THE RELIGIOUS ROOTS OF AL QAEDA AND ISIS part 3 of 4


Originally posted on Waging Wisdom:

arch in blue skyMark Twain is noted for having said that history may not repeat itself but it sure does rhyme. If you were in your early teens or younger between September 11, 2001, when the United States launched its “war on terrorism,” and May of 2003, when the U.S.-led war about Iraq “ended,” you probably had other things to do than to notice the glut of news stories that were on the Web and in the media about ending the threat of terrorism that was coming out of the Middle East.

Such stories, and every conceivable kind of spin-off that can be imagined, from every point of view, dominated the news during that twenty-month period. If you went on the Web to find a sports score or even just tomorrow’s weather, to find what you were looking for you had to plow through any number of stories about defeating al Qaeda, or…

View original 976 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Story telling: Povestea lui Negru-mpărat (I)


sursa:http://eden-saga.com/en/mythology-egypt-atlantis-tradition-civilization-pyramids-osiris-isis-.html

După cum la americani există mai multe feluri de a schina pisica, la noi există mai multe feluri de a începe un basm. Sau o povestire. O baladă. Sau o fabulă de pildă…

Pe-un picior de plai, Pe-o gura de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale… trei turme de miei, cu trei păstorei… Evident voiam să spun ciobănei. Dar nu spun, pentru că Ciobănel este un dulău mare și tare și nu vreau să-l amestec în basmul ăsta. E nevinovat.

Mai bine-ncep clasic: A fost o dată, ca niciodată… un împărat. Pe numele său, Negru Împărat (cu toate că unii dintre sfetnicii săi îi spuneau Faraon). Era negru de brunet, era negru de serios și uneori negru de supărare. Avea telegari negri și se-mbrăca des în… negru. Cam de doliu, dar ce să-i faci, era destinul său: doar el era Negru Împărat. Și dacă l-ar fi chemat Albu, tot Negru i s-ar fi potrivit mai bine. Deci am stabilit că-l cheamă Negru.

(De dragul anonimității evident. Numele lui real este cu totul altul. Orice asemănare cu orice personaj viu sau mort, plătitor sau neplătitor de tevea, este o pură și simplă întîmplare, chiar dacă pare foarte reală!)

Ca tot împăratul, avea și el o împărăție. Nu prea întinsă, nici cu mulți supuși. Da, avea, că i-a picat la sorți. Vorba vine…

Ca toți împărații ce se respectă și sunt respectați și Negru Împărat avea un hobby. Îi plăcea să se joace de-a școala. Așa că și-a făcut o școală. Școala Lui. Așa cum zicea Ludovic XIV Lʼetat cʼest moi, Negru emperor spunea Lʼecole cʼest moi. Gusturile, la fel ca și hobby-urile, nu se discută. Se practică.

În definitiv nu mergea rău școala lui. Toate-i mergeau destul de bine, pînă-ntr-o zi. De fapt într-o noapte. În acea noapte…

Negru Împărat avu un vis. În visul său școala creștea tot mai mare și mai frumoasă. Apoi se făcea că înghițea toate școlile din împărăție. Apoi el însuși se încorona cu coroana cunoștiinței binelui și răului. Sau a… eticii.

Împăratul se trezi bine dispus dis-de-dimineață, bătu din palme să vină sfetnicii la sfat. Sfetnicii lui. Ai lui personali. Sfetnicii-i proroceau de bine. Pe cînd stăteau fiecare pe scaunul lui, ca din întîmplare, o femeie de serviciu deschise ușa și le spuse:

Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul său de domnie și toată oștirea cerurilor stînd lîngă el la stînga și la dreapta lui. Și Domnul a zis: Cine va amăgi pe Negru Împărat să aibă visuri deșarte și să îi sădească mîndria-n inimă? Și au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. Și un duh a venit s-a înfățișat înaintea Domnului și a zis: Eu îl voi amăgi.
Domnul i-a zis: “Cum?” “Voi ieși”, a răspuns el, “și voi fi un duh de minciună în gura tuturor sfetnicilor lui.” Domnul a zis: “Îl vei amăgi și-ți vei ajunge ținta; ieși și fă așa!”
Și acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor sfetnicilor tăi care sunt de față. Dar Domnul a hotărît lucruri rele impotriva ta.”

Nu ești împărat Negru ca să asculți de femeia de serviciu. La ce mai ai sfetnici aleși pe sprînceană? Așa că Negru Împărat dădu un ospăț mare. Chemă toți învățații școlilor împărăției ca să-l încoroneze în prezența mai marilor împărăției cu coroana cunoștiinței binelui și răului și se pregăti să închidă toate celelalte școli din împărăție.

Dar nu găsi învățați să-l încoroneze sau să-nchidă școlile împărăției. Mînios nevoie mare Negru Împărat se răzbună, dar nu pe sfetnicii de taină ce-l sfătuiră rău, ci pe învățații lui ce nu luară parte la uneltire.

Va urma

O realitate, două realități


sursa:http://www.intercollegiatereview.com/index.php/2014/02/05/humankind-cannot-bear-very-much-reality/

Cine vrea să fie curat trebuie să se spele în sîngele Mielului. Cine nu vrea, e treaba lui. Mai sunt unii care se spală cu apa de botez. Aici e mai complicat. Că nu e singur. E în asociație. Și mai complicat. Și nu vreau să ne certăm. Realitatea e complicată…

La început creștinismul nu era secret. Sau nu era foarte secret. Apologeții i-au invitat pe ceilalți să vină să-i vadă. Apoi au venit persecuțiile și a devenit extrem de secret. Unii erau creștini în secret. Dar după un timp s-a dus secretul. Secrete au rămas doar conspirațiile. Conclavele.

Gangsterii, mafioții, guvernele și serviciile lor erau secrete. Armata, CIA, KGB, partidele. Toate complotau să ia sau să mențină puterea. Era o realitate.

Bisericile rămîn deschise pînă la un anumit nivel. Inferior. Apoi se secretizează. Cu uși și lacăte. Altele ca partidele. Cu documente și șefi. Ca-n realitate.

Unele ca serviciile secrete. Cu repercusiuni. Reale!

Mă întreb cînd s-a introdus noțiunea de întîlniri frățești. Tare semănau cu ședința de partid, după modelul PCR. Ba unele aveau delegat de sus. Nu din cer, ci mai de-aproape…

Pavel, ce critica în scris realitatea din biserici scria la un moment dat că: (daca s-ar aduna toata Biserica la un loc, …și ar intra și din cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni? dar,) dacă toți prorocesc, și intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți. Tainele inimii lui sunt descoperite, așa că va cădea cu fața la pămînt, se va închina lui Dumnezeu și va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.

Încă n-am dat de realitatea asta. N-am zis că nu e posibil. Am zis că n-am dat de așa ceva.

Cum să pice ăia în mijlocul bisericii, cînd nu apar în mijlocul ei? Că doar n-or fi generația spontană!

Probabil nu-i interesează realitatea din bisericile unde poate intra oricine.

Dar ia să facem o experiență. Una incomodă. Să ne facem vulnerabili. Să terminăm cu secretomania. Oare dacă cei dinafară ar avea acces liber la întrunirile în care unii sau alții sunt executați în secret s-ar mai întîmpla astfel de lucruri? Ce s-ar întîmpla dacă lumea ar veni să vadă ce face biserica cînd e ea de capul ei? Să vadă realitatea! Că aia contează. Dacă o ascundem nu suntem decît niște buni farisei, nu buni creștini. Dumnezeu ș-așa o cunoaște. Nu-i înșelăm decît pe oameni! Și chiar reușim?

De exemplu, să fie intrarea liberă la întrunirile de comitet ale bisericilor. La cele de așa-zise ore frățești (foarte biblică chestia asta ce nu se găsește niciunde).

Nu, nu e Big Brother! Dimpotrivă. E Small Brother. Dar atunci martorii imparțiali ai realității noastre ar putea spune: sunt sinceri; sunt originali; sunt drepți. Sau: nu sunt ipocriți; nu sunt ca restul. Și altele de felul ăsta. Sau ar spune care e realitatea. Ca să nu ne mințim singuri.

Nu intră prea mulți oameni în biserici. Oare ce cred riguroșii literaliști, vajnicii apărători ai credinței, Scripturii și tradiției de orice fel (aproape): de unde a apărut secreto-mania bisericii?

E un mecanism de apărare? Față de ce? Este unul prin care biserica își manifestă puterea? Față de cine?

Anacronic sau nu? Depășit sau nu? Util sau inutil?

Puterea și secretomania trebuie să dispară din ecuația Isus Cristos+oameni=mîntuirea lumii. Altfel omul recurge la alte soluții. După cum am constatat deja. Cu ce realitate ne confruntăm?

Percepem corect realitatea sau trăim într-o realitate pe care ne-am confecționat-o? O realitate sau două realități?

THE RELIGIOUS ROOTS OF AL QAEDA AND ISIS part 2 of 3


Originally posted on Waging Wisdom:

Egyptian dancing girl (unknown)Yesterday in Time online, Pulitzer prize-wining reporter Mark Thompson wrote: “If you’re having a tough time figuring out how much of a threat … ISIS poses to the United States, you’re hardly alone.” A large reason for that widespread lack is because our leaders and the media use the word “ideology” to label the threat but do not explain what that ideology is. It is an Islamist, or religious-political, ideology, and we are currently looking at key aspects of it on this blog in the influential writings of the Egyptian intellectual Sayyid Qutb (1906-1966), who became a political radical.

After returning to Egypt from two years “exile” in America, Qutb joined the Muslim Brotherhood in early 1950, which immediately gave this persuasive communicator a ready-made national platform to promote his emerging brand of Islamist ideology, or political Islam. Much in the news because of its role in Egyptian…

View original 868 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

THE RELIGIOUS ROOTS OF AL QAEDA AND ISIS part 1 of 3


Alexandru Nădăban:

Teoare islamică sau islam terorist?

Originally posted on Waging Wisdom:

red sunsetThe militancy practiced by extremists such as al Qaeda and ISIS is not irrational, at least not to them. To them, it has a large degree of its religious and intellectual justification in the prolific writings of the Egyptian intellectual Sayyid Qutb, a Sunni Arab who for much of his adult life was more a man of letters than a political radical.

Early adult life. Born in 1906 and educated in Cairo, Qutb received degrees in teacher training and education in 1929 and 1933.  From 1933 to 1949, Qutb served the Egyptian ministry of education as a teacher and school inspector. He eventually resigned over philosophical differences with the ministry and to devote himself full time to writing. During this period, he acquired some Western leanings and had serious interests in poetry and journalism, and he published poems, short stories, essays on social and literary criticism, and books.

But Qutb…

View original 681 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Dracu… ca dracu!


În urmă cu aproximativ un an mi-am exorcizat blogul. L-am afumat. L-am usturoizat. L-am eradicat. L-am puricat și păduchizat. Pe scurt, am șters toate, dar chiar TOATE comentariile unui anume drac. Vorba aia: și Iuda era tot drac.

Ce lucrare! Ce răcnete! Ce zbatere-a dracului! M-a rugat să-l trimit în porci? Nu. Era deja și acolo. Era o porcărie. Puțeaaa… Nu poți să speli un drac, nu? Vorba cîntecului:

La plecare dracu, ce se gîndi, îmi dădu o steluță la muuulte posturi. De-a dracului! Nu-mi fac cruci cu limba-n gură că nu mă afectează. Nu-s paralizat. Nu my frică de el.

Și acum atenție! ATENȚIE! Cînd dracu te apreciază negativ înseamnă că Dumnezeu te apreciază pozitiv.

Un timp te lasă în pace. Vorba aia: pacea-dracului nu e pacea lui Dumnezeu. În esență nu e pace. Vorba evanghelistului: a plecat de la el pînă la o vreme.

Apoi ce să vezi? Într-o zi văd un comentariu în spam. N-am de lucru! Ce să vezi un ping de la dracu. Ăla, nu altul. Îl afurisesc, îl șterg și mă relaxez.

Ei na! Dracu n-are de lucru: mă apreciază. Începe să mă laude negativ. Asta m-a contrariat. Credeți? Eram deja călit. El ce să facă? N-are altceva de lucru. Lucrează în continuare și îmi adaugă cîte-o stea. Vorba comunismului decedat post-decembrist: stea cu stea patriei snop!

Dracu-mi dă cîte-o steluță roșie – comunistu! – dar precis el vede cîteva stele verzi. Că altfel nu se explică de ce-i așa încrîncenat!

Cu gîndul departe…


sursa: http://www.crosscards.com/cards/scripture-cards/new-creation-waterfall.html

 

Mă irită lamentațiile fandosite ale unor (buni) creștini cu privire la viitor. Că islamul în sus-și-n-jos. Că liberalii la fel. Că masonii și masoanele fac și dreg. Că socialiștii și guvernul american conspiră. Că nimeni nu ne inspiră…

Oameni buni, ați uitat de planul lui Dumnezeu? Ați uitat de răpire? Ați uitat de apocalipsa din final? De judecată? De mersul liniar al istoriei? De cerurile ce vor arde cu trosnet? De un pămînt nou? De ceruri noi?

Ați dat în bîlbîială? O să muriți de frică? O să cereți să cadă munții peste voi?

Că vin rușii. Că vin tătarii. Că vin extratereștrii. Și?

Să vină!

Ce-i a lor e pus deoparte. Cu îngeri. Cu trîmbițe. Cu sînge. Cu foc. Cu ce n-a văzut Parisul. Nici Londra. Nici Washinghtonul. Nici Moskwa. Nici Teheranul. Nici Abu-Dabi.

Relax! And enjoy!

1000 să cadă la stînga și 10000 la dreapta. Să trecem prin valea umbrei morții.

O să trecem și o să ieșim.

Criză economică? Puah! Emigrație. Banal. Războaie? Pueril.

Cînd va veni finalul ce vom zice? Nu acum?

Viața între stînga și dreapta, între sus și jos


sursa: http://www.tablehealth.com/2012/07/23/over-the-weight-loss-plateau/

De data asta nu e vorba despre politică. Ați vrea voi. De data asta e vorba despre mine, despre tine, despre ei și despre noi. Cum trăim. Nu de ce trăim.

Nu îmi aduc aminte să fi fost extremist. Dar asta-i părerea mea. Pentru unii eram nebun, dus, sovietic (mai demult), sectant, baptist, rătăcit, eretic și așa mai departe. De cele mai multe ori eram încadrat într-o categorie sau alta sau în mai multe categorii. Catalogare în grup. Nu sunt singurul ce a pățit asta. Nici ultimul. Dar mai ales nu sunt primul. Niciodată n-am vrut să fiu primul, dar asta-i altă mîncare de pește. De unde provine oare expresia asta cu peștele?

În fine viața, dacă stăm strîmb sau drept și o judecăm, se desfășoară, vrem-nu vrem, între extreme. Sau între un fel de limite între care oscilăm. Sinusoidal. Abrupt. Sau lin. Disperați. Sau relaxați. Dar totdeauna oscilant.

Cine spune că a ajuns pe platou, minte. MINTE!

Unul ce susținea asta la un congres foarte creștin se dădea sfîntocan tare. Un alt clasic creștin, parcă american sau englez, n-are contează, numai ce-i trece prin minte? Să vadă dacă individu a ajuns pă platou ăla pe care se lăuda că stă ca porcu cu măru-n gură și nu-l atinge nimic. Și nimeni. Și îi, scuzați, pardon, varsă, ca din întîmplare, cafeaua neagra ca păcatu pă cămașa scrobită și imaculată a neprihănirii proprii.

Pînă atunci omu nostru se credea un Bar-Kochba instalat pe Masada.

Sudalme, tensiometrul se dereglează. Stropșeli ca-n valea unde era parcat cortu. Individu se dăduse jos dă pă platou. Ca să mă esprim neo-plastic. Era mai greu să se urce napoi.

Ferice de cei ce oscilează, căci a lor este împărăția cerurilor și catalogarea oamenilor!

Securitatea lui Mihai Pelin și nu numai


sursa: alte armate

Citesc, cît să nu mă plictisesc, Operațiunile Melița și Eterul. Istoria Europei Libere prin documente de Securitate, a lui Mihai Pelin, Compania, București, 2007. Adică o citesc în amestec cu Răcani, pifani și veterani. Cum ne-am petrecut armata, a coordonatorului Radu Paraschivescu și alte somități în ale culturii, Humanitas, București, 2008. Plictisitor de istoric, romanțat și astringent e Amin Maalouf, Cruciadele văzute de arabi, Proiect, București, 2007. Nu știu  pe unde au mai încăput celelalte trei cărți, legal achiziționate de pe cardurile fiilor mei minori…

În fine, de remarcat că la început arabii se mai luptau între ei, erau copleșiți de zvonurile despre trădările creștinilor (ce nu i-au trădat, ci din contră), de cele ale superiorității militare ale francilor, și cîte și mai cîte. Interesantă carte, dar parcă un pic pre sîcîitoare. Istorie, istorie, istorie.

Melița bate eterul Europei Libere. Glumesc. Zice autorul în Întîmpinare la ediția a doua că serviciile de spionaj comuniste nu puteau depăși în calitate regimurile de unde proveneau. Și banii lor. Nu se putea ca într-o Românie în care mai toate lucrurile mergeau de-andoaselea, Securitatea să meargă de-a binelea. Logic. Dacă nici un ceape nu mergea bine, nu o fi mers secu altcumva. Tot logic.

Ca exemplu stă urmărirea inginerului Nicolae Manolescu timp de nouă ani pe simplu motiv că fusese confundat cu criticul literar Nicolae Manolescu. Acoperirea cu hîrtii, lenea, incompetența și plictisul securiștilor au colaborat la căderea regimului ce nu mai reușea să miște nimic în țara aia. Acum ce ne-o mai mișca? Un Ponta, un Iliescu damblagit, un pușcăriaș Năstase, un Băse chelios sau un Antonescu ilizibil? Că de DD, Gigi, și alți indivizi cu iz de Mudava nu cred că o mai fii vorba în contextul zăngănitului de arme la poarta de est. Așteptăm vorba aia din vechime: tulburarea apelor. A venit! Pe bune.

Și ca să n-o sfîrșesc apocaliptic cu mincinile lui Putin, a ministrului lui de externe și a presei ruse aliniate sovietic, nici nu văicărelile Occidentului ștruțizat în nisipul euro-atlantic bîntuit de spaime islamiste cînd cronice, cînd acute de peste hotare, să-i zicem cîte una-două din Radu Paraschivescu a cărui interviu l-am ascultat pe telefon în Purgatoriu. Zic cei 14 trupeți mai toți teriști că armata a fost așa și pe dincolo. Confirm. ba a fost și mai nasoală. Chiar și mai bună. Nu s-alege!

Un lent-colonel, ofițer superior, deh zice: ,,Aflu eu care-i mîna criminală care-a dat cu picioru-n ușă!” Sau: ,,Voi sunteți cinzeci și ceva de boi, iar eu sunt unu singur!” – demonstrînd incapacitatea dedublării la persoana I-a. Sau un lent-major, ofițer inferior deci, băgîndu-și capul într-o sală de clasă pe cînd 2 trupeți se pregăteau de curățenie: ,,Bre soldat, ia împărțiți sala asta în trei părți egale și luați fiecare cîte-o jumătate!”

Nu-i de mirare că mai acu cîțiva ani boboru român avea mare încredere în armată și biserică. Despre biserică data viitoare!

Pentru ce merită să mori azi?


sursa:http://www.vam.ac.uk/content/articles/c/caring-for-your-lead-coins-medals/

La unirea din 1859 s-a promis pămînt țăranilor. Războiul din 1877-78 s-a dus tot cu promisiuni referitoare la pămînt.

În 1907 țăranii din Moldova voiau pămînt. Unii au murit pentru asta. G. Coșbuc scria poezia Noi vrem pămînt!

În 1916 România intră în război pentru întregirea nației: Transilvania se cucerea dacă soldații/țăranii primeau pămînt.

Și s-a dat pămînt.

Pămîntul sau țara era ceva pentru care merita să mori.

S-a murit din nou pentru pămîntul Moldovei. Apoi pentru cel al Transilvaniei. Nimănui nu i-a păsat de Cvadrilater.

Au venit comuniștii și unii au murit pentru pămîntul lor. Cam toată lumea a rămas pentru pămînt.

Mai era ceva pentru care să murim?

În 68 pentru Patrie. Să nu ne ocupe rușii.

Acum mă întreb pentru ce merită să mori în țara asta?

Cred că n-au rămas prea multe.

Așa că nimeni nu va muri pentru Ucraina. Nici măcar aliații din NATO.

Simplist? Poate…

Convingeri și convingeri


sursa: http://kindredgrace.com/the-dangers-impersonal-convictions/

Destul de devreme m-am convins că deși avem un singur Dumnezeu, convingerile sunt extrem de personale.

De exemplu am știut pe cineva care a zis căsătorită fiind, cu bărbat și copil, că ea nu mai gătește și că cine vrea de mîncare să-și facă. Că timpul l-a dedicat Domnului. Fain!

Apoi știu pe cineva care după ce s-a pocăit a decis să-și dea toate lucrurile din casă că vine Domnul. La asta nu mai trebuie să continui. Asta s-a și întîmplat…

Apoi mai știu că unuia i-a venit ideea să joace la loto după Biblie. Trebuie să conțină Biblia și așa ceva, dacă este scrisă de Dumnezeu. N-a cîștigat nimic.

Deci există pocăiți ce au convingeri personale foarte puternice.

Apoi mai sunt(em) din ăialalți care gîndim altcumva decît cei de mai-sus. Convingerile noastre sunt undeva la limita credinței și încercăm politicos să depășim limitele în sens pozitiv, dar nu extremist. Și pe deasupra nu le impunem.

Sau sunt din aceia ca și Gabor, ce pică-n acid, e scos de un înger, e vegheat de un înger la spital și apoi îi crește carnea la loc. Ce convingeri personale o fi avut? Nu cred că s-au deosebit prea tare de majoritatea dintre noi.

Azi m-a atras de atenție un oarecare Curbet Alexandru în legătură cu răspunsul meu de acum aproape un an la întrebarea și articolul din Moldova Creștină ,,Este bine să se sărute mirii la înregistrarea căsătoriei civile dacă încă nu au fost cununați?“ Zicea respectivul acolo că ,,primul sărut la cununie e o dovadă a purității și e un lucru frumos. Nu zic că e ușor, dar se merită.”

Asta da convingere. Mie îmi plăcea mai mult cînd căsătoriile erau aranjate de părinți. Dar Moldova e Moldova și România e România, normal. De exemplu la noi nu e ca la ei. La noi logodna e o chestie cu urmări legale.

Și cum îi cu țucatu atunci? Păi nu există reguli din astea, că nu scrie la NT!!! Nici la VT!!!

Deci dacă tu ai credința mare (credința, nu altceva) fă ce crezi tu, că nimeni nu-ți are baiu. Numa nu călca pe bec. Mai ales al miresei. Că după aia vezi tu!

Cu internetul, vedem și căsătorii la distanță. E prin credință? Sunt ăia mai sfinți? Cine știe?

Poate dl Curbet Alexandru și dl/dna Pernath ce afirmă ,,Însă, indiferent de felul cum se oficiază o căsătorie fiecare în parte v-a demonstra care şi cât de mare este relaţia lui cu Dumnezeu. Personal cred că fr. Pastor Vasile Filat nu a dat un sfat prea exagerat, în fond, tinerii care s-au abţinut până la căsătorie, bănuiesc că au tăria şi vor proceda exact aşa cum vor fi îndemnaţi de Duhul Sfânt să o facă. În altă ordine de idei, ofiţerul stării civile nu specifică cum anume trebuie să-ţi săruţi mireasa. Un sărut pe obraz este mai mult decât satisfăcător pentru toată lumea prezentă, în plus, dacă tinerii nu s-au mai sărutat până atunci, mă îndoiesc că aceştia vor dori să experimenteze primul lor sărut intim în văzul tuturor. Să nu uităm cât de stângaci am fost cu toţii la primul nostru sărut, în niciun caz nu doream un public numeros.”

Le recomand un pas prin credință mai departe. Vorbesc serios. de exemplu la evreii mai credincioși există un manual de sex: http://www.bbc.com/news/magazine-22152700. Dar numai pentru ultrași. Io n-am credință așa mare. se zice că sexul vinde tot, dar eu nu mă vînd pentru așa ceva.

Azi pe BBC au fost multe știri controversate cu evrei: dați afară dintr-un sat din Guatemala, asta cu manualul, și încă una parcă. Cred că islamiștii își fac de cap și îi atacă ca să arate că nu numai ei sunt ultrași. Așa cred eu.

Deci, îmi plac cei cu convingeri. Mai greu este pentru cei șovăitori. De exemplu pe același sit se mai întreabă: ,,Este biblic să faci uz de Internet?” Probabil că în curînd se va pune întrebarea ,,Dacă limba este cel mai păcătos mădular, n-ar fi mai bine să nu vorbim sau mai bine să o tăiem?”

N-am răspuns pregătit, așa c-o tai! Pace! (sau pentru cei cu alte convingeri Saltare taică și noroc!)

 

The Governance of “Sar Shalom”


Alexandru Nădăban:

Charles Strohmer on wisdom, peace, politics and most of the cRisis our society face.

Originally posted on Waging Wisdom:

lioin and lambIn February 2012, former Senator Rick Santorum made headlines in a controversial statement criticizing President Obama’s worldview. Santorum was running for the Republican nomination for President of the United States. Although his comment puzzled many news analysts, it was clear to many Christians that Santorum had implied that the president’s worldview was not sufficiently biblical to ensure wise political direction for the country. It’s far too easy, however, for us Christians to kick back and assume that we have a thoroughly biblical worldview about politics.

But let’s reflect on that assumption. Our country is poised for long, tedious, and potentially heated political campaigns to begin for the Republican and Democrat nominations for President of the United States. So this seemed like a good moment to press pause and reflect.

As followers of Jesus Christ, we need to ask ourselves how consistently do we see political life through the eyes of…

View original 1,263 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Aniversare: un an în Purgatoriu


sursa: dubioasă

Da. A trecut un an. Și a trecut repede. Ca să nu mai spună unii că timpul trece încet în purgatoriu. Ha, ha!

Purgatoriul mi-a adus multe, multe îndoieli. M-am mult m-am îndoit decît m-am dez-îndoit. Ce să-i faci? Eu sunt de vină. Cu toate că aș putea da vina pe oricine.

Certitudinile sunt rare. La fiecare certitudine vreo cîteva îndoieli. Vreo zece. În medie.

Dar certitudinile sunt decisive. Nu de alta, dar de îndoit te poți îndoi de orice. Oricînd. Oriunde.

De exemplu, aici ști cînd intri. Nu știi cînd ieși. De obicei ieși mai tîrziu. Mai bine mai tîrziu decît niciodată…

Într-un an sunt 365 de zile. Doar vreo 60 la sediu. Restul aiurea. Un fel de fefe. Sau ID.

Realizări? Mici, dar importante. Sau mari, deci importante!

Nu pot să uit remarca unuia dintre îngeri dis-de-dimineața:

- Domnu Nădăban, aveți prieteni la laborator!

- ???

- Hemoglobina peste 12!

Vești bune și în Purgatoriu. Așa mai vii (d)acasă!

Deci luni o evaluare. Adio chemio-terapie! Aia pe care am refuzat-o din 2008, dar am făcut-o în 2014.

Acum un an unii îmi spuneau: Nu fă!

A trecut. Cu urme. Dar a trecut. Se putea fără urme, dar aș fi trecut eu. Dincolo.

Și acum un banc de dincolo. N-am găsit cu teologi. Cu oameni de știință:

Oamenii de știință jucau de-a vațascunselea în Rai. Se pune Einstein și începe să numere. Toți se ascund pe unde pot, numai Newton ia o cretă, desenează un patrat cu latura de 1 m și se asează în mijlocul lui. Dupa ce termină de numărat, Einstein se întoarce și, binențeles îl vede pe Newton:
Einstein: – Te-am văzut. Tu ești Newton.
Newton: – Îmi pare rău, dar nu sunt eu.
Einstein: – Cum adică nu ești tu? Te cunosc foarte bine. Ești Newton.
Newton: – Ia privește mai atent. Ce vezi?
Einstein: – Tu în mijlocul unui patrat cu latura de 1 m.
Newton: – Păi și ce înseamnă Newton pe metru patrat?
Einstein: – Pascal.
Newton: – Păi vezi, el e!

Sondaj islam


sursa: http://www.islamreform.net/new-page-228.htm

Sunteți inteligenți. Că altfel nu mi-ați citi blogul! :-)

Nu-i de mirare și nici o întîmplare că suntem împreună aici. Dar aș vrea să vă pun o întrebare ce mi se pare importantă. Asta dacă suntem capabili să facem abstracție de disputa cu Crislamul, ITPB, Miroslav Volf, Corneliu Constatineanu și contestatarii vehemenți sau timizi de aici și d-aiurea.

Intro: Pavel spune că neamurile se închină dracilor. Coranul, pretindea Mohamed i-a fost dat de îngerul Gabriel.

Ori îngerul nu putea face asta decît dacă s-a despărțit de Dumnezeul Vechiului Testament pentru că informațiile din VT și Coran se contrazic. Sau ăla n-a fost îngerul Gabriel.

ÎNTREBARE:

Lăsînd la o parte teologia trinității, revelația scrisă primită prin scriitorii Noului Testament de după Evanghelii pînă la Apocalipsă, ați fi dispuși ca și creștini ce puneți în practică revelația Bibliei să-i tratați pe mohamedani așa cum a făcut-o Isus, înțelegînd că au fost induși în eroare?

Dacă da, cum anume? Dacă nu, care ar fi motivele?

 

Mărturii peste veacuri: Marcu Nichifor


Alexandru Nădăban:

Același inconfundabil Marcu Nichifor.

Originally posted on Jurnalul Florentinei:

Vacanța era pe sfârșite. Plecarea noastră se apropia. Melancolia ne cuprindea pe toți, mai ales pe bunici. „Oare asta va fi ultima noastră revedere în trup?”, îmi imaginam că se întreabă încet. Eu, ca să îmi înăbuș același gând, îmi făceam de lucru cu bagajele: puneam în geamantan, scoteam și o luam de la început. Bunicul a venit în cameră, s-a așezat pe un taburet în fața sertarelor de la birou și a început să caute certificatul lor de căsătorie, vechi de 58 de ani. L-a găsit cu greu, printre alte certificate de naștere, de moarte, de botez ale străbunilor săi (și ai mei!). De sub ele a scos la iveală și o copertă albastră de caiet, destul de veche, plină cu vreo 4-5 plicuri, pline doldora cu scrisori și fotografii vechi de familie. A deschis coperta, a luat în mînă plic cu plic și le-a deschis atent. Privindu-l, îmi…

View original 1,840 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

File din viaţa unui pionier baptist


Alexandru Nădăban:

O altă istorie decît cea din cărți

Originally posted on Jurnalul Florentinei:

Provocată oarecum de Elena, îndrăznesc să îmi fac „public” unul din referatele din studenție (deși acesta a fost citit în urmă cu câțiva ani în plenul Bisericii Baptiste din Hațeg). Referatul cu titlul „FILE DIN VIAȚA UNUI PIONIER AL CREDINȚEI BAPTISTE ÎN ROMÂNIA: ILIE MÂRZA” l-am scris în anul III de facultate (2001) pentru cursul „Istoria baptiștilor”, susținut de prof. univ. dr. Ioan Bunaciu.

În pregătirea și redactarea lui un merit deosebit l-a avut și soțul meu prin tehnoredactarea textului și prin obținerea și selectarea materialului de care eu nu dispuneam.

*******************************************************

Unul dintre cei mai de seamă părinţi şi scriitori ai Bisericii, Tertulian (sec.II), a afirmat faptul că “sângele martirilor este sămânţa Bisericii”. Fiecare generaţie de credincioşi a avut de adus o jertă fără de care Biserica n-ar fi putut merge mai departe. Şi nouă, de asemenea, ni se cere să ne aducem pe noi înşine…

View original 3,932 more words

By Alexandru Nădăban Posted in 2014

Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor (dummies)


sursa:http://orangeumar.blogspot.ro/2012_02_01_archive.html

Am aflat recent cu unii dintre indivizii ce au plecat să lupte anul trecut în Siria chipurile, pentru islam, aveau în bagaje cartea Islam for dummies, adică Islamul pe înțelesul nătîngilor cumpărată de pe Amazon. Mă întreb ce scria acolo de au intrat în depresie și s-au aruncat în aer!

Unul dintre intervievații Annei Nivat din Pakistan spunea că ăștia de se aruncă-n aer sunt școliți în licee, colegii și facultăți și că madrasele (școlile islamice) nu propagă așa ceva. Valabil pentru Ben Laden și indivizii din 11.09 de la turnuri. Dar același individ spune că el nu-i oprește elevii săi ce vor să meargă în Irak să se bată cu americanii. Aici m-a pierdut!

Ar trebui să scrie cineva o carte, sau mai multe, în același ton cu Islamul pe înțelesul nătîngilor, cum ar fi Christianity for dummies sau Creștinismul pe înțelesul nătîngilor.

Mai că m-aș angaja la așa ceva. Sau cel mai bine, o carte comună pe limba tuturor: Islam and Christianity for dummies. Adică Islam și creștinism pe înțelesul nătîngilor.

În același timp aș propune celor ce vor să se arunce în aer, fiind frustrați că nu pot să demonstreze logic superioritatea religiei lor, să nu mai omoare musulmani, creștini, evrei și atei sau oameni de alte religii, ci să consulte ghidul Islam and Christianity for dummies. Nu de alta, dar s-ar evita unele confuzii.

Poate și-ar da seama că ceea ce există în Occident și aiurea nu mai e de mult creștinism. E altceva.

Oare atunci ne-ar căuta pe noi, singurii și adevărații creștini?