Cold war sau Războiul rece (5/6): Men in Black



La început a fost sutana.

Nu, nu vă speriaţi, nu este o nouă traducere a Evangheliei lui Ioan, ci doar o simplă constatare.

Necredincioşii vor spune că nu e adevărat, că la început n-a fost aşa, creştinismul nu a avut haine speciale. Ce ştiu ei!

La început a fost sutana neagră. Ea s-a generalizat. Catolicii şi ortodocşii erau men in black, dar cu poalele alea lungi, ce să zic, ciudată haină pentru un bărbat!

După un timp a apărut costumul negru şi la alţii, apoi şi la „noi”. El a devenit uniforma profesioniştilor în ale păstoririi şi predicării.

Dar pe lîngă costum era nevoie şi de unele accesorii care să mărească rata de credibilitate a personajului aflat în luptă cu dihaniile scîrbavnice ale întunerecului şi cu păcatele nemărturisite ale enoriaşilor.

Unul a fost diplomatul negru. Trebuia să ai ceva ce nu avea nimeni cînd venea la adunare. Cui să-i treacă prin cap să vină la adunare cu geamantanul! Şi mai era ceva: în filmele anilor 80 lunetistul profesionist îşi disimula arma demontată într-o valiză îngustă, relativ lungă şi foarte neagră. Îl sorbeam din priviri cum îşi monta luneta şi amortizorul, cum îşi introducea în încărcător cartuşele ce contrastau cu negrul costumului, al genţii, al ţevii carabinei şi al lunetei. Uau! Era clar că un astfel de purtător de costum negru şi de geantă neagră ce promitea să ascundă un conţinut periculos amorsa audienţa: personajul urcat la amvon devenea deosebit de atractiv.

Îmi aduc aminte de tatăl meu ce lucra la CFR pe vremea comuniştilor. De ziua sa i-am făcut cadou o geantă diplomat românescă. În ea îşi ducea la serviciu (lucra la birou) mîncarea, o Biblie, nişte creioane, pixuri şi un caiet. Cînd avea chef şi timp mai făcea un studiu biblic sau pregătea o predică. L-am chemat la biserică (Pîrneava, actuala Dragostea) să vadă un film cu Isus. A sosit direct din tură, în costum şi cu diplomat şi s-a aşezat în prima bancă din anexă. Imediat a fost luat la ochi de unul dintre uşieri care a intrat în panică că „a venit un păstor pe care nu-l cunoaşte şi trebuia să anunţe la amvon.” L-am liniştit eu.

Al doilea accesoriu, la fel de important, era Biblia. Cu cît mai străină, mai groasă, mai Thomson, mai legată în piele şi cu fermoar, cu atît mai mare îţi era credibilitatea! Vorba aia: era arma ta. Tot baptistul, ca tot românul ştia zicala: „cum îi turcu-i şi pistolu„.

Un anume personaj important, a fost pus să se roage în încheierea serviciului divin, nu în biserica mai sus-amintită. S-a folosit de ocazie ca să-i comunice lui Dumnezeu, cît şi celor mai netrebnici ca el, care trbuiau să fie marcaţi de harul rugăciunii lui, că …bla-bla-bla… „Doamne, aşa cum ai spus tu în varianta RSV a Bibliei în limba engleză!” Vă daţi seama? Doar el din toată biserica avea acces la textul minunat prin care Dumnezeu îi vorbise, ah, doar el înţelesese mesajul ce lipsea în umila variantă în limba romînă a lui Cornilescu şi acum în sfîrşit avea ocazia să le facă cunoscută taina… Mirosea a tămîie şi profesionism!

M-am întîlnit cu men in black la Oradea, unde făceam parte din comisia de admitere. Printre cei ce voiau să dea examenul pentru teologie pastorală şi venise la interviu, era un tînăr dintr-o localitate bihoreană. Era afectat de o dizabilitate, mi se pare la mîna dreaptă. Comisia a fost uimită de apariţia lui. L-au sucit şi răsucit pe toate părţile. De ce voia el să se facă păstor? Le-a spus: era convins că asta e chemarea lui şi că biserica va avea de cîştigat.

Afară aştepta tatăl său, extrem de nervos, un tată masiv, ce părea destul de agresiv, supărat că băiatul lui a luat-o razna, s-a pocăit şi acum voia să se facă popă la baptişti. Îmi amintesc uimirea, neliniştea şi opoziţia panelului oamenilor în negru. Au adus argumente „imbatabile” din Scriptură: în Vechiul Testament trebuia ca preotul să nu aibă nici un cusur fizic! Altfel nu era admis în templu, în faţa lui Dumnezeu. Au afirmat că acelaşi principiu se aplică în cazul păstorului. În absenţa tînărului şi-au exteriorizat şi mai tare nemulţumirea: „Vă daţi seama ce o să fie în biserica aia!” „Cum ar putea un  asemenea „pastor” să slujească?” Eu am rămas fără grai, nu puteam vorbi că nu aveam „autoritate”: aveam pe mine doar o cămaşă bleu şi aia destul de ponosită.

Mă simţeam vinovat. Tînărul insista să dea examenul, ei insistau că nu se poate. L-au convins pînă la urmă să dea la asistenţă socială, în anul următor. A dat la asistenţă şi a absolvit. Ce o fi rămas din chemarea sa iniţială? Doar el şi Domnul ştiu.

Şi în final o dedicaţie în ton cu postul pentru toţi men in black:  senza giacca e cravatta!

<

2 comentarii la “Cold war sau Războiul rece (5/6): Men in Black

  1. am recunoscut studentul cu probleme la mana, il cheama J.C., a absolvit asistenta sociala. in prezent lucreaza la Bucuresti de ceva timp intr-un departament pentru persoanele cu handicap, nu stiu exact la ce minister, probabil la cel al Muncii si Solidaritatii Sociale. probabil acum cei care l-au intervievat sunt mandri ca un absovent al lor lucreaza pentru Guvernul Romaniei. cred ca a ajuns acolo datorita simpatiilor politice ale tatalui, dar oricum este un baiat capabil. oricum, sunt indignat sa aflu acum modul in care aveau loc interviurile pentru intrarea in IBEO, mai ales ca am trecut si eu pe acolo. ai mila de noi Doamne!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s