Călăuzire, îndrumare sau şansă (6)


Călăuzire-ascultare

Dar ce se întîmplă atunci cînd oameni au încredere în cel de la care cer călăuzire, îi recunosc statutul de „iluminat”, dar cu toate acestea, nu îl ascultă? Iată un exemplu:

În Vechiul Testament ni se povesteşte că fiii prorocilor lui Israel ce erau în faţa Ierihonului, l-au contactat pe Elisei după ce Duhul Domnului l-a luat pe Ilie la cer. Când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui. Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău?” Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-i trimiteţi.” Dar ei au stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: „Trimiteţi-i.” Au trimis pe cei cincizeci de oameni, care au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au găsit. Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: „Nu v-am spus să nu vă duceţi?”

Elisei le spune clar că nu are sens să caute cadavrul lui Ilie. Cu toate acestea cu toate că aud foarte bine, ei nu ascultă sau nu sunt convinşi. E drept că Elisei nu vine cu argumente. Nici nu ar fi trebuit, pentru că el avea semnele investirii lui de către Dumnezeu prin Ilie. Acesta este un exemplu tipic al căutării călăuzirii, primirea sau livrarea ei, dar ignorarea ei. Decizia de a-l căuta pe Ilie e total greşită, recomandarea lui Elisei total ignorată. Rezultatele sunt aşa cum era deja anunţat şi prevăzut, fără obiect. Fiii prorocilor nu au găsit cadavrul lui Ilie, au pierdut trei zile şi au consumat în zadar resurse materiale.

Acesta este un exemplu tipic de cerere, răspuns (călăuzire), acţiune greşită. Un caz asemănător, după acelaşi tipic la fel de greşit, este: cerere, răspuns (îndrumare), lipsă de iniţiativă.

Dar în alte instanţe călăuzirea este ascunsă. La Elisei vine femeia a cărui copil trăgea să moară. Dumnezeu i-a ascuns lui Elisei problema femeii pînă aceasta a fost foarte aproape. Nici măcar prorocul nu era la curent cu problema femeii, cu toate că el era cel mai apropiat de Dumnezeu. Aceasta ne atrage atenţia, la un alt aspect, acela că de cele mai multe ori Dumnezeu ne vorbeşte personal, nu prin intermediari.

 

„Etaje” de călăuzire

Există mai multe etaje de călăuzire în funcţie de cine oferă călăuzirea. În primul rînd, sau primul etaj este cel al familiei. Familia ne cunoaşte cel mai bine, familia este cea mai apropiată, direcţia spre care ne îndreptăm sau problema noastră poate fi discutată fără prea mult stress. Se presupune că familia ne vrea binele, de aceea călăuzirea venită de la ea ar trebui căutată în primul rînd şi ar trebui luată prima în considerare. Dincolo de familie se află al doilea etaj, cel al cunoscuţilor, al prietenilor, care sunt persoane de încredere. Dincolo de acest etaj, intrăm într-o lume care, în ceea ce priveşte îndrumarea noastră, este eficientă doar în măsura în care noi îi oferim informaţii veridice, corecte (acestea pot fi influenţate de subiectivitatea noastră şi de subiectivitatea lor în perceperea sau interpretarea informaţiilor noastre) şi concrete. Acesta este un etaj mult mai mare, superior, dar în acelaşi timp comportînd mai multe riscuri. Este etajul străinilor. Dincolo de familie şi prieteni există doctorul, preotul sau pastorul, şeful, psihologul sau barmanul unde obişnuim să bem un pahar după ce ieşim de la serviciu. Acest etaj este împărţit între profesionişti şi neprofesionişti. În funcţie de problema noastră trebuie ales şi profesionistul. Dacă avem o problemă cu maşina, nu mergem la un doctor, ci la un mecanic. Dacă cîinele noastru are o problemă de sănătate, nu mergem la expertul IT. Iar dacă avem o problemă cu vecinul agresiv, ştim că trebuie, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor, să mergem la poliţie, la un psihiatru sau la primărie. Interesant este că pe ultimul nivel, cel mai important, dar şi cel mai îndepărtat este …Dumnezeu. Dincolo de o rugăciune spusă la repezeală, la o rugăciune tradiţională sau la o cruce aruncată în stînga şi în dreapta, urgenţa vieţii îi lasă puţin loc a celui mai important ocupant al etajului. Dar atunci cînd nu există un răspuns concret şi care să fie considerat acceptabil din partea noastră, cînd poate totul este pierdut sau nimeni nu mai poate face nimic, recurgem la Dumnezeu. Este mult mai uşor să începem cu Dumnezeu, dar de cele mai multe ori, el este ultima resursă la care apelăm după ce am epuizat toate celelalte căi de călăuzire sau îndrumare şi vedem că nu mai avem nicio şansă.

În acest sens, nu putem să nu remarcăm că în Noul Testament Isus nu oferă prea multă „călăuzire” în mod direct. Există o ocazie în care el refuză să fie implicat în împărţirea averii între doi fraţi. Cu toate acestea există cîteva ocazii în care Isus confirmă călăuzirea. Dar el îl face pe individ să ia singur decizia şi să îi dă de înţeles că deţine toate informaţiile necesare, singurul lucru care i-a rămas este să treacă la punerea în practică a ceea ce ştie deja. De exemplu, tînărului care vine să întrebe cum poate moşteni fi desăvîrşit, el îl întreabă de unde provin informaţiile în domeniu. Odată relevate, Isus îi spune doar „Du-te şi fă şi tu aşa”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s