ce-ți bagă comentarii de genul frate da cum rămîne cu versetul cutare pe cutare sau ce facem cu pasajul despre mai știu eu ce. E unii ce vor să fie biblici. Nu-i condamn. Dar nici nu-i laud. Că dac-ar fi să trăim sau să aplicăm tot ce scrie-n Biblie, hai s-o recunoaștem, am fi morți, evrei sau nebuni. Asta pentru că nu tot ce scrie-n Biblie trebuie aplicat. Nu că scrie-n Biblie aplicăm. Continue reading

IRAN & THE U.S., THE SECRET YEARS OF DIALOGUE, part 1 of 2


Originally posted on Waging Wisdom:

red and green building patternThe history of U.S. – Iran relations has traveled rough and tumble roads since 1979, when the two states closed their embassies in each other’s country and broke off formal diplomatic ties. But between 1997 and 2003, those relations were becoming a bit smoother. Unknown to most Americans, U.S. – Iran relations had been quietly, albeit gingerly, becoming slightly more cooperative during the closing years of the Clinton presidency when Madeleine Albright was U.S. Secretary of State.

This cautiously improving context was the one in which the George W. Bush White House snubbed the Iranian diplomatic reachout to the U.S. in May 2003. It soon became commonplace to blame that decision on the strong neoconservative element in the Bush administration. That seems right, and I want to explain why in a future post. But many people do not see the snub as foolish, largely, I think, because they are unaware…

View original 783 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Dacă-i nuntă, nuntă să fie…


sursa: http://mcitl.blogspot.ro/2011/10/sun-28a-my-god-will-fully-supply.html

Nu împărtășesc deloc ideea ca la nunți să se predice despre cum să se poarte soțul cu soția, soția cu soțul, ce trebuie să facă cei doi de acum înainte. Nu de alta dar pe lîngă faptul evident că cei doi aproape leșină de oboseală, aceste subiecte sunt plictisitoare și arhi-cunoscute. Dar bineînțeles, unii nu rezistă. E ca la înmormîntare: dacă i-am prins și nu pot pleca, să le spunem una bună să ne țină minte! Io nu.

Care sunt nunțile ce contează? Prima, a ta și ultima. Codificat? Să mă explic.

Cea mai predicată nuntă, de la care a început totul, a fost cea a lui Adam și Eva. Cel puțin așa susține cea mai mare parte a predicatorilor înfocați ce reproduc povestea ei de parcă ar fi fost martorii ce au semnat alături de miri pentru eliberarea certificatului de căsătorie. Și atunci să te ții la ce fantezii auzi… Continue reading

Fără supărare: o întrebare pusă domnului Paul Negruț


Domnule Paul Negruț, aș vrea să vă întreb, fără supărare: De ce este normal, ba chiar indicat ca școlile confesionale să primească sponsorizare de la stat, cînd dumneavoastră ați făcut atîta caz că e total împotriva principiilor creștine ca biserica (cultul baptist) să aibă pastori plătiți tot de stat?

Vă citez: „consider ca incercarea de a justifica acceptarea subventiilor de la Stat dupa  modelul organizatiilor care functioneaza doar la nivel orizontal,  cu pretul rastalmacirii Scripturilor, tradeaza indepartarea de teologia  baptista.” sursa: http://negrutpaul.wordpress.com/2010/03/20/subventiile-de-la-stat-si-doctrina-despre-biserica-ii/ Continue reading