Samariteanul, izraelitul și restul lumii


sursa:http://www.millennialstar.org/the-parable-of-the-offensive-remedy/theodule-augustin-ribot-the-good-samaritan/

Puteam găsi un titlu mai exploziv. Puteam pedala pe ultimul scandal, dar prefer să pedalez pe primul scandal, acela al unui mesia mort. Știți care.

M-am tot gîndit la cei ce au trecut la un alt cult. Un pic invidios pe curajul și liniștea lor, la cei ce au rămas și la cei la care au aderat. Încercam să fiu obiectiv pe cît posibil, mai ales pentru că sunt într-o stare de tranziție. Am plecat dintr-un cult, dar nu mai sunt în niciunul. Imponderabilitate? Limbo? Cine știe? – poate Dumnezeu.

Mă gîndeam și la reacția față de Beck Corlan și celelalte două fete ce cîntau cu dezinvoltură. Iar reacții, de cele mai multe ori la două extreme: ba că e albă, ba că e neagră. Muzica nu poate fi nici neagră, nici albă. Nu merge să te joci cu alba-neagra în domeniul ăsta că nu te mai ascultă nimeni. Dar…

Am ascultat o predică despre samariteanul milostiv, unul dintre subiectele preferate. M-au frapat cîteva asemănări între personajele pildei și personajele implicate și cele două situații de mai sus, aderarea la un alt cult și neîncadrarea într-un curent religios sau altul.

M-a frapat cît de experți am devenit în Dumnezeu și cît de neghiobi putem fi atunci cînd ni se cere să îl identificăm pe aproapele nostru. Știm despre Dumnezeu totul și îi acuzăm pe cei ce l-au găsit într-un alt loc că sunt niște ageamii. Sau altfel spus trădători, apostați, eretici sau ceva asemănător. Găsim noi o etichetă în lexicon. Suntem experți în ceva ce nu se vede, în Dumnezeu sau despre care se comunică sau cu care se comunică prin credință, dar refuzăm să-l recunoaștem pe aproapele ce seamănă cu noi, e aproape de noi, îl vedem în fiecare zi. Ciudat, nu? Nici eu nu fac excepție.

În ceea ce privește relația cu aproapele nostru, ba chiar cu noi, suntem personificarea preotului și levitului. Cunoaștem totul, facem slujba, dar reacționăm pe dos. Și vine întrebarea: Oare aproapele nostru pe care nu-l vedem va veni să facem pentru el slujba preotului sau a levitului? De ce ar face-o? Că doar trecem pe lîngă… De ce ne-ar încredința NOUĂ necazurile, temerile, păcatele că să le ducem în fața lui Dumnezeu? Că așa pretindem, că noi suntem cei care avem o legătură cu Dumnezeu și ei n-au.

Atenție: preotul a rămas tot preot după povestea cu izraelitul căzut între tîlhari. Și levitul tot levit. Doar samariteanul a fost văzut cu alți ochi.

Dar de ce trebuie să ne spună un samaritean ce să facem? Pentru că pentru el a fost ușor să accepte că dușmanul său nu mai era dușmanul său. Mă duce gîndul la o altă situație oarecum similară. Că tot zicem că viața noastră are un scop, e o luptă, avem un destin. În pădure, junglă, oriunde, animalele se vînează. Cel mare și tare îl pîndește pe cel slab și mic și îl papă. Fără remușcări, fără probleme de conștiință. Dar atunci cînd apare un incendiu, toate animalele fug, se ascund și nu se mai vînează. Pericolul focului este mai mare. Le piere cheful de mîncare. Dar la oameni e altfel parcă. Deși unii dintre noi spun că venirea Domnului e aproape, că trebuie înghesuiți cîți mai mulți în împărăția sa, vînătoarea continuă. Mușcături gratuite în fața pericolului iminent al iadului, al Satanei ce stă să înhațe. Parcă e mai rău omul creștin decît animalul. Ciudat!

De ce în locul samariteanului Isus nu l-a pomenit pe curajosul, echilibratul, curatul, spiritualul și dedicatul izraelit plin de abnegație, vigilent și pasionat să facă bine? Poate pentru că acesta nu există. Poate pentru că nu voia să creeze un alt model legalist, că erau destule deja. Poate pentru că nu cunoașterea Scripturilor sau a Legilor face diferența. Nu deșteptăciunea, legalismul sau lipsa acestuia, tăria sau slăbiciunea l-au calificat pe samaritean. Dimpotrivă. În ciuda tuturor etichetelor vizibile sau invizibile, a prejudecăților adunate de secole, ceea ce l-a calificat ca erou preferat a Mîntuitorului lumii a fost MILA. Ceva ce este la îndemîna tuturor, indiferent că este baptist, penticostal, creștin după evanghelie, catolic, greco-catolic, ortodox, femeie, bărbat, bătrîn sau tînăr, bogat sau sărac.

Din instinct animalele nu se devorează atunci cînd există un pericol mai mare (chiar dacă le este foame) și trebuie să își scape viața. Să-și pierdut oamenii instinctul ăsta? De a face bine, nu de a face rău? În ultimă instanță a manifesta milă te pune într-o poziție superioară față de cel care are nevoie de milă. Nici asta nu mai vedem?

Oare cu cine ne este mai ușor să ne identificăm? Cu preotul? Cu levitul? Cu izraelitul? Cu samariteanul? Cu Beck Corlan? Cu Vasile Tomoioagă? Cu restul lumii…?

About these ads

9 comments on “Samariteanul, izraelitul și restul lumii

  1. Alex, eu n-am nicio problemă cu cei care își găsesc un loc mai potrivit în altă denominațiune creștină. Dar am o problemă mare cu cei asemenea lui Tomoiaga care afurisesc în bloc pe cei din mijlocul cărora au plecat, precum și credința lor. Cu atât mai reprobabil având în vedere că nevasta lui a rămas pe loc, cel puțin așa mi s-a spus.

    • păi rezolvă-ți problema.
      nu e problema lui, e a ta. poate chiar acuma 100000 de ortodocși afurisesc ce crezi tu, dar nu cred că asta te va împiedica să crezi ceea ce crezi. la fel cu mine. indiferent ce spun cei ce nu cred ca mine, nu o să mai am de-a face cu o biserică – ca să mă exprim elegant – ce m-a decepționat. mai bine fără. dar cred că fiecare om are voie să-și pună de acord credința cu conștiința.
      cred că o să îi treacă faza cu afurisenia. cel puțin dacă are ceva sub breton. dacă n-are, nu merită să te/ ambalezi/ambalez. crește doar posibilitatea de a face infarct.
      nu am știut că tomoioagă a afurisit în bloc sau nu pe cineva. dacă a făcut asta, mă gîndesc că vrea să își justifice opțiunea. e problema lui. ști și tu că dacă se spun lucruri neadevărate despre cei ce-l urmează pe cristos ar trebui ca aceștia să se bucure, ca apostolii ce au fost afurisiți de sinedriu.
      cred că pînă la un punct e normal să îți ieși un pic din pepeni după ce pleci de undeva. poate nu știm tot adevărul, cine știe ce s-a mai întîmplat… dacă ne iubim aproapele, de ce să nu ne iubim și dușmanul? pe care n-ar trebui să-l avem.
      nu vreau să justific ce a făcut și a scris tomoioagă, dar e un fapt împlinit. poate la un alt nivel ar trebui să se întrebe unii de ce pleacă bapțiștii să se facă orotodocși, protestanți, penticostali sau altceva.
      cine știe care e relația lui tomoioagă cu soția sa? e tabu. e treaba lui și a lor.
      ce vreau eu să spun e că de obicei creștinul reacționează ca un cîine: latri-latră, muști-mușcă. poate ar trebui să trecem de faza asta.
      e clar după comentariile unor ortodocși despre pasul făcut de el că și acolo sunt extremiști și că s-ar deda la același tip de comentarii acide ca baptiștii care îl fac în fel și chip, dar asta nu e soluția, nu are nimic de-a face cu creștinismul matur.
      se la vi!

  2. Tragedia este ca trebuie sa ne iubim unii pe altii ! Cum sa ne iubim cand abia ne suportam. Noroc cu strictetea legii altfel ridicam deja esafoade si ruguri aprinse pentru a desavarsi purificarea religioasa! Nu am evoluat prea mult, am ramas aceiasi sangerosi care asteptau cu infrigurare lovitura de gratie a gladiatorului in arenele romane……

    • ciudat, nu?
      la univ bapti din oradea mă ocupam și de seminarele de la istoria bisericii și unul dezbătea, printre altele, ce s-ar întîmpla dacă pun baptiști mîna pe putere. invariabil ar fi impus celorlalți ce cdereau ei, ar fi fost mai rău decît cu legionarii la conducere. dar studenții aveau o scuză: aveau doar 18-20 de ani…

  3. Si la Facultatea de Teologie Ortodoxa sufla ,,duhul” unei asemenea gandiri, proportia era cam 50 % de asemenea ,,cruciati” , norocul era ca pe asemenea specimene nu prea le duce capul , ,,desteptii” eram in tabara adversa, chiar daca ne priveau ca pe niste apostati ne purtau un oarecare respect mai ales ca pe la seminarii, cand trebuia sa-ti sustii punctul de vedere , ii faceam praf. Si mai era un aspect , profesorii nu-i agreau deloc iar ei stiau asta.Vrand nevrand, trebuiau sa-si accepte limitele. Faceau sport din a merge la manastire dar nu ne deranja odata ce nu aducea manstirea la noi., mai ales ca parintele de la manastire, in particular tot pe noi astia mai nuantati ne cauta pentru discutie, s-o fi saturat si dansul de prea multe capete plecate si mzambete smerite?Cine stie?

  4. Oooo, fiti linistit, credeti cumva ca profesorii erau bine-vazuti la Episcopie? Da de unde, astia ai mei , ,,sfintii”, erau spionii perfecti ai ,,preasfintitilor” . Tin minte un episod , nu-l voi uita toata viata pentru ca mi-a deschis ochii, larg de tot: Vine un profesor drag la ora de curs, se uita la noi, ofteaza si zice: Nu stiu daca Iuda o fi avut studii teologice dar voi sunteti Iuda cu facultate de teologie! A fost parat la Episcopie ca are inclinatii filocatolice. Ce mi-a placut, profesorul nostru a ramas acelasi, nu si-a schimbat stilul de-a preda si nici felul de-a gandi, si ce-i cel mai fain, nici nu s-au putut atinge de el pentru ca ceea ce preda el era adevarata religie, la un duel fata-n fata i-ar fi facut praf, asa ca l-au lasat in pace dar parasii sunt bine-mersi, de-aia evit eu cu grija cateva biserici, sa nu ma smintesc, nu ca n-as fi dar sa nu ma smintesc si mai tare.

  5. Cam asa ceva … As spune eu mai multe dar mi-e sa nu citeasca cineva mai slab in credinta si sa nu se sminteasca, n-ar fi bine ! Pentru mine , indiferent ce voi mai auzi sau ce voi mai vedea , stiu c Dumnezeu este deasupra dumnezeilor lor, si pentru fiecare exista un ceas al sinceritatii, ceasul mortii! Daca ar fi nemuritori chiar mi-as face probleme dar asa, timpul le rezolva pe toate, incet dar sigur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s