Şi voi, cine spuneţi că sunt?


JESUS SAID TO THEM: ‘WHOM DO YOU SAY I AM?’
AND THEY ANSWERED:   YOU ARE THE ESCHATOLOGICAL MANIFESTATION OF THE GROUND
OF OUR BEING, THE MYSTICAL ESSENCE OF THE DIVINE
KERYGMA!
AND JESUS ANSWERED:  ‘WOT?’

ISUS LE-A SPUS:      ‘CINE ZICEŢI VOI CĂ SUNT EU?’
ŞI EI AU RĂSPUNS:     TU ESTI MANIFESTAREA ESCATOLOGICĂ A ADÎNCULUI FIINŢEI
NOASTRE, ESENŢA MISTICĂ A KERIGMEI DIVINE!
LA CARE ISUS A RĂSPUNS: ‘CEE?’

Caut salvator. Aştept provincia.


Pe vremea cînd mica publicitate era postată în ziarul Romînia Liberă şi în Informaţia Bucureştiului, se puteau citi anunţuri care se încheiau cu „Aştept provincia”. Adică, dincolo de cititorii din Bucureşti, bucureşteanul ce dăduse anunţul avea răbdare ca cei din „provincie” să primească ziarul, să îl citescă, să se gîndească şi în final să reacţioneze. Aşa îţi cumpărai maşină, eventual nişte electronică trecută prin vamă sau vreo haină mai şhic.

Probabil vă întrebaţi ce legătură are asta cu „salvatorul” meu. Păi să vă spun:

În 1990, eram în ajunul alegerilor. Se aştepta un salvator. O soră visă că unul dintre prietenii mei va ajunge preşedintele României. I-a şi spus. Fratele s-a simţit flatat. I-am mai umflat un picuţ eul. Eu m-am îndoit de împlinirea visului. Mda, şi pe atunci eram la fel de …diplomat. Dacă mai ţineţi minte cine a fost primul preşedinte ales al României după revoluţie, e clar că prietenul meu nu era Ion Iliescu. Bucureştiul nu mai aşteptă provincia, a instalat la Cotroceni cucuveaua.

Apoi au răsărit şi politicienii creştini. Mă cam îndoiam de eficienţa lor în Parlament sau Senat. Dar „provincia” a venit totuşi la Bucureşti. Nu ştiu prea bine ce făceau, dar încă nu am auzit de vreo lege să le poarte numele. Nici măcar postum.

Au mai trecut cîţiva ani. Activam aşa, pentru binele comunităţii civile din care fac parte, într-un ong: Europa pentru Europa. Bossul era un galez, cetăţean britanic. În casa lui am cunoscut o altă persoană, o americancă, de vreo cinci zeci de ani. Nu-i mai reţin numele. Şi nici nu cred că are importanţă. Se ocupa de organizarea evenimentului monden, religios, politic şi mai ştiu eu cum, „National Prayer Breakfast„. Avea sarcina să găsească un român demn de un asemenea eveniment. Eram de faţă cu soţia mea şi persoana respectivă adusese în discuţie căutarea unui personaj care să însemne ceva deosebit pentru ţara noastră. Un tip onest, cunoscut, de caracter şi pe deasupra şi creştin. Un fel de salvator autohton modern. Erau vizaţi mai ales baptiştii, cu toate că nici ceilalţi nu au fost scoşi din calcul. Bossul şi „ea” se uitau unul la altul, noi doi ne uitam la ei doi, şi oftam. Nu se găsea nimic, nimeni, ioc. Nu ştiu care era profilul exact al acestui personaj cu aură de sfînt, dar cred că se gîndeau la un lider cît de cît cunoscut. Bossul fusese la breakfast împreună cu cîteva personalităţi din ţară, senatori, deputaţi creştini de-ai noştri. Probabil că nu confirmaseră. Nu ştiu din ce motive sau din ce puncte de vedere. Percepeam evenimentul ca un fel de închinare la Istanbul, de unde îţi venea întărirea în domnie sau mazilirea. De data acesta se căuta un pretendent la domnie, dar nu se găsea. Criza venea în momentul în care un lider baptist local tocmai falimentase pe mai multe planuri. Nu, n-aţi ghicit, nu e prezumtivul preşedinte. Era altcineva. Nu spui, persoană importantă, monşer. Nu ştiu cine s-a dus pînă atunci la Washington. Nici cine s-a dus în anul acela. Contează?

Dar, ce vreau să spun cu toată povestea asta destul de întortochiată? Vreau să spun că dacă am avut lideri, aceştia nu au confirmat. Sau dacă au confirmat, s-au compromis. Parcă aş rectifica puţin ultimul capitol din Proverbe înlocuind „femeia cinstită” cu „liderul baptist, cinstit”. Cred că ar merge.

Deci aidoma anunţului din „metropolă” strig şi eu, ca cel ce striga prin Proverbe: „Caut lider baptist cinstit. Aştept provincia.” Şi aş mai adăuga: „Găsitorului – recompensă!

Ernest E. Evans


From Wikipedia, the free encyclopedia

Ernest Edwin Evans
August 13, 1908(1908-08-13) – October 25, 1944 (aged 36)
E E Evans at USS Johnston commissioning.jpg
LCdr. Ernest E. Evans at the commissioning ceremonies of USS Johnston, Seattle, Washington, October 27, 1943.
Place of birth Pawnee, Oklahoma
Allegiance United States of America
Service/branch United States Navy
Years of service 1931-1944
Commands held USS Alden (DD-211)
USS Johnston (DD-557)
Battles/wars World War II
*Battle of Leyte Gulf
Awards Medal of Honor
Navy Cross
Bronze Star
Purple Heart
American Defense Medal
Asiatic-Pacific Campaign Medal
World War II Victory Medal
Philippine Liberation Medal

Ernest Edwin Evans (August 13, 1908 – October 25, 1944) was an officer of the United States Navy who was posthumously awarded the Medal of Honor for his actions during the Battle of Leyte Gulf in World War II.

Biography

Evans, of Native American ancestry (half Cherokee and one quarter Creek), was born in Pawnee, Oklahoma. He graduated from the United States Naval Academy in 1931. During World War II, he commanded the destroyer Alden (DD-211), and later became the only skipper of the Fletcher-class destroyer Johnston (DD-557). Commanding Johnston, he was awarded the Bronze Star for meritorious achievement in action against a Japanese submarine on May 16, 1944.

In the Battle off Samar, a part of the Battle of Leyte Gulf, Evans fought his ship gallantly until it was sunk on October 25, 1944, by the Japanese force that was superior in number, firepower, and armor. Johnston, together with the destroyers Hoel (DD-533) and Heermann (DD-532), four destroyer escorts and six escort carriers (CVEs) formed the task unit 77.4.3, known as Taffy 3. This group, together with planes from Taffy 2 (TU 77.4.2), ultimately forced a vastly superior Japanese battlegroup consisting of several battleships, heavy cruisers, light cruisers and destroyers to abort its original mission to attack the landing beaches at Leyte under the command of General Douglas MacArthur and retreat.

The fate of the Johnston’s captain was never conclusively established, and remains the subject of continuing conjecture among the ship’s survivors. Some claim that he was hit by Japanese naval shellfire; others that he was able to jump into a damaged motor whaleboat. What is known is that he was seriously wounded during the battle; that he lived long enough to give the abandon ship order; and that he was not among those rescued. Evans was posthumously awarded the Medal of Honor for his material contribution to the decisive victory won in Leyte Gulf and shared in the Presidential Unit Citation awarded his group for this action in which he gave his life.

When the Japanese fleet during the Battle off Samar was first sighted, Evans did not hesitate and his ship immediately headed directly towards the far superior enemy. He is reported to have told his crew over the ship’s intercom: „A large Japanese fleet has been contacted. They are fifteen miles away and headed in our direction. They are believed to have four battleships, eight cruisers, and a number of destroyers. This will be a fight against overwhelming odds from which survival cannot be expected. We will do what damage we can.”

Tun pe seama copiilor instituţionalizaţi în favoarea Băncii Transilvania


IERI M-AM ÎNTÎLNIT CU O CUNOŞTIINŢĂ.

DE LA ACEASTA AM AFLAT CĂ ÎN URMĂ CU CÎŢIVA ANI DIRECŢIA PENTRU PROTECŢIA COPILULUI DIN ARAD A IMPUS TUTUROR ONG-URILOR CARE AVEAU COPII INSTITUŢIONALIZAŢI SĂ DESCHIDĂ UN CONT PENTRU PRIMIREA ALOCAŢIEI DE STAT.

ALOCAŢIA ESTE ACUM DE 42 RON /LUNĂ.

NIMIC GRAV PÎNĂ AICI.

DAR ONGURILE AU AVUT VOIE SĂ DESCHIDĂ CONT NUMAI LA SUCURSALA MICĂLACA A BĂNCII TRANSILVANIA.

LA ACESTE CONTURI NIMENI NU ARE ACCES ÎN AFARA COPIILOR ATUNCI CÎND ACEŞTIA ÎMPLINESC 18 ANI.

CHIAR ŞI ASTA PARE NORMAL.

CEEA CE NU ESTE NORMAL ESTE COMISIONUL LUNAR DE ÎNTREŢINERE A CONTULUI.

SUNTEŢI PREGĂTIŢI?

ACESTA ESTE DE 20 RON/LUNĂ!!!

MĂ ÎNTREB DACĂ ERA TOT ATÎT ŞI CÎND ALOCAŢIA ERA CAM 20 RON.

DE UNDE VIN BANII PENTRU COPII?

DE LA NOI!

DE LA MINE ŞI DE LA TINE!

NOI SUNTEM STATUL ROMÂN!

CINE FURĂ DIN ACEŞTI BANI APROAPE 50%?

NU NOI.

DE LA NOI SE IAU.

DACĂ E AŞA ATUNCI AŞ VREA SĂ MI SE RĂSPUNDĂ LA CÎTEVA ÎNTREBĂRI:

1. AŞ VREA SĂ ŞTIU NUMELE ANGAJATULUI DIN DIRECŢIA GENERALĂ PENTRU ASIATENŢA SI PROTECŢIA COPILULUI ARAD CARE A DAT ACEASTĂ DISPOZIŢIE ABERANTĂ.

ŞI A ŞEFULUI LUI CARE A APROBAT AŞA CEVA!

2. AŞ VREA SĂ ŞTIU CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE ACESTA ŞI SUCURSALA MIORIŢA, A BĂNCII TRANSILVANIA ARAD.

3. AŞ VREA SĂ ŞTIU CARE ESTE LEGĂTURA DINTRE DGASPC ARAD ŞI TOATĂ AFACEREA ASTA.

4. AŞ VREA SĂ ŞTIU CARE ESTE POZIŢIA ACŢIONARILOR BĂNCII ÎN ACEASTĂ AFACERE.

5. AŞ VREA SĂ ŞTIU CARE ESTE POZIŢIA CURATORULUI UNIC AL TUTUROR COPIILOR INSTITUŢIONALIZAŢI DIN JUDEŢUL ARAD, ADICĂ PREŞEDINTELE CONSILIULUI JUDEŢEAN ARAD.

6. AŞ VREA SĂ ŞTIU CARE ESTE POZIŢIA COMISIEI DE RESORT DIN COMUNITATEA EUROPEANĂ.

NU DE ALTA DAR SĂ FURI BANII STATULUI, BANII ORFANILOR ŞI ÎN ULTIMĂ INSTANŢĂ BANII MEI, MI SE PARE CĂ TREBUIE SĂ AI MULTĂ NERUŞINARE.

Hoţii de zahăr


Azi am mers în Arad ca să ridicăm ajutorul în alimente pentru că soţia mea este şomer. Am ajuns acolo, pe Calea Aurel Vlaicu la Centrul de zi pentru vărstnici. Patrusprezece kilograme de faină UE şi patru de zahăr. Din păcate zahărul l-a luat altcineva pe data de 14.o1.2010. Deci se fură şi zahărul şomerilor. Cu acte în regulă. Era trecut un CNP. N-am avut curiozitatea să aflăm dacă este al soţiei. Am dat copii ale CI-ului ei la mai multe instituţii, printre care şi la bănci. Au băncile o mînă atît de lungă sau e vorba doar de cineva din Primărie?

Baptişti prinşi cu ocaua mică în Haiti: US Baptists face child trafficking charges


Ten American Baptists who tried to take orphans out of the country will appear in court to learn whether they face child trafficking charges.

 Telegraph.co.uk spune
Members of New Life Children's Refuge sit at a police station in  Port-au-Prince
Members of Idaho-based charity called New Life Children’s Refuge sit at a police station in Port-au-Prince Photo: AFP/GETTY

The members of a church group from Idaho attempted to take 33 Haitian children to an orphanage being built in the Dominican Republic without official authorisation.

The five men and five women were stopped with the children, aged between two months and 14 years, at a border crossing on Friday and are due to appear in court on Monday.

It emerged on Sunday that most of the 33 children have family members that survived the Jan 12 earthquake.

Patricia Vargas, regional director of the SOS Children’s Village, where the children are being cared for, told the AFP news agency officials at the Haitian Institute of Social Welfare told her „most of the kids have family”.

Miss Vargas said some of the older children of the group had confirmed the officials’ words. Children over the age of seven said that „their parents are alive, and some of them gave us an address and phone numbers,” she said.

The US embassy in Haiti said on Sunday that ten US citizens were being held for „alleged violations of Haitian laws related to immigration”.

A spokesman for the church group said it had nothing but the best of intentions for the children, wanting to give them a better life.

Bernardo japonezul


From Wikipedia, the free encyclopedia

Bernardo the Japanese (died February 1557) was an early Japanese Christian convert of the 16th century, born in Kagoshima, and the first Japanese to set foot in Europe. Bernardo was one of the first converts of Saint Francis Xavier, and one of his two disciples. Bernardo was baptized in 1549.He followed Xavier in Japan and India.

Bernardo was one of the two disciples of Francis Xavier (pictured) in Japan.

Bernardo left for India with Xavier in 1551, together with another Japanese, Mathias, born in Yamaguchi, where they arrived in February 1552. Mathias died in Goa however.

Bernardo then left for Portugal with Brother Andreas Fernandez, where he arrived in 1553, with a letter written by Francis Xavier in Goa, dated 8 April 1552. The objective was for Bernardo „to see the Christian religion in all its majesty”, so that he could share his experience back in Japan. In his letter, Xavier also commented that „Japanese intellect [was] as sharp and sensible as any in the world”.

Bernardo is thought to have been the first Japanese to set foot on European soil. In Portugal, Bernardo applied to and entered the Society of Jesus. He also studied at the College of Coimbra.

After two years, Bernardo left to visit Rome on 17 July 1554, going through Spain to Barcelona, to take a ship to Naples. He was present in Rome during a period of 10 months. He met with Loyola and probably attended the election of Pope Marcellus II. Bernardo was highly evaluated, and gave great hope to the Papacy about the prospects of Catholicism in Japan.

Bernardo left Rome on 23 October 1555, and took a ship in Genoa. Bernardo died however upon his return to Portugal in February 1557.