”Școala altfel”…

Tot de la Neli:

De-abia am prididit să fac
Planificări – o droaie,
Că vin, din urmă, la atac,
Ședințe ca o ploaie!

Ieri am avut C.P., iar azi
Ședință cu părinții,
Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
Să mă ferească sfinții!

Peste trei zile voi ave,
C-așa-i acum poruncă,
Prea-minunatul C.C.E.,
Și-alte ședințe încă.

Și ca să-mi fie foarte clar
C-am misie-ntre misii,
Fac parte – ca misionar -
Din treizeci de comisii!

Număr absențe, raportez,
Săptămânal de-acuma.
Excursii – le organizez,
Serbări – una și una!

Sesiunea de comunicări
Și cea de referate,
Concursuri, baluri, adunări
Tot eu le fac pe toate…

Pornesc spre casă șchiopătând
De-atâta aiureală,
Se-aud ectenii de comând
Când plec de lângă școală.

Că rostul ni l-au resetat
Nebunii și cretinii.
Au smuls din holdă grâu curat
Și pun în loc… ciulinii.
Îi zice într-un fel măreț -
”Testare inițială” -
Un fel de măr, dar pădureț,
O nouă abureală.

Și plan remedial mai am
Să fac până-n amiază.
Că am și ore până-atunci -
Asta nu mai contează!

Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
Nu-i timp de consolare,
Că vine, mâine, ARACIP
Comisia-teroare.

Și o să ia la scotocit
Toată maculatura
Ce tinde către infinit,
Sporind harababura…

Și vin, cu rostul lor ”sublim”,
Iar când or bate-n poartă,
E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez -
În rest, sunt vorbe goale.

Afară-i frig, în casă frig -
Că n-am bani de căldură,
Și-mi vine, uite-așa, să strig,
Să-mi dau drumul la gură!

C-am înțeles: de ani întregi
Reforma-i ca sminteala,
Așa e când promulgă legi
Cine urăște școala.

Mai am de corectat lucrări,
Și zeci de portofolii,
Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
Un șal mâncat de molii.

Adorm, într-un târziu, frumos,
Cu capul pe o mapă.
Visez cât am ajuns de… jos,
Pentru trei lei drept plată.

Tresar în somn, că am uitat
Să pun în opt dosare
Dovezi de parteneriat
Și de colaborare.

Și mă trezesc în zori de zi,
Ca dintr-un joc de iele,
Înmormântată în hârtii,
Dosare, dosărele…

Și, vai de capul meu, uitai
Să fac o socoteală
Cu note mici și mai dihai
La cea mai cea scorneală
Pe loc ne-or cere să vorbim
Limba română… moartă!

Că-i alta limba, la dosar,
Decât e limba vie.
Școlarul nu mai e școlar,
E… ”educabil”. Fie!

Și ca să fie pe deplin
Reforma – făcătură,
Poruncă nouă mai primim
Spre nouă-nvățătură:

”Când educabilul ți-o da,
Cu sete-un pumn în gură,
Tu să-i explici, cu glas duios,
Că-i rea apucătură.

N-ai voie să-i vorbești răstit,
Necum să-i tragi o palmă,
Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
Cu fața cât mai calmă!”

Advertisement
Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Comments

  • Daniel Lucescu  On January 24, 2012 at 6:21 pm

    N-ai voie să-i vorbești răstit,
    Necum să-i tragi o palmă,
    Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
    Cu fața cât mai calmă!”
    Asta suna de parca ati fi in America !!!

  • romeo hajdatan  On January 25, 2012 at 6:12 pm

    poezia asta… e pentru unii… daca tac si practica sportul struțului (cu capul in catedra)… sa taca…

    ”as vrea sa plang dar nu e chip”… fals, plange domnule, plange… apoi spala fata… si da cu pumnul in masa. Plafonarea, lipsa curajului, varsta… si ADNul romanului sunt de vina…. aaaaa si mentalitatea ”capul care se pleaca… sabia nu-l taie”. Nu le plang de mila profesorilor… le-am plans destul (13 ani).

    • pasareaphoenixremixed  On January 25, 2012 at 8:09 pm

      vai draga, ce mentalitate! scandalos! :-)

      ar trebui taiate de la radacina relele din invatamintul românesc. acum nu mai este timp si nici bani pt anestezie…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.