Carol I al Angliei


Carol I (19 noiembrie 1600 – 30 ianuarie 1649), cel de-al doilea fiu al lui  Iacov VI al Scoţiei şi I al Angliei, a fost Rege al Angliei, Scoţiei şi a Irlandei din 27 martie 1625 pînă la execuţia sa. Carol s-a luptat pentru putere cu Parlamentul Angliei, în încercarea sa de a obţine controlul asupra banilor fără a mai da socoteală parlamentului, în vreme ce acesta dorea să limiteze prerogativele sale regale, despre care Carol credea că sunt de drept divin. Mulţi dintre supuşii săi englezi i s-au opus. Amestecul său în Bisericile englezeşti şi scoţiene, cît şi majorarea taxelor fără aprobarea parlamentului au fost percepute ca semne ale tiraniei monarhului absolut.

După execuţia sa, ţara a fost condusă de un consiliu de stat, apoi Oliver Cromwell a preluat puterea, dar a refuzat să fie încoronat ca rege. Fiul său, Richard Cromwell a fost un conducător slab, Parlamentul cel Lung fiind încă o dată restabilit în 1659. După auto-dizolvarea sa din 1660, au avut loc primele alegeri din ultimii două zeci de ani. A rezultat Parlamentul convenţiei ce l-a restaurat pe fiul cel mai mare a lui Carol I ca monarh sub numele de  Carol II. După restauraţie, Oliver Cromwell a fost exhumat şi decapitat postum.

În timpul domniei fiului său, Carol II, Carol a fost venerat ca sfînt de către Biserica Anglicană, considerat martir pentru că a luptat pentru păstrarea succesiunii apostolice în Biserica Anglicană, fiind singurul care este venerat oficial în  Anglican Communion.

Arhiepiscopul William Laud l-a descris pe Carol ca „A mild and gracious prince who knew not how to be, or how to be made, great.”

http://en.wikipedia.org/wiki/Charles_I_of_England

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s