Deci, sau despre Covid 19 și 5G:

Am tot felul de prieteni pe Facebook.  Încerc să le limitez numărul undeva la 500 sau sub. Așa că dacă cumva vrei să ne împrietenim, nu te accept decît dacă ne cunoaștem personal. De ce? Din mai multe motive. Iată cîteva.

Nu mă interesează să fac reiting. Nu mă interesează să am muuulți prieteni. Sunt genul de om cu prieteni puțini dar de calitate. Dacă ți-am predat ceva, cîndva sau dacă am fost împreună undeva, tot cîndva, ai o șansă. dar pot să-ți spun că nici categoriile astea nu-s prea sigure.

Prietenia mea depinde și de prietenii tăi… Pentru că eu nu vreau să fiu prieten cu prietenii tăi. Mă interesează o prietenie personală, nu una informativă. Pentru mine prietenia ta este un privilegiu. Chiar dacă pare invers.

Ca urmare, i-am șters pe unii informatori (na, c-am ajuns și paranoic, o să spuneți – poate chiar sunt, vîrsta mă avantajează… 🙂 ) și pe altii, care din diverse motive susțin chestii absolut ilogice. Na, că acuma va țin si lecții de logică. Oricum sunt gratuite, deci urmeză o lecție despre Covid 19 și 5G. Semnalată asocierea de Manu Rusu.

1. 5G n-are nimic cu virusul.

2. un cretin de pastor evanghelic a născocit asta.

3. e mare ădvaizăr la guverne, expert economic și financiar ce zice ca zimbabwe ar ieși din criză dacă ar adopta o criptomonedă…

4. stă în Luton (are acolo audiență…)

5. mesajul său era privat chipurile…

6. el nu știa nimic de răspîndirea lui

7. nu are timp sa stea de vorba cu ziariștii că mari probleme de stat îl țin ocupat în următoarele 48 de ore…

8. a mințit că era mare boss la vodafone și că de acolo știa el ce știa… de fapt a lucrat la vodafone dar atunci 5G nu era de actualitate, așa că n-avea de unde să aibă informații secrete…

9. îl cheamă Jonathon James și vedeți mai mult pe Google…

10. VOI ce i-ați face? 🙂

a. io l-aș interna la glumeți pe viață cu regim alimentar low calories

b. aș da o lege care ar desființa orice fel de asociație condusă de un cretin ca ăsta și i-aș interna pe membri la dezintoxicare teroristă, că ce altceva este o gîndire atît de bolnavă?

Nu de alta, dar există riscul ca biserica evanghelica să fie confundată cu casa de nebuni!

c.???

sursa: https://www.theguardian.com/world/2020/apr/24/vodafone-exec-5g-coronavirus-conspiracy-theory-video-revealed-pastor-luton-jonathon-james?CMP=Share_AndroidApp_Messenger&fbclid=IwAR0aLZMX-uPOXKfz6_o22k-U7zRMfZ5xEpORiO00y14uZFq5UITNEOysgys

De neînțeles

În urmă cu vreo 20 de ani un pastor a fost pus la disciplină de către alți pastori pentru că manipulase necorespunzător, nebiblic, ne-nou-testamentar, dacă vreți, niște bani. Adică cum?

Adică niște pastori din România erau sprijiniți financiar de o organizație misionară. Acești bani veniseră la o biserică ce trebuia să împartă fondurile pastorilor în nevoi. Pînă aici bine. Dar banii ce veniseră centralizat fuseseră dirijați spre construcția unei biserici. Adică în loc să slujească unei investiții în oameni au ajuns să fie investiți în pietre. Nu în Petru, ci în ziduri. S-a făcut o sesizare. Unul dintre beneficiarii de drept a fost descoperit la munca în străinătate. Păi cum? Păi de nevoie. Și uite așa s-au întrebat despre distribuirea fondurilor. A fost o eroare – spuse distribuitorul român. Nu mai există altele? NU! Și gata.

Doar că n-a fost gata. După ceva timp un alt pastor a sesizat că nu primise stipendia. Distribuitorul uitase sau omise sau nu-l interesa persoana. Și, în mod logic, gîndea că o investiție în ziduri este mai importantă. Greșit. Așa au gîndit și cei ce-l anchetaseră inițial. Așa că l-au disciplinat. Nimic neobișnuit. Ba chiar lăudabil.

Doar că cei ce-l judecaseră construiau și ei ditamai biserica și ditamai campusul. Nimic rău. Doar o lipsa de viziune. O alta investiție în pietre. Pietre acum golașe de carne. Un fel de vale a oaselor peste care nu mai suflă Duhul.

Care este diferența între a sancționa o neglijență în manipularea banilor și o politică deliberată în care la o scară mult mai mare resursele sunt investite în pietre, nu în Petru? Acum în contextul pandemiei, mi se pare că cea de-a doua este mai ciudată decît prima. Mai ales pentru că este mascată de legalitate, de viziune, de unanimitatea conducerii înțelepte. Dar unde este principiul biblic, dacă vreți – din nou – nou-testamentar al investiției în oameni, nu în pietre?

Ce bine ca nu ne-au lăsat comuniștii să construim! Ce rău ca ne-au lăsat post-comuniștii să construim! Isus ne-a dat libertate, dar ne-a prevenit: ‘Nu va rămîne aici piatră pe piatră care să nu fie dărîmată.’ Dacă vrem să fim consecvenți cu ceea ce știm despre templu dărîmat și ceea ce a vrut să spună Isus, constatăm că au rămas pietre nedărîmate, și cum Isus, Fiul lui Dumnezeu nu putea greși, e vorba despre alte pietre, despre alt timp.

Poate la modul general este vorba despre pietrele zidite de creștini, despre așa-zisele ‘biserici’ din pietre, nu din Petri. Despre o politică ciudată în care la nivel mondial Biserica a acumulat peste 700 de miliarde de dolari (la nivelul anului 2000) în proprietăți imobiliare.

Oare pandemia asta nu ne spune ca a venit vremea demolării? Nu ne transmite nimic acest virus? Cît de rentabilă a fost investiția în pietre, nu în oameni? Ce viziune i-a condus pe lideri? Cea care zicea să construim acum pînă avem voie? De unde a venit această viziune? Să ne facem mari stabilimente ca să fie demne de un Dumnezeu așa de mare? Să investim să se vadă? Să vină oamenii la noi?

Greu de susținut. Greu de înț€les… sau greu de înțele$… cel puțin pentru mine.

Repetiție generală cu costume

(sursa imaginii: https://www.jeuxdenim.be/jeu-Mascarade)

 

 

Ei da. Repetiție generală cu costume de epocă. Asta este în curs de desfășurare. Coviv-necovid repetiția mater studiorum est, dac-ar fi să adaptăm celebra zicală romană. Romană, nu română.

 

Adică cu ce ne confruntăm în ziua de azi? Cu costumație impusă. N-am fost invitați, am fost forțați. În faza actuala parcă toată lumea e un bal mascat. Cum s-ar numi altcumva? Era pe vremuri o emisiune ‘Cu mască și fără mască.’ trebuia sa ghicești cine era în spatele măștii. Azi cu atîtea teorii ale conspirației, cu atîtea fake news, nu mai are sens să ghicești. Singura scăpare este dacă crezi. Indiferent ce, ancorarea într-o conspirație sau alta, în ‘adevărul’ comunicatelor (dacă o fi și ăla adevăr…) oficiale, într-o scriptură sau alta îți dă tăria (falsă sau nu) de a rezista împotriva dușmanilor. Mai pui o manea să moară dujmanii, mai tragi un imn religios sau național-religios și aștepți. Aștepți? Ce?

 

Aștepți să se termine balul. Poate vor obosi muzicanții și nu vom mai dansa așa cum ne cînta muzica. Sau pleacă toată lumea la muncă-n străinătate. Ar fi și asta o soluție. Dacă nemții vor agricultori, doctori și îngrijitori de la noi, de ce n-ar vrea și polițiști, mecanici, aitiști și artiști de la noi? Șenghenul pare mai aproape decît oricînd, dacă nu în teorie, cel puțin în fapte.

 

Na, că m-am luat cu vorba și am uitat de repetiție. Ei da, asta a fost o repetiție generală cu costume. Ca la teatru. Sau la nuntă, mai nou. Să iasă bine. Nu s-au scos tancurile ca la rivoluție, loviloție sau execuție. Dar s-a cîntat imnul, s-a pus trupili pi stradă, s-a introdus interdicția de circulație. S-a raționalizat papa – vezi interzicerea exporturilor de produse alimentare, primul pas spre raționalizarea alimentelor. România, grînarul Europei… Mai să raționalizeze și lemnul. Dar ce să vezi, nu s-a interzis exportul de lemn…

 

Deci, ce face repetiția? Repetiția, ce se desfășoară conform unui scenariu, sub atenta supraveghere și îndrumare a factorilor de decizie ce au venit cu o idee inspirată are cîteva obiective. Dar astea nu se spun în gura mare. Meseria se fură. Ca și secretele… Ei, despre secrete alta dată. Acum să vedem ce-ar fi după în epoca post-bal mascat.

 

În epoca comunistă nimeni nu s-a gîndit cu seriozitate ce va fi după. Cum va trebui să reacționăm. Ce ar trebui să schimbăm și de ce. Pe ce ne-am bazat în acele condiții – care în treacăt fie spus, ne bîntuie și azi… Pe înțelepciunea milenară a poporului român. Unde ne-a dus? Pe înțelepciunea biblică. Cine a dat doi bani pe ea? Am acționat și am re-acționat tot conduși de instinctele drasajului comunist. Pavloviada, Daciada, Cîntarea României și ședințele de partid au fost mai tari. Mai aproape de neuronii activi. Pentru că n-ai cum să gîndești altcumva dacă nu ești pregătit din timp să dezbați, sa contești, să pui sub semnul îndoielii, să încerci sa găsești soluții. Altele decît cele pentru asigurarea nevoilor de baza pentru supraviețuire.

 

Ca urmare, ne-am trezit cu puterea în mîini și n-am știut ce să facem cu ea. Au știut alții. Cei ce ne conduc și azi. Ne-am trezit cu libertatea în mîini și ne-am vîndut-o. Dar despre asta altă dată.

 

Să zicem că repetiția generală se încheie mîine. Ce vom face? În mod firesc vom face provizii. De tot felul. Dar oare ăsta să fie obiectivul pe care trebuie să-l atingem? În caz de ceva să ne luăm nu numai masca pregătită, ci și costumul? Să fim gata să stăm în izolare mai mult, mai ușor, mai bine, mai confortabil? Pentru ce? Ca să trăim? Oare nu e exact asta punctul în care ne-a adus comunismul în ultima sa fază? N-am stat toți acasă cu antenele noastre spre alte posturi tv, cu parabolice, videouri și deck-uri cu capete de cristal? Și ce dacă ne tăiau curentul sau apa caldă? Și ce dacă nu vorbeam în public? Vorbeam acasă ce aveam chef. Ah, ce bancuri se spuneau pe vremea aia! Și ce dacă ne țineau în frig? N-avea fiecare bucătărie de bloc cîte un horn? Ne-au raționalizat mîncarea? N-aveam noi cunoștințe în branșă? N-a murit nimeni de foame. Ba încă era bine: n-aveam atîția supra-ponderali…

 

Deci, pe de o parte, riscăm să reacționăm în același model al conservării, de fapt, a instinctelor primare. Pe de altă parte, această educație – că ce altceva este repetirea acestor obiceiuri la nesfîrșit – nu ne pregătește pentru epoca de după spectacol, bal mascat sau cum vreți să-i spuneți. Pentru că va fi viață și după. Doar că nu știm exact cum va fi ea.

 

Eu zic – ca unul prudent – ei da, vîrsta își pune accentul, să ne pregătim pentru activitatea în caz de ilegalitate. Adica de intrarea Bisericii sub interdicție. Cam ca și pe timpul comunismului. Interesant ca acum cînd toată lumea strigă pace-pace, nimeni nu mai amintește un alt dicton roman, la fel de bine știut, dar nebăgat în seamă: Si vis pacem, para bellum…

 

De ce în condițiile în care Biserica este mare parte paralizată în practică nu se găsește nimeni să scormonească în teorie, în orice altceva, să vadă dincolo de evenimente? Dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber (activitatea guvernelor) sau dincolo de ce nu se vede (SARS-CoV-2 sau alte cauze) și să sune din trîmbiță? Cu atît mai mult cu cît este o situație generalizată pe plan mondial. Suntem din nou nepregătiți, dar de data asta la scară mare. Foarte mare!

Spectacolul adevărat, real, se va juca. Cu noi. Depinde de noi dacă vom juca rolul impus de un regizor sau de Regizorul nostru personal.

 

Mircea Bulatov despre Cina Domnului

De unde frați și surori atâta conservatorism, atâta împotrivire la a împărtăși bucuria Învierii Domnului Isus?

Oare de ce această indicație restrictivă cu două zile înaintea primei duminici a lunii aprilie, tocmai în preajma sărbătorilor pascale, cu o săptămână înaintea celor catolice și cu două înaintea celor ortodoxe?

Finalul Recomandării CEx. al UBR in ce privește Cina Domnului in perioada de pandemie și prezentat azi 03.04.2020 cu două zile înainte de prima duminică din aprilie.

Ce să facem în situația crizei pandemice?

Întâi de toate, să nu ne abatem de la învățătura și rânduiala biblică. Crizele de un fel sau altul pot schimba împrejurările, nu Scriptura. Inovații de genul – Cina Domnului pe internet sau pe telefon ar modifica învățătura Domnului și practica apostolică.

• Unitatea Bisericii în părtășia la masa Domnului ar fi compromisă. Pastorul singur acasă transmite binecuvântarea prin telefon sau internet și fiecare credincios singur pune mâna pe pâine și pahar ca să recepteze binecuvântarea;

• Pastorul ar deveni un personaj eretic care își asumă puteri supranaturale de a transmite harul binecuvântării prin telefon sau internet și de a legitima împărtășirea fiecăruia cu pâinea și cu vinul lui. În lume sunt asemenea șarlatani care pretind că transmit puteri vindecătoare prin telefon, internet, obiecte, etc., contra donații, sau dacă beneficiarii pun mâna în locul durerii, sau pe ecranul televizorului, computerului, etc.,

• Solemnitatea celebrării Cinei Domnului ar fi înlocuită cu situații ridicole. Imaginați-vă situația unei femei credincioase cu un soț bețiv și batjocoritor, în momentul în care o vede luând sticla lui cu vin ca să bea la Cina Domnului.

Apoi, este bine să așteptăm în rugăciune și evlavie vremea când Dumnezeu va deschide ușa pentru a ne aduna laolaltă. Mântuirea noastră este asigurată prin credința în jertfa Domnului Isus în locul nostru. În această perioadă avem oportunitatea de a studia Cuvântul, de a stărui în rugăciune și de a depune o mărturie creștină frumoasă pentru cei din casele noastre.

Paul Negrut

Vicepreședinte cu educația

Întrebări retorice ce și le pun creștinii care nu au uitat alte vremi.

Crizele de un fel sau de altul nu trebuie lăsate să strice ADEVĂRUL scripturii. Iar acest ADEVĂR este înțeles de fiecare funcție de legătura pe care o are cu Cel Înviat. De aceea vă rog să mă iertați cei ce consideră gândurile mele, așternute mai jos, ca o greșeală.

Oare statul acasă din cauza agentului celui rău, COVID-19, nu este o detenție necesară pentru protecția trupului?

Dacă suntem înțelepți și o respectăm pentru a ne feri organismul de infecție, de ce am institui această privațiune a luării Cinei Domnului pe varii motive dictate de diverși lideri cultici, asupra sufletului pentru a-l face să sufere.

Oare modul cum au luat cina creștinii mesianici din lagărele naziste, ortodocșii de la Aiud, sau pravoslavnicii din gulagul sovietic au fost „inovații” sau a contribuit la întărirea celor ce se încredeau în Domnul chiar și în detenție.

Mesianicii din lagărele naziste luau cina doar cu bucățele de pâine reținute din felia aproape mucegăită dată dimineața. Seara, după ce pleca plantonul din baracă, unul rostea rugăciunea de binecuvântare în timp ce ceilalți țineau mâna pe bucățica de pâine ascunsă în buzunarul de la zeghe. Greșeau?

Ortodocșii de la Aiud, din perioada bestialei terori comuniste, deși considerau Sfânta Euharistie nu un simplu simbol sau un simplu rit ci o adevărată jertfă și o Taină, treceau peste opreliștea izolării singulare în celule și după ce „ascultau” transmise prin bătăi de lingură în pereți „cuvinte sfinte în alfabetul Morse – internetul deținuților” de la Părintele Felea sau Părintele Stăniloae, se împărtășeau singuri doar cu pâine și apă, având legătură în acele zile de Paști doar cu Domnul Isus. Cine erau acești „nechibzuiți” ce se „abăteau” de la „rânduiala biblică”. Erau cei mai periculoși infractori politici ai vremii, elita societății: avocați, arhitecți, comercianți, farmaciști, medici, ingineri, învățători, profesori, preoți, scriitori, subofițeri și ziariști, dar și cei care fuseseră bancheri, chiaburi, moșieri, industriași sau diverși patroni. Ce ușor se uită că cei care au murit la Aiud (563 decese) în acei ani (1945-1965) au trăit clipe de zidire sufletească tocmai la aceste cine de taină „neortodoxe” luate de creștini ortodocși. Greșeau?

Creștinii din Gulagul sovietic socoteau o binecuvântare când reușeau (unii) la începutul verii să culeagă малина (zmeură) din jurul lagărului printre șirurile de sârmă ghimpată. Trăiau un eveniment sacru în sufletele lor. O striveau pe bucățica de pâine păstrată cu grijă, învelită într-o bucată de pânză, într-un buzunar, sau legată cu șnur la piept pentru Sfânta Împărtășanie. Simțeau că Hristos nu i-a părăsit și este acolo cu ei, înconjurat și El de sârma ghimpată. Simțeau că sângele Lui mântuitor este acolo în picăturile roșii provenite din zmeura strivită. Greșeau?

Închei gândurile mele lăsându-vă pe voi, dragi frați și surori să hotărâți fiecare în cugetul lui dacă ei au greșit, atunci, sau voi greșiți, acum, în modul cum luați Cina Domnului cercetați de Cuvântul Lui și al vremilor în care trăim și suferim.

„Dum­nezeu n-a venit în lume ca să pună capăt suferinţei umane. El n-a venit în lume nici măcar să explice suferinţa. Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui”.

                                                                                                            Paul Claudel

În închisoare, purtam asupra mea o bucățică din Sfânta Împărtășanie, păstrată pentru momente limită. O păstram într-o batistă curată, înfășurată și înnodată, fie legată cu o sforicică în jurul gâtului, fie chiar în buzunar, pentru a-mi fi la îndemână în momentele critice. În timpul perchezițiilor, n-o ascundeam. Aveam credință că ea se apără singură și mă apără și pe mine. Așa se întâmpla.

Când îmi venea rândul să fiu percheziționat, eram dezbrăcați și la pielea goală. Hainele și lenjeria, batistele, prosoapele și orice îmi aparținea erau pipăite la toate încheieturile  și cusăturile și aproape totdeauna tăiate și descusute. După ce milițianul îmi spunea să-mi iau boarfele, mă aplecam să le ridic și găseam batista cu Sfânta Împărtășanie deasupra lor, fie printre ele, neatinsă, nedezlegată, necălcată în picioare, așa cum aveau obicei să facă cu orice găseau asupra celui percheziționat.

O singură dată m-a întrebat la Jilava un milițian:

– Ce ai în batistă?

– Sfânta Împărtășanie! i-am răspuns fără să mă tem.

– Ia-ți bagajul și treci la cameră!

Mai mult de 15 ani am purtat la mine Minunea lui Dumnezeu, Minunea Minunilor Lui, Trupul și Sângele Fiului Său, în mâinile mele păcătoase de om pământean: și am ieșit cu această Minune afară!

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată, Ed. Babel, 2012

Cu dragoste frățească

Mircea Bulatov

Despre euharistie – Cina Domnului cu Beni Fărăgău

Îmbrăcați-vă cu o inimă ca a lui Hristos!

Bate la ușă prima duminică a lunii, iar apoi Săptămâna Mare, în care, de ani de zile, ne-am obișnuit să ne adunăm în jurul Mesei Domnului. În circumstanțele în care ne aflăm, mulți se întreabă cum vom celebra Cina Domnului? Această întrebare mă frământă și pe mine de mai multe zile.

Textul din Coloseni 3:12-17 ne cere să ne îmbrăcăm cu o inimă ca a lui Hristos. Mi-am zis: când suntem mai aproape de bătăile inimii lui Hristos, dacă nu tocmai atunci când celebrăm cel mai mare act de iubire, pe care Creatorul și Mirele nostru l-a demonstrat pe crucea de pe Calvar? Faptul că Cina Domnului este singura sărbătoare poruncită Bisericii nou-testamentare subliniază importanța ei. Pavel cere corintenilor, ca prin frângerea pâinii, să vestească moartea Domnului „până va veni El” (1 Cor. 11:26, s.n.). Ei o făceau adunați laolaltă. Întrebarea este cum s-o facem noi în astfel de vremuri?

Să ne aducem însă aminte că Domnul Isus a instituit Cina Domnului în contextul Cinei Pascale. Aceasta înseamnă că, în mod implicit, El a preluat principiile care guvernau sărbătorile iudaice, chiar dacă Cina Domnului se încărca cu un conținut nou, pentru că, prin moartea și învierea Sa, El a împlinit prefigurările acestor sărbători. Ce s-a păstrat totuși?

Pentru că toate sărbătorile iudaice – de la Sabat la Jubileu – erau ale Domnului, Cel sărbătorit trebuia și trebuie să fie Domnul Însuși. Apoi, sărbătorile erau și trebuie să fie celebrate comunitar.

Dacă primul principiu poate fi respectat în contextul în care ne aflăm, pentru a ne putea apropia de Masa Domnului trebuie să clarificăm cel de-al doilea principiu, legat de aspectul comunitar.

În una din primele postări, plecând de la actul Creației, am afirmat că trebuie să definim Casa Domnului pe trei planuri: individul, familia și comunitatea. Acest ultim aspect ne este interzis astăzi. Da, nu putem să ne adunăm în locașurile de rugăciune, dar știm că, acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Domnului Isus, este prezent și El în mijlocul lor. Familia creștină ar putea fi deci locul în care cele două principii desprinse din sărbătorile Vechiului Testament să poată fi împlinite. Dar să revenim la ce ne învață Scriptura.

Am afirmat că Cina Domnului a fost instituită în contextul Mesei Pascale. Oare timp de șaisprezece secole, masa de Paști nu a fost o sărbătoare a familiei? Iată ordinul de instituire a Praznicului Paștelui:

Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: „Vorbiți întregii adunări a lui Israel și spuneți-i: În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă” (Exod 12;1, 3, s.n.).

Masa pascală se sărbătorea, așadar, în familie. Și atunci, ca și acum, nimeni nu putea ieși din casă, pentru că îngerul morții trecea prin toată țara. Cu alte cuvinte, aspectul comunitar era redus la familie. În același context se sărbătorea și Sabatul. Mai există însă un aspect important de menționat. Toate familiile, deși izolate unele de altele, erau totuși în părtășie, pentru că în fiecare casă familiile erau adunate în jurul mielului pascal sau a mesei de Sabat. În același timp.

Să venim acum în Noul Testament. În Ziua Cincizecimii, „la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni” (Fapte 2:41-42). Cum se practicau aceste lucruri? Iată ce spune Luca: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi” (46a). Acolo se bucurau de învățătura apostolilor. Dar textul continuă: „Frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă” (46b, s.n.). Frângerea pâinii era ocazia curățirii inimii și a celebrării bucuriei pe care o simțea cel iertat.

Înainte ca Cina Domnului să se instituționalizeze, aceasta era celebrată în familie, unde capul familiei îndeplinea rolul de preot. Familia creștină era locul în care se manifesta legătura frățească, se frângea pâinea și se înălțau rugăciuni. Desigur, aceasta nu excludea aspectul comunitar mai larg (Fapte 20:7 și 1 Cor. 11:17-34).

Oare nu cumva Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la origini? El Și-a dorit dintotdeauna să fie prezent și sărbătorit acolo unde doi sau trei sunt adunați în Numele Lui. Situația nou creată ridică întrebări pe care nu ni le-am fi pus altădată, când ne adunam să ne bucurăm împreună.

Cum ar fi ca în prima zi a săptămânii sau în Joia Mare să ne pregătim să-L sărbătorim pe Domnul frângând pâinea în familiile noastre? Capul familiei ar putea să se întrebe astfel în ce măsură și-a luat în serios rolul de preot. Iar dacă s-ar întâmpla să avem în familie copii care încă nu s-au întors la Domnul, de data aceasta, ei nu vor putea sta pierduți în băncile adunării, ci vor fi cu noi în jurul Mesei Domnului, o ocazie extraordinară de a le vorbi despre semnificația acestui moment. Cine știe dacă Dumnezeu nu le va întoarce astfel inimile înspre El?

Unde în altă parte decât în jurul Mesei Domnului suntem mai aproape de inima lui Hristos, cu care trebuie să ne îmbrăcăm?

Desigur, rândurile de mai sus nu oferă răspuns la întreaga cazuistică pe care comunitatea mai largă o ridică, dar poate oferi un punct de plecare în încercarea de a răspunde la întrebările multora.

– Beni Fărăgău

Sibolet sau șibolet

În ultimele zile am tot citit, ba am mai și scris, despre islamul agresiv, despre teroriști, despre jurnaliști, despre religia lui Allah și profetul său. Părerile, ca și nervii, sunt împărțite: cînd uni-i atacă pe alții, cînd vice-versa. Orice s-ar face sau nu s-ar face, din asta pace nu o să iasă. Ba că provocatorii sunt de vină, ba că islamul, ba că francezii, ba că ăia proștii cu bărbi, sau democrația, liberalismul, conservatorismul, republicanismul, politicianismul, terorismul francez de acum 200 de ani, ba că nu, terorismul musulman de cînd lumea. Vorba evanghelistului, nu ne-ar încape toate cărțile din lume să-nșirăm ce-au mai zis unii sau alții.

Și de obicei se fac multe și diverse greșeli. Una dintre cele mai frecvente este tratarea islamiștilor ca și cînd n-ar fi oameni. Evident, spun occidentalii, ei nu sunt ca noi. La fel spun și orientalii despre occidentali: ăștia-s cu Satana.

Problema, mai veche, nu o să dispară nici dacă spunem că islamul este o sau religiA păcii, nici dacă în Occident se vor elimina toate referirile adverse la islam cu pretenția abuzivă că ele sunt generate de ură. Pot să nu fiu de acord cu mama mea, dar asta nu înseamnă că o urăsc. Înseamnă varietate de opinii. Islamul nu îndeamnă la asta. Nici comunismul. Și mai nou nici unele democrații.

După cum nici nu se poate face abstracție de surele ce îndeamnă la lichidarea creștinilor, evreilor și în general a necredincioșilor. Alte pietre de amintire sau de poticnire le găsim în Coran și Hadith: vîrsta pe care o avea Aisha cînd s-a consumat căsătoria cu Mohamed, prima ardere a Coranului, expansiunea prin sabie a credinței în Allah, versetele satanice, pretenția falsă a Coranului că este singura carte sfîntă nemodificată, pe cînd toate celelalte sunt alterate, pretenția că ințial religia universală era tot islamul, etc.

Dar cei ce atacă islamul uită să amintească nereușita democratizare în stil occidental a unor țări din Orient și implicarea USA în mai toate conflictele din lume. Am constatat că Irakul, Afganistanul și Siria nu sunt Japonia. Păcat. Păcat? Cine păcatele mele i-a pus să schimbe o lume ce nu voia să fie schimbată? Parcă seamănă cu schimbarea impusă de sus de Pol-pot, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen. sau de Dej şi Ceauşescu.

Dar pe lîngă aversiunea față de iudaismul caracterizat ca fiind dușmanul de moarte și creștinismul un fel de verișor mai mic, dar la fel de rău, islamiștii ne spun că Trinitatea (cuvîntul) nu există în Biblie (de parcă noi n-am fi știut…), că Isus n-a murit pe cruce, că Allah/Dumnezeu n-are fii, că Iosif avea vreo 90 de ani cînd a luat-o pe Maria care avea mai știu eu cîți și alte cele. Serios? Și sursa e Coranul? A, şi că promisiunea venirii Duhului Sfânt este întruchipată de apariţia şi misiunea lui Mohamed.

Cert este că: civilizația apuseană l-a cam scos pe Dumnezeu din ecuația existenței umane și nu l-a înlocuit cu nimic similar. Cea orientală (sau o parte a ei) îl impune, dar sub o altă formă decît era vestul obișnuit. Cu toate astea, lumea nu s-a sfîrșit. Și noi și ei, și ateii, și liberalii și feministele și homosexualii și lesbienele sunt mai mult sau mai puțin bine-mersi! Oare de ce? De ce nu se bagă Dumnezeu sau Allah în funcție?

Toată lumea se căsătorește ca-n zilele lui Noe, ba unii sunt criticați că o fac… Toată lumea trăiește cam tot atît, indiferent de credința sau necredința personală. Fericire poate fi cu sau fără sharia, cu sau fără republicanism, ateism, socialism, creștinism, islam sau alte credințe mai mult sau mai puțin raționale.

Doar moartea ne unește.

În urmă cu ceva timp islamiștii povesteau despre fețele transfigurate ale celor ce mor ca martiri aruncându-se în aer cu dușmanii islamului. Nu prea mai ține. Te uiți pe youtube la fețele lipsite de expresie a celor țintuiți de moarte cu arma în mînă. Nici un martir ce ucide nu are o figura transfigurată de vederea lui Allah/Dumnezeu. Nu de alta, dar trecerea dincolo, într-o altă lume, indiferent cum s-ar numi ea și dumnezeul ei, nu afectează în niciun fel un trup trecător, deja mort, adică lipsit de suflet. Dacă ești angajat într-o luptă fără suflet luînd suflete de pe pămîntul ăsta, nu te aștepta să ai recompense într-o lume a sufletelor, indiferent ce credință te-a însuflețit!

Spiritul unui Dumnezeu drept o să te ia la întrebări. El nu poate fi fentat sau tratat cu versete/sure/legi.

A venit vremea nu numai să zicem pace-pace, ci și să facem pace.

Problema e că nu ne înțelegem decît la bani. Ar trebui să-i dăm cezarului ce-i a cezarului și lui Mamoma ce-i a lui Mamona?

Cum se poate negocia cu dușmanul tău de moarte?

A face din islam sau din iudaism sau din creștinism un shibolleth/sibolet/șibolet, nu e soluția.

Înțelepciune, curaj sau nimic din toate astea?

Dacă-l întrebi pe un creștin care ar fi calitatea pentru care are vrea să fie admirat, probabil că ar da exemplu una sau mai multe dintre calitățile lui Isus, Pavel, Petru, Ioan. În nici un caz de calitățile apostolilor pe cînd Isus era cu ei. Sau cel puțin nu de unele dintre acestea. Cui nu i-ar place să fie cunoscut ca înțelept (ca șerpii), smerit, curat (ca porumbeii), cinstit (nu ca Iuda), curajos (nu ca Petru), calm (nu ca fiii tunetului).

Și cu toate astea internetul duduie de multe cuvinte spuse pe negîndite, amenințări mai mult sau mai puțin voalate. Mîine cînd se vor mai fi ridicat aburii (era să zic aburii beției), vom fi însă mai calmi, mai respectuoși, mai ponderați. Urlăm ca leul și sărim ca musca…

Da, ne pare rău.

Obișnuim să punem altora întrebarea Dacă astă seară-ai muri, unde s-ar duce sufletul tău?

Eu aș pune întrebarea: Dacă astă-seară-ai muri și te-ai afla în fața lui Dumnezeu te-ai ascunde de rușine (ca Adam și Eva) pentru ce-ai făcut azi?

Au murit asasinați niște oameni. Și vor mai muri. Dar ăsta nu-i motiv să cerem dinte pentru dinte. Noi credem altceva. Noi spunem în bisericile noastre că ne iubim dușmanii. Cum? De fapt nu-i iubim. Nu vrem să fim înțelepți. Vrem să-i vedem morți pe ucigași. La naiba cu iertarea! Cu mila. Cu iubirea aproapelui. Facă hindușii asta! Sau ateii umaniști. Noi vrem să fie pedepsiți. Asta ar fi vrut și Isus!

Să rămînem la bisericile noastre frumoase, pline de părtășie. La gioburile noastre bune. Să nu ne mai tulbure ăștia. Sau alții. Să plece-n țara lor! Să se ducă de unde-au venit, la cine i-a făcut.

Și cum e chestia aia cu răspîndirea evangheliei pînă la marginile pămîntului? Păi dacă nu m-am dus eu la ei, au venit ei la mine. Doamne, tu i-ai trimis? Nu se poate!!!

Și unde mai punem sacrificiul de sine, jertfa, renunțarea. Se spune că în afară de Ioan, toți apostolii au murit de moarte violentă pentru Cristos, nu pentru apărarea căminului, patriei, extenuare la serviciu sau de foame.

Înțelepciune și curaj!

Noblesse oblige

sursa:http://www.keepcalm-o-matic.co.uk/p/keep-calm-and-noblesse-oblige-5/

Expresia se aplică în situația în care cineva face un gest mărinimos, neașteptat, ceva frumos cu toate că era de așteptat ceva rău. Noblețea obligă sau într-o altă formă mai actuală, dacă ești nobil nu faci ce face toată lumea, ci cu totul altceva, pentru că prin asta te deosebești de alții. Spunea cineva că tot din zona asta își trage originea cuvîntul fraier. Fraierul era gentlemanul austriac. Era domn, iar românii i-ar fi spus fraier, adică prost, că nu profita de situație. Mă uit azi la Austria, mă uit la România și încerc să văd cine a fost de fapt fraierul… Noblesse oblige!

Și acum despre politică și națiuni.

Primul război mondial a început nu din cauză că moștenitorul tronului a fost asasinat. Nu-i păsa nimănui în Austria de el. A început pentru că Austria voia teritorii și Rusia se opunea. Germania a intrat s-a amestecat unde nu-i fierbea oala. Dar în general, la declanșarea conflictului era vorba despre onoarea pătată a Austriei și de repararea ei. Cine nu crede să citească ultimatumul Austriei (http://wwi.lib.byu.edu/index.php/The_Austro-Hungarian_Ultimatum_to_Serbia_%28English_translation%29).

Evanghelia prosperităţii sau vestea bună a sănătăţii şi bogăţiei (1)

Nu m-am lămurit pînă în momentul de faţă dacă e corect să afirm că „e criză” sau „sunt crize” pentru că în afară de criza asta au mai fost altele, se profilează cele viitoare ş.a.m.d. În urmă cu cîţiva ani am auzit de „evanghelia prosperităţii” şi au văzut o tanti pe canalul TBN citînd versete din Vechiul Testament încărcate de promisiuni demne de o stare materială de invidiat. Cu alte cuvinte Domnul va face, Domnul va drege ca Israelul să o ducă bine merci, să nu mai poată de bine, să pălească de invidie ăia cu lanţuri de aur groase la gît, iar noi fiind poporul lui Dumnezeu să beneficiăm de aceleaşi promisiuni! Probabil că de prin zona asta provine şi expresia „plezneşte de sănătate şi bunăstare”.

Dar oare cum o fi fost la început? Există unele indicii pozitive sau negative care să conducă la descoperirea promisiunilor că prosperitatea este sigură şi că sănătatea ne este garantată direct de la Dumnezeu?

După definitivarea creaţiei cred că prosperitatea omului, adică a lui Adam şi a Evei era la apogeu: mîncare berechet, sănătate bombă, aprovizionare ca la carte, totul era biologic şi organic, fără euri, fără radiaţii, noxe şi impozite. Nu existau crize de aprovizionare, cel mult existenţiale. Cuplul primar n-avea nevoie de altceva din afara habitatului lor. Nu mîncau la restaurant, nu zburau cu avionul în Hawaii şi nici îşi nu schimbau Dacia cu Lexus. Nu se uitau pe jos să vadă dacă cuiva i-a căzut vreo bancnotă şi nici în stînga şi-n dreapta ca să prevină eventualele atacuri ale celor ce voiau să-i tîlhărească de verighete. Nu îşi pierdeau cardurile, dar nici nu găseau carduri ce nu erau ale lor. Nu era nevoie de parole sofisticate sau de pinuri protejate. Accesul la baie era gratis şi nimeni nu se certa că nu-i place muzica ambientală sau că poluarea fonică a depăşit bariera. Se poate spune că la vremea aceea sănătatea şi bogăţia le pica celor doi …ca din cer.

Asta pînă şi-a băgat coada şarpele. Probabil că suferea de un complex de inferioritate şi a vrut să fie băgat în seamă. A reuşit! Cei doi oameni ce trăiau ca-n rai şi-au dat seama că şi ce era rău pică din rai, aşa că în urma păcatului au fost şi ei „ejectaţi”. Cînd au spus adio prosperităţii probabil că au intrat în depresie, aşa că mai mult ca sigur au spus adio şi sănătăţii.

Afară au dat cu ochii de realitate: nu mai era grădină, era junglă. Mă întreb dacă primul target ce şi l-au fixat a fost să trăiască ca-n rai şi care o fi fost termenul pentru atingerea lui? Adam trebuie că a depus mari eforturi pentru atingerea obiectivului, Eva la fel.

Păcat că nu şi-au scris memoriile. Nu cred însă că au stat rău cu inventivitatea şi cu creativitatea, ci cu mîna de lucru. Cu toate acestea puţin probabil că evanghelia prosperităţii s-a născut în această perioadă. Dacă depuneau eforturi aveau ce mînca, ce îmbrăca şi se puteau adăposti într-un adăpost peste noapte. Puţin probabil că le trebuia aer condiţionat, un cont la banca Havila & Havila pentru a se simţi în al nouălea cer sau cu alte cuvinte ca-n Grădina Edenului.

După aceea oamenii nu se plîngeau că o duceau greu şi nici nu există vreun indiciu că ar fi vrut să se întoarcă de unde au plecat (poate cu excepţia Babelului). Dar şi afacerea Babel vine după potop, un fel de re-creare a creaţiei.   

Cum avem de-a face cu o exterminare a tuturor oamenilor, mai puţin a arconauţilor, e greu de dedus că evanghelia prosperităţii ar fi avut ca sursă această parte a Scripturii. Totuşi s-ar putea specula că Dumnezeu a intenţionat să-i ofere omului Grădina Edenului şi doar Satana l-a împiedicat pe om să ajungă la sănătate şi prosperitate totală. Ca urmare, unii s-ar putea gîndi, de ce nu, că o viaţă de ascultare totală, de supunere orbească faţă de Dumnezeu ar fi calea, dacă nu spre revenirea la Grădina Edenului, cel puţin spre prosperitate.

Singura problemă este că pînă la Babel în Scriptură nu există niciun verset care să spună sau să implice aşa ceva.

Mai stăm de vorbă.

Capitalismul: se agravează criza.

Aţi auzit asta? De pe net…

Într-o dimineaţă, stăpînitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: “Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicîndu-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un tîrgoveţ ce vindea, intr-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. “Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcîndu-i-se poftă, îl chemă pe primul sfetnic şi îi porunci: “Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Vizirul îl chema pe paharnic şi îi spuse: “Uite patru galbeni, du-te şi cumpară mere”.
Paharnicul se adresa, la rîndul său, stolnicului: “Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la tîrgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.
Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la tîrgoveţ şi îl luă la rost: “Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
Zis şi făcut.

Întors la şeful său, străjerul se lăuda: “Am făcut un tîrg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din caruţa cu mere a tîrgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: “M-am tîrguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. 

Stolnicul – repede la paharnic: “Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.

Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: “Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se infatişa dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: “Maria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să tîrguiesc decît cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: “Hmmm…Cinci mere pentru cinci galbeni…scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, tîrgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Şapte pensii dintr-o lovitură

În urmă cu cîteva zile am făcut o afacere bună: mi-am cumpărat o basculă. A fost ieftină şi avea doar 5000 la bord. Din dotarea armatei. Am dat pe ea cam cît dă guvernul pe o rablă. Cu carnetul de profesionist a fost mai greu, dar ce nu se poate rezolva cu ceva ce începe cu E şi se termină cu uro? L-am luat şi pe ăla, că şi eu sînt doctor şi iac-şa, o mînă spală pe alta şi amîndouă obrazul.

Azi am ieşit un pic să mă mai dau cu basculanta. Nu prea înţeleg de ce unii sunt atît de grăbiţi! Cînd să zic şi eu că mă descurcam, a venit ploaia, aşa că am decis să mă duc spre casă. Am apăsat un pic pe pedala aia din dreapta, dar nu ştiu cum s-a făcut, că fiind mare de tot, mi-a cam rămas talpa pe ea. Se mai întîmplă.

Tocmai depăşeam o coloană de maşini oprite din ceva motive de şoferi amatori amărîţi la o zebră. Cînd să trec şi eu, văd că tocmai traversa o colecţie de moşi şi babe, floarea vîrstei a 3-a. Calc frîna, calc frîna, …calc frîna! Da cum bascula nu-i Trabant să oprească în patru metri, nici SLK să oprească în doi, mă duc sanie spre bulucul de pensionari ce intrase în panică dinamică, adică agitau o pereche de cîrje, patru proteze, din care două de ultimă generaţia, două auditive. Cînd or fi avut timp să le scoată? Sprinteni pensionarii ăştia! Li se trage de la pensiile bune ce le încasează şi de la exerciţiile de la sala de fitnes la care n-am ajuns niciodată că eu nu sunt la pensie, sunt doctor. Ce să faci, fiecare cu crucea lui…

Trag frîna de urgenţă (că acolo lucrez) dar nu ţine, că abseul era decuplat. Îi expediez pe toţi amărîţii ăia în şanţul plin cu apă de la ploile ce nu au încetat să cadă. Mă dau jos, ceilalţi şoferi se adună roată, mă apostrofează, mă ameninţă, mă înghiontesc. Cineva a sunat deja la 112 şi un echipaj de la circulaţie ajunge la timp pentru a mă scăpa din ghiarele celor ce aveau de gînd, dacă nu să mă linşeje, cel puţin să mă scalpeze.

Pe cînd demarăm apuc să văd duba procuraturii şi cea de la morgă, amîndouă blocînd sensul opus. Sunt debarcat la spital, mi se ia o probă de sînge (eram curat ca lacrima lui Ovidiu) şi apoi sunt transportat la secţie. Sunt escortat într-un birou la etajul doi. Mă veghează doar un poliţist mai tăcut, cu alură de K1 şi privire asortată. Pe cînd mă gîndeam ce să declar şi ce să nu declar, să cer un avocat sau să îl sun pe Nasul, apare un inspector plin, îl expediază pe poliţist cu un ordin şoptit şi se uită ţintă la mine.

Mă uit şi eu la el ca tot omul cu o muscă mare pe căciulă şi mă întreb ce vra să zică prin această tăcere. Brusc se ridică în picioare, încremeneşte în faţa mea în poziţie de drepţi salutînd. Mă ridic şi eu să văd unde se uită el, acolo în spatele meu şi prind o uşă ce se închide după ce a lăsat să treacă un personaj probabil foarte, foarte, dacă nu chiar extrem de important. Inspectorul îi comunică sec că am lichidat şase pensionari, din care trei cu asistenţi personali şi că încă doi sunt în comă profundă. Vorba croitoraşului cel viteaz din povestea fraţilor Grimm: „Şapte dintr-o lovitură!”

Mă iau căldurile, mă trec sudorile, pulsul îmi dispare, mi se moaie genunchii, limba şi unghia aia lungă de la degetul mic şi simt că se face întuneric. Personajul se uită la mine aproape vesel, îl concediază pe inspector şi după ce mă ancorează bine să nu o iau spre parter, îmi şopteşte aproape cu duioşie în glas:

–         Domle, aţi făcut ceea ce nici guvernul nu a reuşit: aţi lichidat total şapte pensii şi sunteţi pe cale să mai lichidaţi două, plus cele ale asistenţilor lor. Vă felicit! De fapt, vă rog să îmi daţi voie să vă comunic că dl prim-ministru vă felicită personal. Mă fac de asemenea purtătorul mesajului preşedintelui care vrea să vă cunoască tot personal şi să vă recompenseze. Mîine îl veţi întîlni la Cotroceni şi într-o mică ceremonie vă va decora cu ordinul Steaua României clasa a III-a. Tot mîine sunteţi invitat să vă alăturaţi guvernului patriei noastre în calitate de independent, cu funcţia de vice-prim-ministru şi ministru însărcinat cu situaţia pensionarilor. Vom rezolva noi situaţia de aici: pensionarii ăia au murit înecaţi în şanţul plin cu apă, aşa că ministrului mediului i s-a retras sprijinul politic şi şi-a prezentat demisia care i-a fost aprobată. Ne gîndim să preluaţi tot dumneavoastră şi ministerul acesta.

Am cerut două secunde să mă gîndesc şi am spus da. A venit o domnişoară blondă în uniformă, mi-a dat tot ce îmi trebuie să ajung în capitală, plus un card cu numele meu la BCR. Mi-am sunat soţia, i-am spus la revedere şi m-am îndrepta spre capitală acolo unde talentul, probitatea, cinstea, caracterul, competenţa şi loialitatea sunt într-adevăr apreciate. Eu am ieşit din criză, pensionarii au ieşit din criză, noi toţi am ieşit din criză. Voi aţi ieşit din criză. O să trăim bine!

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dedic această satiră tuturor pensionarilor ce au fost vînaţi pe vremea lui Ceauşescu că ascundeau prin cămară peste 10 kile de zahăr, ulei sau făină, că stăteau la cozi de dimineaţa pînă seara ca să aibă nepoţii ce mînca, cît şi actualilor pensionari care, după spusele guvernului au pus patria în pericol prin pensiile lor. Textul mai este dedicat tuturor bugetarilor competenţi ce merg deja acasă cu salariile reduse de cîteva luni şi au devenit adevăraţi eroi ai supravieţuirii, demni de un nou serial pe Discoveri.

Cum Ceauşescu transformase România într-o închisoare cu 22 de milioane înainte de 1990, felicit pe această cale guvernul Boc că a depăşit visul dictatorului şi a dictatoarei transformînd România într-un lagăr de concentrare în masă din care nimeni nu mai va avea resurse să scape. Mai dedic textul tuturor prelaţilor care au hotărît ca în acest ceas de cumpănă să împrumute peste 120 de milioane de euro pentru a construi cea mai mare biserică din România şi să o denumească Catedrala Mântuirii Neamului. Treaba se va putea rezolva cu o nouă taxă de 10 Euro pe cap de român. Vorba aia: Nihil sine taxe!

Robin Hood reloaded! Latvian ‘Robin Hood’ hacker leaks bank details to TV

Sunt de acord cu publicarea salariilor funcţionarilor băncilor. De ce nu? În acelaşi timp ar trebui să existe o lege ce interzice băncilor să aibă asemenea secrete.

An alleged hacker has been hailed as a latter-day Robin Hood for leaking data about the finances of banks and state-owned firms to Latvian TV.

Using the alias „Neo” – a reference to The Matrix films – the hacker claims he wants to expose those cashing in on the recession in Latvia.

He is slowly passing details of leading Latvian firms via Twitter to the TV station and has its audiences hooked.

The Latvian government and police are investigating the security breach.

Data leaked so far includes pay details of managers from a Latvian bank that received a bail-out.

It reveals that many did not take the salary cuts they promised.

Other data shows that state-owned companies secretly awarded bonuses while publicly asking the government for help.

‘Cult status’

The anonymous hacker claims to be part of a group – called the Fourth Awakening People’s Army – that downloaded more than seven million confidential tax documents from the State Revenue Service. He is thought to be based in Britain.

Over a three month period they downloaded the private data of up to 1,000 companies.

Ilze Nagla, a TV presenter on the state-owned Latvian TV, told the BBC the hacker has attained cult status for some.

„A lot of people perceive him as a modern, virtual Robin Hood,” she told the BBC.

„On the one hand of course he has stolen confidential data… and he actually has committed a crime. But at the same time there is value for the public in the sense that now a lot of information gets disclosed and the whole system maybe becomes a little more transparent,” she said.

Latvia is currently in the middle of its worst economic crisis since it broke free from the Soviet Union in 1991.

Unemployment, at 23%, is the highest in the European Union and over the last two years economic output has dropped by almost a quarter.

Societatea de studii istorice din Romania

Societatea de studii istorice din Romania

Comunicat

Societatea de Studii Istorice din România (SSIR) a iniţiat o petiţie, semnată de nume importante ale societăţii civile, pentru reducerea pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii. Lista de semnatari rămâne deschisă, iar adeziunile pot fi trimise în continuare la adresa asociatiassir@yahoo.com, sub forma: nume, profesie, oraşul de rezidenţă. Lista completă a semnatarilor petiţiei se găseşte pe site-ul http://ssir.org.ro/

În contextul dezbaterilor legate de legea unică a pensiilor, SSIR şi semnatarii petiţiei solicită Guvernului României să găsească o formulă legală şi constituţională prin care pensiile celor responsabili pentru nelegiuirile regimului comunist să fie reduse. În plan european, Polonia reprezintă exemplul cel mai recent. De la 1 ianuarie 2010, pensiile a peste 24.000 de oficiali comunişti şi ofiţeri ai poliţiei politice din Polonia au fost diminuate cu peste 50%.

Măsura ar constitui un gest reparatoriu faţă de victimele comunismului şi un semn că încălcarea drepturilor omului, a legilor şi normelor democratice nu rămâne nesancţionată. Solicitarea a fost formulată de mai multe ori până acum, în forme uşor diferite, de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006), Grupul pentru Dialog Social (2007) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2008).

În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie.

Printre semnatarii petiţiei se regăsesc nume sonore ale societăţii civile precum: Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Dumitru Ţepeneag, Ana Blandiana, Dan Petrescu, Dan Lungu, Caius Dobrescu, Liviu Antonesei, Nicolae Manolescu, Nestor Ratesh, Carmen Muşat, Liviu Tofan, Michael Shafir, Vladimir Tismăneanu, Daniel Barbu, Cristian Preda, Andrei Pippidi, Mihnea Berindei, Leon Volovici, Dennis Deletant, Andrei Oişteanu, Marius Oprea, Dragoş Petrescu, Dinu Zamfirescu, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Cristian Pîrvulescu, Smaranda Enache, Victor Rebengiuc

PETIŢIE PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTI COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT

PETIŢIE PENTRU REDUCEREA PENSIILOR FOŞTILOR SECURIŞTI ŞI ACTIVIŞTI COMUNIŞTI DE RANG ÎNALT

 Prin această petiţie, readucem în atenţie solicitarea societăţii civile de reducere a pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii.

Această cerere a fost formulată de mai multe ori până acum, în forme uşor diferite, de către Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006), Grupul pentru Dialog Social (2007) şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (2008). Comisia Prezidenţială, care a declarat regimul comunist ca “ilegitim şi criminal”, recomanda, în Raportul Final, ca “foştii activişti comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai «Justiţiei» comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populaţiei”. Grupul pentru Dialog Social a cerut, la rându-i, printr-un comunicat, „reducerea cuantumului pensiilor foştilor securişti la nivelul unei pensii medii din sistemul public”. În fine, IICCR a iniţiat un proiect de lege prin care se stabilea ca pensiile responsabililor regimului comunist implicaţi în acte de represiune pe motive politice să fie reduse la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară.

În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie. Considerăm că este profund imoral ca promotorii unui sistem criminal să se bucure de impunitate într-un regim democratic şi, în plus, să beneficieze de favoruri. Orice reformă care vizează modernizarea statului nu poate fi compatibilă cu onorarea acelora care au transformat statul în instrument de represiune politică, în perioada 1948-1989.

În contextul dezbaterilor legate de legea unică a pensiilor, solicităm Guvernului României să găsească, împreună cu societatea civilă şi instituţiile academice care se ocupă de studiul comunismului, o formulă legală, în acord cu Constituţia României, prin care pensiile celor responsabili pentru nelegiuirile regimului comunist să fie reduse. Există precedente şi soluţii legale practicate în alte ţări ieşite de sub dictaturi, înregistrate în literatura de specialitate privind aşa-numita „justiţie de tranziţie”. Reducerea sau chiar eliminarea pensiilor s-au numărat printre măsurile luate în Europa după 1945 împotriva responsabililor nazişti şi a colaboratorilor acestora din ţările aliate. Câteva din statele est-europene post-comuniste au recurs, de asemenea, la sancţionarea celor responsabili de abuzurile comunismului prin reducerea pensiilor. Germania este cel mai cunoscut exemplu, iar Polonia, cel mai recent. De la 1 ianuarie 2010, pensiile a peste 24.000 de oficiali comunişti şi ofiţeri ai poliţiei politice din Polonia au fost diminuate cu peste 50%.  

În condiţiile în care România a condamnat oficial regimul comunist, a venit vremea ca măsurile concrete de decomunizare să fie puse în practică. Este nevoie de acestea ca semn reparatoriu faţă de victimele comunismului şi pentru a arăta că încălcarea drepturilor omului, a legilor şi normelor democratice nu rămâne nesancţionată.

Petiţie iniţiată de Societatea de Studii Istorice din România, Iaşi, 12 ianuarie 2010

Fiul lui Obama, soluţia pentru criza actuală!

Mă bate gîndul, destul de tare, că dacă nu ar fi dat America tonul, oamenii nu ar fi ajuns atît de cheltuitori. 
Mă mai uit şi la Emirate. Cînd se va termina petrolul ce vor face? Ce au produs în afară de construcţii şi drumuri, adică ceea ce au cumpărat? Mai nimic. Altă consecinţă a consumului american.
Parcă şi criza din prima jumătate a secolului trecut s-a declanşat tot în America. coincidenţă? Să ne trezim cei responsabili şi să-i învăţăm pe oameni să nu facă ca „ăia”. Noi suntem responsabili şi n-am facut ca ăia, nu am învăţat pe alţii să facă ca ăia. Nu ar fi mai bine ca cei ce ne-au dus în criza asta să işi faca mea culpa? Să se infiinţeze o autoritate, ceva care să tragă semnale de alarmă. Nu mai daţi vina pe Dumnezeu, nici nu mai îi pasaţi responsabilitatea! A, să preia Dumnezeu cîrmele finanţelor? Care dintre ei, ăla ortodox, catolic, musulman, evanghelic sau altul? America n-ar fi mai bună? Tot işi asumă rolul… Parcă totuşi nu i-aş mai lasa pe americani. Am auzit că se face „dumnezeu pentru o zi revine”. Scenariu: cum să iasă america din criză. Propun să îl bage şi pe Iureş în distribuţie, şi pe Boc I, II, III si IV, Tăriceanu, Băsescu şi Geaonă. Cel puţin ca figuranţi. Să facă şi Puric ceva, dar şi Vântu, dacă se poate şi Flutur! Dar dacă mă gindesc mai bine, mai bine era înainte. Deci, să-l cloneze pe Ceauşescu şi să-i dea rolul fiului lui Obama. Tot n-are. Să fie 3- D sau chiar 4 sau 5-D. O să bată Avatarul la încasări! Pe pariu! Prima super-producţie româno-americană! Dar nu ultima! Vor urma alte clone, apoi cyborgi, dar să nu deviem. Fiul lui Obama, să-l numim Obamix, un fel de Asterix româno-american remixed, va rezolva criza.

Va urma.