Călăuzire, îndrumare sau şansă? (3)


  A fost o dată ca niciodată… 

O istorie a călăuzirii ar constata că cele mai vechi forme în domeniu sunt călăuzirea instinctivă şi cea divină. Majoritatea religiilor călăuzesc prin persoane care primesc comunicări directe sau speciale, de la o anumită divinitate, metodele şi formele de manifestare sau comunicare variînd într-o anumită măsură. Au existat oracole celebre, cum a fost cel din Delphi. Se practica ghicirea în măruntaiele animalelor, se intra în transă după ce ghicitorii îngurgitau droguri sau se ambalau în ritualuri ce făceau legătura cu o oarecare divinitate sau chiar cu sufletele morţilor. Această practică ancestrală era la modă chiar şi în Europa şi Statele Unite, mai ales după Primul Război Mondial când despărţirea şi dorul de cei dragi căzuţi în lupte i-a făcut pe rudele celor decedaţi să încerce să ia legătura cu aceştia. Evident că aceasta nu se putea face printr-o comunicare, sau un mijloc obişnuit. Era nevoie de un medium. Pentru a nu risca un conflict imprevizibil cu divinitatea, uneori la fel de imprevizibilă, oamenii au început din cele mai vechi timpuri să tragă la sorţi alegerile pe care trebuiau să le facă. În acest fel scăpau de responsabilitate şi puteau accepta un eşec ca venind de sus. Nu se putea face mare lucru împotriva unei divinităţi invizibile, dar uneori zeii erau pedepsiţi în funcţie de materialul din care erau făcuţi. Armata romană a dus o campanie foarte eficace împotriva idolilor de tot felul demonstrînd prin victoriile sale că zeii romani erau superiori. Din păcate, acelaşi zeu se putea regăsi într-un alt panteon, sub un nume diferit, aşa că au apărut explicaţii, probabil considerate ştiinţifice la vremea respectivă. 

Dar stau oare lucrurile altcumva în ceea ce priveşte creştinismul? Dorinţa de a cunoaşte, de a fi informat dincolo de informaţia disponibilă tuturor, combinată cu dorinţa conformităţii în cadrul unei societăţi restrictive (biserica), dar în acelaşi timp dedicată unui mod specific, limitat de bunăvoie, de a vedea realitatea, cât şi dorinţa de a evada din realitatea banală sau murdară, cotidiană, l-a făcut pe hommo cristus să caute într-o direcţie diferită faţă de majoritatea celor care trăiesc acum pe Terra. Dincolo de această afirmaţie (un pic pretenţioasă) se cuvine să menţionăm că, de fapt, creştinii au fost preocupaţi de acest lucru de-a lungul celor două milenii de existenţă a bisericii. Istoria bisericii este martoră încercărilor, de cele mai multe ori subiective, a exceselor, nereuşitelor şi reuşitelor în acest domeniu.

Totuşi trebuie menţionat că tot muritorul, creştin sau nu, ateu sau nu, a vrut, cel puţin o dată în viaţă, să afle dacă în spatele călăuzirii, a luării deciziilor, stau unele principii, există nişte reguli sau unele date care fac călăuzirea şi deci luarea deciziilor mai sigură şi viitorul mai predictibil şi prin urmare mai uşor de acceptat sau mai uşor de exploatat. În acest sens stau dovadă multe proverbe integrate în ceea ce numim „înţelepciunea popoarelor“. Ele pot fi regăsite în majoritatea culturilor. De exemplu, nu este un secret pentru nimeni, că cine nu seamănă, nu culege sau că ulciorul nu merge de multe ori singur la apă – de obicei, nu merge singur acolo. În ciuda ,,înţelepciunii populare” aflată la îndemîna tuturor, aşa cum am mai afirmat mai sus, media ne dă în fiecare zi exemple prin care aflăm că destui dintre semenii noştri încă nu au făcut cunoştiinţă cu aceste adevăruri aparent banale. Ca urmare, ei îşi pierd o parte a vieţii în spitale sau închisori sau muncind în folosul comunităţii. Dacă ar fi fost mai atenţi, mai dispuşi să se gândească că s-ar putea ca ceea ce au pus la cale să nu reuşească, ei nu ar fi intrat în situaţii fără ieşire.

De ce Pasarea Phoenix Remixed & Co?


Am încercat să aleg un nume pentru blog. Am vrut ceva personal: Alexandru. N-am reuşit. Am vrut ceva simbolic, mai simplu, era luat, Kon-Tiki sau catamaran. Am vrut ceva mai rar întîlnit, ce îmi place, tot luat. Atunci m-am oprit la Pasarea Phoenix. Era şi ea luată, aşa că am adăugat Remixed şi ca să fiu sigur că nu sunt singur, & Co. Iată.

Dincolo de căutare, îmi place formaţia Phoenix, pasărea în sine şi povestea ei cum o spune Ioan Hrisostom. Dar & Co vrea să semnifice că nu sunt singur, sunteţi şi voi; Co cu literă mare pentru că este vorba de un nume, o persoană pe care o respect.

Şi Phoenixul e ceva ciudat, mitic şi niciodată exact şi sigur. Cam ca mine.

Journalism is dead!


The Future of Journalism sau viitorul jurnalismului de

Gerry Storch is editor/administrator of http://www.ourblook.com, a political discussion/media analysis site that bridges the gap between a blog and a book. He has been a feature writer with the Detroit News and Miami Herald, Accent section editor and newsroom investigative team leader with the News, and sports editor and business editor for Gannett News Service. He holds a B.A. in political science and M.A. in journalism, both from the University of Michigan.

Articolul, destul de lung şi interesant se poate citi pe

http://www.ourblook.com/The-Media/The-Future-of-Journalism.html?gclid=CP35h-OsnJ8CFYGDzAodZyvhNQ

şi începe aşa: Over 25 journalists and media professionals were interviewed for this report, including John Yemma, Christian Science Monitor Editor. You can read the raw interviews by visiting the Future of Journalism section. An online book is also available.

După „Dumnezeu a murit” a lui Nietzsche, iată că a apărut încă o înştiinţare asemănătoare. Dacă prima contesta existenţa lui Dumnezeu, aceasta se ocupă de cu totul altceva. Însă afirmînd „Jurnalismul a murit”, s-ar putea să îţi ridici în cap cam tot atîţia cîţi a ridicat şi Nietzsche. Articolul anunţă decesul ziarului clasic şi înlocuirea sa cu cel electronic.  

Sunt amintiţi trei paşi… Dar, ce vă mai povestesc eu, puteţi citi şi dumneavoastră.

Contestarea Islamulului interzisă pe Google?


Purtătorul de cuvânt al companiei Google a explicat că o problemă de software a cauzat „cenzurarea” căutărilor anti-islam, reclamate de ediţia on-line a ziarului britanic Daily Mail. De aici şi pînă la a face mare caz de aşa ceva, de a stârni reacţii violente, s-ar putea să nu fie prea mult. Totuşi nu îmi pot imagina creştini fundamentalişti sau extremişti sau chiar atei de aceiaşi factură, care să protesteze, să pună bombe sau să hackereze situl Google. Sau cine ştie? – că doar nu sunt profet.

Mai ţineţi minte că, în urmă cu cîţiva ani se tot amintea ceasul care indica cum stăm cu iminenţa unui război nuclear. Mă gândesc că trebuie reactivat, cel puţin dacă ne gândim la eventualitatea unui nou conflict în Orientul Mijlociu. Nu zicea mai ieri un important militar al SUA că Iranul poate fi atacat? Dar mai întîi va trebui dat ceasul înainte pentru a justifica atacul. Alte indicii?

Adolescenţii folosesc 800 de cuvinte pe zi


Telegraph.co.uk in ediţia sa on-line anunţă că adolescenţii folosesc aproximativ 800 de cuvinte pe zi, ceea ce îi va face pune înt-o poziţie nefavorabilă cînd este vorba de obţinerea unui job. Cred că 800 de cuvinte este o estimare optimistă sau nerealistă dacă mă gîndesc la România, nu la Marea Britanie. Limbajul jocurilor electronice, al desenelor animate sau cel de zi cu zi al adolescenţilor este mult mai limitat. Poate şi mai limitat aici la ţară, unde cei cu care convieţuieşti au un limbaj limitat de environment. Iar dacă m-ă gîndesc că unii dintre adolescenţi sunt trimişi la păscut cu oile, caprele sau vacile (acolo unde acestea încă mai există), situaţia stă şi mai rău, dar poate că limbajul nu este atît de viciat, ceea ce este un alt aspect. Slangul internetului, al jocurilor electronice sau chiar al bisericilor frecventate de adolescenţi mă fac să mă gîndesc la o nouă limbă de… „paie”. Nu de lemn, pentru a nu o confunda cu cea din epoca comunistă, dar cam tot de aceiaşi factură.

De unde provine ea? Aici ar fi multe de discutat. Cei implicaţi indirect sau mai degrabă absenţa lor din dezvoltarea limbii adolescentului suntem noi părinţii. Criza este generată nu atît de mult de apariţia, dezvoltarea şi proliferarea condiţiilor menţionate mai-sus, ci se datorează în cea mai mare parte lipsei preocupării părinţilor, scăderea calităţii şcolii româneşti şi insuficienta stimulare în direcţia citirii şi exprimării verbale sau scrise. Responsabilitatea ne rămîne pentriu că adolescenţii nu îşi dea seama de limitările limbajului lor. Ei se înţeleg între ei, însă noi nu îi mai înţelegem sau ei nu ne mai înţeleg pe noi. Există riscul ruperii comunicării cu familia, cu societatea şi eşuarea în ganguri. 

Împrumutănd o idee a prietenului meu Dănut Mănăstireanu, aş mai spune că lipsa unei relaţii bazate pe dragoste reciprocă între părinte şi adolescent, a dus în primul rând la situaţia în care se află adolescenţii şi implicit, limbajul adolescenţilor în ziua de azi. În mod normal, adolescentul se refugiază acolo unde este apreciat, acolo unde i se pare că alţii manifestă interes faţă de el. Nu este de mirare că se întîmplă asta într-o societate ce găseşte tot mai puţin timp să îşi dezvolte familia, să îşi apere valorile şi să le promoveze. Desigur, „Time is money”, dar lipsa timpului investit în copii is death. Fără a fi profet, aş putea prevesti cîteva din relele ce vor lovi familiile care nu îşi fac timp să se autodezvolte, să menţină un tonus sănătos sau care risipesc timpul în direcţii ce nu îi aduc decît beneficii de moment.

Trebuie să trag un semnal de alarmă. În ciuda crizei, a (re)venit timpul investiţiilor pe termen lung! Nici timpul, nici adolescenţii noştri nu aşteaptă. Timpul se va scurge, adolescenţii se vor maturiza. Cum va fi societatea de mîine depinde de noi şi dacă investim în ei, azi. Cum vor fi familiile lor mîine depinde de noi azi. Care este responsabilitatea noastră?

Un bun exemplu în domeniu este dr. Ross Campbell, psiholog american ce a scris mai multe cărţi despre acest subiect. Două dintre ele au fost traduse şi în limba romînă. Una este Educaţia prin iubire, iar a doua este  Copilul meu la vîrsta adolescenţei. Redau o parte din rezumatul cărţii ce se află integral la http://www.discipolul.ro/go?SERVICE=DIS_RO_PRODUCT&TG_KE_PRODUCT=COPILUL_MEU_LA_VARSTA_ADOLESCENTEI&TG_KE_DIRECTORY=TOATE_CARTILE_DIS

Adolescenţa este o perioadă critică şi dificilă atât pentru copil, cât şi pentru părinte. Presiunile lumii moderne şi schimbările tot mai rapide fac şi mai dificilă sarcina creşterii unui adolescent. Plecând de la aceste premise, dr. Ross Campbell trasează mai întâi cadrul în care dezvoltarea adolescentului are loc cel mai bine un cămin în care domneşte iubirea şi armonia între soţi. Totodată el clarifică fundamentul relaţiei cu adolescentul dragostea necondiţionată. Pentru a-i feri de probleme pe copiii lor, părinţii trebuie să aibă grijă ca rezervorul emoţional al acestora să fie permanent plin, adică să le arate dragostea ce le-o poartă într-un mod în care adolescenţii să o perceapă ca atare. Acest lucru se poate realiza acordându-i adolescentului atenţie concentrată, stabilind un contact vizual adecvat şi prin contact fizic, atingeri şi mângâieri potrivite. Însă pentru a-i putea oferi adolescentului sprijinul de care are nevoie, părintele trebuie să aibă resursele necesare, de aceea autorul consacră un capitol autocontrolului părinţilor, menţinerii echilibrului fizic, emoţional, psihic şi spiritual care să le permită să îşi îndeplinească importantele sarcini ce le revin în viaţa adolescenţilor lor.

Vă comunică ceva?

Allah (este) şi Dumnezeul creştinilor


de Alexandru Nădăban

Agenţiile de ştiri anunţă escaladarea violenţei împotriva bisericilor din Malaezia, o ţară musulmană. De ce se întîmplă asta? Justiţia din Malaezia a decis că numele Allah poate fi folosit şi de alte religii, inclusiv de către creştini. Această decizie a dus la incendierea mai multor biserici din Kuala Lumpur. Deocamdată nu a murit nimeni. Când va începe şi cine va fi primul? Sau prima.

Mă întreb de ce nu s-au pus bombe la Ministerul de justisţie sau la judecători acasă. Poate pentru că sunt musulmani? Poate. Şi mă mai întreb, cum ar putea Biserica lui Cristos să fie lichidată cu bombe? Demolînd clădirea, nu distrugi Biserica, nici nu îl distrugi pe Dumnezeul creştinilor, dacă el este altul decît Allah. Dar, dacă el este tot Allah, atunci vei avea mari probleme. De unde? De la Allah-ul tău!

Logică creştină contra logică musulmană, extremistă. Greşesc?

Iată ce zice un specialist autohton: http://news.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacific/8455044.stm

Waihon Liew, university lecturer of global religions, Rawang

Waihon Liew

The attacks are very sad because we have managed to live harmoniously in the past. I was a bit nervous that they could escalate and get bigger, but I am happy that didn’t happen.

The government is taking a lot of security measures around places of worship and I don’t feel scared about going to church. Our government is doing the right thing, they are looking to promote dialogue and better understanding of religious issues.

I believe there might be a different agenda behind these attacks, not necessarily to do with the religious issue. It’s still early to make a final decision, but it’s possible that behind it are people who do not want to see the country as a tolerant and harmonious society. But this is a small group of people.

I think the government is in a tricky situation, it is not an easy task to govern a multi-racial society and it’s not possible to please everyone. We need to find a middle ground, we need to cultivate peace and harmony, but we don’t want to compromise in terms of religious doctrine.

The name Allah belongs to Judaism, Islam and Christianity. Some Muslims may not even realise that it’s been used long before Mohammad by Jews and Christians. Allah cannot be called anything