Cold war (6/6). Men in black: ce sau cine face un lider?


Dacă ar fi să te iei după gura „lumii”, adică a poporului baptist, despre un lider bun se vorbeşte totdeauna la trecut pentru că, este un lider mort, adică decedat. Liderii ce au rămas în istoria baptiştilor au fost buni evanghelişti, buni pastori, buni organizatori. Nu ţin minte nume de laici (cu toate că se spune că noi nu avem cler) care să fi fost adevărate personalităţi. Au făcut ce au făcut şi aceştia şi au ajuns pastori. Nu-i invidiez, dar mi se pare destul de ciudat, mai ales că noi ne declarăm adepţii „preoţiei universale”. În orice caz, dacă citeşti vechea istorie a baptiştilor scrisă de I. Bunaciu, vei observa că într-o comunitate locală cel mai important e pastorul şi cea mai importantă e biserica, dar nu ecclesia, ci clădirea aia pe care o numim acum biserică şi-n urmă cu 40 de ani i se zicea „adunare”.

Noi baptiştii susţinem că de fapt denumirea liderului bisericii primare era exprimată prin trei cuvinte diferite: episcop, prezbiter sau diacon, dar era vorba despre aceiaşi funcţie. Ni se dă de înţeles că datorită dezvoltărilor istorico-culturale, pastorul a ajuns un fel de primo inter pares sau dacă vreţi, mai politic, mai roman sau mai român, princeps-principe-domn şi mai recent, dictator. La un moment dat aveam impresia că nici nu e chiar aşa de rău: mai bine un despot luminat, decît o democraţie prost înţeleasă. M-am înşelat. Despotul este cu atît mai luminat, cu cît este poporul mai neluminat, ceea e face ca în final fiecare despot să îşi găsească poporul potrivit şi reciproc. Astfel s-a ajuns ca pastorul să ceară, să dea, să construiască, să rămînă în istorie şi în final să fie… Liderul. Liderul trebuie urmat. Dar cum se poate face asta? Simplu, prin imitare, vorba apostolului Pavel: călcaţi pe urmele mele, căci şi eu calc pe ale lui Cristos.

Într-o duminică dimineaţa am ajuns cu întîrziere la închinarea de la biserica Pîrneava şi pentru că nu mai erau locuri în clădirea principală, am optat să ascult predica din anexa unde se desfăşurau lecţiile cu copiii. Cu toate că nu fusese anunţat, la difuzorul anexei se auzea vocea lui Paul Negruţ, păstor la biserica din Oradea. După ce întrunirea bisericii a luat sfîrşit am părăsit anexa şi am căutat să îl întîlnesc. L-am tot căutat, dar nu l-am găsit. În cele din urmă am întrebat unde îl pot găsi. Mi s-a spus că nu a fost Paul Negruţ, ci un alt frate. Aş fi putut jura că era el. Dar era doar „glasul” său, poate chiar una dintre predicile sale. Am avut de-a face cu o imitaţie extrem de bună.

După mai mulţi ani am avut o revelaţie de acelaşi tip în biserica Golgota din Arad, unde nişte tineri îl imitau perfect la intonaţie şi body-language pe pastorul local ce era absent, Titi Bulzan. De data aceasta nu m-am dus să îl caut pentru că îi vedeam pe cei doi producîndu-se live la microfon. Totuşi senzaţia a fost ciudată. Auzeai vocea, nu vedeai persoana. Nu am înţeles dacă a mai rămas ceva şi din personalitatea celor doi.

Dar ce vreau să spun cu asta? În primul rînd una dintre practicile nefaste ale sistemului baptist, care a dus la această stare de fapt, este „promovarea” la amvon. Care este „principiul”? Mai întîi, dacă conduci ora de rugăciune, iei cu tine pe unul mai tînăr, să dicteze o cîntare, mai apoi, după ce vezi că nu se bîlbîie,  îl pui să dea un îndemn. După un timp, îi dai cuvîntul la „şcoala duminicală” şi în cele din urmă îl pui să ţină şcoala, adică să conducă comunitatea locală timp de o oră. După încă ceva timp, dacă vezi că se descurcă în public şi are şi ce să spună, îl pui să predice. Nimic anormal. Cu toate astea, această practică a dat naştere liderilor de carton, asemănători milionarilor cu acelaşi nume. Milionarul de carton este fabricat peste noapte, el nu are avere sau merite, doar a reuşit cumva să bată sistemul. Cam aşa şi cu liderii „de biserică”.

Este la fel de adevărat că un lider trebuie să vorbească bine pentru a se face înţeles, dar numai a vorbi despre Dumnezeu şi a nu avea caracterul şi calităţile creştine, care se regăsesc în caracterul şi calităţile episcopului din NT este prea puţin. Adesea am întîlnit absolvenţi sau viitori absolvenţi de la Oradea sau Bucureşti care aveau tot timpul predicii un dulceag zîmbet comercialo-confesional. Ştiau să vorbească, dar nu spuneau nimic. Mai trist era că şi revărsau asupra bisericii povara unei vinovăţii ce l-ar fi pus într-o poziţie de inferioritate pînă şi pe apostolul Pavel. Dar dacă ciocăneai puţin cu degetul în carapacea caracterului şi maturităţii vorbitorului, urechile nu îţi auzeau altceva decît sunetul unui vas gol. Cine dă autoritate unui astfel de creştin? Rutina discursului în public sau tăria caracterului creştin manifestat şi testat în practică?

Avem tineri capabili? Unde? Care sunt ei? Cine sunt acei mari lideri la picioarele cărora au petrecut cîţiva ani ca să poată învăţa mai mult decît NT, VT, omiletică, istria bisericii, sistematică, etică şi filosofie, încît atunci cînd dau de problemele reale, stringente şi serioase ale bisericii să poată face proba unui CARACTER ca al apostolilor, al diaconului Ştefan sau a altor personaje creştine de înaltă calitate morală şi spirituală din istoria bisericii de pînă acum?

Impresia cu care rămîn după ce văd produsele finite de la Oradea şi Bucureşti este că sistemul „Men in black” se perpetuează. Această perpetuare se face pe spinarea Bisericii ce dă materia primă, dar aşteptările bisericii sunt înşelate. Ea suportă consecinţele unui sistem care nu dezvoltă caractere şi nu dezvoltă deprinderi de viaţă creştine benefice bisericii, nu indică spre acea cărare îngustă pomenită de Cristos, ci clonează indivizi ce nu au prea mare legătură cu spiritualitatea creştină în afara unor ifose nemăsurate sau a unor ambiţii deşarte.

Spre deosebire de iepoca construcţiilor cînd o clădire destinată bisericii putea să îşi aducă necazuri din partea autorităţilor şi laude din partea fraţilor, acum aceiaşi orientare nu mai are aceleaşi efecte. În schimb acum se poartă moda şcolilor, a fundaţiilor, asociaţiilor şi a afacerilor care nu ne duc neapărat într-o direcţie rea dacă am vedea în ele un loc de afirmare a caracterului şi calităţii liderului creştin ce îl imită pe Isus Cristos şi lucrează pentru propăşirea Bisericii lui. A trecut vremea clonării (dacă o fi fost nevoie de ea vreodată!). Nu mai avem timp de imitarea formei ce nu este garantată de caracter şi calitate. Haideţi să schimbăm tiparul pentru a schimba biserica. Biserica nu este o adunare a celor ce vorbesc doar, este adunarea celor ce sunt şi fac ceva. Putem schimba istoria dacă vrem, putem schimba chiar şi istoria Bisericii.

Desanca ne vorbeşte de dincolo de mormânt – Am „pângărit“ Templul Luminii


  Autor: A. C. 

În timpul vieţii, Desanca Nicolai le-a prezis „ucenicilor“ săi că sfârşitul lumii va veni în acest an, de Paşte. „Speriaţi“ de timpul scurt care ne-a mai rămas la dispoziţie, ne-am hotărât să intrăm în Templul său de pe strada Porumbiţei, care îşi continuă activitatea  şi după moartea celei care a înfiinţat secta nicolaiţilor, după numele său de familie Nicolai. Intrăm într-o curte cu mai multe statui, dintre care vreo două o întruchipează pe „doamna lumina“. Multă lume venită din toate părţile ţării se închină acestora, după care pătrund cu o adâncă pioşenie în faimosul „Templu“. Cu părere de rău că nu avem voie cu aparate foto la noi, intrăm şi ne aşezăm cuminţi pe una din bănci. Interiorul este într-un „stil“ ecumenic, amestecănd mai multe curente religioase: catholic, neoprotestant şi orthodox. „Altarul“ are în centrul său …un scaun modern de birou, pe care se află un tablou cu chipul „maicii“. Toţi cei ce intră, au obligaţia de a se prosterna în faţa scaunului şi de a se ruga la fotografie. „Scăpăm“ cumva de scaun şi ne aşezăm lângă o tânără, de la care sperăm să obţinem mai multe informaţii. Ne spune că e venită tocmai de la Braşov împreună cu mama sa. „Cum reuşim să strângem ceva bani, venim la Arad pentru a participa la slujbele de aici şi pentru a căpăta lumină. Stăm în gazdă şi rămânem câteva săptămâni“. Am întrebat-o ce ştie despre „apartenenţa la divinitate“ a Desancăi şi a fiului său – Oliver. „Atât doamna este Dumnezeu, cât şi Oliver. Amândoi sunt“, ne lasă cu gura căscată tânăra credulă. 

 Despre ceilalţi enoriaşi prezenţi, la prima vedere, ce să spunem… Păreau oameni normali. Ce ne-a surprins neplăcut a fost prezenţa multor tineri. Toţi erau tăcuţi. În încăpere domnea o linişte apăsătoare. Peste două sute de oameni luam parte la ceremonia, desfăşurată în fiecare după-masă în „templul” de pe str. Porumbiţei, la intrarea în care există o plăcuţă cu inscripţiile unui PF. Se face linişte. Nimeni nu mai rosteşte un cuvânt. O voce, ne îndeamnă să închidem ochii, pentru a primi… lumina. Sentimente contradictorii ne cuprind: curiozitate, teamă şi chiar milă faţă de cei cărora poate nu le-a fost dat să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. O lume atât de… normală, la prima vedere, închinându-se la… nimic. Oameni care cred cu tărie, pe faţa cărora se prelingeau lacrimi în timpul rugăciunilor către Desanca ne-au primit în rândurile lor, mulţumiţi că au parte de noi adepţi. 

 Cum decurge o slujbă? 

După ce se încuie uşa, apare o blondă care ne pune o muzică banală şi prost interpretată pe versurile scrise de Desanca. Cu ochii „larg închişi“ asculţi vocea ţipătoare şi destul de enervantă a celei care „ne umple“ de lumină. Întreaga asistenţă stătea încremeită, ascultând „mesajul divin”. Mai reuşim să ne deschidem ochii, însă suntem repede ameninţaţi cu evacuarea de către pază. După ce reuşim să rezistăm o oră, la pauză ni se atrage atenţia că dacă mai deschidem ochii, vom fi mutaţi la copii. La început ne amuzăm de situaţie, dar realizăm pe urmă gravitatea acestui caz. Sărmanii copilaşi sunt educaţi de nişte oameni „cu probleme serioase“, viitorul lor fiind destul de incert în urma unei astfel de experienţe. Şi cum să nu fie sărmanii derutaţi, când părinţii lor o consideră pe Desanca un fel de Maică Sfântă, iar pe fiul ei Isus. Ei cred că acesta nu s-a născut din bărbat, ci prin putere divină. Va uni toate religiile pământului şi vor începe cei o mie de ani de pace, aşa cum scrie în Biblie. Alţii susţin că Desanca ar fi o parte a Sfintei Treimi şi că ar fi întruchiparea Sfântului Duh care s-a pogorât pe pământ să vindece oamenii.

continuarea la http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=2107