I got a job offer from BNP Paribas. What happened next would not shock you!


Alexandru Nădăban:

Să mai ne și rîdem…

Originally posted on @ofnosurnamefame:

I rarely get mails which offer me jobs. In fact, I rarely get mails. Solitary reaper, et al. Which explains why I got so enamored and impacted by this mail forwarded to me by one Probaldwip Bakshi from SREI BNP Paribas, offering me a job as “Assistant Manager – ARM – Opportunity Management” at Durgapur. The mail was accompanied by the scanned copy of the offer letter and the renumeration package. For my perusal. (I didn’t really have to write the last sentence, but I don’t always get to use the word “perusal”, and I think I have a secret crush on the word. So yeah. For my perusal.) I was also told that the hard copy of the offer letter along with the joining kit would be handed over to me on the day I would join them.

BNP01
Now, I have always had a fixation for joining kits. I…

View original 475 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Falsa pocăință a domnului Ponta


Nu cred că  domnului Ponta avea chef să se afișeze cu patriarhul României, cu pastori pocăiți din diaspora precum Cristian Ionescu sau cu președintele Universității Baptiste Emanuel din Oradea, Paul Negruț. Dar îi era util. Sau așa își închipuia dînsul. Într-o companie atît de sfîntă, te gîndești, ca tot cetățeanul de bună credință, că domnul Ponta a împrumutat cîte ceva din aura acestor personaje aflate în prim-planul vieții spirituale. Îți spui că cine seamănă se adună și că asemenea asocieri ar trebui să dea roade. Mai repede sau mai tîrziu.

Domnul Ponta are o istorie aparte, cu atît mai ciudată, cu cît este mult mai tînăr decît mulți politicieni ce au ajuns cu greu în prima linie. Asta dacă le uităm pe cîteva doamne mai mult sau mai puțin blonde. Domnul Ponta are și cîteva tinichele pe care a încercat să le ascundă, dar care la nivelul sfinților mai sus-pomeniți se numesc păcate. Probabil și din cauză că ele se încadrează în categoria veche de cînd lumea a păcatelor universal recunoscute: să nu furi, să nu minți, să nu faci o mărturisire mincinoasă, etc.

Dar, ce vorbesc, nu eu ar trebui să-i dau lecții de drept unui absolvent al facultății de drept, nici unui doctor în drept. Și atunci o iau spre domeniul în care sunt și eu un pic de doctor: în teologie.

Acum cîteva zile domnul Ponta a cerut Universității București să-l elibereze de sub povara doctoratului ce-i apasă de cîtva timp persoana politică, activitatea de președinte al PSD-ului și responsabilitatea de prim-ministru. Ne dăm cu toții seama că acest lucru s-a întîmplat din cauză că domnul Ponta nu a reușit, la fel ca și fostul prim-ministru al Turciei, Erdogan, să-și spele păcatele devenind președinte. Nenoroc? Conspirație? Prostie?

Cu toate acestea din cererea sa de renunțare la titlul de doctor în drept al Universității București am reținut că domnului Ponta îi este lehamite de tevatura politică și că a greșit nerenunțînd la timp, presupun că voia să spună că înainte de alegeri, la titlul ce l-a făcut probabil să fie preferat de prea puțini oameni cinstiți din țară și din diaspora. Aici nu vreau să mă refer la ce ar însemna  că a avut majoritatea într-o sumă de județe, implicînd că acolo ar exista poate mult mai mulți oameni necinstiți sau păcătoși, după opțiunea mea în materie de teologie. Nu.

Ceea ce vreau eu să spun este că domnului Ponta nu îi pare rău că a trișat, că a mințit, că a furat sau într-un cuvînt, că a păcătuit pe această cale, adică a doctoratului care nu este, ci că nu a renunțat la titlul de doctor înainte de alegeri ca să tragă mai multe foloase politice și să nu fie sancționat de electorat. Domnului Ponta nu îi pare rău că a copiat un material ce nu îi aparține, nici că a primit ceea ce nu i se cuvenea. Și afirmă în în mod fals în scrisoarea sa că acestea erau uzanțele la acea vreme. Lui îi pare rău că nu a scos un profit din păcatul personal în detrimentul omului cinstit. Oricare și oricine ar fi acesta. Simplu.

În avan-premiera acestei renunțări, un grup de tineri din PSD au făcut apel la prim-ministru afirmînd că ,,PSD are nevoie de o reformă profundă. Credem că trebuie să construim noul Guvern pe baza principiilor cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă. Credem că trebuie să înlăturăm odată pentru totdeauna etichetele de <corupţi> şi <comunişti>”……

…. “Dacă nu vom face această schimbare profundă, partidul nostru este in pericol să devină tot mai izolat în societate. (…) Facem un apel către toţi membrii PSD care cred, la fel ca noi, că a venit momentul unei reforme profunde în partidul nostru. Vă chemăm să susţinem împreună formarea unui nou Guvern, condus de Victor Ponta, care să aibă în componenţa lui oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti”. (sursa Mediafax)

O copilărie? Nu. O practică. Același om ce a furat și a mințit trebuie să dea dovadă de transparență, onestitate, respect. Respect pentru munca celor ce și-au obținut doctoratul pe căi cinstite și s-au spetit muncind? Care sunt acei oameni din generaţia tânără, integri şi profesionişti care asociați cu domnul prim-ministru Victor Ponta va duce PSD-ul mai aproape de popor? Încotro va conduce un astfel de guvern România?  Cum va scăpa pentru totdeauna PSD-ul de etichetele de corupți și comuniști?

Răspunsul logic ar fi prin aceleași metode prin care domnul Ponta a obținut titlul de doctor în drept, pentru că nici domnul Victor Ponta, nici partidului pe care îl conduce nu s-a pocăit de fărădelegile pe care le-au făcut. Acei politicieni interesați de soarta PSD-ului, a guvernului și a României ar fi trebuit mai întîi să înceapă cu o sinceră părere de rău asupra unor păcate vizibile pentru toată populația țării. Și importante pentru mai mult de 50% din populația țării. Adică pentru majoritatea.

O falsă pocăință a domnului Ponta nu va plăti costul păcatului său, așa cum o falsă pocăință a PSD-ului nu-i va șterge de eticheta de partid comunist și corupt. Ciudat, dar dincolo de teologie, poporului ăsta despre care se spune că pufăie, dar nu explodează, e leneș, murdar, incult, sărac și bigot, știe să facă distincție între minciună și adevăr, între adevărata părere de rău și fariseism. Cinste lui!

Domnule Ponta, refuzați să mai jucați rolul cabotinului pe scena politică a României! Vă faceți rău dumneavoastră, partidului, poporului, țării.

Ar fi cazul să vă retrageți. Dacă nu la mănăstire, cel puțin din viața politică. Dumnezeu să aibă milă de dumneavoastră!

P.S. E adevărat că se strîng semnături pentru demisia primului-ministru?

 

Peshawar Attack: A Letter from 8-year old Bilal to his Mother


Alexandru Nădăban:

Make you think…

Originally posted on Syed Ammar memoirs:

807564-essa_BW-1418726306-790-640x480

It was a bright and a very beautiful morning in the city of Peshawar. The mid-december brought with it really cold weather. The usual morning rush hour had started. Little kids carrying school bags which were bigger and heavier than themselves were coming out of their houses. They looked funny but cute. All the kids were wearing those warm woollen hats, gloves and warm jackets.  Some were waiting for their vans alongside their parents and crying too. The mothers were , as always, persuading their kids to go to school. Their usual comforting line would be,” Beta, it’s gonna be fun, you’ll enjoy with your friends at your school, and while returning I shall prepare for you a delicious meal.” Some kids were comforted by this, while others were not. Everything seemed completely calm. The Warsak Street was filled with little and big feets making there way to their school…

View original 1,102 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

The Cradle Fund: Helpless No More


Alexandru Nădăban:

What do you think about this?

Originally posted on Waging Wisdom:

Seiple, Moore &amp; Patriarchs meet formally with King Abdullah IIThree months ago I spent an evening with a dozen Christian friends in a home near Knoxville, Tennessee for dinner and conversation. We spent part of the time talking about the plight of the two-thousand-year-old Christian communities in Iraq and Syria that have been deliberately devastated by the so-called Islamic State (ISIS militants), who are trying to eradicate the presence of Christians and other religious groups who do not submit to them.

As we talked about the staggering changes of life that have been forced on literally millions of families – many our Christian brothers and sisters – we realized we should help them. But then we got stuck. While trying to think of practical ways to reach out to them we were overwhelmed by a great sense of helplessness. “I even feel helpless in my prayers for them,” one guy admitted.

That got to me, and for weeks afterward I…

View original 780 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Șobolanu păcătos, eutanasia și moartea fericită…


Americanii James Olds și Peter Milner au descoperit cîteva lucruri interesante la șobolani în anii 50. Dacă le stimulai centrii plăceri din creier aceștia preferau plăcerea în dauna hranei și a apei. O stimulare, apoi o a doua dorită, apoi o a treia și mai repede, pînă la 700 de stimulări pe oră din proprie inițiativă. În cele din urmă șobo mureau epuizați, dar de plăcere…

Mare păcătos șobo ăsta. Mă întreb dacă se ducea în iadul sau în raiul șobolanilor.

Dar știm că mai toate experimentele cu șobo sunt făcute ca să se tragă concluzii la oameni. Clar, nu? Mă gîndesc că întreaga societate de consum se bazează pe plăcere. Noroc că e nevoie de bani, că altfel am muri mult mai repede. De plăcere.

Și așa se explică dependența de plăcere. Dependența de droguri, de cumpărături sau de altceva. Dar mă mai face să mă gîndesc la eutanasia. Moartea e urîtă, e suferință, personală și colectivă.

De ce în loc de sinucidere asistată, de eutanasia legiferată nu se pune în comerț un dispozitiv tip șobolanul fericit. Cine vrea, să încerce! Cine vrea să moară, iaka se poate. Moartea fericită vine și te ia atunci cînd ți-ie lumea mai dragă. Lumea – vorba vine…

O să fie mai dificil cu suferința de grup: reacția aparținătorilor nu va fi atît de fericită. Ceea ce mă duce cu gîndul la sinuciderile prin tăierea venelor în Imperiul Roman și la viața vegetativă a fumătorilor de opiu. Șobo, ok. N-are conștiință, nu are idee de bogăție, viitor, nu dorește să devină cineva, să realizeze ceva. Dar omul?

Mă întreb cît timp va trece pînă cînd cuiva, undeva, cumva va scoate o aplicație, un divais, ceva ce va stimula plăcerea dincolo de ceea ce știm pînă acum? Garda sus!

Dar nu trebuie să mergem prea departe ca să vedem că deja există un mecanism ce favorizează receptarea plăcerilor interzise: mișcarea teroristă ISIL. Stimulente: sex, iluzia că lucrează pentru Allah/Dumnezeu și curăță lumea de păcătoși și eretici, adrenalina din jocul de-a războiul și superioritatea dată de portul și folosirea armelor. La toate astea, asigurarea că moartea îi va duce în paradis unde este asigurată viața sexuală (deci din nou plăcere) veșnică cu 72 de fecioare (plăcere fără limite), adică cu 72 de femei doar ale lui.

Parc-ar fi paradisul șobolanilor…

 

The Continued Crucifying Of Rob Bell, And What It Says About The State Of Modern Christianity


Alexandru Nădăban:

no iar dă Rob Bell. A lamerichen!

Originally posted on john pavlovitz:


RobBell

It’s often been said that we Christians eat our own.

This unsettling expression is all-too true, and apparently Rob Bell is on the menu yet again.

For a people whose go-to ideas are love for God and love for others, we Jesus folk are often pretty horrible toward one another, especially to those of us who attain any sort of position in the larger culture.

Oh sure, we’ll root like crazy for them to reach the masses on their way up, but once they do, we’ll as willingly and passionately go about the work of ripping them from their lofty positions; discrediting them, ridiculing them, shaming and shunning them in the process.

In the Church, as in so many other spheres of life, we love to love you when your star is rising, and few in modern times have risen faster or higher.

A decade ago, Rob Bell was a flat-out Christian Rock Star.

He was

View original 1,264 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

La dreapta! La stînga! Înainte marș! Sau înapoi fuga… marș!!!


Parc-am fi la instrucție. Cînd la dreapta, cînd la stînga. Alternanța, bat-o vina! Nu-ș de ce-mi vine să mă gîndesc la curent alternativ. Poate din cauză că ne-ar prinde bine un scuturat, așa, număru unu.

M-am informat de unde vine chestia asta cu dreapta și stînga. Că cică la 1789 în Adunarea națională în Franța, cei ce au susținut dreptul de veto regal (aristocrația și clerul) erau așezați la drepta președintelui adunării, iar cei ce se opuneau (starea a treia sau patrioții) la stînga. Adică la stînga erau progresul, egalitatea, fraternitatea, solidaritatea și nesupunerea, iar la drepta era autoritatea, identitatea națională, ordinea, securitatea, tradiția și conservatorismul.

Apoi zicea cineva mai dăunezi că de fapt stînga și dreapta vine din timpul războiului franco-prusac (1870-71)  cînd forțele Comunei din Paris ocupau malul stîng al Senei, iar cele ale guvernului de la Versailles pe cel drept. Merge și așa, dar e greu conceptual.

În fine dacă ne gîndim la Anglia, în Parlament, partidul (coaliția) la guvernare ocupă poziția din dreapta Speakerului, cei din opoziție sunt la stînga. Deci nu e vorba de o culoare politică, ci de poziția la guvernare: la putere sau nu.

Să fiu sincer (de parcă pîn-acum am spus numai minciuni…) mi-e destul de greu să mă identific cu o poziție sau alta. Cert este că amîndouă au promis progres, dezvoltare, independență, bunăstare, înaintare în ceva, undeva. Viitorul era asigurat (ceva greu de crezut…) și trecutul pe cale să fie uitat. Și ce repede uităm trecutul…

În primul rînd conform criteriului clasic la noi stînga înseamnă comunism, iar dreapta anti-comunism. Sau așa ar trebui să fie. Știți că imnul Partidului Laburist din UK este Internaționala? La fel ca și imnul Partidului Comunist Român. Mai țineți minte cînd la unul dintre congresele PCR Ceaușescu cerut să se cînte Internaționala și i-a întrebat ironic pe participanți dacă mai cunosc versurile? La guvernare, la comfort și cu puterea-n mînă, chiar dacă ești de stînga, o iei spre dreapta… Sau la ceea ce numeau comuniștii deviații, revizionism sau îmburghezire.

În prezent în cele mai multe țări nu mai există o diferență  esențială între ideologia de stînga și cea de dreapta. Și ca să mergem la esență, întrebarea în aceste condiții, este ce să facem cu masele? Isus a privit și a primit masele cu milă. Spre deosebise de autoritățile zilei.

Și azi autoritățile, de stînga sau de dreapta lovesc masele. Mila este necunoscută. Banul, interesele politice, de grup, cele personale stimulează reacția guvernanților și a celor ce dețin puterea financiară. Măsurile lor vizează mulțimile pînă la ultimul individ fără excepție.

Cu toate astea Isus nu și-a schimbat modul de a acționa. Spre deosebire de autorități, Isus investește în indivizi, nu în gloate, mulțimi, partide. Am crede că Dumnezeu inversează prioritatea și o ia de jos, de la unul singur ca să ajungă la cei mai mulți. Dar acesta a fost politica sa inițială.

Noi l-am imitat și am început să luăm măsuri ce trebuie să schimbe omul, să-l ajute. Omul de tip nou este și de dreapta și de stînga. Cu toate astea toate experimentele au dat chix. Omul are doar garanția altui om la fel de labil ca și el însuși. Mussolini, Hitler, Corneliu Zelea Codreanu, Stalin, Kennedy, Mao, Ceaușescu, Pol-Pot, Kim Ir-Sen n-au reușit.

Politic nu merge. Nici genetic nu merge. Cu buna nu merge. Nici cu forța. Încercăm cu mila?

 

Purgatoriul și iubirea…


Teoretic cu Purgatoriul e ca și cu Paradisul: nimeni n-a venit înapoi să ne spună cum e acolo. Cu toate astea există multe descrieri ale ambelor locuri. Asta ca să nu mai pomenesc de iad. Deci trei locuri de unde nu s-a întors nimeni în afară de Isus. La propriu și la figurat…

Cînd pleci din Purgatoriu te simți ușor. Chiar dacă simți c-o să mori… Dar te simți de-a dreptul fericit cînd îți dai seama că trăiești. Cînd poți să-ți programezi viitorul. Cînd ți-au mai rămas zile. Cînd mai ai speranță. Ceva mai mult de doi bani…

Știu că sună trist, dar nu e așa. Nu știu exact de ce. Poate din cauză că… sau din cauză că… Dar în mod sigur din cauză că simți că dincolo de Purgatoriu e ceva mai mult.

După ce tînjește un suflet în Purgatoriu? După certitudine. Nesiguranța te duce spre iad, certitudinea te duce spre Paradis. Iubirea te încredințează că lucrurile sunt așa cum le ști. Ciudat, nu?

În Purgatoriu nu aștepți minuni. Timpul minunilor a trecut. Minunile sunt pentru cei vii. Iar tu ești dincolo. În Purgatoriu nu poți decît să-ți împărtășești suferința și mîntuirea.

Și mai poți încă să speri. Să ieși și să continui ce-ai început. Să finalizezi o existență. Să confirmi.

Ieșirea din Purgatoriu nu e o licență pentru regrete. Recuperarea din Purgatoriu nu se face prin extragerea unui comando de îngeri înaripați, după cum nici intrarea nu s-a făcut datorită unor îngeri căzuți. Recuperarea este o loterie în care la fel ca în cazul lui Iov, Dumnezeu pare să joace zaruri la cazinoul Satanei. Depinde din ce unghi privești. Unii mai optimiști văd situația exact pe dos: Satana măsluiește zarurile în cazinoul lui Dumnezeu. Oare cine-a creat zarurile?

În Purgatoriu toată lumea țipă după iubire. E tot ce ne-a mai rămas. E ceva greu de găsit. E greu să-i spui cuiva te iubesc. E aproape imposibil să te repeți. Nu că devine banal, dar e greu să uiți că în Purgatoriu este vorba despre putere, nu despre iubire. Puterea de a impune. Puterea de a te lăsa în voia altuia. Puterea de a fi tu însuți. Sau puterea de a te transforma într-un înger. Puterea de a-l pune pe celălalt mai presus decît pe tine. Chiar dacă te doare. Chiar dacă asemenea unuia aflat la porțile iadului, valorează mai nimic…

Purgatoriul mi se pare asemenea spectatorilor ce-i cîntă iubire Larei Fabiani ce trebuie să cînte despre iubire. În definitiv ce e Purgatoriu?

This Will Revolutionize Education


Alexandru Nădăban:

Vine revoluția? Nu! Continuă. Dacă cuiva îi pasă de cum se învață.

Originally posted on Persona:

This is why teachers are essential for education.

Many technologies have promised to revolutionize education, but so far none has. With that in mind, what could revolutionize education?
These ideas have been percolating since I wrote my PhD in physics education: http://www.physics.usyd.edu.au/super/…
I have also discussed this topic with CGP Grey, whose view of the future of education differs significantly from mine: https://www.youtube.com/watch?v=7vsCA…

View original 150 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014
Featured Image -- 8509

8 Popular Wedding Songs That Really Shouldn’t Be Played At Weddings


Alexandru Nădăban:

Nuntă americănească… cu interdicții

Originally posted on Beauty Sorority:

wedding_dance1

I’ve reached the age when everyone around me is getting married, making me a seasoned wedding attendee. But even before I attend weddings as a guest, I’ve been singing and emcee-ing at several weddings.

While I wouldn’t call it a peeve, I’d often sneak a chuckle at poorly-selected songs (if I were an attendee) or advise my client to choose another song if they have picked, what I call, a boo-boo song.

Many couples pick boo-boo songs because they thought that: If it sounds romantic, it must be romantic. I know not all guests pay attention to music, but I think lyrics count a lot – if not more than melody – when it comes to the wedding song list. After all, the repertoire is supposed to form part of your wedding memories. I know they do for me.

So here’s the list of songs that couples love to choose for their weddings…

View original 1,607 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Eu îmi apăr glia și nevoile și neamul?


Citeam împreună cu fiul meu mai mic Scrisoarea II și III. Cîtă actualitate!

Nu cred că a rămas societatea românească la nivelul de acum două secole; păcatul, e mai mare și mai tare. Aceleași metehne ca acum două secole le vedem și azi. Ne sparg televizoarele. Ne umplu ziarele. Ne abundă internetul. Nimic schimbat. Doar că totul e la o scară mai mare, normal.

Dorul după Țepeș e tot acolo. Același. În lipsa lui, bun și Ceaușescu. Pentru unii. Sau Antonescu. Pentru alții.

Extremiști? Extremism?

De fapt admirăm ceva ce nu avem: curajul de a ucide.

La fel ca și cei de pe vremuri, admirăm moartea spusă răspicat. Explicit. O sentință dusă la îndeplinire de eroi.

De conducători ce-au intrat în istorie. Ne-au plăcut sau i-am urît.

Moartea e aceiași în schimb. Dar dacă e trîmbițată în folosulul poporului e înghițită mai ușor.

Să fi scris  Eminescu despre Cotul Donului. Despre Stalingrad. Despre Gulag. Despre închisorile comuniste. Despre re-educare…

Cu toate astea scria cu multă jale despre moarte. De ce o fi înnebunit?

La revoluție au murit cîteva mii de oameni. După 25 de ani ne dăm seama că n-a murit cine a trebuit.

Îți vine să-nebunești. Sau te apuci de scris versuri…

In Blog We Trust


Scînteia, organul de presă al PCR nu mai spune nimic. Nici TVR nu mai reprezintă linia oficială. Antenele s-au compromis. Ziarele au devenit fițuici.

Dar la mare putere e internetul. Blogurile. Mărturisirile unui politician, ale unui reporter sau ale vreunui profesionist sunt luate la feis valiu.

Chiar dacă dolarul s-a devalorizat, adevărul, sau ce crede lumea că e adevărul, are valoare. Fiecare îl apreciază la o anumită valoare pe rețelele de socializare. Mai dă un laic, un șeă sau rebloghează. Și îi crește cota.

Accesările îți cresc veridicitatea precum crește sau descrește valoarea acțiunilor la bursă. Nu mi se pare deloc că ar fi nepotrivită zicala In Blog We Trust. De cele mai multe ori dăm crezare știrilor, interpretărilor, dezvăluirilor și manipulărilor de pe bloguri. Pe bloguri confesiunile par mai credibile. Cu toate că sunt gratis. Sau așa credem noi…

Acuzațiile sunt mai accesibile și mai siropoase dacă apar pe blogul unuia în temă. Sau a unuia rejectat de sistem.

Uităm însă că multe, poate prea multe bloguri sunt scrise de profesioniști. Că sunt aliniați, că sunt cumpărați, că sunt folosiți.

În anii 80 adulții serioși au început să poarte blugi. Ca să fie mai tineri, mai nonconformiști. În anii 90 tinerii non-comformiști au început să fugă pe străzi îmbrăcați în pielea goală. Să încerce vreun babac să-i imite! Ei n-aveau nimic de pierdut. Babacii n-au putut să-i imite. Pierdeau prea mult.

Tot așa cu blogurile și cu blogăitul. Poate la o altă scară, dar în esență, a avea un blog sau mai multe și a scrie despre adevăr implică timp și o anumită doză de risc.

Acum cîțiva ani ceva somități și-au făcut blog. Lingăii și entuziaștii au reacționat instinctiv. Doar ca să constate că somitățile n-au timp de blogărit. Pentru ei Taim iz manei! Și manei e limitat pentru că timpul e limitat. N-au ei timp pentru altele mai importante, darămite pentru blog…

Timp de răspuns la comentarii? Timp de scris ceva? Ce să mai vorbim de inspirație? Dacă n-ar fi așa nu s-ar căuta ședău raiteri pentru bloguri de numa-numa!

Nici nu vreau să riște. Cum să intri în dialog cu un oponent? Nu discuți cu Satana. Nici cu sataniștii. Baiu mai e că deși i-ar înjura, i-ar desființa, pe blog nu se poate că e prea public, prea se vede și prea se împrăștie vorba. Mai bine bloguiesc pe tăcute. Sau deloc. Un fel de credință ascunsă. Doar că asta-i sabotează încet dar sigur: cei de pe bloguri sunt mai credibili decît meseriașii vorbei în încăperi. Vorba aia: In Blog We Trust!

 

Uan păteită, tu păteităs, tri pateităs, fo!


Eram prin clasa a V-a sau a VI-a cînd într-o zi de școală ne încolonează pe toți și ne ducem la cinema. Veselie mare, am scăpat de ore. Gălăgie cît cuprinde, sala arhi-goală, locuri rezervate pentru țoci. Începe filmul cu Sidney Poitier, Un cartof, doi cartofi.

America mașinilor late, a mașinilor care dacă le calci se ridică botul. Nu Moskviciuri rablagite, nu Volgi cu trei viteze și Pobede răpciugoase. Și tipa asta blondă ce se țuca cu un negru. Și băiețelul ăsta alb, mai mic ca noi, al cărui tată apare aut ăv năuueă cu un animal mare de nu-ți puteai închipui… Că el nu mai stătea cu blonda. Și clișee americane cu badi, cauboi și partnăr…

Probabil că au vrut să ne bage pe gît cum se rezolvă rasismul în stil american. Sau că divorțul nu e atît de rău.

La noi divorțul era tabu. relațiile cu cineva de culoare tot așa. Știam doar o mamă singură, divorțată. Oameni negri nu vedeam. Dar am fost șocat. Mi-a rămas un fel de amăreală de la un film pe care la vîrsta aia nu puteam să-l discern. Nici măcar incorect. Nu m-au făcut mai tolerant cu cei de culoare, nici mai permisiv. Nici mai comunist.

Oare de ce nu ne-au dus la un film sovietic anti-rasist, pro-divorț, cu Pobede, Volgi, Katiușa, Mașa și Serioja? Dădea de bănuit?

A doua zi la școală, colegul meu de bancă, cu mai multă ținere de minte și cu mai mare aplicație spre limba americanilor conversează cu dira, o nemțoaică biiine făcută și bine îmbrăcată stîrnind gelozia: Uan păteită, tu păteităs, tri pateităs, fo! Eu nici nu pricepusem despre ce era vorba. Eram încă șocat!

PS Am găsit încă o cacofonie acceptabilă: etiCĂ CApitalistă. Se pune?

Din ciclu un ascultător întreabă: E păcat să trișezi?


Mie-mi place să trișez.

În primul rînd la șah. No nu „Cum îi aia”!!! Îmi place să trișez computerul cînd joc Chess Titans. Îl las pe el să deschidă că altfel e plictisitor. Îmi ia regina și eu zbang, dau undo! Îmi ia ceva ce și Tănase Scatiu ar fi văzut, îi dau undo. Și-l bat cu cele mai nevăzute mișcări de-mi fac cite 4-5 regine. Mai ia și el cîte-o remiză din cînd în cînd…

Așa că nu-i păcat să trișezi. Că nu-i om. Nici Dumnezeu. Nici măcar înger, cu toate că n-are suflet. Ba dimpotrivă, e rău de tot. Dacă nu-s atent mă bate de mă stinge. Îmi dă mat, eu dau din nou undo și apoi închid fără să salvez și fără resign. Doar exit fără păcat și remușcări. Sunt un trișor nesimțit!

Sunt cîte unii ce-au încetățenit o zicală: Cînd Dumnezeu închide-o ușă, deschide alta. Da ce-i Dumnezeu, portar? Responsabil cu ușile? De unde-au scos-o asta? Din Iată eu stau la ușă și bat? Miram-aș! Acolo zice că dacă deschide cineva! Am fost și eu cineva-ul ăla.

Mie mi se pare că asta cu deschisul ușii cînd se-nchide alta e tot o ispitire a lui Dumnezeu. Ce e ispitirea lui Dumnezeu? Păi e ceva de genul Doamne, dacă mîine pic examenu ăla, să cîștig la loto un milion! Sau dacă nu am reușit să fiu prefect, să mă ia Iohannis consilier!

Adică vrem să-l trișăm pe Dumnezeu. Sau vrem să-l facem responsabil ca nouă să nu ni se întîmple, nu ceva rău, ci ceva defavorabil. Puf! Un fel de evanghelie a prosperității mascată. Mai umilă. Să aleagă el care e binele cel mai bun pentru mine! Ca nu cumva să greșesc. Ca nu cumva să mă situez în afara providenței lui.

Și el parcă spune: Îți dau eu ție Provident! Să vezi acolo dobînzi!

Deci nu e vorba de a alege între două rele, adică numita devils cios, ci e gad ciois! Mă întorc cu fața la zidul plîngerii personale, mă bîțîi ca un copil neglijat în pătuțul meu de om matur în vreme ce behăi rugăciunea creștinului retardat: Doamne, deschide tu o altă ușă spre lauda numelui tău! (Și beneficiul meu!!!)

Marș în Purgatoriu! Trișezi!!!

De ce-o fi pariat Dumnezeu pe Iov? De ce a pariat Dumnezeu pe Isus? Pe Petru? Pe mine?

Doamne, ce-mi place să trișez computerul!

Deci nu e păcat să trișezi. Dar numai computerul. Nu se ține-n seamă păcatul, ca-n vremea cînd nu era Lege.

Ei, ce spune Oradea? Cursul de ietică? Fariseul de serviciu ce zice?

Preot/preuteasă, pastor/pastoriță, papă/papesă…


Ei, ce mai tura-vură, să mai ieșim din iohanneziada patriei și să ne vedem de-ale noastre. Să-i dăm cu presupusu, că și așa știința n-ajută. Cine știe nu mai prea cîștigă. Cu toate că toată lumea vrea să fie milionar. Mai că m-aș apuca de loto!

Din ciclul Să ne tratăm beteșugurile, azi despre folosirea neautorizată a unor cuvinte tehnice mai mult sau mai puțin tabu.

Presupun că Dumnezeu a ridicat niște obiecții la folosirea neautorizată a jertfelor pe vremea lui Cain și Abel. Și uite ce s-a întîmplat! Au apărut preoții.

Primul preot din Scriptură apare aut ăv blu la mare distanță de primele jertfe: Melchizedec. Nici măcar nu-și declară religia. Nimeni nu știa de unde vine, unde se duce, cînd a început. Era atît de serioasă treaba că Avraam decide să-i dea ten părsent din toate cele. Rămîi cu gura căscată! Ai impresia că individul avea juma de normă la Ana-F… Echivalentul financiar și religios al war-lorzilor sau împăraților de o cetate. Doar că ăsta era unic. Cel mai unic! Că nu cred că a avut urmași.

Apoi vedem familia lui Aaron generatoarea preoților. Ce e aia preot? Păi cică unu care giobuiește cînd în favoarea oamenilor, cînd în favoarea lui Dumnezeu. Depinde cum te uiți și cît de rău e oamenii. Scriptura zice că pe vremea lui Moise egiptenii aveau vrăjitori, dar mai că l-aș imita pe Mucius Scevola susținînd că de fapt era vorba de preoți. Puneți un extinctor pe aproape în caz de ceva…

Nu se anunțau preotese în epoca aia. Ceva prorocițe, lidere… Știți dîvîsî: coafezii și coafezele, englezii și englezele. Nem tudom?

Dar azi avem și preotese. Doar că preotesele sunt soțiile preoților. Bună treaba. Asta-i practica. De ce nu fac ce fac preoții dar mai cu fustă?

Pastorii apar după multă vreme. Nu știm exact cînd. Poate în perioada ente erau niște indivizi ce păstoreau și erau numiți păstori. Acum nu mai avem așa ceva, dar avem pastori. Cred că ni se trage de la limbă. Aia latină.

Și prin asimilare avem și pĂstorițe. N-am auzit de pAstorițe. În unele cazuri mai liberale astea sunt tot pastori, în celelalte cazuri ,mai conservatoare, sunt doar soții de pastori. Cu toate că soția pastorului are de multe ori ceea ce-i lipsește pastorului. Nu spui nici ce, nici unde…  Dar am auzit nește vorbe.

Papii au apărut după Petru, dintre care cel dintîi a fost el. Pe cuvînt! S-a vorbit și de papese, dar în afară de una ce nu e sigură, restul au fost doar menajere. Sau n-am aflat eu ultimele știri.

Păi și gata? Gata!

Unde-i autorizația???

Șefu, șefu!!!


De la un timp încoace am început să mă enervez. Degeaba. Adică mă enervez aiurea. De pildă mă enervez cînd aud sintagma clasa politică. Sună atît de marxist că mi se urcă tensiunea! Nu există așa ceva. Politicienii nu sunt o clasă. Sunt o calamitate! Cu foarte mici excepții.

Apoi mă enervez cînd aud pe cineva strigînd, de parc-ar fluiera dup-o gagicuță fandosită: Șefu, șefu!

Explicația e că toată lumea se crede șef și nu riști nimic. Sau că toată lumea s-ar vrea șef, caz în care iar nu riști nimic. Acum cîteva zile mi se adresă un portar la spital cu acest apelativ. M-am făcut că plouă. I-am comunicat verbal că nu-s șef și nici n-o să fiu, să mă lase-n pace.

Am eu alură de șef că altfel nu se poate explica de ce un tinerel mi se adresă tot acum cîteva zile, tot la spital, în parcare cu Săr-mîna. Am parcat bine aici? De vină era jaka de cuoarea pesedeului asemănătoare cu jaka firmei de pază. Ce ți-e și cu partidele astea! Pline de șefi…

Apoi mă mai enervez cînd aud că șefu statului drege, face, merge-n stînga, ba-n dreapta. Cine-i bre șefu la stat? Că io văd că juma din țara asta stă! Pe banii cui se stă?

Și din nou mă enervez cînd aud că șefu guvernului a spus, a afirmat sau a contestat. Șef=fuhrer. Parcă guvernul României are prim-ministru, nu șef. Dar cine știe s-ar putea ca în curînd să avem și cancelar, dacă din 22 avem șef de stat neamț! Ein volk, ein Reich, ein fuhrer? Sper cel puțin să nu mai avem același prim-ministru! Sau cine știe, ca să rămînă șef, Ponta se convertește. Sper să nu mă enervez!

Că dacă mă enervez nu știu ce fac!

O criză de nervi? Una ca Hitler!

Blec Fraidei


Nici nu și-a imaginat Daniel Defoe că personajul său legendar, negrul Vineri va deveni atît de popular după atîta amar de timp! Acum toată lumea-l știe pe Black Friday. Ba de ziua lui dau buzna, se calcă-n picioare să tragă un profit. Black Friday a devenit unul dintre simbolurile zeului materialismului. Dac-ar fi știut Marx! Poate bănuia…

Se luptă oamenii să pună mîna pe bunuri materiale de parc-ar veni sfîrșitul lumii. Să stai la coadă de cu seară ca pe vremea lui Ceaușescu? O singură dată am stat la coadă de seara de la ora 7 și n-am fost primul. În 1991 la ambasada Marii Britanii pentru viză. a doua zi am intrat. Cu liste. Cu poliție și securistul corupt de față. Cu ochii lui mirați că primește doar un GBY studențesc…

La noi negrul Vineri apare ori de cîte ori se deschide un biet supermaechet de cartier. Dacă românii se-mping pe tigaia tradițională, ce s-ar întîmpla dacă s-ar face ieftiniri ca-n America? N-ar avea oamenii bani. Că zece tigăi de zece lei mai pot să ia pentru babele limitrofe, dar zece cinema center e prea grele! Și scumpe. Pupa-le-ar baba!

Încă nu s-a prins nimeni că săracii cumpără ca nebunii de la bogați ca să-i facă mai bogați? Și să sărăcească mai tare?

Pentru ce-aș sta la coadă acum și l-aș strivi pe departele meu de aproape? Zicea cineva că Împărăția se ia cu năvală. N-aș zice după cum sunt de goale unele spații ecleziale… Și se mai construiesc. O fi Black Friday?

 

Așa grăit-a Zarahustra?


Trebuie că Dragnea e credincios. Altfel nu-mi închipui de ce a spus că Dumnezeu e de vină că PSD-ul a pierdut ultima alegere. Dragnea și Șova au fost un fel de dumnezei de campanie, așa că altă explicație nu ține. Mai țineți minte cînd acum cîteva luni Dan Șova și-a dat demisia de la minister pentru a se îndumnezei în campanie după ce a rezolvat banii de autostrăzi?

Nu știu ca vreun bloghist credincios să fi afirmat că Dumnezeu a cîștigat alegerile astea. Noi, democrația, Facebook-ul, Internetul, ACL-ul și Iohannis le-a cîștigat. O fi complotat Dumnezeu împotriva PSD-ului? Unii zic că nu. PSD-ul și-a făcut-o cu mîna lui. A lui Ponta. Mîna lui Dumnezeu?

Am dedus din remarca sinceră a lui Dragnea că un necredincios (cum este dl. Iliescu, de exemplu) ar fi dat vina, tradițional, pe dracu. Dracu a vrut să facă ceva rău și Dumnezeu i-a tras una peste bot. Înapoia mea satano!

Dar și doi miniștri de externe au fost de vină, așa că Dumnezeu nu e singurul acuzat. Avînd în vedere că unul dintre ei a fost șeful SRI, înclin să cred că lucrurile sunt mult mai încurcate și că și-a mai băgat coada cineva… Oare cine? Dom Marean spune căp Dragnea spune că… americanii!!! De aici am deduce simplu ca și dom Marean că americanii e Dumnezeu. Sunt un pic bulversat.

Mai trebuie să recunosc că de la revoluție încoace (ce zice dl Iliescu că a fost a F.S.N.-ului) nimeni n-a mai susținut sus și tare că Dumnezeu s-a amestecat în politica românească. Nici măcar patriarhul… Dragnea e de altă părere. Oare o fi consultat un teolog, o vrăjitoare, o fi citit Nietzsche. Că altfel nu se explică. Dar cum s-au amestecat americanii? Obama? Nu! Precis Chuck Norris. Am văzut eu pe Facebook!

Și acum vine dl Iliescu, fost tovarăș cinstit și sărac, activist PCR par excellence și președinte al României necomuniste prin grație divină și ne explică cum stau lucrurile în PSD. Varianta sa pare să confirme cea lui Geoană cum că PSD este dirijat prin interpuși. Și eu care-i credeam pe ăialalți ce spuneau că PSD-ul îi dirijează pe ei prin interpuși… Eroare. Mă întreb însă cine și-o fi băgat coada și aici? O fi grăit Zarahustra ceva? Cui? O fi dl Iliescu întruparea lui Zarahustra?

Zarahustra grăi: “O, măreţ astru! Care-ar fi fericirea ta, de nu i-ai avea pe-aceia pe care-i luminezi? De zece ani urci pîn-la văgăuna mea şi te-ai fi săturat de drumul tău şi de lumina-ţi, de nu eram acolo noi: eu, vulturul şi şarpele. Noi te-aşteptarăm în fiecare zori de zi, ca să-ţi luăm prisosul şi să-ţi aducem mulţumiri. Ci iată: sînt sătul de-nţelepciunea mea, precum albina de prea multă miere; nevoie simt de mîini care să-mi ceară. Aş vrea să-mi dăruiesc, să-mi risipesc înţelepciunea, pînă în ziua cînd înţelepţii dintre oameni se vor simţi că-s fericiţi de nebunia lor, iar cei sărmani, preafericiţi de avuţia lor.”

Cine se crede soare? Iliescu? Bine că apune…