Avatar nu se întoarce


avatarSuccesul unui film este exploatat. Există urmări care te provoacă să vezi ce s-a mai întîmplat cu un personaj anume sau eşti curios să vezi ce s-a mai inventat în materie. De exemplu, Bond a devenit clasic în materie de „action-movie”. Unele filme au fost mai reuşite, altele mai puţin. Apoi, în materie de science fiction, Alien. Te tot mirai cum reuşeşte să supravieţuiască şi să se reproducă fiinţa extraterestră. Terminator se înscrie undeva între cele două genuri. Apoi a apărut un film excepţional: Matrix. Successul său de casă a fost exploatat prin producerea mai multor filme ce continuau tema iniţială. Dar dincolo de genul filmelor, sintagmele cum ar fi: „se întoarce”, „contra-atacă”, „se răzbună”, etc., marchează de cele mai multe ori succesul de casă a unui film.

Recent a apărut şi Avatar. Am văzut Avatar a doua oară. De data asta cu copiii. Prima dată nu am vrut să îl văd, dar am cedat stăruinţelelor. Mi s-a spus că este un film extraordinar. Am luat avertizarea ca atare. După ce l-am văzut prima dată nu am fost prea impresionat. Dar totuşi aveam impresia că marchează ceea ce a marcat Matrix în materie de film.

Dar l-am văzut a doua oară. Katarsis? Nu prea. Subiectul? Un basm exotic american. Clasica poveste a luptei dintre bine şi rău. Scenariu? Povestea tipic americană, good guys-bad guys, putea fi pus în operă oriunde s-au bătut americanii, dar în special în Coreea, Vietnam sau mai recent Orientul Mijlociu. Sincer? Am văzut filme mult mai incitante, mai inspirate şi mai ieftine la categoria asta. Nimic imprevizibil, nimic implicit sau psihologic. Nimic necontrolabil. Efecte? În afară de 3D, nu m-a impresionat cu nimic nou. Elicopterele, elicoptere, decolerea-aterizarea verticală, veche din secolul trecut, mitraliere, tunuri şi rachete generaţie 1990, …gaze. M-aş fi aşteptat la niscaiva tehnologie stealth, comunicare telepatică, cel puţin lasere şi arme neconvenţionale cu unde milimetrice sau ceva asemănător. Prezenţa arsenalului uman pe Pandora anului 2154 semăna mai degrabă cu varianta bugetului de criză a Pentagonului în rezolvarea unui conflict local undeva în lumea a treia în secolul XX. În afară de mediul neprielnic şi de carnasierele copiate după tipare terestre, Pandora nu era cu mult mai periculoasă decît …Pandora elenismului mitic. În ciuda avertizărilor colonelului, întruchiparea militarului îngust, task-orientated, Pandora nu şi-a respectat statutul de planetă a morţii.

Va lua Avatar premii? Fără doar şi poate! Poate va impune ceva nou în materie de „political correct”, dar ne va marca Avatar conştiinţa, fie numai pentru un scurt interval de timp? Nu cred! Am impresia că nu se va ridica la nivelul fenomenului Matrix. De ce? După film nu am căutat noi semnificaţii. Nu am căutat prin dicţionare termeni neînţeleşi. Nu am făcut prea multe conexiuni cu evenimente trecute, prezente sau viitoare. De ce? Pentru că Avarat este un film explicit. Ce se vede, se şi întîmplă. Nimic psihologic, nimic subtil. Totul este previzibil. Nici măcar nu bănuieşti că ar putea exista o altă desfăşurare a evenimentelor. Spectatorul Avatarului nu are nevoie să gîndească prea mult. Au făcut-o pentru el cei ce au realizat filmul. Avatar este o reţetă de larg consum. Nimic de zis, este o reţetă frumoasă, dar destul de scumpă pentru o lume aflată în criză. Atrage acum Avatar, dar va avea oare o urmare de genul Matrix Revolution, un „Avatar se întoarce”? Mă îndoiesc. Să fi murit deja Avatar? Mi se pare că da! Dar cine ştie, nu sunt tocmai specialist în domeniu. S-ar putea ca Avatar să renască din propria-i cenuşă. Cam ca şi Pasărea Phoenix.

4 comentarii la “Avatar nu se întoarce

  1. ei, avatar nu a bubuit prea tare la oscaruri. nici nu ma asteptam. cu toate astea parca sunt deprimat ca hurt locker a luat atitea distinctii. nu cred ca merita. un film de razboi, nu merita mai multe distinctii decit un film pacifist. in plus oscaruri pentru „rambo revisited”? that’ a laugh!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s