Caut salvator. Aştept provincia.


Pe vremea cînd mica publicitate era postată în ziarul Romînia Liberă şi în Informaţia Bucureştiului, se puteau citi anunţuri care se încheiau cu “Aştept provincia”. Adică, dincolo de cititorii din Bucureşti, bucureşteanul ce dăduse anunţul avea răbdare ca cei din “provincie” să primească ziarul, să îl citescă, să se gîndească şi în final să reacţioneze. Aşa îţi cumpărai maşină, eventual nişte electronică trecută prin vamă sau vreo haină mai şhic.

Probabil vă întrebaţi ce legătură are asta cu “salvatorul” meu. Păi să vă spun:

În 1990, eram în ajunul alegerilor. Se aştepta un salvator. O soră visă că unul dintre prietenii mei va ajunge preşedintele României. I-a şi spus. Fratele s-a simţit flatat. I-am mai umflat un picuţ eul. Eu m-am îndoit de împlinirea visului. Mda, şi pe atunci eram la fel de …diplomat. Dacă mai ţineţi minte cine a fost primul preşedinte ales al României după revoluţie, e clar că prietenul meu nu era Ion Iliescu. Bucureştiul nu mai aşteptă provincia, a instalat la Cotroceni cucuveaua.

Apoi au răsărit şi politicienii creştini. Mă cam îndoiam de eficienţa lor în Parlament sau Senat. Dar “provincia” a venit totuşi la Bucureşti. Nu ştiu prea bine ce făceau, dar încă nu am auzit de vreo lege să le poarte numele. Nici măcar postum.

Au mai trecut cîţiva ani. Activam aşa, pentru binele comunităţii civile din care fac parte, într-un ong: Europa pentru Europa. Bossul era un galez, cetăţean britanic. În casa lui am cunoscut o altă persoană, o americancă, de vreo cinci zeci de ani. Nu-i mai reţin numele. Şi nici nu cred că are importanţă. Se ocupa de organizarea evenimentului monden, religios, politic şi mai ştiu eu cum, “National Prayer Breakfast“. Avea sarcina să găsească un român demn de un asemenea eveniment. Eram de faţă cu soţia mea şi persoana respectivă adusese în discuţie căutarea unui personaj care să însemne ceva deosebit pentru ţara noastră. Un tip onest, cunoscut, de caracter şi pe deasupra şi creştin. Un fel de salvator autohton modern. Erau vizaţi mai ales baptiştii, cu toate că nici ceilalţi nu au fost scoşi din calcul. Bossul şi “ea” se uitau unul la altul, noi doi ne uitam la ei doi, şi oftam. Nu se găsea nimic, nimeni, ioc. Nu ştiu care era profilul exact al acestui personaj cu aură de sfînt, dar cred că se gîndeau la un lider cît de cît cunoscut. Bossul fusese la breakfast împreună cu cîteva personalităţi din ţară, senatori, deputaţi creştini de-ai noştri. Probabil că nu confirmaseră. Nu ştiu din ce motive sau din ce puncte de vedere. Percepeam evenimentul ca un fel de închinare la Istanbul, de unde îţi venea întărirea în domnie sau mazilirea. De data acesta se căuta un pretendent la domnie, dar nu se găsea. Criza venea în momentul în care un lider baptist local tocmai falimentase pe mai multe planuri. Nu, n-aţi ghicit, nu e prezumtivul preşedinte. Era altcineva. Nu spui, persoană importantă, monşer. Nu ştiu cine s-a dus pînă atunci la Washington. Nici cine s-a dus în anul acela. Contează?

Dar, ce vreau să spun cu toată povestea asta destul de întortochiată? Vreau să spun că dacă am avut lideri, aceştia nu au confirmat. Sau dacă au confirmat, s-au compromis. Parcă aş rectifica puţin ultimul capitol din Proverbe înlocuind “femeia cinstită” cu “liderul baptist, cinstit”. Cred că ar merge.

Deci aidoma anunţului din “metropolă” strig şi eu, ca cel ce striga prin Proverbe: “Caut lider baptist cinstit. Aştept provincia.” Şi aş mai adăuga: “Găsitorului – recompensă!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s