So long, farewell, auf Wiedersehen, good night!

Ei, da vă spun la revedere sau vorba spaniolului, Adio!

Cum a început totul:

În primul rînd s-a întîmplat ceva banal. Adică telefonul mobil s-a muiat o dată cu pantalonii în mașina de spălat. Mașina și pantalonii au supraviețuit.

Apoi mi-am pus cîteva întrebări în legătură cu modernizarea societății din anii 1960-70. Atunci am avut primul telefon fix și încă îi mai țin minte numărul: 12510. Simplu! Aveam tv, ascultam muzică la magnetofon, avem radio cu tranzistori, aveam transport în comun, iar dacă nu aveai chef să te înghesui așteptai tramvaiul sau autobuzul următor. Cum spunea: simplu.

Omul avea curent, apă, asistență medicală, bibliotecă județeană, cinema, tv, locuia destul de decent și de obicei mergea o dată pe an la băi: sau la munte sau la mare. Ba mai avea un loc de muncă și începuseră unii să își ia mașină, motocicletă, bicicleta devenise ceva banal. Concluzia: omul s-a modernizat. N-a fost rău. Viața era previzibilă și se desfășura la o viteză acceptabilă.

Apoi a venit omul post-modern care, din vari motive, făcea cam totul pe dos de cum se obișnuia. Și au apărut lucrurile mai ciudate. Dar nu m-a deranjat prea tare că aveam o temelie biblică de monolit, de nezdruncinat, mai ceva ca unitatea partidului din jurul unicului său conducător. Nici asta nu a fost rău, ba din contră!

Apoi a venit epoca post-post-modernistă în care dacă nu ești nebun nu mai are sens să îți deschizi gura, dacă n-ai o logică fără nici o logică nu ești simpatizat și dacă nu ești un fel de lady Gaga sau Lord Mac-Mac, nu exiști. Trebuie să ai energie, să te zbați, să spui sau să scri banalități în italice, că numai și numai tu ai dreptate. Aici abdic.

În ultimul rînd, poate, m-am plictisit de banalități, sforăisme, rahatisme și gargarisme pe facebook, bloguri, twiter și alte invenții ce pretind că te-ar face mai social.

Nu mai accept nebunia telefoanelor mobile. Am pierdut un apel. Oare de la cine? E ceva important. Trebuie să sun să văd ce vrea omul. Omul n-are decît să sune dacă vrea ceva. Acum n-are decît să sune pe fix, că nu sunt centralista de serviciu, nici salvarea, nici poliția, nici mama sau tata Omida.

Nu mai accept prostiile de pe mai știu eu cîte canale tv. Adică ei să-mi facă programul cum să-mi pierd eu timpul, iar eu să am impresia că lumea se prăbușește, că am intrat în criză de timp și că dacă nu cumpăr cutare marcă o să mă usuc pe picioare de ciudă că eu n-am ce are mai-știu-eu-cine! Să se uște ei! Cablu tăiat.

Nu mai accept să conduc un autoturism. Am trăit 36 de ani fără să am permis și eram normal. Mă bucuram ori de cîte ori mă lua cineva cu mașina. Era o plăcere. Acum nu mai e o plăcere să conduci, e un chin. De ce ar trebui acum să-mi trăiesc viața după cum îmi dictează partenerii de trafic? Trăiască transportul în comun! Te poți uita-n stînga, ba în dreapta și poți să porți o conversație inteligentă. Am tramvai, am tren.

Și în final, adio internet. Adio blogăială de citit și de scris. Destul a fost. O dată pe lună, merge. Un mail la trei-patru zile, merge. În rest nu mai vreau reclame la zumzi, zozo, zoro, podagră, viagră și alte flancouri. Am telefon fix.

În rest cred că sunt om normal. Sau poate nu, dar îmi revin. Pa și pusi! La toată lumea.

PS Nu dați laie, stelutze, nu scrieți comentarii că nu mă uit decît peste o lună. Engioi ză muzic?

And Can it be That I should Gain

Ceușescu asculta romanțe

Tot felul de piriști (PR) și mai ales piriste îi aranjează acum pe politicieni să cîștige voturi. Zadarnic. Munca de jos o face aparatul de partid. Ceva a mai rămas de la tata Ceaușescu. Îmi aduc aminte cum după decembrie 89 (observați că nu am spus nici revoluție, nici lovitură de stat) unii massmediști îi scriau numele cu literă mică. Acum l-ar pupa și-n mai știu eu ce, numa să se ajungă

Dar să ne întoarcem la lideri. Ceaușescu nu avea concurenți. El candida pentru un post ce era a lui fără nici o opoziție, fără nici un alt celănger sau contendăr. Ce era a lui, era a lui. Chiar și Leana.

Ieșea în piețe, ieșea în șantiere, în ceapeuri, fabrici și uzine și îi lăuda pe cei ce construiau socialismul străduindu-se spre visul de aur al întregii omeniri. El cu aurul, noi cu visul. Dar tă cat ză stori șort, Ceaușescu știa să fie popular. A renunțat la Mercedes, a purtat mai tot timpul șapca muncitorească tip 1940 ce nu o mai purta nimeni în breaslă (poate era o șapcă ferrari…), și asculta romanțe. Era demodat: nu avea nici amante, nici nu practica jocuri de noroc, nu spărgea milioane la cumpărături în străinătate cu excepția unor proiecte magalomane (probabil că nu el avea ideile alea ridicole) și nici nu deținea vreo echipă de fotbal. Scorniceștiul l-au promovat lingăii, de ridicat în slăvi tot ei. Deci dacă ar fi să îi facem radiografia morală, Ceaușescu s-ar descurca mult mai bine decît majoritatea liderilor de azi. Era din popor, lupta pentru popor, ba acum cînd mulți dintre noi și-au dat seama ce voia acel Apus sau acel Răsărit, mai ne scapă și cîte un adjectiv drăguț la adresa sa.

Îmi amintesc că în deceniul de glorie 65-74 romanțele ne chinuiau cîteodată timpanele seara tîrziu la radio și teve. Nu era chiar așa de rău. În zona mea puteai să faci efortul de a schimba antena de București cu cea de Budapesta și aveai parte de Robin Hood vorbind limba lui Atilla. Depidea de gusturi. Chiar și radio Beograd avea muzică bună. Căci tonul face muzica…

Revenind la piriștii și piristele de azi și la nereușitele lor de a confecționa noul mesia pentru salvarea neamului românesc de toate nenorocirile secolului abia început, mă gîndesc că ar trebui să înceapă de la tipul omului din popor. Asta dacă ar vrea să atragă voturi. Nu de la diplome, nu de la titluri, nici de la avere. Adică de la ceva ce nu necesită bani.

În primul rînd un candidat trebuie să fie ortodox, dar nu ultraortodox că aleg numa românii care pupă moaște și sunt prezenți la vecernie: adică babele. Dar să fie așa ca noi toți: să nu neglijeze biserica la paști și la crăciun.

Să facă ce fac toți românii, să nu facă ce nu fac toți românii. Să bea, da să nu se îmbete, să aibă bani, da să nu risipească, să aibă bloc sau să stea la țară într-o casă ce nu depășește 100 mp. Să nu aibă conturi la bancile din străinătate, nici datorii la cele de acasă. Preferabil să aibă o mașină arătoasă, dar veche, lăsată moștenire.

În al doilea rînd ar trebui să nu fie politician: toți  românii îi urăsc pe politicieni. Chiar și politicienii îi urăsc pe politicieni: uitați-vă cum se fac prin televiziuni.

Să aibă o meserie decentă, preferabil să nu fie patron, nici să nu lucreze la stat, ci mai degrabă să trudească undeva ca pălmaș (fie el intelectual, fie nu). Să nu fie nici doctor, să nu fie nici fost milițian, securist sau politruc. Să fie imaculat ca laptele nesmântînit. Preferabil să aibă o soție, nici prea chioară, nici prea fotogenică, așa cum are toată lumea. Soția să nu aibă o meserie care să desa de bănuit: să nu fie șefă pe undeva, mai ales la stat. Să nu aibă rude sus-puse, nici în străinătate.

Să nu se îmbrace strident, nici scump (de unde ar avea bani?) și nici să nu fie pupilul vreunui mahăr. A mai încercat Măgureanu cu Marian Munteanu și nu i-a mers… Apoi să nu aibă copii prea mulți, nici prea puțini. Unu cel puțin, doi, cel mult. Să fie normal. Eventual copiii să fie victime ale unuia din sistemele pe care le urăște românu: poliție, sănătate, bănci, mai știu eu care și el să dea de înțeles că îi are în vedere pe vinovați. Să fie justițiar, dar nu prea tare.

Să nu facă pe cultul, să nu meargă la concerte de muzică simfonică, ci să asculte manele. Ca poporul. Să mănânce mititei, să iasă la iarbă verde și să cumpere mîncarea de la magazinul din colț. Să nu se laude că a consumat droguri, dar să fi făcut armata. Nu trebuie să fie tînăr, că ce ne-ar putea învăța e noi tinerii și ce știu ei, mai ales dacă nu au mîncat salam cu soia, nu au stat la coadă la lapte, ci la vize să lucreze în vest… Dacă ar avea vreo 50 de ani ar fi numa copt!

Să dea impresia de om serios care chiar dacă nu ascultă romanțe, e trist din cale-afară pentru că soarta poporului român e și soarta sa. Dar să nu se asocieze cu nici un alt partid. Să fie independent ca omu dîn popor!

În fine, acest portret robot nu se poate încheia fără o descriere fizică. De aia psihică nu e nevoie că e sănătos la cap ca tot românu. Totuși să își permită mici nebunii nevinovate. Deci fizic: Să fie bărbat, nu altceva. Înalt ca bradu, da nu ca Ghiță Mureșan, bine făcut, da nu ca Moroșanu, să aibă un pic de gît, nu ca Petre Roman, să caute drept, nu ca Victor Ciorbea și să nu fi avut mătuși suspecte ca Adrian Năstase. Preferabil să nu fi copiat la bac, la licență (dacă are vreo una) și să fi fost atît de deștept încît să nu-i trebuiască un doctorat.

Închei trăgînd o linie virtuală. Aproape oricine poate atrage mai mult de 40% – ce spun eu? – poate 80% din voturile tuturor românilor, fără să fie politician profesionist: doar să se identifice cu poporul și să dea impresia că îi va da tot ce își dorește. Ca să fiu un pic ironic (de parcă pînă acuma n-am fost…), oare nu știm ce vrem? Tot românu vrea să trăiască mai bine, dacă se poate să muncească ca francezu, să se plimbe ca americanu, să aibă școli ca finlandezii, curățenie ca elvețienii, asistență socială ca suedezii, clinici ca austriecii, trenuri ca japonezii și putere ca americanii.

Trebuie să apară doar omul potrivit ca să ne dea toate astea. Să nu uităm că pe vremea cînd se ascultau romanțe noi munceam pe trei schimburi. Mai dați domle romanțe la radio!

Bulgarii și sîrbii au găsit definiția manelelor...

Reblogged from :

• 
• 

--

“Blues-ul e atunci când un gagiu mișto dă de rău – maneaua e când un nasol  dă de bine. “

Bulgarii au exact același gen de muzică vulgară ca la noi, lălăituri turcești-țigănești-electronice de mahala, un gen devenit omniprezent, ca manelele în România : cealga (чалга).

Precum tangoul, rebetika, blues-ul și fado, manelele românești și cealga bulgărească sînt o muzică suburbană, o muzică de mahala impregnată de temele cunoscute ale luzerului în fază terminală: sărăcie, eșec, dușmănia sau indiferența celorlalți, ostilitatea față de autorități, ingratitudinea curvelor oportuniste...

Read more… 684 more words

Minciuni oficiale

Cum sa supravietuim libertatii - 15 mai la Cluj

Reblogged from Persona:

Cum să supraviețuim libertății - Argument

Natura destructivă a comunismului este astăzi un fapt dovedit istoric. Cartea Neagră a Comunismului înregistrează peste 100 de milioane de victime ale marxismului ca ideologie de stat începând cu 1917, anul Revoluţiei bolşevice, de la milioanele de victime ale lui Stalin, la numeroasele victime ale Revoluţiei Culturale din China, până la cele peste două milioane de cambodgieni ucişi de către Khmerii Roşii.

Read more… 539 more words

De vorbă cu un supraviețuitor al regimului comunist

Faraonu, piramidele lui și maneaua lui

ce face prostu ca să se laude? face manele. după modelul afară-i vopsit gardu, înăuntru-i leopardu!

zice că are ce n-are și se laudă cu prostia lui și a altora ca el.  îi iese prostia pe gură și ca să fie sigur că nu rămîne anonim o pune pe internet. eu i-aș da și o diplomă sau cel puțin un titlu de aristocrat în domeniu: prostu proștilor!

ba și spune că el deține dreptu de autor. să fie toată lumea sigură că-i prostia lui.

după un rege al țiganilor, un împărat al țiganilor, bine că a venit și un faraon.

nu mai există faraoni de peste două mii de ani, da el e faraon. ba are și piramide. faraonu furios care cântă manele.

noroc că s-a interzis piramidonul, că aș fi crezut că a luat o pungă de piramidoane și a mîncat-o cu nisipul de la piramide, că de aia îi scîrțîie creieru!

cît de prost poți să fii ca să spui că ești faraon și ai piramide și toate cele?

în primul rînd nu poți să ai piramide că niciun faraon nu are mai mult de UNA BUCATĂ piramidă.

în al doilea rînd dacă o ai înseamnă că ești mort.

și nu mai contează ce AI dacă ești mort. dacă ești mort înseamnă că… N-AI!

asta e diferența dintre a fi și a avea.

numai că unii sunt așa de plini de prostie că nu trebuie să îi asculți pînă la capăt să îți dai seama ce n-au și ce nu-s!

atenție, stați cu urechea și cu ochii pe menele: în curînd o să aibă și un șah, un sultan, un padișah, ce le mai lipsește? pe când un președinte?

quomodo mobile lotus

realizarea vietii mele!

azi am reușit ceva ce nu mi-ar fi trecut prin gînd în urmă cu circa 20 de ani. cînd eram copil nimeni nu iși putea imagina că așa ceva era posibil. Nici jules verne, nici propaganda fascistă, nici cea sovietică stalinistă. poate decebal s-o fi gîndit la așa ceva, dar au venit romanii…

deci azi am reusit sa stropesc gradina dis-de dimineață. toate bune, dar rouă, apă, deci noroi ca pe la noi. iar fac poetisme…

după ce termin îmi văd bașkeții noroiți, nădragii așișderea, așa că mă dekalț, mă dezbrak pînă la brîu de jos în sus și pun pantalonii în mașina de spălat pe program scurt, dar rapid.

nu mă mai uit prin buzunare că doar ce să ai în buzunare cînd te duci în grădină! vorba aia, noi avem două băi, cheia era în ușă, bani ioc, așa că am apăsat pe butonul fatidic de start.

mă pun la calculator, sună fixu. în momentu ăla m-am prins. vocea neveste-mi la fix: bre pe tine nu te mai poate suna nimeni!

am pus la spălat mobilu!

am tăiat contaktu, am scos prada din mașină. ce să vezi, funcționa. bine că nu era aipodul aurit a lu decebal per scorilo, că aș fi pierdut o căruță de bani!

după centrifugare, e la uscat. păcat că azi nu prea a ieșit soarele…

Isus e viu

Cine își asumă riscul?

http://inceputulsfarsituluiunnouinceput.blogspot.ro/2010/03/iisus-christos-vs-iepurasul-de-pasti.html

Se gândi bine. N-avea rost să fugă, oricum nu îl vor vedea. Erau surescitați, gălăgioși, barbari și mulți. Nu puteau să îl prindă pentru că spre deosebire de el, nu vedeau prea bine noaptea. Rîse puțin de urechile lor liliputane. Deci n-aveau cum, n-aveau cu ce, n-aveau… Nu risca nimic. Chiar nimic.

Se năpustiră asupra unui om, unii fugiră. Ei plecaseră așa cum veniseră. Adică surescitați, gălăgioși, barbari și mulți. Niște oameni. Oameni? Cineva își asumase riscul.

Apoi îl răstâgniră. Mai riscă cineva?

Au trecut aproape 2000 de ani de atunci și nu știu de ce se tot întreabă ce le-am mai adus, spuse iepurașul. Eu nu îmi asum riscul.

Eu nu pot să-i mîntui. Doar el poate. El își asumă riscul…

Samariteanul milostiv revine

Obosit, dar mulțumit că își atinsese ținta în călătoria sa, samariteanul milostiv se întoarce la han.

Din păcate, acolo constată că cel pe care îl îngrijise murise în urma rănilor, lasînd în urmă prieteni care îl iubeau.

Era trist.

În noaptea dintre 1 și 2 mai fata de care vă povesteam săptămîna trecută, cea  care căzuse victima unui sistem de sănătate deficitar, a plecat în această nopate la Domnul.

Mihaela Popa s-a stins fără dureri, la doar cîteva zile după ce împlinise 25 de ani.

Mulțumim tuturor care s-au implicat în îngrijirea ei, veghind-o în ultimele clipe din scurta ei viață.

Ne vom întîlni cîndva cu ea într-un loc mai bun.

Pînă atunci cine dorește să o mai vadă pentru ultima dată o poate vedea la capela cimitirului din Bujac, Arad.

Domnul să-i mângîie pe cei triști cu bucuria că sufletul Mihaelei se află acum în mîinile sale.

Emoționantă poveste de dragoste

Pentru că Zmeul Zmeilor o răpise pe Ileana Cosînziana și îl șantaja pe Făt-frumos că îi taie acesteia capul dacă Făt-frumos nu ceda un anumit pachet de acțiuni la o anumită firmă, Făt-frumos decise să o salveze. Cum era în timpul Revoluției franceze, acesta hotărî mai întîi să elimine gărzile ce păzeau eșafodul. Zis și făcut:

Imediat Făt-frumos luă un taxi, merse la mall și își cumpără un ceas elvețian, nu o rablă Made in Taiwan făcută pe vapor. După care își scoase smartfonul, o sună pe Cotoroanța și o ceru de nevastă din interes: ea deținea pachetul majoritar al companiei ce fabrica ceasurile Rolex.

Basm

Și atunci Făt-frumos îi spune Zmeului:

- În săbii să ne tăiem sau în luptă dreaptă să ne luptăm?

- Ba în pistoale să ne împușcăm că nu mai suntem în Evul mediu!

După care se duseseră la oculist să-și facă rețetă pentru ochelari, la poliție să dea o declarație, la ADAS ca să despăgubească proprietarul casei și al pădurii, dar nu înainte de a trece pe la spital să își îngrijească rănile.

Părerea mea e că înainte de duel se certaseră la bar unde băuseră prea mult și de aia s-au luat la trîntă în final. Stresul vieții cotidiene!!!

Jozef De Veuster

În secolul XIX Hawaiul era unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pământ, dar pe insula Molokai puteai întîlni un decor de groază. Nu din cauza peisajului, ci din cauza locuitorilor, care erau leproși.

Cel mai faimos rezident coloniei de leproși a fost Jozef De Veuster, născut în 1840 în Belgia. Crescut într-o familie creștină a studiat teologia, după care și-a luat numele de  Damien și a plecat misionar în Hawaii în 1864, pe când insulele mai erau încă regat. Cei care au adus bolile pe insule, inclusiv lepra, au fost marinarii. Temându-se de răspândirea bolii, regele i-a închis pe toți leproșii pe Molokai. Deși autoritățile le-au dat alimente și provizii, condițiile de pe insulă erau de nedescris. Biserica a cerut voluntari pentru a-i sluji pe leproși, făcându-le de cunoscut că misiunea era echivalentă cu o condamnare la moarte. La data de 4 mai 1873 Damien s-a oferit ca voluntar.

Condițiile erau mai rele decât și-a imaginat. Leproșii nu numai că putrezeau, dar se dedaseră la barbarii: bărbații le violau pe fete și leproșii mai puternici îi aruncau afară din adăposturi pe cei mai slabi. În plus puțea îngrozitor. Chiar și după ce ochii și nasul au început să se adapteze, leproșii erau tot apatici, fără să depună eforturi ca să-și facă adăposturi curate și să aibă apă potabilă. După un timp, Damien i-a convins să schimbe ceva, ajutându-i să construiască noi colibe, să facă un cimitir, să organizeze școli și ferme, amintindu-le că erau oameni, nu animale. Și, așa cum sperase, i-a condus pe mulți la Cristos.

Însă inevitabilul s-a întâmplat: a contractat boala. În loc să dispere, și-a intensificat activitatea, în speranța de a face cât mai multe înainte de a muri. Bărbatul frumos și tânăr ce ajunsese acolo în 1873 era devastat de boală, dar când a murit în 1889, era foarte îndrăgit. Biserica Catolică l-a sanctificat în 2009. Iată cum arăta înainte de a muri.

Învățământul și metafora lui

Bancuri cu arabi

Alinierea concepțiilor cu valorile sau Licitație de politicieni, azi Gigi Becalli

Văd la televizor cum se vînd lucrurile pe care unii și le-au depozitat și nu le mai vreau. Cei ce licitează caută chilipiruri, alții fac calcule cu cît vor vinde lucrurile, alții caută comori.

Vreau să-i scot la licitație pe politicieni. Nu vreau chiar să-i vând, chiar dacă mi-au vândut țara, ci vreau să văd cât valorează. Un post, un politician.

Vă încurajez să faceți la fel: cu profii, cu doctorii, cu funcționarii, cu polițiștii, cu popii și de ce nu cu cine credeți că are vreo valoare.

Am decis să fac asta pe când ascultam simfonia a 5-a de LV Beethoven.

Așa că, succes!

Primul scos la mezat este domnul Gigi Becali.

http://www.ipedia.ro/gigi-becali-977/

Cât dați pe el?

Banane!

Haina lui Isus

Călătorie în timp