Ultimul ştiulete, ultimul congres, ultima şansă (1)


Autobuzele erau pline ochi: eram cam toţi de la proiectare, înghesuiţi şi ambalaţi în haine de scandal. Nimeni n-ar fi dat doi bani pe noi cum arătam, dar totuşi eram cei mai buni dintre cei mai buni care gândeam tehnologia unor produse exportate. Treceam prin sate pustii şi după ce ne-au legănat pe nişte drumuri pline de praf autobuzele s-au oprit între lanuri de porumb. Eram înconjuraţi de miliţieni nervoşi,  grăniceri cu cîini lup şi responsabili de partid. Oamenii muncii, puţin mai tehnici şi mai intelectuali, erau păziţi ca o comoară. Câinii la fel de nervoşi ca şi miliţienii ne lătrau, scena semănând cu lagărele de concentrare naziste văzute în filmele redegiste ale copilăriei. Însoţit de privirile noastre lacome deja de libertate, în zare se pierdea un tren. Am întins mâna şi i-am  şoptit lui Rudi mai mult şuierând: “Libertyyyyyyy!” – a căscat nişte ochi băiatul de parcă ar fi văzut pământul făgăduinţei. După un moment de tăcere miliţienii au început să răcnească şi câini lor să latre parcă mai în ton cu modelele naziste mai sus-amintite. Ni s-a făcut frică. În rolul principal s-a afirmat un tip ce nici măcar nu a coborât din aroul 243 indicându-ne ca unor sclavi ce şi unde să culegem. Hainele-i albe se asortau cu adidaşii imaculaţi. Nu prea părea ieşit la cules de porumb. Trăgea dintr-un Kent superlong. Din buzunarul tricoului îi răsărea un pachet cartonat, valuta forte a socialismului biruitor la oraşe şi sate. Doar că nu îl puteai fuma numai dacă îl cumpărai în valută forte de la „shop” sau pe mulţi lei de la bişniţari.

După vreo trei zile lucrurile s-au mai relaxat. Un grănicer îmbrăcat ca vai de el, cu cisme de cauciuc în picioare de parcă era din armata spulberată a vreunei ţări bananiere, zicea că dacă ar vedea pe cineva mergând spre fâşie la cinci metri de el, nici nu s-ar mai obosi să facă ceva. Avea o privire ciudată. Să îl crezi? Era senin şi chiar cald în octombrie. În partea ungurească se vedea Bătania, cu acoperişul bisericii ortodoxe strălucind în bătaia soarelui. Puteai să îl atingi cu mâna, sau cel puţin aşa credeam. Trenurile continuau să se piardă în zare urmărite de privirile noastre. Mâncam pîine cu slană, mai rupem dintr-un gogoşar şi îl petreceam cu privirea. Noroc cu vasodilatantul de 35 de grade. După masa de o oră, ne ghemuiam în tulei şi jucam cărţi până la venirea autobuzelor. Îi lăsam pe alţii, mai membrii şi mai membrane …de partid să culeagă porumbul. După câteva zile n-a mai fost atâta motorină, aşa că autobuzele nu mai plecau, ci ne aşteptau să terminăm. Aşa terminam mai repede şi bântuiam prin oraş, poate mai găsim ceva de mâncare în afară de adidaşi şi tacâmuri.

Peste două zile Karcsi mă sună pe la ora zece seara.

– Şti ce mănânc?

– ???

– Ficat de gâscă cu pâine albă proaspătă.

– Eşti nebun!

– Şti ce beau?

– Apă!

– Nem! Coca-cola!

– !!!

– Şti de unde sun?

– ???

– Din Bekescsaba!

A rămas în lanul de porumb într-una din zile şi a luat-o la picior până a dat de Bătania. De acolo a fost mai uşor. Încă unul care s-a lăsat de socialism şi de drumul spre viitorul de aur al întregii omeniri, comunismul.

Apoi a venit frigul şi doar bărbaţii au mai fost chemaţi. Câtă grijă pentru sexul slab şi frumos din partea partidului… Am ajuns pe la ora 9 în câmp doar ca să constatăm că recolta fusese incendiată, iar tipul cu adidaşi a venit să ne dea aceiaşi lecţie de agricultură. Care lecţie, care cultură, care agricultură? Simţeam toţi cum ne creşte tensiunea. Nu mai vorbesc de adrenalină. De la cel mai mic şi neimplicat, până la secretarul de partid. Înjurăturile creşteau ca frecvenţă, semnificaţie şi implicaţii juridice. Dacă “cineva” ne-ar fi ascultat, ne-ar fi legat pentru mulţi ani. Dacă cineva ne-ar fi dat arme am fi lichidat tot ce se numea conducere de partid şi de stat în Arad. Pe loc. Ce mai proces, Marea Adunare Naţională, avocaţi ai apărării! Domnia terorii din perioada Revoluţei Franceze ar fi părut o simplă joacă de copii. Dar nu s-a întâmplat nici una nici alta. În cele din urmă am ajuns tot acasă, tot mâncând aceeaşi mâncare mizeră şi tot aşteptând să vină apa caldă şi curentul. Instinctul de conservare era mai puternic. Până când?

Azi e ultima zi al congresului al treisprezecelea pecere. Toată lumea vorbeşte că l-ar lăsa în locul lui pe Nicu, că poate după Honecker şi Cehoslovacia nu va mai fi re-ales. Pe la ora 10 am pus monitorul color al calculatorului pe dulapul cel mare al atelierului aşa să îl vadă toată lumea. Toţi eram cu sufletul la gură. Primul moment de suspans s-a terminat când Dăscălescu a anunţat că “tovarăşul” a fost reales. Al doilea s-a încheiat cu nişte înjurături pe înfundate când după un discurs în care tot îi căuta aprobator privirea “tovarăşei”, tovarăşul nu şi-a dat demisia.

……………………………………………………………………………………………………………………..

La Timişoara se trage în populaţia care luptă cu miliţia, securitatea şi armata. Toată ziua fluier “Deşteaptă-te române!” la serviciu. Aproape toţi avem priviri triste şi sufletele indignate. Apar primii morţi la Arad, un copil de câteva luni aflat în braţele unui cuplu tânăr care vizitase nişte rude este omorât de un glonte rătăcit. Ne adunăm doi unguri, un român, un evreu şi ne apucăm de conspirat. Unul ştia să conducă un tab. Eu eram trăgător destul de bun. Vom încerca să capturăm un tab. Vom face cocteiluri molotov. Păstrăm regulile conspiraţiei, nu ne vom lăsa duşi de mulţime. Ştim ce vrem. Studenţii arădeni vin cu veşti proaspete: Timişoara s-a săturat de comunism şi foame. Cere judecarea lui Ceauşescu pentru morţii ei. M-am dus să stau de vorbă cu un coleg ce fusese în delegaţie la Timişoara dar n-a mai apărut la lucru. Confirmare totală. Armata s-a retras în cazărmi. La tv budapesta un reporter sună pe cineva din Timişoara şi vorbeşte cu persoana respectivă în limba maghiară. Spre final îi spune acestuia să repete totul în limba română. Am decis să nu mai merg a doua zi la serviciu. Am vorbit cam multe. Azi e 20 decembrie. Seara Ceauşescu vine din Iran, dar nu este arestat pe aeroport. Apare la tv livid si flancat de Dăscălescu şi un general. Minciuni ca şi cele din ziare: imixtiune străină şi huligani la Timişoara.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s