Călăuzire, îndrumare sau şansă? (10) Intră şi Satana în ecuaţie?


În afară de afacerea cu fructul interzis nu găsim în Biblie personaje, care după ce au înregistrat un eşec să spună „Dracu m-a pus!” Cu toate acestea, în ziua de azi auzim multă lume afirmînd aceasta sau mărturisind în faţa camerelor tv că „Satana l-a împins…” atunci cînd este vorba de o infracţiune gravă pasibilă de închisoare. În acelaşi timp există autori care susţin că nici măcar nu i-ar trecut prin minte aşa ceva Satanei. Întrebarea „Unde intră în ecuaţie Satana?” nu se referă la o anume inspiraţie venită de la un demon, drac, duh sau de la şeful lor, Satana, ci vrea să readucă în discuţie un aspect specific al luării deciziilor, acela în care intră în calcul forţele întunericului, adică forţele demonice. O întrebare legitimă în cazul acesta ar fi „Influenţează Satana deciziile omului?” Răspunsul meu categoric este „Da” şi o să exemplific.

Cazul 1

Într-o duminică dimineaţa pe la ora 10 a intrat în biserică un cuplu de tineri. Pe el, să îi spunem Andi (nu este numele său adevărat),  îl cunoşteam pentru că locuiserăm ani de zile la doar cincizeci de metri distanţă şi fuseserăm colegi de liceu. Un tip liniştit, nu ieşea cu nimic în evidenţă. Nu l-am văzut niciodată într-o biserică, nu era creştin practicant, nu mai ştiam nimic despre el pentru că după terminarea liceului, mă mutasem. Iată pe scurt problema sa: era căsătorit, avea un copil mic de vreo cîteva luni, nu mai trăia cu soţia sa, cu care se cunoştea din copilărie şi acum a fost îndrumat de o „tanti” să ia legătura cu păstorul meu cum că acesta ar avea „cunoştiinţe” – în sensul de acces la o anumită cunoştiinţă secretă – care i-ar descoperi ceva extrem de important. Femeia cu care venise la biserică, Mia (un alt nume inventat)  era cea care i se potrivea mult mai bine şi că trebuie să divorţeze de actuala soţie, după cum spusese „tanti”. Scurtînd povestea, ajungem la domiciliul conjugal, unde se găsea soţia şi copilul, şi unde mai locuia şi el din cînd în cînd şi intrăm. Mia rămăsese afară la cererea sa. La scurt timp intră peste noi Mia, ce părea disperată, devine destul de agresivă şi văzînd că nu putea să îl convingă să plece, pune mîna pe telefon, formează un număr şi o informează pe „tanti” ce se întîmpla. Mia i-a spus că „tanti vrea să vorbească cu tine” şi din momentul acela am văzut ceva foarte ciudat. De îndată ce a dus receptorul la ureche, Andi a spus doar „da, da”, confirmînd ordinele ce veneau de la celălalt capăt al firului. Adoptase o poziţie rigidă, avea o privire fiză şi nu se putea împotrivi, dînd senzaţia că se transformase într-un robot. Din tonul vocii sale şi din body-language-ul său îţi puteai da seama că femeia de la telefon îi anihilase puterea de a raţiona, de a lua decizii şi de a se opune unei ingerinţe grave în viaţa sa. În cele din urmă am schimbat cîteva cuvinte cu soţia sa care mi-a confirmat povestea lui şi l-am convins să ieşim din apartament, să o trimită pe Mia de una singură acasă, în vreme ce noi am făcut putut continua discuţia. Andi citea Zen, yoga, MT, tao şi alte chestii de genul acesta. Îmi împrumută şi mie un tratat de presopunctură. Era chinuit de necazuri şi nenumărate probleme ce depăşeau cadrul propriei familii. Mi-a povestit cum un prieten de-al său ce era avansat în yoga îi povestise că a vrut să îl vadă pe Dumnezeu şi apoi pe diavol. Diavolul i-a apărut şi după un timp plictisindu-se de arătare, acesta i-a spus să plece, la care diavolul i-a răspuns că pleacă doar cînd vreael, nu cînd îi cere el. Era conştient de existenţa Satanei (deci şi a lui Dumnezeu). Părea incapabil să ia o decizie în ce priveşte căsnicia lui, relaţiile cu cei de la locul de muncă erau la pămînt.

I-am prezentat evanghelia, în principiu era de acord. Ne-am întîlnit de mai multe ori ajungînd la punctul în care mi-a spus că nu mai are probleme aşa mari şi că nu mai merge mai departe. Singurul lucru pe care am reuşit să îl fac să înţeleagă a fost că un calmant nu rezolvă boala ci doar elimină pentru un timp durerea provocată de boală.

Avem de a face cu incapacitatea lui Andi şi a Miei de a lua decizii bune în ceea ce priveşte viaţa proprie. O învăţătoare mincinoasă îi manipula pe amîndoi promiţîndu-le fericirea în contul nefericirii şi nenorocirii familiei deja existente în care nu demult se născuse un copil. Pentru Andi, mirajul fericirii viitoare valora mai mult decît o soţie credincioasă şi un copil ce îl aşteptau acasă. Pentru Mia, nu mai conta că „partenerul ideal” destinat ei ar fi apărut după un divorţ şi că viitorul său soţ ar fi trebuit să plătească pensie alimentară timp de cel puţin optsprezece ani. E clar că nici Andi, nici Mia nu aveau contact cu voia Domnului, dar la o analiză sumară era clar că amîndoi se angajau pe o traiectorie distructivă cîn urma luării unor decizii foarte eronate. Pe de o parte au abandonat să ia deciziile şi i-au încredinţat altei persoane responsabilitatea aceasta, ei devenind nişte pioni fără valoare. Pe de altă parte nu trebuia să fi expert în luarea deciziilor, în călăuzire, pentru a-ţi da seama că o eventuală căsnicie nu va avea şanse de reuşită. Era la fel de clar că existau anumite infleunţe diabolice ce nu puteau fi evitate sau contracarate dacă ceva nu se schimba radical în vieţile celor doi.

Cazul 2

La unul dintre institutele biblice din România o studentă din anul întîi, să-i spunem Ana, era chinuită de duhuri, mai ales noaptea. Mai tot timpul avea faţa schimonosită de un rictus demonic. Ea s-a adresat unui grup de studenţi, mărturisindu-le că bunica ei era vrăjitoare şi cerîndu-le sprijinul împotriva forţelor întunerecului. După ce grupul a început să se roage intens pentru ea, starea ei s-a agravat. Ca urmare, ea a cerut sfatul pastorului institutului. Acesta a informat-o că nu există duhuri rele şi ca atare, studenta a renunţat la serviciile grupului de studenţi care se rugau pentru eliberarea sa. După doi ani, în perioada licenţei, starea ei era neschimbată. A trecut licenţa doar datorită intervenţiei pastorului care simţea că are datoria să o ajute.

Această situaţie ar fi fost destul de rapid rezolvată dacă s-ar fi produs eliberarea ei de sub influenţa Satanei. Ana nu era capabilă să ia decizii corecte, după cum nici altcineva nu poate fi capabil să ia astfel de decizii dacă atunci cînd se confruntă cu lumea întunerecului nu admite cel puţin că aceasta există. Din păcate rezultatele unor decizii proste în acest domeniu nu se văd atît de evident în viaţa actuală, dar ignorarea călăuzirii Scripturii şi a învăţăturii Bisericii duce la o lipsă de îndrumare ce se concretizează în atenuarea şansei de a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Absenţa Duhului Sfînt, combinată cu o absenţă a practicării învăţăturilor Noului Testament referitoare la acest subiect nu face decît să perpetueze o condiţie de robie faţă de Satana, cu toate că aceasta poate să înceteze prin apelarea la sîngele răscupărător al Mielului jertfit la Golgota. Isus cel răstignit, Isus cel înviat şi Isus cel înălţat ne-a acordat şansa de a trăi liberi de păcat şi de puterile întunerecului, fiind eliberaţi de sub robia ce ne distorsiona personalitatea şi fizicul.

Iată că Satana intră în ecuaţie într-o formă mascată. În capitolul următor vom vedea cum Satana intră în ecuaţie direct şi nemijlocit în anumite împrejurări.

Din realizările comunismului: Intreprinderea de Strunguri Arad (1)


Fabrica de strunguri „Iosif Rangheţ” Arad a apărut prin concentrarea cîtorva intreprinderi particulare sau mici ateliere ce au fost naţionalizate. În cele din urmă, afacerea comunistă s-a numit „Aris” şi a produs o gamă variată de strunguri. Printre acestea au fost SP 400, SN 400, DRT, DLZ, MGA (maşina de găurit adînc, ţevi de tunuri), MFT (maşină de filetat capete de bare de foraj, copiate după cele americane şi foarte bine vîndute în URSS), o linie de producţie pentru tubul cartuş (copiat la cererea URSS după documentaţia sovietică, fabricate la Arad şi cumpărate de URSS), alte strunguri grele sau foarte uşoare dar multifuncţionale pentru ateliere mobile, o varietate mare de strunguri pentru producţia de serie mare, strunguri cu comandă numerică, CN, CNC, copiere prin şablon şi chiar linii tehnologice în cooperare cu alte intreprinderi din ţară. 

După decembrie 1989 cînd s-a renunţat la piaţa de desfacere din est şi economia a fost dezorganizată de şocul capitalismului, intreprinderea a mers din ce în ce mai prost. În epoca cea mai bună avea cîteva mii de angajaţi, cu sediul central în Arad şi cu trei secţii de producţie în judeţ, la Lipova, Ineu şi Sebiş.

Am făcut practică în timpul liceului la „Strungul” şi după absolvire am lucrat ca muncitor, apoi ca tehnician. Am lucrat la evidenţa produselor, la grupa de tehnologie pentru table (la un moment dat fiind singurul din toată intreprinderea care concepeam tehnologia reperelor din tablă). Pentru că tehnologia tablelor mă plictisea, am cerut să fie transferat la cerere la grupa de tehnologie pentru roţi dinţate şi axe, unde am activat pînă în prima parte a anului 1991. Deoarece eram necăsătorit şi în septembrie 1991 plecam la studii în Anglia, m-am oferit voluntar să fiu trecut în şomaj cînd intreprinderea a început să îşi reducă activitatea.

Am lucrat cincisprezece ani fără cîteva zile în acelaşi loc. În tot acest timp am văzut şi auzit multe întîmplări interesante. Iată cîteva dintre cele auzite de la comuniştii ce lucrau cu abnegaţie şi devotament pentru realizarea planului.

În Arad s-au produs multe strunguri, printre care şi SN 1250, ce era o copie a strungului elveţian Oerlikon şi era foarte căutat în R.P. Chineză.

Toate ar fi fost bune dacă pe perioada transportului pe cale ferată, vapor şi din nou cale ferată lada cu scule, destul de grea, nu ar fi fost pusă într-un loc deloc recomandabil, ceea ce a dus la dereglarea strungurilor. După un timp, chinezii au cerut să le fie trimisă o echipă ce a lucrat la realizarea strungului. Nu au fost mulţumiţi cu personajele de paie de la centrala din Bucureşti, aşa că a fost trimisă o echipă de muncitori şi un maistru.

Ajunşi în China au fost cazaţi la un hotel, după care în fiecare dimineaţă de la ora şapte la trei după-masa erau duşi la intreprinderea care a cumpărat strungurile noastre. Acolo participau la lecţii politice. Mao în sus, Mao în jos, cărticica roşie, etc, etc. După o săptămînă de lecţii politice au fost invitaţi la o şedinţă mare, un miting al tuturor angajaţilor din fabrică, adunaţi în cea mai mare hală.

Lozinci, drapele roşii, vestitele salopete albastre, masa prezidiului şi încă o masă mai mică lîngă la care au fost aşezaţi vajnicii constructori de strunguri din Arad. Traducătorul le-a tradus despre ce era vorba. Tema întrunirii era „Cine este vinovat pentru nerealizarea planului uzinei”. Au luat cuvîntul mai mulţi chinezi, s-au strigat lozinci, etc, etc, după tot tipicul comunist. În final au fost prezentaţi şi românii: „Iată dragi tovarăşi vinovaţii pentru neîndeplinirea planului. Din cauza strungurilor lor proaste n-am putut noi îndeplini planul!”  

În minutul cînd a luat sfîrşit întrunirea românii au fost duşi la autobuz, de acolo la aeroport şi de acolo la Bucureşti. Bagajele îi așteptau în avion. Nu li s-a furat nimic, nu le lipsea nimic. Chiar şi chiştoacele de ţigară din scrumiere din camera de la hotel au fost împachetate cu grijă. Şi totuşi la Arad s-au produs în continuare strunguri.

Cea de-a doua întîmplare are legătură cu producerea primului strung cu comandă program din România, în colaborare cu firma Butler din Marea Britanie. Tirul şi şoferul tirului englezesc se aflau deja în fabrică de două săptămîni, strungul nefiind încă terminat. Noi făceam strungul, britanicii veneau cu electronica. Era o chestie ce convenea ambelor părţi: noi lucram, vindeam la export, ei cumpărau ceva ieftin făcut după standardele lor. N-ar fi fost chiar aşa de rău dacă era vorba doar de întîrziere, dar a mai intervenit ceva: pe cînd să fie pus pe remorcă, strungul ambalat a fost scăpat din macara.

Vă daţi seama ce însemna ca o maşinărie de cîteva tone cu toate reglajele făcute, ce avea multe prelucrări fine foarte pretenţioase şi electronică să cadă din macara. Nu am aflat cît de tare a căzut, dar era cert că a căzut destul de rău. Era evident că strungul s-a torsionat, dar cu toate astea nimeni nu a avut curajul să spună „stop”, trebuie să despachetăm strungul, să vedem ce s-a întîmplat şi să remediem defectele. Camionul nu a mai revenit să colecteze o altă ladă.

Şi totuşi producţia de strunguri a continuat la Arad.

Tot la Arad se mai producea strunguri revolver germane (pentru D.D.R. sau R.D.G. Republica Democrată Germană), numit DRT 32-40 sau DRT 53-80 (cifrele indicînd diametrul maxim de prelucrare). Avea un dispozitiv ca butoiaşul de la „revolver” pe care se montau mai multe scule, astfel că se realizau mai multe operaţii. Cu toate că era un proiect din anii 1930, strungul era încă competitiv şi se preta la o producţie mare de piese.

Înţelegerea era că noi fabricam totul după documentaţia germană tradusă în limba română şi adaptată la standardele noastre, cît mai apropiat de cele germane, dar trebuia să plătim în natură cu strunguri de acelaşi tip pe care le trimeteam tot în Germania de Est.

Cum era o cale lungă de la producţia pieselor şi pînă la montaj, montajul era totdeauna în criză de timp. Ca să rezolve problema, cîţiva comunişti mai destoinici s-au gîndit să apeleze la o metodă foarte originală şi în acelaşi timp foarte eficientă pentru a scăpa de timpii lungi de aliniere a diferitelor ansamble ale strungului, aliniere ce asigura de fapt precizia de prelucrare a maşinii.

Probele se făceau cu un ceas comparator care indica abaterea verificată. Oamenii noştri au scos arcul din palpator (ce avea la capăt o bilă) şi l-au înlocuit cu vaselină. Astfel chiar dacă abaterile alinierii eram mai mari, chiar de 1 milimetru, adică de 100 de ori mai mari decît ce se cerea, indicatorul palpatorului aproape că nu se mişca. Arcul ce ar fi apăsat bila palpatorului pe dornul de control nu exista, mişcarea fiind atenuată de vaselină.

Din această cauză indicatorul tremura între două diviziuni, o abatere practic inexistentă, pentru că numai bila din vîrful tijei palpatorului se mişca, nu palpatorul ce antrena mişcarea indicatorului.

Evident toate strungurile au trecut la controlul de calitate, s-au încasat prime, toată lumea din fabrică a fost fericită, inclusiv şefii. Strungurile s-au expediat, planul a fost raportat ca îndeplinit, după cîteva luni au început să curgă reclamaţiile din R.D.G.! Strungurile nu se încadrau în clasa de precizie proiectată, erau nişte rable ce nu puteau fi folosite vreodată.

Cu toate acestea la Arad s-au produs în continuare strunguri, nimeni nu a fost dat afară!