Tanti Milly ănd Ză Blec Engeălz (e sau de bis)


Mânată de pierderea suferită, de frigul de la ora unu dimineaţa şi de imposibila întîlnire cu o patrulă călare a poliţiei canadiene, personajul nostru (sau într-o românească post-modernă, personaja noastră) se dirijă spre locaţia mai sus-amintită. Auzu-i destul de tocit de vârstă prinse însă câteva vibraţii mai înalte sau poate mai joase, că deocamdată nu îşi putea da seama de unde provin. De menţionat că în urma unui accident[1] din tinereţe urechea dreaptă îi percepea doar vibraţiile joase, iar cea stângă doar pe cele înalte. Datorită acestor ciudate caracteristici Tanti Milly se putea orienta cu ochii închişi folosindu-şi auzul aidoma unui post de radio-locaţie. Coti la stânga, coti la dreapta, coti un domn ce părea că ar vrea să îi ia banii din buzunarul aflat pe dinăuntrul fustei (pardon, asta fusese cu două zile în urmă în tramvaiul aglomerat cu care se întorcea din oraş) şi în cele din urmă văzu sursa acelor vibraţii atât de neobişnuite.

Era barul Ză Blec Engeălz, luminat noaptea ca ziua, că ziua era luminat ca noaptea. Tot barul era înconjurat de sclipici, de culori nemaiîntîlnite şi de forme nemaivăzute. Era cât pe ce să creadă că are o experienţă esoterică unică, că în curând vor apărea îngeri în carne şi oase, când realiză că în faţa barului erau parcate motociclete. De toate mărimile, de toate culorile, de toate mărcile, de toate vechimile (parcă nu sună bine, dar aşa era!) şi de toate gusturile (asta sună bine, dar cine le-o fi gustat!?) plus ateveurile, gipurile şi biţiglele unora mai strâmtoraţi la buzunar.

Zig-zagând printre cai putere, flăcări, trăznete, gagici despuiate pictate pe uşi, rezervoare şi aripi, pe lângă monştrii cu două, trei sau patru roţi Tanti Milly ajunse la uşa barului unde vuietul rocăndrolului îi făcea să vibreze la unison nu numai ambele urechi, ci şi ultimii dinţi din gură. Îşi făcu curaj, recapitulă ce avea de spus şi cu un gest de Ana Ipătescu eliberând guvernul provizoriu paşoptist sau de Ioana Darc asediându-i pe engleji la Orleans, nu-mi puteam da seama, că o vedeam doar din profil, deschise brusc şi deodată uşa barului.

Apariţia ei în cămaşa de noapte tip vestă anti-glonţ, anti-cuţit şi anti-purici curmă brusc atât muzica, cât şi conversaţia ce, dacă nu atinsese apogeul, cel puţin gâdilase paroxismul, şi risipi instantaneu fumul de pipă, trabuc şi diverse narghilele.

Şocaţi de apariţia feciorei franceze, a eroicei paşoptiste şi a sătencei ce părea soră de tată cu baba Rada din romanul Răscoala, toţi participanţii la marea sărbătoare rochisto-motociclistă îngheţară.

Tanti Milly îi dezgheţă cu următorul discurs memorabil:

–         Oameni buni, m-o furat bucuria bătrâneţelor mele! Îmi ungea singurătatea, îmi ostoia dorul de emisiunea ,,Melodia preferată”! M-o deposedat!

Zgâlţâindu-se de suspine, agăţându-se de gecile de piele, inspirând miresme nemainspirate şi văzând chipuri blec angeleşti nemaivăzute, victima perfidei sustrageri pe timp de noapte cu violarea domiciliului, tulburarea liniştei publice a animalelor din bătătură şi a nivelului acustic pe o rază de doi kilometri căzu în nesimţire în braţele unui înger negru. Era la fel de negru precum cerul gurii lui Pufi, dar parcă mirosea puţin diferit.

(no, mai vreţ?)


[1] Tanti Milly si vărjitoarea.

4 comentarii la “Tanti Milly ănd Ză Blec Engeălz (e sau de bis)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s