Faţă-n faţă cu Ceauşescu (1)


Istoria m-a adus de cîteva ori faţă-n faţă cu Nicolae Ceauşescu. Prima dată cînd eram în clasa a cincea sau a şasea. A doua oară eram adult şi locuiam pe Coşbuc, pe care se putea intra dinspre Horea, unde de obicei era cazat „tovarăşul”. Într-o zi de „vizită de lucru” – cum li se spunea – pe la ora zece seara, veneam dinspre centru, pe Horea, vis-avis de clădirea cu pricina, mergînd agale spre domiciliu. Am fost oprit de un individ, care mi-a spus politicos, fără să spună cine este, că nu am voie să trec pe acolo. I-am spus că mă duc acasă. Nu a contat. Mi-a spus să ocolesc. Nu mi-a spus „de ce”.

M-am evervat. M-am prefăcut convins, am făcut cale-ntoarsă am luat-o pe prima la dreapta, spre maternitate. Am ieşit din raza vizuală a individului. Mai era cel puţin unul pe trotuarul din faţa reşedinţei ocazionale a lui Ceauşescu. Clădirea din colţ după care dispărusem deja era foarte mare. Securiştii nu aveau de unde să ştie, atunci, că mai exista o intrare după colţ. Am încercat uşa. S-a deschis fără zgomot. Am urcau pînă la parter, am trecut în curte şi am ajuns la cea de-a doua poartă situată pe strada Horea. Poarta era masivă, dar avea decupată în ea o portiţă mai mică. Am deschis-o, şi fără să mă uit în urmă am luat-o tacticos spre domiciliu. Dacă fugeam eram pierdut!

Cu coada ochiului am observat, în momentul cînd m-am întors, avînd reşedinţa lui Ceauşescu în spate dreapta, că individul care stătuse de vorbă cu mine sesizase apariţia mea. Se răsucise şi el pe călcîie şi se îndrepta alert, însă fără zgomot, spre mine. Eu am menţinut viteza cu calm. Mult calm. Cred că eram inconştient. Dar, ce puteam să fac, imi violaseră libertatea personală şi dreptul de mişcare, garantate în constituţia socialistă. Sau aşa credeam. Eram în mod sigur inconştient, fără doar şi poate. După cîteva secunde urmăritorul meu a abandonat. Probabil consemnul spunea să nu se îndepărteze de obiectiv şi să nu facă exces de zel dacă cineva se îndepărta, fără incidente. Am ajuns acasă. Nu aveam buletinul la mine, adresa la care stăteam nu era trecută în buletin. Noroc, destin sau ce?

Următoarea întîlnire cu Ceuşescu şi cu băieţii lui a avut loc după alţi cîţiva ani, pe cînd lucram la Intreprinderea de Strunguri din Arad, fostă Iosif Rangheţ. Ceauşescu a vizitat intreprinderea împreună cu Elena. Nu mai îmi aduc aminte multe amănunte, dar cei din atelierul meu, de la Tehnologul Şef erau masaţi între hala Montaj şi clădirea unde se găseau proiectările şi direcţiunea, un spaţiu de aproximativ două zeci de metri. El şi ea plecaseră cu suita să viziteze şi îi aşteptam să iasă din hală. Pînă la apariţia lor încercam să ne pierdem timpul spunînd bancuri, povestind ce se mai întîmplase cu o zi în urmă, duminica. Era o grămadă semi-organizată.

Unul dintre colegi, Burlacu Simion, fost coleg de şcoală primară, începu să povestească episodul cu Tom şi Jerry pe care îl urmărise cu o zi înainte la televizor. Numai feţe cunoscute în jurul lui: Eram toţi numai ochi şi urechi. Atît de mare era plictiseala, încît şi un desen animat văzut cu o zi înainte promitea să o risipească. Burlacu un zîmbet, cu gura pînă la urechi. Gesticula aprins, explicînd cum mîţa cea rea fugărea bietul şoricel. L-a încolţit. „Deodată, spuse el cu voce tare, mimând teatral gestul, a scos pistolul!” La auzul acestor cuvinte, unul dintre indivizii de lîngă  grupul nostru, îmbrăcat într-un palton anost şi aflat cu spatele spre noi, se întoarse brusc, iţindu-se să sară asupra colegului meu şi să îl dezarmeze de „pistol”. Noi am rămas cu gurile căscate. Nu ştiam cine şi de unde este. Nu l-am văzut în viaţa noastră pînă atunci. Din fericire, atît Tom şi Jery, cît şi Burlacu au scăpat cu viaţa în urma vizitei. I-am revăzut pe toţi. În schimb individul vigilent nu a mai apărut nicodată. Oare?

Ceauşescu şi suita a plecat mulţumit. După vizită am plecat şi noi acasă. Noi la camerele de bloc reci şi pline de igrasie, el la fosta casă a baronului Neuman unde trăgea de fiecare dată cînd vizita Aradul, pe strada Horea.

Iranian cyber army atacă!


Hackeri auto-denumiţi Iranian cyber army, au atacat cel mai popular motor de căutare din China după ce au atacat Twitter în decembrie. După părerea mea, atacul se încadrează în eforturile CIA de a atrage China în frontul împotriva Iranului. Acesta se va deschide în curînd după cum spune şi generalul David Petraeus, şeful Comandamentului central al USA. Războiul cu Iranul este iminent şi inevitabil. Aştept să văd care va fi reacţia şi contribuţia Europei.