Demonul cu faţa albă (6): Jurnal de spital

Ca să nu mai căutaţi de ce e vorba de un demon, aici aveţi explicaţia din prima postare:

“Mă aflam la baza scării pe care urca el. Era de statură potrivită, se uita la mine urcînd pe scară-n sus, undeva spre stînga. Avea o faţă rotundă, albă, nefiresc de albă. Parcă eram în podul casei. Numai că nu semăna. Eram paralizat de groază. Nu puteam să mişc, să gîndesc. Aş fi vrut să fac ceva, să spun ceva, dar era imposibil. Eram năpădit de groază. N-aveam nici o putere asupra lui. A rîs batjocoritor şi a continuat să urce, dispărînd undeva sub acoperiş, unde de fapt nu mai era nimic. Eu am rămas la baza scării. După el au urcat doi prieteni, soţ şi soţie. M-am trezit scăldat în sudoare. N-am mai visat aşa ceva. A fost întîlnirea cu demonul cu faţa albă. Noaptea era pe sfîrşite. Brusc m-am luminat ca şi străfulgerat: fusese demonul leucemiei. Îl cunoşteam sub altă formă, de cîţiva ani.”

Demonii îşi schimbă înfăţişarea, vin şi pleacă. Sunt mincinoşi şi perfizi. Nu trebuie să-i crezi şi nici să le faci pe plac. Ce urmăresc? Să fi a lor.

13.06.2008 M-a cuprins panica fără explicaţii. Poate din cauză că am ajuns la partea mai nasoală a vieţii lui Rembrandt. Cine ştie? Poate şi din cauză că vecinul de pat se duce la operaţie. S-a dus. Eu luni. Şi mă chinui aici noaptea de nu pot dormi mai mult de patru ore… cred. Asta-i o tortură continuă. De fapt o să dorm mai bine după. E înspăimîntător pentru că e inexorabil.

Nu mă operează azi. Doctorul e pe altă secţie, acum e doar la vizită aici. A trecut un preot ortodox. Bătrînul a făcut pe el. Infirmierele nervoase, asistenta la fel.

Am terminat cartea despre viaţa lui Rembrandt. Un tip ciudat. Poate prea sigur de cine era. Asta l-a costat. Două soţii îngropate şi o droaie de copii înmormîntaţi în vremuri destul de tulburi. Olanda şi Amsterdamul au dus-o bine cît au fost în război cu Spania şi pînă la expirarea armistiţiului de 12 ani. Apoi au început războaiele navale cu Anglia.

Plictiseală mare aici. A sunat bătrînul Marga să se intereseze de examene. Mai încolo o să-l sun pe Florin să văd cum s-a descurcat cu supravegherea la examene. Săptămîna viitoare vor fi restanţele. Merge tot el. Probabil că peste 10 zile voi fi înstare să le corectez. Au trecut deja 2 zile în Cluj, urmează încă două fără rost apoi operaţia. Apoi peste 8 zile poate ajung acasă sau cel puţin afară din spital. Ieri au sunat Silviu şi George. Băieţi buni. E fain şi N [chirurgul]. Să sperăm că totul se termină cu bine. Dacă un grafolog ar analiza ce scriu…

Ce mi-ar place să fac acuma? Să stau pe deal şi să mă uit în zare.

Operaţia se pare că va dura între o oră şi jumătate şi trei ore. Azi a apărut şi proful. Ştie cine e şi vorbeşte ca atare. S-ar putea controla mai mult şi mai bine. Valabil şi pentru mine. Ce vrea să-mi transmită Domnul şi eu nu recepţionez?

Azi Dana o să scrie nişte emailuri despre probabila operaţie de luni. N. mi-a spus că pregăteşte masă leucocitară şi că nu se grăbeşte fiind metodic. Tună. Sper că Dana şi-a luat umbrela. Schimb de amabilităţi cu o infirmieră mai normală. Asistenta blondă e mai înţepată, cea brunetă parcă nici nu e din spital. Doctorii cu proful la vizită. Schimbăm priviri semnificative la fiecare vorbă deplasată a sa. Aşa se clonează învăţăceii.

T. [hematologul] a minţit cu neruşinare medicală: cică 1 zi analize, a doua zi operaţia şi după două zile afară, iar în şapte zile scos firele. Socoteala nouă: 1 zi analizele, stat în week-end şi abia luni (probabil) e operaţia după care stat o săptămînă sub observaţie. După aia vom vedea cum iese la socoteală. Din chestia asta se vede că şi “probabil şi ceva chimioterapie” a lui T.  e SIGUR CHIMIOTERAPIE.

L-am sunat pe Croco. N-a fost la examen.

14.06. Noapte liniştită. Prima de trei nopţi. Am putut dormi. Bătrînul e dificil, dar parcă îi merge mai bine. Bogdan a mers azi. Mai întîi cu ajutorul meu, apoi singur pînă la uşă. Sper să ajung şi eu la performanţa asta după o zi, două. Mă tot necăjeşte ideea cu linia la gît, centrala, cum îi zic ei. Am un scris alandala cal I! Nori gri de ploaie f. frumoşi. Aici şi infirmierele ce spală pe jos au lanţuri de aur la gît! Chiar şi două… Un sturz cîntă de numa-numa. Încă n-a invadat personalul de dimineaţa, de fapt de sîmbătă.

Ni s-a luat temperatura. Fără febră toată lumea. A venit şi micul dejun: puţin unt, o pîine mică feliată şi un cremvurst. Ceai. Nu e rău pentru un spital de stat.

A fost N. să mă vadă. Veşnic zîmbitor. Leucocitele la 85000. Dar asta e nesemnificativ. Şi au scăzut în ciuda abandonării regimului Favisan. A venit Dana. Trăiască prăjiturile şi îngheţata!

Pe aici toată lumea se simte bine. S. [bătrînul operat] m-a întrebat out of the blue “cum o să poată el trăi în scaun pe roţi acasă”. I-am răspuns ferm şi a adormit la loc. Sper să nu aibă gînduri suicidale. Bogdan a făcut febră. Să sperăm că îi va scădea. Mîine ar trebui să află de la N. ce e cu operaţia. Ascult muzică, desenez, citesc. Şi Otto Koenig e fantastic. Nu mă mai satur să-l ascult.

15.06. A reapărut aritmia. Stresul. Pe la 10 a dat buzna doctorul N cu rezidentul arab [aşa credeam eu din cauză că vorbea cam ciudat], asistenta şi infirmiera. I-am spus de aritmie. A cerut o pilulă de la asistentă. A năvălit alt doctor la S. Îl pansează. Se uită la creioanele mele. Toată lumea zîmbeşte cînd vede ce am făcut. A venit să se uite şi a zis să-i spun profului că şi el e artist. S-a uitat şi asistenta şi s-a entuziasmat. I-am dat de mîncare lui S. După o oră i-a dat şi infirmiera. I-a venit şi lui doctorul şi i-a spus asistentei că nu mai trebuie să-i dea nimic că dpdv chirurgical e bine. Să sperăm că aşa se va întîmpla şi cu mine. Cel puţin eu nu am peritonită şi 78 de ani. N. a zis că are o “hernie” mîine dimineaţa şi după aia urmez eu, dacă centrul de recoltare are ce îmi trebuie mie. Plus 7 zile înseamnă altă săptămînă de stat aici. Încă mă gîndesc  dacă să plec de aici direct acasă sau să stau la Cluj o zi două. Are cine să mă panseze, o să înveţe şi Dana. I-am cumpărat lui Bogdan un Gilette de la poartă. După o oră au invadat apartinătorii. O droaie de gabori cu pălării tipice. A venit să-l panseze pe Bogdan. Un du-te-vino vesel de parcă nu ar fi duminică.

Cartea bisericii: huz king Luii?

De multe ori ce se întîmplă prin bisericile noastre aseamănă cu ce se întîmplă în junglă. În cazul acesta ar trebui să se scrie o Carte a Bisericii, dacă tot s-a scris o Cartea junglei, nu? Mai zilele trecute aveam un imbold lăuntric de a scrie o fabulă, că nu am mai scris de mult aşa ceva (http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2010/03/12/fabula-4-haita-de-lupi/). Ceva în stilul lui Natan, a lui Mica şi a altor autori de marcă. Trăgeam nădejde că poate totuşi va exista oreacţie, dar dacă spui ceva personal se interpretează pe dos. Păi de ce credeţi că prorocii, şi nu numai ei,  făceau scenarii cu oiţa săracului (Natan), cu prizonierul personal sau cu fiul ce ar fi fost omorît ca preţ al sîngelui de către rude? Pentru că dacă omul venea cu verdictul “Uite ce împărate, nu te duce la Ramotul din Galaad că o să o încasezi şi o să faci buba!” – împăratul, setat pe programul lui de realizări, cuceriri, imagine şi deci foarte sensibil la cultul personalităţii (pus la bătaie de cele cîteva sute de proroci mincinoşi cîteodată) nu putea accepta obiectiv realitatea. Vorba aia: “De ce puncte puncte m-o fi pus pă mine ăl de sus împărat, dacă orice amărît vine să-mi spună mie ce să fac? Ăla-i împotriva mea că niciodată nu îmi spune ceva bun. Mă denigrează!”

Io vreau să stau în junglă, dar acolo e Ka, e Luii şi e şi Şirhan.  Noroc cu Baluu şi Baghera. Uneori şi animalele astea pot să ajute la ceva. Ka, Luii şi Şirhan la zu cu ei! În rest coregrafie, muzica şi umorul sunt formidabile! Observaţi că king Luii ţine “biserica” să nu se ducă pe rîpă şi pezevenghiul ăla de Baluu îl gîdilă ca să îl saboteze? Îmi place replica lui din final şi cu ce rămîne king Luii în cap: pietre!

Demonul cu faţa albă (5)

În luna mai, cu aproximativ o lună înainte de operaţie mi-am luat inima-n dinţi şi l-am întrebat pe Domnul ce şi cît o să mai trăiesc. Cam ce şansă ar avea cineva, ţinînd în mînă o Biblie să i se deschidă tocmai la întîmplarea cu Ezechia? Căci acolo s-a deschis. Exact acolo! Hmmm!

Nu sunt matematician şi nici statistician, sunt un tip foarte raţional. Poate chiar prea raţional uneori. De aia nu am putut vorbi în limbi probabil… Bineînţeles că am primit reclamaţii. Florin zicea că e o încercare iraţională. Parcă eu nu ştiam… Apoi Charles mi-a spus că poate e ceva mai rău, poate e de la cel rău şi voi trăi mai mult. Posibil. Dar la vremea respectivă pentru mine a însemnat că voi trăi. Ceea ce era complet diferit de perspectiva lor. În plus, înainte de operaţie, chiar şi după, dacă mă uitam la analize 15 ani mi se păreau mai mult decît îşi poate închipui cineva. În orice caz mai mult decît 15 ani ce au trecut deja. Erau 15 ani din viitor. Am scris în Biblie data în dreptul pasajului. Au mai rămas 11. Cei patru au trecut ca o zi! Aviz celor care le ticăie ceasul…

Apoi nişte prieteni mai carismatici m-au întrebat dacă vreau să se roage pentru mine. (http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2012/02/21/demonul-cu-fata-alba-3/) Adică “să întrebe pe Domnul”. Păi de ce nu? Că doar nu o fi ceva rău! Eram sceptic cu privire la “noutăţile” pe care le-ar putea primi ei de la Domnul avînd în vedere că eu eram într-o situaţie dificilă nu ei, şi vorba vine între noi, nu eram tocmai un diletant în materie. Au venit la noi, le-am spus să se roage pentru trei probleme. Una, cea de mai sus, a doua dacă să mai predau la Betania avînd în vedere contradicţia dintre ce se spunea şi ce se făcea acolo şi a treia nu mai mi-o aduc aminte. Oricum am primit răspuns la primele două întrebări, aşa că voiam să ştiu din curiozitate ce vor spune ei. Referitor la a doua întrebare am decis să stau atît cît se mai poate, tocmai pentru a exista şi o alternativă. (Pentru amănunte vizitaţi postările de pe blog referitoare la Secţia de Teologie Didactică Penticostală Betania.)

S-au rugat şi mi-au zis, adică mai mult ea decît el că a rămas marcată de cît de mult mă iubeşte Domnul. Parcă ştiam asta, dar nu era tocmai rău sau mai bine, era foarte bine că altcineva mi-o spunea din nou! Se vedea pe faţa ei, pe intonaţie că asta era, nu altceva. Nu putea mima aşa ceva. Şi avînd în vedere ce mi-au spus le-am spus şi noi ce am primit, aşa că ne-am bucurat că era vorba de viaţă nu de moarte, de lucrare nu de imobilizare la pat sau cine ştie ce grozăvii.

La capitolul rugăciuni s-a mai înscris un frate baptist din Anglia cu care mi-a făcut legătura Charles Strohmer, un prieten foarte bun din USA. Complicată filiera asta a lui Dumnezeu! Mike şi Lesley Wood veneau tocmai atunci la o biserică baptistă din Arad, aşa că ne-am văzut la păstorul bisericii, am ieşit la o prăjitură la cea mai bună cofetărie şi după ce am discutat şi ne-am simpatizat, el s-a rugat pentru mine. Complexe? Forget about-it! Îţi pier toate complexele atunci cînd îţi este în joc viaţa. La fel ca şi mine credea că Dumnezeu face ceva dacă vrea şi nu la comandă, aşa că el era într-un fel cel ce îi ţinea locul. Am rămas prieteni şi ei au avut şi încă au o lucrare în biserica baptistă. Se roagă şi Dumnezeu vindecă, vesteşte vestea cea bună care îşi face efect. Cînd scriu aceste rînduri face asta în Spania. A făcut-o în India, în Nepal şi în Madagascar. A scris şi o carte, dar cu toate că i-am cerut-o nu a ajuns şi la mine. Încă mă mai întreabă dacă prăjiturile sunt la fel de bune şi crimi şi dacă în postul Paştelui mă dedau la asemenea bunătăţi. Nu prea postesc eu de felul meu că nu scot draci. Este cine să-i scoată pe ei şi pe fantomele lor!

Cum am cuplat instantaneu, mai ales că amîndoi suntem bărboşi, vă daţi seama ce fel de răspunsuri primeşte! (Funy faces everywhere!!!) aşa că am rămas cu operaţia pe rol, fără o vindecare miraculoasă, fără îngeri care să îşi bage mîinile în mine, fără descărcări spectaculoase de energie, cutremure, foc sau vînturi ce mişcă stîncile. O voce ca un susur subţine? Nici măcar atît!

Să revenim la operaţie. (http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2012/02/23/demonul-cu-fata-alba-4/) Trebuie să mărturisesc că nu mi-a fost frică, cu toate că aveam oroare de operaţii, de mersul la doctor şi toate astea. Nu voiam să am de-a face cu sistemul! Cu toate astea cînd am decis în favoarea operaţiei mi-am pus întrebarea: Care este rostul operaţiei în afara faptului că încearcă să îmi rezolve o problemă de sănătate? Răspunsul a fost unul simplu: mă duc la spital ca martor a lui Isus Cristos. Discret dar activ, cred că am reuşit în această menire. Scopul meu nu e fost să ţip, ci să ajut, nu să critic, ci să alin. Am făcut tot ce am putut pentru cei de lîngă mine pentru că am zis că în acel spital eu sunt omul lui Dumnezeu. Mai erau şi alţii, unii pe care i-am cunoscut, probabil că erau şi mai mulţi decît vedeam eu. Nu eram singur. Şi ăsta era un sentiment reconfortant. La un moment dat uşa de salon s-a deschis şi a intrat un preot ortodox care s-a prezentat întrebînd dacă are cineva nevoie de el. În salon eram un maghiar, un baptist şi un fost cadru din trupele trupele speciale. N-a nimerit-o. Nu totdeauna au succes profesioniştii. Te pune pe gînduri…

Apoi ce am învăţat, a fost să mă bucur de fiecare zi. Pentru unii poate părea o zi urîtă. Pentru mine era o zi! Orice zi este frumoasă. Practic pentru mine există doar azi!

În postul următor cîteva fragmente din jurnalul de spital.

Presbiteri și diaconi

Reblogged from Cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus:

Lumea lui Dumnezeu și a noastră Deși găsim referințe și aluzii la lumea lui Dumnezeu și în alte părți din Biblie, Apocalipsa lui Ioan ne descoperă cu mai multă claritate situația slujirii lui Dumnezeu la curtea Sa cerească. Astfel înțelegem că în imediata vecinătate a tronului lui Dumnezeu există 24 de presbiteri întronați și încununați. Presbiterii aceștia sunt ființe speciale care cunosc planurile lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu li le-a descoperit, și natura lui Dumnezeu, …

Iată o mostră de învăţătură biblică. Am putea face eforturi pentru a o aplica în practică.

Verdict Confirmed – Pastor Youcef Nadarkhani Condemned to Death in Iran

Reblogged from Persona:

News agencies announce that the death sentence was copnfirmed for Iranian Pastor Youcef Youcef Nadarkhani. Here are some links about this blatant human rights case: Final Verdict for Pastor Youcef… Death White House, State Department condemn Iran on pastor’s execution orders US State Department - Execution Order for Iranian Christian Pastor Youcef Nadarkhani EU urges Iran to release pastor facing death sentence Please pray for a miracle!

În timp ce trăim o viaţă tihnită alţii sunt condamnaţi la moarte pentru credinţa în Isus Cristos. Poate ne dă de gîndit.

Peştişorul de aur sau Ai vrea să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?

Trăgînd cu sete un fum din ţigară, se uită la noi cu ochi mari, negri şi oarecum voalaţi. Beam toţi ceai. Îmi explodară papilele gustative de tăria liptonului din cană. Era ceva nou. Şi cînd te gîndeşti că liptonul nu e ceaiul, ci brendul…

Iarna trena. Ne vedeam de plictiseală, o plictiseală ce te îndemna la bancuri interzise, la muzică străină nedifuzată pe posturile de radio naţionale şi la achiziţionarea pe sub mînă a produselor străine introduse prin mica contrabandă. …sau marea, cine îşi punea întrebări incomode… Radiatorul electric compensa cît de cît paloarea celui din reţeaua de încălzire centrală. Noroc că nu se întrerupea curentul în centru. De dincolo de masă vocea uşor nazală ne trezi din visul unei zile de iarnă:

- Dacă Dumnezeu s-ar pogorî aici, acuma… …n-aş şti ce să-i cer. Plată, fără modulaţii, plictisito-anguasată, vocea te îndemna la mirare, la confesiuni, la nedumerire, la …vise.

- Cum?

- Acuma. Făcu o pauză semnificativă privindu-ne ca pe doi extratereştrii ce picaseră din altă lume.

- Dacă Dumnezeu m-ar întreba… mi-ar spune că pot să-i cer ceva… n-aş avea nici cea mai mică idee ce i-aş cere. Habar n-am.

Suna ciudat. Suna sincer. Suna a iarnă. Suna adevărat. Şi personal. Foarte personal. Suna a ceea ce englezii numeau spleen.

Poveştile copilăriei erau pline de întîmplări şi personaje miraculoase. Ne captivau imaginaţia. În general transmiteau cîteva lucruri: era bine să fi cinstit, era bine să fi curajos, era bine să fi harnic. Era rău să fi leneş, necinstit, laş şi mincinos. Acum s-au schimbat lucrurile, cel puţin pentru adulţi.

Tot din poveşti aflam de răsturnări de situaţie în care cel bogat devenea sărac, cel sărac devenea bogat. Cea frumoasă şi săracă era aleasă în detrimentul celei bogate dar rele. Dar niciodată în poveşti cel rău nu se făcea bun şi cel bun nu devenea rău. Lucrurile erau clare. Doar Spînul, Zmeul, diavolul, Scaraoţchi şi alţi Michiduţi te înşelau. Eroii pozitivi erau doar înţelepţi sau iscusiţi. Eventual dacă era vorba de fraţi atunci se iscau certe şi se ajungea la crime. Dar zmeul rămînea rău, cotoroanţa rea, zgripţuroaica şi Muma pădurii la fel. Făt-frumos era bun şi Ileana-Cosînzeana era tot frumoasă. Muma Pădurii, chiar dacă cîştiga la Loto 6 din 49 nu devenea peste noapte Miss Univers. Cu alte cuvinte, de parcă toată acţiunea se petrecea în timp real, fără excepţie, cu toţii îşi conservau caracterele. Mai rar aşa ceva în ziua de azi. Dacă în poveşti cei buni făceau lucruri bune şi cei răi lucruri rele, cu greu ajungea un personaj negativ să facă ceva bun. Aceasta era mai degrabă excepţia ce întărea regula. Povestitorul nu îi dădea vreo şansă zmeului, cotoroanţei sau diavolului. Dar ce se întîmplă dacă aceştia chiar vor să se schimbe? Păi în primul rînd ar trebui să arate că le-a părut rău de ce au făcut pînă atunci şi să facă pe dos, adică să vadă toată lumea că fac ceva bun. După aia poporul va schimba povestea. Probabil că aşa au apărut filmele cu Şrec. Dar există posibilitatea transformării totale în urma unui eveniment deosebit, cum ar fi prinderea reginei albinelor, peştişorului de aur sau ceva asemănător.

Întîmplarea cea mai jinduită de toţi copiii, şi mai ales de toţi adulţii din ziua de azi, este cea cu peştişorul de aur sau cu oricare animal care dacă aveai harul să îl prinzi, îţi îndeplinea trei dorinţe dacă îl eliberai. Scumpă era libertatea asta! Ca urmare a devenit clasică gluma cu beţivul care i-a cerut peştişorului vodcă în lac, în găleată şi apoi în cană. Şi azi mai sunt destui ce visează să pescuiască peştişorul de aur sau în limbaj modern “să dea lovitura”!

Dar, dacă să zicem că ai avut şansa să-l pescuieşti pe peştişorul de aur, ce i-ai cere? Nu mai crede nimeni în poveşti, şi nu există vreo dovadă că cineva ar fi pescuit vreo dată aşa ceva şi nici că vreun exemplar al regnului animal ar fi îndeplinit vreunui om una sau mai multe dorinţe.

Să presupuneam însă că nu ai pune mîna pe un …animal, ci cu fiinţa cea mai extraordinară, pe Dumnezeu. Ce i-ai cere? Vrei să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?

Fără explicaţii

Atunci cînd suntem uimiţi de ceva de obicei spunem că nu avem explicaţie pentru ce s-a întîmplat.

În urmă cu o săptămînă am primit un telefon (iar!) de la una dintre fetele pe care o ştim de mult timp. E drăguţă, e harnică, e studentă, şi e creştină. S-a dus la doctor pentru că i s-a umflat burta. Se simţea ceva destul de mare şi tare înăuntru. Ea zicea că s-a ‘ntîmplat dintr-o dată. Vă gîndiţi la ce s-a gîndit şi doctoriţa de familie care a palpat-o? Nu vă mai gîndiţi că nu e cazul de aşa ceva. Fata e şi cuminte. Era o tumoare ce se simţea la palpare. A fost trimisă totuşi pentru internare la spitalul de ginecologie. Acolo ăia dădeau din colţ în colţ şi i-au spus că e ceva normal în cazul ei. A, am uitat să vă spun că prin 1988 a fost infectată cu HIV în spital, în România.

Noi, ce-am zis? Ia să ne rugăm un pic! Cum cadrele medicale de la stat nu mai voiau să se atingă de ea – riscuri, prejudecăţi, ifose – s-a programat la o clinică privată de calitate. Se duce, noi cu ochii şi urechile pe telefoane. În fine sună telefonul: nu mai e nimic! S-a dus. Păi cum? Nu ştim. Fără explicaţii.

Ei, nu suntem chiar aşa de proşti cum ne cred unii! Continuăm să ne rugăm.

Apropo, doamna cu atacul cerebral e mai bine şi vorbeşte. Fără explicaţii!

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi“

Mama se ruga constant avînd pe lista ei de rugăciune nume şi nume. I-a venit ideea să ceară numele copiilor unor nepoate. Le-a primit după care a fost sunată de una dintre ele care pe un ton alarmant i-a cerut pe un ton imperativ să nu cumva să roage pentru copiii ei. Pur şi simplu i-a interzis. Vorba aia, dacă ar putea interzice cineva aşa ceva… Probabil că cel ce ar vrea să interzică rugăciunea e un înger ce o dată era foarte frumos, strălucitor.

Rugăciunea schimbă vieţi. Avem nişte garanţii pentru asta, dar nu am să le înşir acum. Să vă dau un exemplu.

Ieri dimineaţă pe la ora 10 am primit un telefon în care mi se cerea să mă rog pentru cineva care era internat la spital la reanimare cu atac vascular cerebral. Fac parte dintr-un grup care se roagă şi pentru aşa ceva.

Nu am primit vreo înştiinţare de sus, nu au ieşit din mine flăcări şi nici nu “mi-a vorbit Domnul”.

Azi dimineaţă vorbesc cu cineva din grup şi-mi zice:

- Azi dimineaţă a venit doctoriţa şi i-a luat mîna lui M. I-a spus să i-o strîngă. I-a strîns-o. După aia a mers la fiica pacientei şi a întrebat-o contrariată: “Sunteţi creştini? În toată cariera am mai întălnit doar un singur caz ca ăsta. E o minune!” Continuăm să ne rugăm. Deocamdată nu vorbeşte. Ne rugăm şi pentru fiica şi ginerele ei.

- OK. Am înţeles!

Cît de minunat!

 

Amazing Grace: The History of the Slave Scale