Tanti Milli iz ă stiudănt! (1)


În timpul campaniei de recoltare a porumbului din toamna anului 1966 i s-a trasat sarcina studioului de radioficare a regiunii Timişoara să facă un reportaj mobilizator. Subiectul reportajului, „Strângerea recoltei de toamnă în satul Bobohalba”. Zis şi făcut. Echipa se îmbarcă în imeseul de serviciu ce putea trece vaduri de un metru treizeci, faţă de gazul sovietic ce le putea trece doar pe cele de un metru dou’şnouă, şi se îndreptă cu toată viteza (adică vreo şaizeci la oră) spre destinaţie. Bateriile erau încărcate, benzina peco 70 stas, afara nu ploua, nu ningea, şi nici nu ardea soarele, numa bine pentru o emisiune pe placul tovarăşului prim. După ce părăsi drumul naţional şi coti pe vreo două drumuri raionale, imeseul păşi hotărât, conform indicaţiilor partidului, pe un drum de ţară. Mai mult praf decât drum, mai mult… dar dă-l încolo de drum, c-o doar n-or veni unii şi o băga bani în el şi i-o pune şi câte o tablă să ştie tăt natul că acolo îs îngropaţi banii noşti!

Prin parbrizul minuscul satul abia se ghicea, dar prin acelaşi parbriz nu se ghicea absolut nici o urmă de colectivist pe câmp. Era o agitaţie febrilă de tipul celei prestate de musculiţele de oţet la arat, în campania de primăvară. Îngrijoraţi că poate au întârziat şi recolta era deja strânsă, că ar fi izbucnit vreo epidemie de febră aftoasă, vară de-a doua cu gripa porcină din apocalipsa capitalistă prorocită în urmă cu doă veri de a lu’ Păţocu. După ce dădu ocol satului vreme de câteva sute de gropi, îi fierse de două ori apa şi i se rupse (doar o dată) cureaua de la ventilator (spre deosebire de gazul sovietic, căruia i s-ar fi rupt …apa din prima), imeseul o apucă pe uliţa principală a satului. Echipa bătu la o poartă, nimic. Echipa bătu la o altă poartă, nimic. La următoarea nu mai bătu, că bătu Securitatea înainte cu două săptămâni şi nu mai era nimic de bătut. Dar, parcă i-ar fi luat pe toţi securitatea lui Dej. Asta nu era posibil, că doar securitatea nu mai era a lui Dej, ci a lui Ciocescu. Ciudat nume, dar se pare că aşa era pronunţat el în Bobohalba. În fine, după mai multe alte comparaţii şi hiperbole (că parabelicele nu apăruseră încă), echipa observă în faţa unei case, o băbătie ce părea absorbită de depănuşatul unei grămezi impresionante de ştiuleţi de porumb. De fapt, apropiindu-se tiptil (imeseul încă era în pană la marginea satului) echipa constată că femeia citea un ziar. Citea Scânteia! Ziarul era îndoit astfel încât să nu fie întors de vânt. Ei, ce vremuri, când vântul nu îndrăznea să întoarcă un ziar, darămite un post de televiziune! Încântaţi că săteanca era pe felie cu partidul, că era activă şi angajată politic (dar nu mai activă şi angajată ca doamna Udrea în dedesupturile politicii în anul 2009), Carmen Bilinuţă, dădu drumul la magnetofon. Cuprinsă de emoţia specifică unui reporter angajat politic în opera de făurire a societăţii socialiste multilateral şi multilongitudinal dezvoltate, tovarăşa Bilinuţă întinse mâna în care se afla micul microfon de plastic. Buzele tremurânde ale babei, silabiseau un text …de neânţeles. Ciudat! – în Scânteia? Se pare că avea de a face cu capitala Bucureşti, cu dacii şi cu carele.

–         Ă… buc. Ă …dac. Ă… car.

Putea fi un text de istorie, unul despre agricultura din vechiul regim unde carul nu fusese înlocuit cu tractorul, sau cine ştie, era doar un pasaj din operele lui Ion Creangă că numai acolo se puteau găsi aşa cuvinte populare. Siderată de bâlbâielile tovarăşei colectiviste ce se străduia să buchisescă unul dintre textele oficiosului de la centru, şi fără să piardă din vedere chipul încurcato-luminato al sătencei, reporteriţa mai făcu un pas înspre personajul nostru rural. A fost însă de ajuns. Captivată de scenă, tovarăşa reporter călcă pe un ştiulete de porumb tocmai depănuşat, şi se prăbuşi atât de teatral încât regretă că tov. instructor Joja de la brigada de artistică nu se afla prin preajmă. Ei, n-a fost pe fază – şi bineânţeles că nici n-avea cum: imeseul rămas în pană avea faza mare defectă şi oricum era doar ora două după-masa. Săteanca noastră sări ca arsă de gradul trei, scuturată ca un cutremur de gradul 7,8 pe scara Richter, că scara ei nu se mai vedea de când o dăduse cu împrumut pe la culesul cireşelor unui văr cu ciudate tendinţe retrograde, ce din când în când se învârtea în cerc pe câmp şi a cărui nume era parcă, Mihai Bivolaru.

Ochii celor două personaje feminine se întâlniră, feţele le păliră şi vântul începu brusc să bată împreună cu clopotul de la biserica din sat anunţând decesul unei drept-credincioase.

2 comentarii la “Tanti Milli iz ă stiudănt! (1)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s