Desanca ne vorbeşte de dincolo de mormânt – Am „pângărit“ Templul Luminii


  Autor: A. C. 

În timpul vieţii, Desanca Nicolai le-a prezis „ucenicilor“ săi că sfârşitul lumii va veni în acest an, de Paşte. „Speriaţi“ de timpul scurt care ne-a mai rămas la dispoziţie, ne-am hotărât să intrăm în Templul său de pe strada Porumbiţei, care îşi continuă activitatea  şi după moartea celei care a înfiinţat secta nicolaiţilor, după numele său de familie Nicolai. Intrăm într-o curte cu mai multe statui, dintre care vreo două o întruchipează pe „doamna lumina“. Multă lume venită din toate părţile ţării se închină acestora, după care pătrund cu o adâncă pioşenie în faimosul „Templu“. Cu părere de rău că nu avem voie cu aparate foto la noi, intrăm şi ne aşezăm cuminţi pe una din bănci. Interiorul este într-un „stil“ ecumenic, amestecănd mai multe curente religioase: catholic, neoprotestant şi orthodox. „Altarul“ are în centrul său …un scaun modern de birou, pe care se află un tablou cu chipul „maicii“. Toţi cei ce intră, au obligaţia de a se prosterna în faţa scaunului şi de a se ruga la fotografie. „Scăpăm“ cumva de scaun şi ne aşezăm lângă o tânără, de la care sperăm să obţinem mai multe informaţii. Ne spune că e venită tocmai de la Braşov împreună cu mama sa. „Cum reuşim să strângem ceva bani, venim la Arad pentru a participa la slujbele de aici şi pentru a căpăta lumină. Stăm în gazdă şi rămânem câteva săptămâni“. Am întrebat-o ce ştie despre „apartenenţa la divinitate“ a Desancăi şi a fiului său – Oliver. „Atât doamna este Dumnezeu, cât şi Oliver. Amândoi sunt“, ne lasă cu gura căscată tânăra credulă. 

 Despre ceilalţi enoriaşi prezenţi, la prima vedere, ce să spunem… Păreau oameni normali. Ce ne-a surprins neplăcut a fost prezenţa multor tineri. Toţi erau tăcuţi. În încăpere domnea o linişte apăsătoare. Peste două sute de oameni luam parte la ceremonia, desfăşurată în fiecare după-masă în „templul” de pe str. Porumbiţei, la intrarea în care există o plăcuţă cu inscripţiile unui PF. Se face linişte. Nimeni nu mai rosteşte un cuvânt. O voce, ne îndeamnă să închidem ochii, pentru a primi… lumina. Sentimente contradictorii ne cuprind: curiozitate, teamă şi chiar milă faţă de cei cărora poate nu le-a fost dat să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. O lume atât de… normală, la prima vedere, închinându-se la… nimic. Oameni care cred cu tărie, pe faţa cărora se prelingeau lacrimi în timpul rugăciunilor către Desanca ne-au primit în rândurile lor, mulţumiţi că au parte de noi adepţi. 

 Cum decurge o slujbă? 

După ce se încuie uşa, apare o blondă care ne pune o muzică banală şi prost interpretată pe versurile scrise de Desanca. Cu ochii „larg închişi“ asculţi vocea ţipătoare şi destul de enervantă a celei care „ne umple“ de lumină. Întreaga asistenţă stătea încremeită, ascultând „mesajul divin”. Mai reuşim să ne deschidem ochii, însă suntem repede ameninţaţi cu evacuarea de către pază. După ce reuşim să rezistăm o oră, la pauză ni se atrage atenţia că dacă mai deschidem ochii, vom fi mutaţi la copii. La început ne amuzăm de situaţie, dar realizăm pe urmă gravitatea acestui caz. Sărmanii copilaşi sunt educaţi de nişte oameni „cu probleme serioase“, viitorul lor fiind destul de incert în urma unei astfel de experienţe. Şi cum să nu fie sărmanii derutaţi, când părinţii lor o consideră pe Desanca un fel de Maică Sfântă, iar pe fiul ei Isus. Ei cred că acesta nu s-a născut din bărbat, ci prin putere divină. Va uni toate religiile pământului şi vor începe cei o mie de ani de pace, aşa cum scrie în Biblie. Alţii susţin că Desanca ar fi o parte a Sfintei Treimi şi că ar fi întruchiparea Sfântului Duh care s-a pogorât pe pământ să vindece oamenii.

continuarea la http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=2107

Advertisements

86 comments on “Desanca ne vorbeşte de dincolo de mormânt – Am „pângărit“ Templul Luminii

  1. Am citit mai intai articolul: “Cold war (4/5): Men in black: ce sau cine face un lider?” si incaodata ti-am dat dreptate pentru ca ai reusit sa evidentiezi realitarea din biesrica, iar mai apoi am citit materialul scris mai sus si am ramas SOCAT. M-am lasat indrumat si am continuat citirea la
    adresa :”http://www.aradcity.ro/?x=stiri&id_tip=10&id_stire=2107″ si aproape ca nu mi-a venit sa cred ochiilor. Cum, noi ne impracam in negru si stam incorsetati si constipati pe la amvoanele noastresi in Arad sunt oameni care “o iubesc pe Doamna”?

    • in vremea cind traia inca desanca, numele fiului ei era isus. au existat 2 articole intr-un ziar din arad si unul din bihor despre desanca. le am pe amindoua.
      la librariile crestine s-au prezentat in urma cu 10 ani si indivizi cu scrierile ei ca sa le dea spre vinzare. in cea a lui moisescu au fost refuzate. nu am cunostiinta de celelalte.

  2. Fara o minima cultura esoterica nu poti intelege fenomenul intruparii Luminii Divine in materialitate. Doamna este acea mare Lumina ce a imbracat un trup uman. Acum marea Lumina actioneaza din plan astral.
    Si acum 2000 de ani Marea Lumina intrupata a fost rastignita. Preotii momentului au facut-o. La fel si azi. Ei au ascuns adevarul.
    Papa stia si a vrut sa recunoasca trimisul in 1999, cand a venit in Romania. Nu a fost lasat.
    Dormiti linistiti. Fecioarele ce nu au privegheat si au candelele stinse vor tremura la marea judecata a Celui Bun si Drept.
    Bucurati-va inca de stiinta voatra inchiputa. Veti primi daruri dupa straduinta voastra de a promova adevarul si dreptatea.
    Eris – Nibiru se apropie. Cu ea vine si rasplata faptelor bune si pedeapsa sufletelor mici si negre, ramase in urma pe calea evolutiei spirituale.
    Toate minciunile din acest articol si comentariile tendentioase, denigratoare isi vor primi rasplatea cuvenita. Amin !

    • miriam, cred ca mai trebuie sa citesti o data Biblia. de unde ti-ai luat cultura esoterica? doamna nu putea sa fie lumina ca a murit. cine asteapta sa vina Eris-Nibiru va primi o alta explicatie de ce nu a venit. si tot asa.
      isus cristos e singurul ce mintuie prin singele lui, prin har, prin credinta, prin duhul sfint ce ne deschide acces la Tatal. in rest sunt basme. ai grija sa nu crezi o poveste frumoasa.

  3. Eu am citit Biblia si nu o data. Problema e de intelegere a sensului celor scrise acolo. De ce crezi ca au aparut atatea culte, secte, avand de capatai aceeasi carte « Biblia » ? Tocmai pentru ca explicatiile pe care le dau preotii ortodoxi, catolici, etc. nu mai satisfac nivelului de intelegere a multor oameni. Sunt explicatii limitate luate « mot-a-mot »din cuvintele si modul de intelegere a oamenilor ce traiau cu doua milenii in urma.
    Cred ca trebuie sa- ti improspatezi totusi si tu notiunile crestine. Iisus Christos nu este singurul « ce mintuie prin singele lui, prin har, prin credinta, prin duhul sfint ce ne deschide acces la Tatal ». Avem o Sfanta Treime ce ne vegheaza. Iisus este trupul ce a primit acum 2000 de ani Lumina Divina in sine, Marea Putere a Fiului Lui Dumnezeu. A fost ajutorul dat omenirii, mana intinsa la acea vreme. Chiar si preotii recunosc in Domnul pe Fiul Lui Dumnezeu, dar si pe cel mai mare prooroc al tuturor vremurilor.Cred ca aceste profetii, ale Sale, trebuie implinite. Am intrat in Era Duhului Sfant, o spun astrele, o spune crestinatatea, o spun si alte religii cu nimic mai prejos, ci exprimand o alta forma prin care Dumnezeu si-a manifestat prezenta in fata oamenilor.. Marele Spirit intrupat sau in stare libera isi desavarseste lucrarea. Acelasi mare spirit, Energie Divina – Dumnezeu, ce l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa, adica a lui Dumnezeu, barbat si femeie. Logic reiese faptul ca acel chip si acea asemanare a Lui Dumnezeu este deopotriva de barbat si femeie. O spune insusi Dumnezeu. Doar oamenii nu inteleg acest lucru, pentru ca privesc limitat la perceptia lor pamanteana. Se impiedica de forma trupului uman grosier. Nu inteleg ca fiintele evoluate, Treimea Divina este un Tot, este Unul si totusi Trei ce il formeaza. Eliminati notiunea de trup de tina, priviti din punctul de vedere al energiei-lumina, al energiei inteligente ce emana de la sursa suprema a Lui Unu. Am fost anuntati inca de acun 2000 de ani de venirea Sa sub o alta forma, a coborarii in materialitate a altei parti a Treimii Divine:

    “Nu va voi lasa orfani, Ma voi intoarce la voi…”
    ” Dar Mangaietorul, adica Duhul Sfant, pe care-L va trimite Tatal, in numele Meu, va va invata toate lucrurile, si va va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
    “…Ma duc, si Ma voi intoarce la voi. Daca M’ati iubi, v’ati fi bucurat ca v’am zis: ‘Ma duc la Tatal’, caci Tatal este mai mare decat Mine.”
    “Si v’am spus aceste lucruri acum, inainte ca sa se intample, pentru ca atunci cand se vor intampla, sa credeti.” ( Biblia – “Ioan” 14: 15, 16, 17, 18, 26, 29)
    „Cand va veni mangaietorul, pe care-L voi trimite de la Tatal, adica Duhul adevarului, care purcede de la Tatal, El va marturisi despre mine” (Biblia – „Ioan” 15:26)
    „Totusi va spun adevarul: Va este de folos sa Ma duc; caci daca nu Ma duc Eu, Mangaietorul nu va veni la voi; dar daca Ma duc, vi-L voi trimete” (Biblia – „Ioan”:16:7)
    „Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta” (Biblia – „Ioan” 16:13)
    „Cand va veni Mangaietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca in tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, si va va descoperi lucrurile viitoare.”
    „El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu, si va va descoperi.” (Biblia – „Ioan” 16: 13, 14).

    Din aceste citate reiase clar ca Fiul – Domnul Iisus – a vorbit atat de Tatal, cat si de Mangaietor – Duhul Sfant ca de persoane distincte, Persoane ale Cerului. Anunta venirea Mangaietorului, adica a Duhului Sfant, ca trimis de Tatal, un trimis Personal (adica in persoana fizica, dar si ca Esenta Divina, creatorul Scanteii Divine care este si in noi, care ne da viata).
    Domnul Iisus spune clar ca “Tatal este mai mare decat Mine”, deci lasa a se intelege ca Sus, in acele multe lacasuri ale Tatalui, unde ne va crea si noua un loc, in care ne va duce, exista o Ierarhie Cereasca, o ierarhie care nu poate fi inteleasa ca fiind numai din “Duh” alcatuita, ci una care exista si in “Persoana”.

    A Treia Parte a Treimii a fost coborata in materialitate si intrupata in OM in Persoana Doamnei Desanca Nicolai. Duhul Sfant , Forta Creatoare in actiune, Creatorul de Lumi Noi a fost si pe Pamant. Si chiar daca a parasit untrup de tina, actioneaza cu toata forta din astral.Nu exista moarte pentru spirit, Scanteia Divibna.Este doar o trecere intr-o alta forma existentiala, parasirea unei forme mai condensate a materiei.Timpul Revelarii pentru intreg Pamantul a acestui adevar este aproape. Nu doresc sa conving pe nimeni. Credeti ce vreti. In aceasta tara credinta, religia este libera si aparata de lege, este un drept constitutional. Stiu ca oamenii nu vor crede decat atunci cand le va revela Dumnezeu acest lucru. Unora le-a revelat acest lucru deja. Altii sunt liberi sa creada ce vor. Am tacut atatia ani din convingerea ca fiecare trebuie sa munceasca singur asupra spiritului sau, pentru a accede la cunoasterea adevarata, fie ea revelata sau nu.
    Si acum 2000 de ani venirea Domnului Iisus a fost un fenomen izolat, destinat unui grup restrans de oameni. Abia dupa plecarea Sa din planul fizic faptul a fost cunoscut de multi oameni. Acum timpul revelarii totale este foarte aproape.

    • incercati sa cititi citeva lucrari ale gnosticilor. este cam ceea ce dvs sustineti.
      “Si acum 2000 de ani venirea Domnului Iisus a fost un fenomen izolat, destinat unui grup restrans de oameni. Abia dupa plecarea Sa din planul fizic faptul a fost cunoscut de multi oameni. Acum timpul revelarii totale este foarte aproape.” scripturile au marturisit despre venirea lui isus cristos. poate cititi isaia. despre desanca timp de 2000 de ani cine a marturisit?

    • miriam cea preainteligenta pacat ca ti-ai pierdut timp citind Biblia si ”nu o data” ca din spusele tale nu ai inteles absolut nimic. sau poate ai citit Biblia desancai scrisa tot de ea, si apoi ce ai scris tu mai sus e vb dspre Duhul Sfant care in toata Biblia a avut numele de Duh Sfant nu desanca. asa cum numele lui Isus a fost prezis cu atatea sute de ani inainte asa putea si. numele desancai asteia sa fie prezis. dar n-a fost nimic de ea, dar cum au mai spus si altii…ea si fiul ei au fost victime ale satanei la fel si cei. care cred in ea. dap….vine si sfarsitul , cat sa ne mai rabde Dumnezeu, asa si lucifer s-a crezut Dumnezeu si a cazut.. eu spun sa te mai interesezi nu iti pune increderea ta in oricine pt ca increderea e pretioasa inaintea Domnului si cu siguranta El vrea sa il iubesti pe El nu pe desanca.

  4. Sunt cunoscute peste 4000 de texte nerecunoscute oficial. Din acestea peste 80 chiar prezinta un interes aparte. Sunt Evanghelii si alte texte Biblice prea putin cunoscute inca , unele descoperite la Marea Moarta, la Nag Hammandi apartinand primelor secole ale crestinismului.

    Nu va intriga faptul ca au fost selectate doar 4 Evanghelii pentru varianta oficiala a Bibliei si chiar si acestea sunt foarte foarte asemanatoare ? Credeti ca a fost un lucru bun scoaterea gnosticismului din Biblie? Cine l-a scos? L-au scos preotii, carturarii acelor vremuri, conducatorii lor politici deoarece deranja si inpiedica ascultarea totala, conducerea prin acel „crede si nu cerceta”.Este drept ca oamenii acelor vremuri “inca nu le puteau duce”, toata acea cunoastere le depasea puterea de intelegere. A fost mai simplu si comod inlaturarea adevarului.

    Care erau beneficiile scoaterii gnosticismul din Biblie ? Pai evangheliile gnostice vorbesc despre reincarnare. Ori eliminand acest principiu al existentei lumilor create oamenii nu mai intelegeau sensul vietii, nu intelegeau si nu inteleg nici azi de ce fiind credinciosi, respectand Legile, sunt totusi “pedepsiti” de Dumnezeu. Se simt neajutorati langa un Dumnezeu „nedrept”.

    Aparitiile din lumina, Mesajele de la Fatima, Medjugorje, etc. nu puteau veni decat de la Doamna tuturor popoarelor, Doamna din Lumina, Femeia in alb, care este mai mult decat Maria, Mama lui Iisus, este Mama Primordiala, Sophia, Duhul Sfant, intrupat canform promisiunilor facute acum 2000 de ani de Domnul Iisus. Intrupate acum intr-un trup de tina, asemenea intruparii Domnului Iisus din trecut. Dar este vorba de aceeasi Mare Lumina din Trinitate, reprezentandu-L pe Unu din Divin.

    Da, a fost intrupata intr-un „Vas pamantesc” pregatit sa primeasca Marea Lumina, Vas ce si-a primit puteri depline la timpul prestabilit pentru misiunea ce a avut-o pe Pamant. Faptul ca a vindecat orice boala a fost doar dovada ca nu a fost un vindecator obisnuit, ce vindeca prin bioenergie. Misiunea adevarata se va cunoaste in vitor, atunci cand vor fi cunoscute multe alte lucruri. Daca va intrebati „De ce nu s-a vindecat pe sine, daca tot a vindecat atatia oameni?” va pot raspunde ca nici Domnul Iisus nu s-a dat jos de pe cruce, asa cum il indemnau oamenii, doar pentru a le dovedi lor ca era Fiul Lui Dumnezeu, ci a plecat cu bucurie spre Lumea Sa de Lumina, privind totodata cu mila spre oameni, rugand pe Tatal ”Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac !”.

    Tocmai pentru ca am citit si din gnostici am o viziune mai ampla a reprezentarii Divinului, a intruparii de acum 2000 de ani si a invataturii aduse atunci si „pierdute ulterior pe drum”, din necesitatea claselor conducatoare de tinere a maselor in intuneric. Au folosit invatatura adusa pentru a-si conduce masele intr-o credinta oarba. Gnosticii au vazut in Mama primordiala pe Duhul Sfant si mai mult de atat, cunosteau lucruri ce astazi sunt cunoscute mai degraba prin stiinta. Iata si cateva citate din gnostici:

    “ Un grup de surse gnostice pretinde a fi primit o traditie secreta de la Iisus prin Iacob si Maria Magdalena. Membrii acestui grup se rugau atat Tatalui cat si Mamei divine: “ De la tine, Tata, si prin tine Mama, cele doua nume nemuritoare, parinti ai fiintei divine, si tu, locuitor al cerului, cu fire omeneasca, al numelui preaputernic…( Hippolytus. ) Alte texte arata ca autorii lor s-au intrebat cui i-a facut, un Dumnezeu masculin si singur, propunerea:” Sa face om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra” (Geneza, 1:26). Deoarece relatarea din geneza continua spunand ca omenirea a fost creata “parte barbateasca si parte femeiasca”(Geneza: 1:27}, unii au tras concluzia ca Dumnezeu, dupa a carui imagine suntem creati trebuie si el sa fie simultan masculin si feminin – atat Tata cat si Mama.

    Cum o caracterizeaza aceste texte pe Mama Divina?..Putem schita trei caracterizari primare. . In primul , mai multe grupuri gnostice o descriu pe Mama divina ca parte a unui cuplu originar. Valentinus, invatatorul si poetul, porneste de la premiza ca Dumnezeu este in esenta indescriptibil. Dar el sugereaza ca divinul poate fi imaginat ca o diada; constand, pe de o parte din Inefabil, Profunzime, Tatal Primordial: si pe de alta parte, din Gratie, Tacere, Matricea si Mama totului (Irenaeus ).

    Valentinus rationeaza ca Tacerea este complementul adecvat al Tatalui, desemnand-o pe prima ca feminina si pe ultimul ca masculin…el continua pentru a descrie cum tacerea primeste, ca intr-o matrice, samanta Sursei Inefabile; din aceasta ea da nastere tuturor emanatiilor finite divine, dispuse in perechi armonioase de energii masculine si feminine.. O alta scriere gnostica numita Marea Instiintare , citata de Hippolytus , explica originea universului dupa cum urmeaza: din puterea tacerii s-a ivit “o mare putere, Mintea Universului, care dirijeaza toate lucrurile si este masculina…cealalta…o mare Inteligenta…este feminina si produce toate lucrurile. Urmand genul cuvantului grecesc pentru minte (nous – masculin) si “inteligenta” (epinoia – feminin) autorul explica ca aceste puteri , alaturate in unire “se descopera a fi o dualitate.. Aceasta este Mintea in Inteligenta, care, desi separabile una de alta, sunt totusi una, gasindu-se intro stare de dualitate” .

    O a doua caracterizare a Mamei divine o descrie ca Duh Sfant. Apocrifa lui Ioan relateaza cum Ioan a plecat dupa rastignire”adinc mahnit” si a avut o viziune mistica a treimii…” am vazut in lumina …o aratare cu multe forme…La intrebarea lui Ioan viziunea raspunde: “Eu sunt cel care este intotdeauna cu tine. Eu sunt Tatal; eu sunt Mama; eu sunt Fiul”. Aceasta descriere gnostica a lui Dumnezeu – ca Tata, Mama si Fiu – ne poate surprinde la inceput, dar reflectand, vom recunoaste in ea o alta versiune a Treimii….

    Tot astfel in Evanghelia Evreilor, Isus vorbeste despre”Mama mea, Duhul”. In Evanghelia lui Toma, ii pune in contrast pe parintii sai pamantesti, Maria si Iosif, cu Tatal sau divin – Tatal adevarului – si Mama sa divina, Duhul sfant…..

    Evanghelia lui Filip face o sugestie la fel de radicala privitor la doctrina care s-a dezvoltat mai tarziu ca nasterea din fecioara. Si aici, Duhul este atat Mama cat si fecioara, pandantul – si consoarta – Tatalui Ceresc: Este ingaduit sa rostim un mister? Tatal tuturor lucrurilor s-a unit cu fecioara care a coborat – altfel spus, cu Duhul Sfant descins in lume…nasterea din fecioara se refera la misterioasa unire a celor doua puteri divine , Tatal a Toate si Duhul Sfant.

    Pe langa tacerea mistica, eternal, si Duhul Sfant, unii autori gnostici sugereaza o a treia caracterizare a Mamei divine: ca Intelepciune. Aici termenul grecesc pentru “intelepciune”, Sophia, traduce un termen feminin ebraic cochmah…”Dumnezeu a creat lumea in intelepciune”…Sa fie oare Intelepciunea puterea feminina in care a fost “Conceputa” creatia lui Dumnezeu? “

    Citate din Elaine Pagels “Evangheliile Gnostice”

    Daca vreti sa cititi mai multe lucruri puteti sa o faceti la adresele de mai jos:

    http://www.scribd.com/people/documents/236910-billydea
    http://dovewings.110mb.com/Didahia.htm

    http://www.scribd.com/doc/7774669/Vietile-sfintilor-VolIII-noiembriedoc

    ………………
    Si chiar lucruri mai de actualitate:
    http://www.scribd.com/doc/13660649/Cel-Mai-Mare-Secret-Secretul-Suprem
    http://www.scribd.com/doc/17313100/Raymond-Moody-Viata-Dupa-Viata

    • citeste putin despre ce facea gnosticismul cind a aparut. apoi intreaba-te ce promite. apoi cum. si apoi care e finalitatea lui. cunostiinta? nu trebuie sa cunosti doar, ci sa fi şi cunoscut… de isus cristos.

  5. Am citit deja ce crime s-au facut in numele credintei, a religiei si a lui Dumnezeu de-a lungul vremii,…si chiar si azi, prin dogmele prezente inca.
    Dar nu despre gnosticism era vorba in articol, nu despre el vroiam sa vorbesc. M-am folosit de gnosticim pentru a explica niste adevaruri ale lumii de “dincolo”, pe care gnosticii la detineau, cunoastere ce acum a fost inlaturata, dar o regasim in din ce in ce mai multe emisiuni de cunoastere ale televiziunilor – cel putin la noi in tara, in carti, pagini de stiinta. Puteam sa ma refer la fel de bine la religiile orientale, care pastreaza si ele aceleasi elemente de cunoastere, regasite in gnosticism.

    Iti place mai mult invatatura propagata acum in biserici ? Crezi ca duce la mantuire? Daca iti da preotul iertarea pacatelor ajungi in Rai, daca nu iadul este al tau pe veci ! Iti place mai mult aceasta intermediere intre om si Dumnezeu ? Eu sunt de religie ortodoxa si merg la ritualurile oficiate in biserici ortodoxe de preoti, atunci cand sunt departe de Arad si vreau sa-mi incarc «bateriile» cu Lumina. Si in biserici curge Lumina.

    Astazi biserica nu recunoaste reincarnarea, desi cunoasterea acestei realitati esentiale a vietii e recunoscuta in mii decarti, dovedita de medici, psihologi si parapsihologi, de religiile orientale, de doctrinele revelate si multe alte surse, dintre care profetiile recente nu sunt cele din urma. Domnul Iisus vorbeste in Biblie despre reincarnare – nu au eliminat chiar tot, au mai scapat cate-ceva – atunci cand spune despre Ioan Botezatorul ca el a mai fost pe Pamant, a fost in Ilie. Cum putea sa fi fost pe Pamant ca Ilie, daca nu se reancarna ?

    Cei care merg la Templul din Arad au fiecare religia proprie si merg la ritualurile cultelor de care apartin. Deci, nu e cult separat si nici secta. Ritualul redat deformat si tendentios in articolul de mai sus era la o sedinta de tratament , nu o slujba. Preotii fac slujbe, la Arad se fac sedinte de tratament cu Lumina. Ochii trebuie sa fie inchisi pentru a fi protejati de Lumina ce coboara prin chakra a 7a, din crestetul capului si invaluie tot corpul. Ochii sunt sensilbili si trebuie o protectie mai mare.De aceea este bine sa stai cu ochii inchisi.

    Si…ai dreptate « nu trebuie sa cunosti doar, ci sa fi şi cunoscut… de isus cristos ». Ramane de vazut cine va fi cunoscut si recunoscut de Iisus Christos ! Astept acest moment. Pentru ca profetiile vorbesc despre timpul acesta, ca fiind foarte aproape. Iar stiinta confirma acest fapt. Despre aceste adevaruri se vorbete in site-uri de literarura si cunoastere. Dau cateva exemple :

    Parintele Arsenie Boca – Profetii
    „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”.

    Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul – oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi – nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)
    Sursa : http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/profetii-despre-romania-1

    Nicolae Densusianu, profetia Lui Enoh
    N.Densusianu a descoperit in Cartea lui Enoh, la capitoliul XXIV, un fragment pe care il leaga de Romania si pe care il vede ca pe o profetie. Iata fragmentul :
    « Ingerul mi-a raspuns: Acest munte pe care-l vezi si al carui varf ajunge la aceeasi inaltime cu tronul Domnului, va fi locasul unde se va odihni Domnul Sfinteniei si gloriei, Regele cel vesnic, atunci cand va veni si va cobori pentru a vizita Pamantul, in bunatatea sa. Caci viata va fi sadita intr-un loc sfant catre miazanoapte, catre locuinta Regelui vesnic.. ».

    Enoh realizeaza, conform cartii, o calatorie de la vest la est, zburand peste Oceanul Atlantic, survoland Peninsula Italica, in drumul sau spre Romania.

    « Cand m-am oprit, am zarit sapte munti stralucitori, care erau separati unul de altul. Erau trei catre rasarit si existau trei la miazazi. Erau, de asemenea, vai adanci, dar care erau separate unele de altele. In mijloc, se ridica cel de-al saptelea munte. Si toti acesti munti apareau de departe ca niste tronuri majestoase, acoperite de arbori frumos mirositori. Printre acesti arbori, exista unul cu miros improspatat, fara incetare si atat de suav, incat nu exista altul in gradina Edenului care sa raspandeasca un miros atat de incantator. Frunzele sale, lemnul sau, nu se vestejeau niciodata si fructele sale erau frumoase… »

    Daca privim pe harta, constatam, ca locul sfant de la miazanoapte « locuinta Regelui vesnic » este Romania de azi, care are Carpatii Orientali (taiati de apele
    Bistritiei si Moldovei), Carpatii Meridionali (taiati de Valea Prahovei si Valea Oltului) si Muntii Apuseni, al saptelea munte, în mijlocul arcului carpatic. Arborele care l-a vazut si admirat Enoh este bradul.
    – Muntii Carpati au forma unei mame cu copilul in brate. Iar copilul este
    reprezentat de muntii Apuseni, de zona lor..

    http://www.harta-romaniei.webro.info/

    Vanga
    „Românii sunt oameni speciali, dar nu mai cred în valorile lor şi, dacă mesajul le este adus de un străin, este mai bine primit decât de la unul de-al lor.” Vanga
    Ultima previziune făcută de Vanga, care se referă la România, a fost ţinută secretă timp de 10 ani !!!

    “Eu sunt foarte mică pentru ca el să vină la mine, aşa că eu transmit această veste, care mi-a venit de Sus. Să fie despachetată în luna ianuarie, ziua 24, anul 2005 şi, în cel mult o lună de zile, să fie dusă celui la care voi face referire în text. Dacă nu se va putea ajunge la el, să fie dată celor din preajma sa. Să vă ajute Dumnezeu!
    In bucuria acestei lumi, în România va veni cel promis lumii. Se va bucura întregul Pământ de naşterea lui. Dumnezeu îl va ocroti într-un loc, departe de locul unde se odihnesc străbunii lui, până când va veni ceasul său. Cu puterea de Sus va fi dăruit. Pământul, Apa, Focul îi vor veni în ajutor. O dată cu venirea lui în această lume, tot ceea ce este construit pe minciună se va nărui. …”

    Sundar Singh
    România va trece prin mai multe faze de transformări fundamentale, devenind în cele din urmă, graţie spiritualizării ei exemplare, un veritabil focar spiritual, ce va putea fi comparat cu miticul ”NOU CANAAN”, iar Bucureştiul se va transforma într-un centru esenţial al acestui foc. Această capitală a polului spiritual al planetei va fi aproape în întregime reconstruită, rămânând în cele din urmă o aranjare de construcţii, în formă inelară, având 7 km în diametru şi va fi considerat de toate popoarele drept un veritabil “NOU IERUSALIM” pământesc…
    . Purtătorii de duh sfânt şi marii iluminaţi din anumite puncte ale globului pământesc vor mărturisi la rândul lor realitatea adevărului propovăduit de poporul român, reconfirmându-l cu toată puterea…
    Toate acestea şi multe altele, deşi poate acum necrezute de unii oameni, mai târziu se vor întâmpla din voia lui Dumnezeu…
    În România, Dumnezeu va face cu putinţă apariţia unor mari miracole pentru acei aleşi să-l descopere, iar necredincioşii să se întoarcă la credinţă cât mai repede…

    Nostradamus

    “Un platou zboara si vine sa se aseze in noua cetate
    Ura e mare impotriva entitatii din interior.Liniile de batalie
    Sunt trase. Teama de boala ascunde adevarul in timp ce trei
    Sefi in secret se unesc, impotriva unei false amenintari.”

    “ Un nou sef venit din ceruri aduna toata lumea
    Intr-un singur popor, toate factiunile mor si renasc.
    Clerul exaltat se supune unei puteri superioare. Se vad
    Ingerii bucurandu-se. Omul rosu dispare intr-o prapastie fara fund.”

    “Doua zeci plus de doua ori sase va vedea stiinta cerurilor
    Vizitand planeta in mare bucurie. Boala, ciuma,
    Foametea vor disparea. Roma se va bucura pentru sufletele salvate,
    Savantii surad de teama si admiratie,
    Astrologia confirma. Pentru stiinta un nou inceput.”

    “ O revolutie fara varsare de sange, fara lupta.
    Oamenii intr-o dezordine regretabila incearca sa obtina perfectionari
    Dincolo de competenta lor. Esec. Apoi exaltare. Fortele Pamantului
    Se inclina in fata unei noi puteri de deasupra norilor.”

    Urmatoarele doua versete dintr-un catren al lui Nostradamus mi se par implinite deja:
    “Cand se va afla mormantul marelui Roman
    A doua zi va fi ales un Papa;”

    Cuvantul “Papa” este similar cu “Patriarh” ca si functie. In 11 septembrie 2007, presa si majoritatea televiziunilor prezentau marea comemorare de la Arad, 7 ani de la plecarea Doamnei. Atunci tot poporul din aceasta tara a putut afla despre “Mormantul marelui Roman”, a fost prezentat la televiziuni si in ziarele cu circulatie nationala, iar a doua zi s-a ales “un Papa”, “Patriarhul Romaniei”!

    • interesant. aveti imagini de la marea comemorare? ati citit in original nostradamus? daca e roman nu cumva e un barbat? tot n-am inteles care ar fi legatura dintre evenimente.
      ati citit enoh? care dintre variante, ca sunt mai multe? si daca ati citit-o de ce nu interpretati si alte texte mult mai fulminate? apropos stiti cind au fost scris cartile enoh? dar cine le-a scris? nu de alta dar poate va dati seama ce inseamna carti pseudografe si apocaliptice. testamentul celor 12 patriari de ex. cum de nu citati din aceasta? mie mi se pare mult mai sugestiva.

  6. 1. Pentru imagini de la comemorare consultati emisiunile de stiri, actualitati, ale televiziunnulor de la data respectiva. Sau articolele din ziar aparute atunci. Dorind sa faca un rau au implinit de fapt o profetie.

    2. De ce ma intrebati daca am citit in original Nostradamus ? Nu ati regasit profetiile acestea nicaieri ? Nu ma surprinde… Le-am citit intr-o carte intitulata « Profetiile inedite ale lui Nostradamus », editata in limba romana, dar publicata de o editura din Franta, dupa anii 1990. Nu ma mira ca nu se mai gaseste nicaieri. E vorba de profetiile inedite ale lui Nostradamus, descoperite nu cu asa mult timp in urma, in peretele casei unde a locuit Nostradamus. Au fost special ascunse acolo pentru a fi descoperite doar in acest timp. Cu 500 de ani in urma nu ar fi fost de nici un folos, banuiesc… Aceste profetii cuprind si un capitol special – cu comentariul autorului cartii, care a incercat si o interpretare a unor catrene – intitulat « A Doua Venire ». Se refera special la aceste vremuri si la multe alte lucruri interesante. Au considerat ca este prea periculoasa cartea si nu s-a mai editat probabil. Va pot da mai multe amanunte despre carte (an aparitie, editura, autor, etc.) atunci cand am sa o pot consulta. Acum nu sunt acasa.

    3. Care e legatura dintre enenimente ? Simpla. Traim anii celei De-A Doua Veniri. Romania este Tara Aleasa, Pamantul Sfant. Pe Pamant, aici in Romania a fost Intrupata Marea Lumina promisa, un alt aspect al Treimii, Parte a Treimii, Duhul Sfant. Locul Sfant este Aradul. Persoana ce a primit aceasta Mare Lumina a fost Doamna Desanca Nicolai. Prin plecarea Doamnei din trupul de tina nu s-a terminat nimic, deabia de acum inainte incepe totul. Ce ? Era de transformari a Pamantului, Era Duhului Sfant. Probabil ca nu voi fi crezuta. Nu ma surprinde si nu ma intereseaza. Punct.

    4. Nu ma intereseaza parada de eruditie din raspuns, de cunoscator in domeniu. Nimeni nu poate spune ca are la degetul mic toate sursele documentare existente, nici chiar doctorii sau academicienii, specialistii domeniului respectiv. Aproape intotdeauna Dumnezeu se reveleaza mai degraba unor oameni simpli : unui cioban, unui copil,…un suflet curat, decat marilor cunoscatori (vezi primitorii mesajelor de la Fatima, Medjugorje, profetii recunoscuti, vezi apostolii Domnului..). Pe Dumnezeu il cunosti mai degraba cu sufletul, cu inima.

    • 1. link? bibliografie?
      2. si eu pot sa scriu daca vreau o alta profetie a lui nostradamus, sa o public si prefata sa fie scrisa de cineva fost bine situat care sa imi ofere credibilitate, ce nu face omul pt fame, sex, money and power…
      3. ma indoiesc ca aradul este buricul universului, pare mai degraba altceva. cum am trait in arad de ceva vreme nu se prea confirma. e prea secter. cine e marea lumina, totusi?
      4. atit de mult l-au cunoscut unii pe dumenezeu cu inima incit vorba ta miriam au comis chiar crime in numele lui. jim johnes, charles manson,maria davi hristos, secta aia din janopia cuu sarinul, secta lui david koresh, si alti fanatici si fundamentalisti. ce zici?

      • 1. Scrii : « link? bibliografie? »
        La o simpla cautare pe google la « stiri 2007 Desanca Nicolai » veti gasi 6-7 pagini de adrese cu referiri la nume si date din preajma datei de 11 septembrie 2007, in presa sau in site-uri. Despre stirile televiziunilor nu stiu, nu am cautat pentru ca nu stiu daca aveau de atunci asa site-uri perfectionate si nici cat li se pastreaza informatia video. Am gasit si o adresa la care s-a sters de curand informatia, a ramas doar pagina cu trimiterea : http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/09/10. Vi se pare cunoscuta adresa ? Dar data ?
        Fiind atatea trimiteri in presa si pe site-uri va asigur ca au « urlat » si televiziunile. Ei au arhive. Se poate verifica usor ceea ce spun eu.

        2. Despre Profetiile lui Nostradamus la care am facut referire in comentariul meu, am scris in comentariul 13.

        3. Referitor la Arad, afirmi “. ma indoiesc ca aradul este buricul universului, pare mai degraba altceva. cum am trait in arad de ceva vreme nu se prea confirma. e prea secter”.

        Aradul este ceea ce a fost si Ierusalimul sau Betlehemul inainte de venirea Domnului Iisus. Un oras ca oricare altul, o localitate ca oricare alta, pana a capatat semnificatie in timp, legata de venirea Domnului Iisus.

        Intrebi : « Cine e marea lmina totusi ». « Persoana ce a primit aceasta Mare Lumina a fost Doamna Desanca Nicolai » – Am scris clar la punctul 3.

        4. La punctul 1,2,3 esti consecvent: comentariul e strict lagat de ce am scris eu la punctul respectiv. La punctul 4 apare inconsecventa, legi de un comentariu anterior si distorsionezi sensul celor afirmate de mine. Scuza-ma dar nu vad legatura logica. Nu vad ce legatura are ce afirmi : « atit de mult l-au cunoscut unii pe dumenezeu cu inima incit vorba ta miriam au comis chiar crime in numele lui ». In comentariu ma refeream la parada de eruditie din comentariul tau si am afirmat : « Aproape intotdeauna Dumnezeu se reveleaza mai degraba unor oameni simpli : unui cioban, unui copil,…un suflet curat, decat marilor cunoscatori (vezi primitorii mesajelor de la Fatima, Medjugorje, profetii recunoscuti, vezi apostolii Domnului..). Pe Dumnezeu il cunosti mai degraba cu sufletul, cu inima. »

        Am mentionat in comentarii si faptul ca cei care merg la Arad au fiecare religia proprie. Nu este secta. Acolo merg oameni pentru sedinte de tratament, de vindecare cu lumina. Ca oamenii au trait pe viu miracole si vindecari ce nu s-au facut decat acum 2000 de ani este alta poveste. Ca Dumnezeu le-a revelat multe lucruri e adevarat. Nu ma astept sa ma credeti, stiu ca e greu de crezut. Probabil si eu as fi fost la fel de sceptica daca nu vedeam cu ochii mei si nu simteam pe propria-mi piele. Va inteleg. Nu va inteleg insa inversunarea de a demonstra ca nu poate fi adevarat. Cu orice metode…

        Nu doresc sa conving pe nimeni de nimic. Chiar va doresc sa faceti in continuare ce scria Alex la comentariul 1 « Cum, noi ne impracam in negru si stam incorsetati si constipati pe la amvoanele noastresi in Arad sunt oameni care “o iubesc pe Doamna”? »
        Daca asta e tot ce se intelege prin credinta… « tot inainte » va doresc !

  7. Am sarit o intrebare, scuze…
    “daca e roman nu cumva e un barbat?”
    Era vorba de Nostadamus, nu? In general eruditia afisata a unui om nu se asociaza in exprimarea sa elevata cu fraze de acest gen…Nu face bine la imagine !

    • “Cand se va afla mormantul marelui Roman
      A doua zi va fi ales un Papa;”
      deci nu era romîn, asta voiam sa stiu, si care e legatura cu desanca? tot nu inteleg miriam cum reusesti le legi pe toate fara o legatura aparenta, ci doar una secreta, stiuta doar de tine.

  8. Am scris textul fara diacritice, dar “roman” este de fapt “român”.Parca acestea (“sînt”)sunt noile reguli. Sau sunt facultative???
    Pe Nostradamus nu l-au preocupat si diacriticele, ….banuiesc…
    “cum reusesti le legi pe toate fara o legatura aparenta” – Puncte de conexiune sunt multe. Dar nu pentru un spatiu rezervat unui comentariu. Si nu am timp… Am sa fac acest lucru intr-un alt context, probabil.

    • miriam, vorbind despre papă, putea fi roman că era papa de la roma şi mai puţin din România, deci român. aşa că e ciudat cum faci caz de reguli atunci cînd ai chef dar le ingnori cind nu ai chef dar vrei sa iti demonstrezi punctul de vedere.
      poate imi spui cine e marea lumina si pe cine asteapta omenirea asta? parca vorbeai de o revenire. a cui? o judecata…

  9. Nu tin neaparat sa demonstrez ceva.Am fost revoltata de acest articol pe care s-au hotarat unii sa-l reposteze in paginile lor. Ai intrebat si am raspuns.Cred ca am fost suficient de clara in explicati.Daca iti raspund la ultimele intrebari trebuie sa ma repet.Reciteste ce am scris si intelege cat poti. Problema nu este de intelegere, …cred, ci de acceptare.

  10. Da, canteodata poate fi considerat hazliu. Dar nu si acum, te asigur. Despre aceste vrenuru au vorbit toti profetii. Aceste timpuri sunt chiar acum, sunt acei ani “de pe irma”, care nu trebuie neaparat asociati cu “sfarsitul catastrofalal lumii”, ci mai degraba cu o transformare a lumii acesteia, caderea unor conceptii despre modul cum era inteleasa viata, valoarea umana si noul mod de traire si percepere a ei.

    Alte argumente in sustinerea celor afirmate de mine sunt in profetiile lui Edgar Cayce:

    “Edgar Cayce a profeţit că 2010 va începe cu o erupţie vulcanică în Islanda şi cutremure masive în America de Sud. După erupţiile vulcanice din Islanda, vor exista din ce în ce mai multe cutremure şi erupţii vulcanice, iar următoarele locuri în care vor avea loc erupţii vulcanice vor fi Italia şi Grecia”.

    Tot din profetul Edgar Cayce (care a trăit – atenţie! – între 1877 şi 1945) mai aflăm următoarele:

    “Aşa-zisul sfârşit al lumii va începe cu un mare cutremur în America de Sud şi cu o erupţie vulcanică în Islanda. Dacă vor exista mari activităţi ale vulcanilor în Islanda, Italia sau Grecia, atunci în coasta de sud a Californiei, şi toate zonele cuprinse între Salt Lake şi sudul Nevadei vor fi cuprinse în următoarele luni de inundaţii şi cutremure”.

    Sursa:http://www.lovendal.net/wp52/eruptia-vulcanului-din-islanda-si-cutremurele-din-america-anunta-inceputul-apocalipsei-conform-profetiilor-lui-edgar-cayce/

    Am scris aceste profetii pentru ca ele sunt deja infaptuite, dar spun ca acest lucru nu trebuie in mod special sa insemne acel sfarsit al lumii, ci doar timpul revelarii totale a adevarului. Trebuie sa tinem seama de profetii, pentru ca ele sunt avertismente date omenirii pentru a schimba ceva, tocmai pentru a nu se ajunge la finalul profetit:

    “Cele mai negre preziceri sau profetii ale lui Cayce se incadreaza intr-o filozofie optimista: caci exista undeva un mic grup de oameni de buna –credinta care constientizeaza si se unesc pentru a face sa triumfe legile divine (chiar partial), fiind capabili sa-si determine natiunea, tribul, orasul sa evite
    catastrofele prezise. Atat de puternica este puterea rugaciunii, adaugata actiunii…

    Astfel, calamitatile anuntate nu sunt niciodata obligatorii. Maestrul Philippe spunea ca orice lucru material, orice eveniment care se realizeaza in mod concret exista mai intai in planurile invizibile ca un prototip, ca o schema directoare. Maestrul Philipe spunea :un cliseu, ceea ce corespunde perfect gandirii lui Cayce, care repeta ca totul este mai intii in cap.

    Desi prezicatorii, dupa maestrul Philippe, capteaza aceste clisee. Nu inseamna ca acestea se realizeaza in mod obligatoriu. Exista proiecte care nu se implinesc, pentru ca vointa umana, individuala sau colectiva, se opune. Exista un joc al libertatii umane, pe care nu-l pot prevedea nici chiar marii prezicatori…”

  11. Asa e cand te grabesti, mai scrii si cu greseli. Mi s-au sters unele litere de pe tastatura si scriu mai mult pe “ghicite” textul. Cand nu am timp sa verific, ma trezesc cu surprize. Scuze pentru greseli.

  12. Am ramas datoare cu o informatie:sursa catrenelor lui Nostradamus. Cartea se numeste « Profetiile inedite ale lui Nostradamus » de Arthur Crockett, aparuta in varianta originala la Petrilli Tipografia Ligure srl – via Sottocovento, 28/B 18039 Ventimiglia ( Imprime en Italie, Copyright 1994 DMIC France). Drepturile versiunii in limba romana apartin editurii Rom Direct Impex srl – ISBN 973-97063-2-0.

    In mare parte catrenele citate se regasesc in capitolul “Catrenele inedite ale lui Nostradamus, pag.(79-99). “Legenda spune ca Nostradamus a redactat, cu putin timp inaintea mortii, o serie de profetii atat de inspaimantatoare, incat nu le-a publicat, temandu-se prea mult de efectele pe care le-ar fi putut produce. Aceste preziceri au circulat numai printre personajele regale si multi ani s-a crezut ca fusesera distruse, pana in momentul cand au fost descoperite in pivnita casei unde a murit Nostradamus. Se aflau inchise intr-un perete, care a fost daramat recent, in timpul unor lucrari de consolidare a casei care reprezinta acum un punct de reper istoric.
    Titlul manuscrisului este redactat astfel :A XII-a Centurie, nr.63. Ultimul catren publicat era : A XII Centurie, nr.62. Se poate emite ipoteza ca Nostradamus a scris mai mult de XII centurii, dar ca nu dorea ca aceasta parte a operei sale sa fie larg difuzata.
    Manuscrisul contine 51 de pagini. Multe cuvinte si fraze intregi au fost sterse de trecerea timpului. Au fost salvate doar 21 de pagini. “ (citat din cartea mentionata).

    In carte sunt citate si alte catrene interesante, legate de – A Doua Venire…

  13. Pingback: BIOGRAFIE DESANCA NICOLAI – CINE E – VINDECATOARE SAU VRAJITOARE? « ZYN.ro

  14. Daca salvatul miilor de vieti,ma refer la cazuri ca cei trimisi acasa din spitale de medici(“sa moara in liniste”…), minunile similare celor facute acum 2000 de ani de Dl. ISUS fara numar sunt “vrajitorii”,atunci ignoranta voastra nu are limite. Ati uitat oare ca ceea ce oamenilor le este cu neputinta, LUI DUMNEZEU NIMIC NU-I ESTE IMPOSIBIL. Degeaba ne-a avertizat Biblia despre CEA DE A DOUA VENIRE; n-ati vazut, n-ati auzit; bineinteles ca nici n-ati cercetat LUCRAREA si-ati lovit in necunostiinta de cauza,v-ati lasat influientati de altii “precum efectul de turma”. Una desteapta da tonul si ignorantii continua. Acum n-ai facut decat sa repetati istoria de acum 2000 de ani ,nu mai conteaza metoda pe care ati folosit-o ca rezultatul e acelasi “CRIMA SAVARSITA IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU”.Crima psihologica prin tot felul de lovituri ca aceste articole, rautatile sunt raspunsurile la sacrificiul facut,la tot binele si iubirea lui Dumnezeu. De ce credeti ca spun majoritatea prorocilor si vizionarilor despre ROMANIA ca este TARA SFANTA ????… sau mai degraba despre cine credeti voi ca ar fi vorba ??? Care ar fi lucrarea voastra : HULA??? DOAMNA DESANCA NICOLAI NU ESTE O SFANTA SI NICI NU SE CREDEA. A FOST , ESTE SI VA RAMANE SALVATORUL OMENIRII. DACA ATI INTELEGE CINE ESTE DUHUL SFANT ATI AJUNGE LA CONCLUZIA CA ESTE INTREAGA TREIME, ESTE CREATORUL UNIVERSULUI.
    PITESTI :LAVINIA BARBILIAN,un martor AL CELEI DE-A DOUA VENIRI ,CEA A HRISTOSULUI. (CITITI APOCALIPSA…FEMEIA CU LUNA LA PICIOARE)

  15. Ar fi bine sa lasam timpul sa decida cine are dreptate. Si vorbele grele si nemeritate sunt pietre… Nici acestea nu vor fi usor de dus in viitor……
    Ce vrem noi ? Ce incercam ?
    ….Incercam sa le spunem si altora ca nu suntem acei ignoranti, pe care unii ii catalogheza ca fiind lipsiti de discernamant, incercam sa le spunem ca ceea ce am trait noi este cat se poate de real, de adevarat. Faptul ca ei nu au trait pe viu, ca noi, miracolul, nu trebuie sa le limiteze puterea de intelegere, ci, ar tredui sa le starneasca interesul pentru a cerceta fenomenul si a incerca sa discearna cu proprile instrumente de analiza cu care i-a inzestrat Dumnezeu, sa nu astepte si accepte idei prefabricate de altii. Sunt oameni de valoare, practicieni in domeniul terapiilor complementare alternative, parapsihologi si vizionari care au inteles cine este Doamna, au inteles misiunea Sa pe acest Pamant si menirea Romaniei in lume. In profetii se spune ca poporul Sau va fi primul care Il va recunoaste pe Trimisul Divin la acest ceas de cumpana si de mare incercare pentru omenire. Sunt destule semnale ca acest lucru se intampla deja (De fapt, nu are prea mare importanta daca acest lucru nu se intampla pe scara larga, si, mai mult, un trimis nu pentru acest lucru a venit pe Pamant, nu are nevoie de asa ceva). Ar fi fost bine pentru oameni sa inteleaga ce se intampla si in plan fizic, dar mai ales in plan astral, pentru ca marea lupta se da acum in planurile subtile ale Pamantului. Lupta dintre Intuneric si Lumina este una dura si se desfasoara la alte niveluri de densitate. Ea doar se reflecta pe Pamant. Sunt forte ce interactioneaza ce depasesc si nivelul de intelegere al fiintelor umane, nivelul tehnologic actual al Pamantului si putinta de reactie a oamenilor. Multi sunt stapaniti de aceste energii negative, care pur si simplu actioneaza la nivel mental, energetic. Inca……. De aceea sunt si multe lovituri…. Lumea cunoaste acum un alt mod de lupta a contrariilor, perceputa in mare parte de initiati, stiuta de cei ce supravegheaza spatiul extra pamantesc. Fenomenele neobisnuite, extrapamantesti se desfasoara acum nu numai pe Pamant, ci in tot coltul acesta de Univers, unde acum a patruns Lumina.Sunt transformari percepute se oamenii de stiinta chiar. Lumina curata, purifica, suferinta este mare. Pamantul geme din toate incheieturile, renaste intr-o alta dimensiune. Si cu oamenii se intampla acelasi lucru. Cine nu face fata transformarilor pleaca. In final Pamantul va fi purificat. Treptat, dar….si radical.

      • Cred ca iti dau dreptate fara sa vreau. Da , ai dreptate. Nu cred ca mai este timp. Trezirea va fi rapida… din pacate. Prea brusca pentru unii ca sa reziste schimbarii. Pacat spun, pentru ca si timpul acesta pamantesc este o forma de manifestare a Creatiei…………….

      • Pot sa fac lucruri mai bune, nu tin sa bat recordul la comentarii de acest gen. Fiecare este responsabil pentru ceea ce face, pentru ceea ce spune, pentru ceea ce este. Fiecare poate si trebuie sa faca ceea ce vrea. Pa !

  16. miriam, ceea ce susti tu nu este decit new age, ceea ce biblia numeste minunile satanei.

    comentariile tale de genul adrese pe net a unor persoane care fac si dreg se duc la gunoi pentru ca nu sunt decit reclame..
    daca vrei sa iti faci publicitate fa-o altundeva.

    • Sunt adevaruri spuse si scrise. Publicate in ziare, reviste la nivel national, pe site-uri esoterice.Nu sunt doar reclame. Vad ca publici doar comentariile care iti convin. Argumentele concrete aduse de noi, le ignori, le pui pe seama faptului ca sunt reclame. Cum vrei sa purtam o discutie bazata pe fapte reale daca le ignori prin nepublicarea comentariului. Vezi de ca ne-am saturat sa mai vorbim?! Pentru ca oricum vorbim singuri. Daca nu ne ridiculizati, atunci deformati comentariile , eludand ce nu va place.

      • mariam esoterismul nu e dumnezeu. eu nu vreau sa port o discutie pt ca e un dialog al surzilor la fel ca si cu martorii lui iehova.

        voi aduceti dovezi spunind ca desanca e intruparea duhului sfint iar noi nu credem ca duhul sfint s-a intrupat. corect?

        romania nu are nici in clin nici in mineca cu o mare zona spirituala ci este un teritoriu bintuit de duhuri, care de3 care mai specializate. si aici e diferenta. pa!

      • “mariam esoterismul nu e dumnezeu. eu nu vreau sa port o discutie pt ca e un dialog al surzilor la fel ca si cu martorii lui iehova.”

        Am scris eu ca esoterismul este Dumnezeu? De ce deformezi ceea ce scriu? Si eu m-am saturat sa vorbesc singura. Stiu ca sunt tehnici de manipulare din zona presei si nu cred ca merita sa-mi pierd timpul cu astfel de discuti… am lucruri mai bune de facut.

        Cat despre martorii lui Iehova, …imi amintesc ce spunea Doamna. Desi respecta credinta fiecarui om, afirmand ca nu o intereseaza religia oamenilor, ci doar credinta (Doamna si pe ei ii iubea !) ne spunea ca dintre sectanti ei gresesc cel mai mult. Nu am sa explic acum si motivele pentru care a spus acest lucru….

      • “sectanti? da tu ce esti?”
        Eu sunt in primul rand Om si vreau sa raman in sfera umanului. Mi-ar place ca si tu sa fii in primul rand Om…
        La Arad nu este o secta. Daca tu vrei sa imparti lumea in sectanti si nesectanti e alegerea ta. Fa ce vrei.
        Eu pentru astazi am terminat scurta pauza in care ma odihneam si mi-am permis o scurta discutie in aceasta zona de comentarii “amabile”.Ma reintorc la munca. O zi frumoasa iti doresc !

      • din comentariul tau de mai jos: “imi amintesc ce spunea Doamna. Desi respecta credinta fiecarui om, afirmand ca nu o intereseaza religia oamenilor, ci doar credinta (Doamna si pe ei ii iubea !) ne spunea ca dintre sectanti ei gresesc cel mai mult.”

        deci doamna spunea nu tu! doamna are dreptate, asa ca sunt sectanti. nu conteaza ca sunt oameni, evident voi sunteti aia cu religia buna. singura. si sunteti Oameni. ca ceausescu ca si era singurul OM. pina a murit si am constatat ca merge si fara el.

  17. Pasareaphonixremixed cum poti tu,vb despre minunile celui rau? Pe cine a invatat cel rau sa il iubeasca pe Dumnezeu,sa-I slujasca Lui,sa-I urmeze calea??? Doamna Desanca a ajutat si a vindecat mii de oameni (eu,sunt unul dintre ei) Argumentele tale nu au nimic concret,real Noi insa i-ti vb despre fapte care se pot verfica,marturii si bineateles predictile care sau facut de mii de ani De ce sa ignoram faptele?Vrei sa crezi ca Doamna Desanca a fost doar un simplu om? OK! Dar de ce sa lovim sa judecam pe cineva care a facut doar bine oamenilor? Domna a intors oameni la credinta,a adus inapoi din moarte,a vindecat cancerul,si alte maladii Ar trebui sa iti pui un semn de intrebare…

  18. Sunt marturiile multor oameni care au fost vindecati.Eu,sunt un martor a tot ceea ce se intampla acolo.Am vazut multi oameni care veneau pe brate sau in fotolii rulante si plecau in picioare,orbi,care isi recapatau vederea…Pot dovedi printr-un dosar substantial de analiza al handicapului meu la care medicii nu au avut remedii Dintr-o “leguma” Doamna Desanca m-a facut un om independent integrat in societate Negati un”om”dar simultan ii negati si puterea Lui Dumnezeu Recunoasteti ca atotputernic pe cel rau?Credeti ca Dumnezeu poate fi invins ?! Nu,oameni buni cel rau NU sadeste iubire in sufletul nimanui ,iubire pentru Dumnezeu si semeni,NU salveaza vieti

      • Si Iisus a murit pe cruce rastignit. Nu s-a dat jos cand strigau din rasputeri sa se dea jos… daca e Dumnezeu, sa se vindece pe sine…
        Cu Invierea in trupul de dinainte de rastignire aste oalta poveste. Este o limitare a intelegerii oamenilor. Scrie si in Biblie ca ai Lui nu l-au recunoscut la inceput. Deci trupul nu mai era acelasi. Era un trup spiritualizat, din Lumina.O lumina foarte puternica, ce-I imbraca corpul energetic si devenea vizibila. Corpul devenea aproape la fel ca atunci cand traia in trup Pamantesc.
        Desanca nu a murit. Nimeni nu moare. Viata dupa viata este o realitate a vietii de dincolo de viata. Si Iisus s-a supus Legii intruparii. Doar oamenii au tradus gresit acest lucru in plan fizic.
        Desteptarea !

      • chiar asa? cu trupul cum ati tras concluzia asta si de unde?
        isus a trait in trup fiind om 100% si dumnezeu 100%, chestia cu lumina e o inventie. trupul omenesc dupa inviere nu a fost doar un trup spiritualizat.
        isus nu s-a supus unei legi pentru ca el este cel prin care a fost facut totul. ceea ce afirmati sunt erezii gnostice care acum se numesc new age. o spiritualitate ce nu are legatura cu biblia ci cu o invatatura secreta pe care o cunoasteti doar dvs.

      • Dumezeu nu a creat Legi pe care El Insusi sa le incalce. Ce exemplu de Dumnezeu ar mai fi ?
        A creat lumea si a pus la baza functionarii ei LEGEA.

        … Vorbiti despre o invatatura secreta pe care o cunosc doar eu?… Stiu si eu…nu cred ca o cunosc doar eu. O cunosc multi. Din ce in ce mai multi.
        Somn usor !

  19. Este o nepotrivita si incorecta aceasta asociere din partea ta, a numelui Desanca in acel context, prin comentariul pe care l-ai facut la acel articol. Este un exemplu de “cum sa dai cu pietre, ascunzandu-te in numele unui slujutor al adevarului si credintei adevarate”. cum sa manipulezi masele prin asocierea numelui unui om intr-un context care nu are nici o legatura cu el…. Nu ca m-ar mira…. E o tehnica frecvent utilizata pentru manipulare. Nu eram interesata de a-ti raspunde, au trecut atatea luni de la comentariul tau rauvoitor, de manipulare prin mass-media. Am dat intamplator, din nou, peste acest articol si am vazut ultimul tau comentariu. Ce sa-ti sun ?! Mergi pe drumul tau de “slujitor al adevarului” Alexandre Nabadan. Adevarul va iesi la lumina, char daca va mai trece putin timp…

  20. Articolul nu este al tau , dar comentariul la articol, in care scrii: “Ia uite de unde sare New Age! Asa chestie e demna de Desanca.” este al tau. Este exact ce am afirmat mai sus.
    In plus,in continuarea comentariului tau de mai sus recunosc un nou tertip de a ma provoca si de a deschide o noua discutie. Nu am timp de astfel de provocari. Crezi ce vrei. Nu ma intereseaza.
    Vad ca esti foarte prompt in raspunsuri, chiar daca ale mele vin dupa luni de zile. Constat deasemenea ca esti foarte interesat de subiect si de noi provocari… Cum spuneam, timpul meu este petios pentru mine, nu am timp de discutii inutile. Punctul meu de vedere este al meu si mi-l pastrez. Poti sa crezi ce vrei.

  21. Am verifcat raspunsul inainte de a-l posta. Nu erau greseli in text, gen litere lipsa. Constat ca se produc unele deformari ale textului initial la postare. E doar o constatare…

  22. FRATILOR ! Deschideti-va inimile si sufletele ! DOAMNA DESANCA, nu poate fi o sfanta, ci mai degraba si ea si fiul ei, niste ESCROCI. Cand esti inzestrat de la BUNUL DUMNEZEU cu PUTERE DIVINA, atunci, daruiesti semenilor tai, nu le iei bani. MANTUITORUL, nu ne-a cerut bani, ca sa faca MINUNI, si sa ne la se, spre SFANTA IMPARTASANIE, TRUPUL SI SANGELE SAU. Oricine, spune ca poseda puteri divine, si cere plata, ca sa ajute pe cei in necaz, acea persoana, este sub puterea diavolului si nu sub LUCRAREA lui DUMNEZEU. Fugiti de oamenii, care va cer bani, pentru asa zisele vindecari, sunt niste ESCROCI , Daca fiul, Desancei, ar fi fost fiul luiDumnezeu, atunci, nu ar fi inconjurat de gorile, care sa-l pazeasca, si nu ar inchide izvorul de apa, din curtea casei sale, si nu ar vinde, asa zisa “APA DOAMNEI”. ci ar darui-o. DUMNEZEU spune asa:” IN DAR ATI LUAT, IN DAR SA DATI .SFANTA TREIME ,ESTE UNICA ! FIUL LUI DUMNEZEU, ESTE UNIC, SI NU CERE PLATA, CELOR PE CARE Ii AJUTA ! FUGITI DE CUIBUL DE ESCROCI, si spuneti-i fiului Desancei asa: SA DEZGROAPE ,PE MAMA SA, DE FATA CU MULTIMEA DE OAMENI INSELATI,SI SA VADA CA ESTE IN MORMANT, OALE SI ULCELE.SI CA, NU A INVIAT DUPA 3 ZILE, CUM SUSTINE,ACEST ESCROC, care isi va primi plata sa, si va arde in focul cel vesnic, pentru escrocheriile sale. FRATILOR, NU VA INCHINATI, LA MORMANTUL DESANCEI, SI NU INTRATI IN “TEMPLUL”LOR PAGAN, UNDE DIAVOLUL RADE DE PROSTIA OAMENILOR ! MERGETI IN SFANTA BISERICA, ACOLO ESTE DUMNEZEU SI FIUL SAU, ACOLO ESTE MAICA SFANTA, ACOLO ESTE SFANTUL DUH, si nu ne cere plata, ci ne cere sa-L iubim si sa daruim DRAGOSTE SUFLETEASCA. Intrati pe http://mariaghiorghiu.blogspot.ro si veti afla din MINUNILE DUMNEZEIESTI, si nimenea nu va cere plata,si nu va obliga sa stati cu ochii inchisi, cand ESCROCUL DESANCEI, aduna banii ,din buzunarele voastre. Cu dragoste, Maria

    • CU EDITARE CA SA VEDEM CE E MAI IMPORTANT:
      IN PRIMUL RÎND E CEL MAI STUFOS COMENTARIU DE PE BLOG SĂ ÎI SPUNEM VOLUMUL II

      Cred ca emisiunea de la Canal D a aprins din nou dorinta de comentarii la acest articol. Alte “atacuri nevinovate”, spuse pe un “ton prietenos”, de credinciosi veritabili , cu smerenie,…. oameni blanzi, asa cum Dumnezeu i-a invatat sa fie,… doar a adus pe lume o lege a IUBIRII,… nu ??
      Nu stiu daca doamna “maria gheorghiu tecuci” merita un raspuns. Dar am sa postez aici un raspuns pe care l-a dat o doamna, tot pentru Canal D. Sunt explicatii destule aici:

      [ Pirtea Maria
      03 Martie 2013 | la 01:29
      Protest
      adresat postului de televiziune Kanal D

      Protestăm împotriva reportajudul denigrator la adresa Doamnei Desanca Nicolai, căreia aţi hotărât să-i intinaţi memoria cu orice preţ, prin reportajului difuzat în data de 2.03.2013 la emisiunea ,,Asta-i România”.

      Protestăm împotriva faptului că aţi afirmat că Dânsa şi fiul ei sunt excroci fără să puteţi aduce nici un fel de dovezi în acest sens.

      Ca reprezentanţi ai presei aveţi datoria de a informa publicul corect şi nu de a-l manipula cum vreţi pentru a face reiting. De aceea vă cerem să aduceţi rectificările necesare tot public deoarece:

      1. Domnul Oliver nu a spus niciodată despre dânsul că este Iisus Christos, ci dimpotrivă a dezminţit acest lucru public. El este într-adevăr o entitate superioară cu misiune pe Pământ, cel amintit în Bibile că va conduce lumea cu toiag de fier, dar în SPIRITUALITATE! Părerile oamenilor care se duc acolo şi care s-au vindecat la Casa Desanca sunt cu totul altceva şi ei au dreptul să cerceteze şi să-şi pună tot felul de întrebări. TARE DE TOT CHESTIA ASTA. DIN PERSPECTIVA MEA SEAMĂNĂ CU O TULBURARE PSIHICĂ DACĂ NU ESTE ÎNŞELĂTORIE

      2. Secta Desanca nu există decât în închipuirea reporterului dvs. Oameni de toate religiile merg acolo în cursul săptămânii, iar duminica fiecare merge la Biserica lui de care aparţine. Absolut nimeni nu a renunţat la religia lui după ce a mers la Templul de acolo, ci dimpotrivă au devenit mai credincioşi şi mai buni practicanţi în religia în care au fost botezaţi. ATUNCI DE CE SE NUMEŞTE TEMPLU. UITAŢI-VĂ ÎN DEX CE E AIA

      3. Alăturarea subietului despre Doamna Desanca cu destrăbălarea şi opulenţa ţigănească, unde aţi filmat numai funduri de ţigănci pe flanc şi poziţii obscene este cel puţin grotesc. Nu merita nici Doamna şi nici Bunul Dumnezeu aşa o înjosire din partea dvs, dar se pare că pe postul dvs imoralitatea este la ea acasă din plin. Acest lucru vă descalifică ca jurnalişti şi ca redactori de emisiuni. N-AM VĂZUT, NU COMENTEZ, DAR CE CĂUTAU ACOLO PERSOANELE POSESOARE DE POPONEŢE DODOLEŢE?

      4. Aţi afirmat în reportaj că oamenilor le-a luat cineva minţile de s-au dus acolo, afirmaţie care este injurioasă la adresa noastră a tuturor acelora care am fost acolo şi care ne-am vindecat. Dimpotrivă noi ne-am regăsit minţile acolo, ne-am regăsit sănătatea, ne-am regăsit respectul şi demnitatea de oameni din această societate. Tot ce am învăţat noi acolo a fost să-l iubim pe Dumnezeu din toate puterile noastre. HMMM…
      Dacă eraţi reporteri obiectivi de ce nu aţi luat interviu acelor oameni care s-au vindecat la Casa Desanca, să-i intrebaţi ce boli au avut şi cum a decurs vindecarea lor? Abia atunci aţi fi fost obiectivi, pentru că în rest nu faceţi decât să manipulţi opinia publică cu neadevăruri cum vreţi, numai ca să faceţi audienţă. Aşa să vă dea Dumnezeu audienţă, după cât de corect aţi prezentat activitatea de la Casa Desanca. ĂSTA-I BLESTEM SAU MI SE PARE?

      5. V-aţi dus acolo ca nişte hoţi şi aţi filmat cu camera ascunsă nişte oameni de bună credinţă care au stat de vorbă cu dvs, punându-i în film în ipostaza de oammeni care habar nu au de cea ce fac, ori vă asigur că acolo nu merge nimeni cu forţa sau din obligaţie, că este o libertate totală a celor care trec pragul la Templu de a sta la şedinţe sau nu, aşa cum de altfel aţi fost şi dvs. Modul cum i-aţi prezentat pe oameni şi nu aţi respectat liberul lor arbitru în reportaj, este o încălcare a vieţii private a oamenilor, o încălcare a intimităţii lor personale. Este o încălcare gravă a unui drept constituţional al românilor, deoarece Constituţia prevede că fiecare om are dreptul la libera lui conştiinţă, de a crede în ce vrea şi cum vrea. La Casa Desanca nu se încalcă acest drept sub nici o formă, dvs însă cu reporterii hoţi aţi încălcat grosolan acest drept. CE AU FURAT REPORTERII DE ÎI FACEŢI HOŢI?

      6. Din dorinţa de a căuta cu orice preţ senzaţionalul, nu sunteţi capabili să vedeţi Divinul şi cum lucrează Dumnezeu cu oamenii în viaţa simplă de zi cu zi. Oamenii simplii însă şi aceia aflaţi în suferinţă care caută acolo ajutorul, au un bun simţ, un simţ al Divinului pe care Divin ei îl recunosc acolo unde el se manifestă, dar pe care reporterii dvs nu-l au şi sunt şi incapabili să-l recunoască. Astfel de oameni ca cei din redacţia dvs, care nu respectă pe nimeni şi nimic, nici pe vii nici pe morţi, vor să-l înveţe pe popor credinţa, când poporul o şie de mii de ori mai bine şi mai ales o practică. O PRACTICĂ CE? DAR DE UNDE ŞTIŢI ACESTE LUCRURI, AŢI FĂCUT UN STUDIU PE MII DE PERSOANE ŞI NE DAŢI DATE STATISTICE?

      7. Aţi afirmat că la Templu din Arad este un ritual secret, ceea ce este din nou un mare fals cu care induceţi lumea în eroare. Acolo au loc două şedinţe de vindecare de câte 1 h, în care oamenii se relaxează, stau calmi în bănci, care bănci sunt exact ca acelea de la Biserică, şi ascultă cu mintea liniştită o muzică cu tematică religioasă. Acelaşi lucru se petrece în orice Biserică de orice confesiune în care oamenii stau liniştiţi şi ascultă liturghia şi care vrea cântă, care nu nu. De când este o vină a sta şi a te ruga sau a sta pur şi simplu şi a asculta o muzică religioasă? Ce lege a Statului Român se încalcă şi de ce trebuie neapărat să fii încadrat pentru aceasta neapărat într-o sectă? De ce nu aţi dat în reportaj să se audă clar ce muzică se ascultă acolo în timpul şedinţei ca toţi telespectatorii să se edifice?
      Singurul lucru pe care l-aţi văzut şi nu l-aţi înţeles au fost cele câteva minute de chirurgie paranormală, care de fapt nu sunt deloc o noutate, deoarece ele se fac deja acolo de ani de zile. Domnul Oliver Nicolai nu este singurul în România care face aşa ceva, deoarece la nivelul României mai sunt câteva persoane care pot face chirurgie energetică, aceste fiind un dar care se dobândeşte de la Dumnezeu. Aceste persoane au fost prezentate şi în alte emisiuni, in conferinţe şi în ziare. deci şi aici dezinformaţi opinia publică fără să vă pese care este de fapt adevărul, preferând să întinaţi memoria Doamnei Desanca şi să aruncaţi cu noroi în domnul Oliver şi să vă bateţi joc de nişte oameni cu credinţă, care s-au dus acolo să-şi salveze viaţa. Ce reporteri puteţi fi care nici măcar nu vă documentaţi ca lumea?
      AŢI VREA SĂ DEFINIŢI CE E AIA CHIRURGIE PARANORMALĂ? DACĂ E PARANORMALĂ, NU E DIVINĂ, PENTRU CĂ PARANORMALUL ESTE, DUPĂ CUM SE ŞTIE DIN VECHIME ŞI DIN PRACTICĂ, ASOCIAT DEMONILOR, ADICĂ DRACILOR ŞI LUI SATANA. DECI?
      ŞI AM ŞI EU O ÎNTREBARE: TEMPLUL DESANKA ESTE UN SRL, O FUNDATIE, O ASOCIAŢIE SAU CE? CINE FACE CONTABILITATEA SAU CARE ESTE DEOSEBIREA ÎNTRE VRĂJITOARELE OMIDA, PĂLĂMIDA ŞI TEMPLU CU DESANKA ŞI OLIVER ALIAS ISUS?
      8. Afirmaţi în reportaj că la Casa Desanca este o religie inventată care iarăşi este o dezinformare inadmisibilă a telespectatorilor, deoarece dacă ar fi o nouă religie cum spuneţi, atunci s-ar ţine dumuinica liturghie, ori duminica nu există nici o activitate la Templu, tocmai pentru a da posibilitatea oamenilor să se ducă la liturghie fiecare în Biserica lui. Deci unde este religia inventată?
      EXACT. DE PARCĂ NUMAI DUMINICA SUNTEM CREŞTINI!
      9. Aţi spus că oameni care merg acolo cred că primesc lumină. Nu domnilor, ei chiar primesc lumină şi toţi care ajung acolo pot confirma, deoarece această lumină vindecă, repară ţesuturi, repară suflete, apropie de Dumnezeu, oamenii se transformă şi devin mai buni. Există fotografii şi dovezi nenumărate despre acest lucru, dar pe care reporterii dvs le-au ignorat cu rea credinţă şi nu le-au prezentat în reportaj. Dar credem că lumina lui Dumnezeu probabil că nu poate fi văzută de toată lumea, mai ales de răuvoitori…
      DECI SĂÎNŢELEG CĂ DOAR CEI ALEŞI VĂD LUMINA ŞI SUNT VINDECAŢI. SAU CEI CE VREAU. AICI PARCĂ E CEVA CONFUZ…

      10. Aţi arătat câteva imagini spunând că oamenii se închină la Templu şi îşi fac cruce. Da, oamenii se închină acolo la icoane ca în oricare altă Biserică, se închină la statuia Maicii Domnului de la fântâna din curtea, la statuia Domnului Iisus în mărime naturală una din Templu şi una din curte şi în semn de respect şi la statuia Doamnei Desanca din curte. De când este ceva rău să te închini şi să-ţi faci cruce într-o Biserică sau în Templu în faţa icoanei sau a statuii Domnului? De ce trebuiau oamenii condamnaţi în reportaj pentru această atitudine de respect a lor? Mai sunt şi alte persoane plecate dintre noi în faţa cărora poporul român se închină în semn de respect şi din iubire, pe care deşi Biserica nu i-a ridicat în rândul Sfinţilor şi nu-i recunoaşte oficial, poporul îi cinsteşte din tot sufletul şi fac ceea ce Biserica nu face, printre ei fiind Părintele Arsenie Boca de la Prislop, părintele Lăcătuşu din Bucureşti, şi încă alţii. Cu poporul care merge acolo şi se închină la mormintele lor ce veţi face? Oamenii aceia de ce anume se fac vinovaţi şi în ce sectă îi veţi categorisi? Vă asigurăm că poporul ştie mult mai bine decât dvs unde anume este Dumnezeu şi unde nu!
      DECI TOTUŞI E CA LA BISERICA CATOLICA DACĂ SUNT STATUI ŞI DE CEVA ÎNCHINARE E VORBA. CIUDAT SRL! SAU ONG…
      11. Condamnaţi faptul că oamenilor li se cere să stea relaxaţi în stare de meditaţie. Din nou sunteţi în eroare şi defăimaţi pe nedrept, deoarece în toate sălile de meditaţie din lumea aceasta, în toate Bisericile, în toate aşramurile din lumea orientală, oamenii stau cât mai relaxaţi, unii chiar în anumite posturi. De când poate fi o vină faptul că ţi se cere să stai cu palmele pe genunchi, ca să poţi recepţiona cât mai multă energie sau cât mai multă lumină? Care lege din România interzice să stai cu mâinile obligatoriu într-un anumit fel şi unde este fapta gravă a acestor oameni, care participă în linişte la o meditaţie colectivă? De ce trebuie toţi aceşti oameni denigraţi şi prezentaţi cum că le-a luat cineva minţile? Aţi făcut toate acestea numai ca să pară că aţi făcut un reportaj senzaţional, care de fapt este o manipulare a opiniei pubice inadmisibilă şi care vă descalifoică ca şi reporteri şi ca oameni de presă.
      DECI SE IA LUMINĂ SAU ENERGIE CU PALMELE. CEVA NOU, ASTA NU SE FACE LA BISERICĂ. DECI E UN SRL CU ENERGO-TERAPIE.
      12. Doamna Desanca Nicolai a fost şi va rămâne în istoria umanităţii ca o mare Lumină, deoarece Dânsa chiar a fost întrupare a Duhului Sfânt pe Pământ şi cu Puterea Cerurilor a făcut cele ce se ştiu, minuni, vindecări, a dat lumină… Dar aşa cum Domnul Iisus acum 2000 de ani a fost batjocorit şi respins mai ales de biserica de atunci, ajungându-se până la omorârea lui, lucru pentru care biserica şi poporul evreu nu şi-au cerut scuze nici până în ziua de azi, aşa astăzi asistăm la profanarea memoriei unei persoane care cât a trăit a făcut numai bine în jurul Ei. Dacă la Casa Desanca numai un singur om s-ar fi vindecat, şi deja noi am fi fost datori să luăm aminte si să sărutăm mâna Doamnei şi nicidecum nu să o denigrăm.

      ASTA DA, CHIAR SUNTEŢI CONSECVENTĂ: DÎNSA A FOST ÎNTRUPAREA DUHULUI SFÎNT. RĂMÎNE SĂ EXPLICAŢI CUM DE A MURIT, CUM DE MURIT DE CANCER, CUM DE A FĂCUT GREŞELI, CUM DE N.A ÎNVIAT, CARE E PUTEREA CERURILOR, DE UNDE VINE EA. N-AM INTELES DE CE AR FI TREBUIT SĂ ÎŞI CEARĂ SCUZE BISERICA CĂ A FOST OMORÎT ISUS, DAR TREACĂ DE LA MINE… CU EVREII VĂ ÎNŢELEGEŢI DVS.
      Dacă în ziua de azi un pompier salvează pe cineva din foc, toţi reporterii dvs aleargă să prezinte cazul şi să arate pe eroul respectiv în reportaje cât mai ample. În acest caz de ce nu aleargă reporterii să arate cum se poate vindeca un om de cea mai grea boală fără bisturiu şi de ce nu este prezentată Doamna Desanca obiectiv şi laudativ pentreu aşa o faptă minunată? Ce nu înţelegeţi dvs este că Doamna Desanca a fost şi Om şi Dumnezeu, întocmai ca Domnul Iisus. Dacă nu înţelegeţi partea Dânsei cea Divină, atunci de ce nu încercaţi măcar să prezentaţi corect şi să respectaţi partea Sa umană, la care Dânsa ar avea dreptul ca oricare alt cetăţean al acestei ţări? De ce-I încălcaţi cu bună ştiinţă şi în mod tendenţios dreptul la imagine şi la o memorie corectă? Pentru că ştiţi că nu se mai poate apăra? Dar o vom face noi cei rămaşi, chiar şi în justiţie dacă va fi cazul.
      În lumea aceasta şi pe toate meridianele lumii, sunt mulţi vindecători şi nimeni nu caută să-i facă praf şi să-i denigreze cu atâta râvnă ca şi reporterii din televiziunea dvs. Dacă acum 2000 de ani pe vremea Domnului Iisus erau posibile vindecări miraculoase, de ce credeţi că ele nu mai sunt posibile şi azi? De ce nu cercetaţi ca reporteri în mod serios aceste lucruri?
      Dacă dvs vă aflaţi în cea mai mare şi gravă eroare şi dezinformare şi dacă întocmai ca fariseii şi preoţii de altădată veţi striga Baraba în loc de Iisus?… Cum veţi da socoteală despre toate acestea înaintea lui Dumnezeu când vă veţi afla înaintea Lui? Cum veţi motiva faptul că aţi deturnat cu acest reportaj neadevărat oameni care se mai puteau salva din bolile lor grave, pe care oameni medicina clasică îi abandonează fiind neputincioasă? Conştiinţa dvs va fi liniştită? Şi dacă toate mărturiile noastre ale celor ce ne-am vindecat acolo sunt adevărate? Ce veţi face?
      NIMIC PENTRU CĂ NU E TREABA LOR, PRESUPUN. DAR DACĂ DESANKA SAU DESANCA NU A FOST CEEA CE PRETINDEŢI, CE O SĂ FACEŢI?
      13. Domnul Oliver Nicolai este un ales al lui Dumnezeu şi nu al oamenilor şi menirea lui este să ducă mai departe lucrarea Divină de la Templu şi să ajute oameniii. Noi muritorii de rând nu putem să ne amestecăm în ceea ce Dumnezeu hotărăşte în lumea aceasta şi trebuie să respectăm acest lucru.
      ALES? DE CINE? DE CE? CUM? ARE DOVADĂ? NOI MURITORII DE RIND NU NE PUTEM AMESTECA? PĂI ATUNCI CE AU FĂCUT REPORTERII DE LA CANAL D? SAU ATUNCI DE CE NU ATI ÎNCEPUT CU ASTA CA APOI SĂ DAŢI DOVADĂ PRIN TĂCERE, SMERENIE, ÎNŢELEGERE ŞI DRAGOSTE CĂ NOI TOŢI AM GREŞIT?
      14. S-a spus în reportaj că domnul Oliver câştigă o grămadă de bani din vânzarea de apă îmbuteliată, dar nu aţi fost obiectivi deoarece nu aţi prezentat situaţia financiară a firmei SC Desanca Srl, care este distinctă de cea a Fundaţiei Casa Desanca. Această firmă este constituită legal, inregistrată la Registrul Comerţului, plătind taxe şi impozite întocmai ca şi oricare altă firmă din România. Apa îmbuteliată are toate analizele conform legilor în vigoare: Buletin Larex nr. 003732 din data de 05.03.2010 respectând toate prevederile din domeniul respectiv în vigoare. Dar această apă are ceva în plus pe care dvs nu o vedeţi – LUMINĂ! adică exact în conformitate cu sloganul de pe postul dvs: ,,Sunt lucruri pe care nu le vezi dar ele există!” Acestă LUMINĂ este motivul pentru care această apă poate fi păstrată foarte mult timp fără să se strice! Dar aceasta nu cercetează nimeni, că pe reporterii dvs nu-i interesează aceste lucruri cu adevărat deosebite, ci numai lucrurile superficiale. Iată de unde vine efectul benefic al acestei ape, pe care oamenii care merg la Templu îl ştiu, şi iată de unde vine capacitatea acestei ape de a vindeca leucemia de exemplu şi câte alte boli grele.
      DECI E SI SRL SI MAI E SI O FUNDATIE! CORECT. TAXE SI IMPOZITE TREBUIE PLĂTITE. LUMINA ASTA CE NU SE VEDE E CA ŞI HAINELE ÎMPĂRATULUI CE LE-AU VĂZUT NUMAI ĂIA DEŞTEPŢI PÎNĂ UN COPIL A STRIGAT ÎMPĂRATU-I PUŞCĂ GOL! N-AR FI MAI BINE SĂ NU VÎNDĂ, CI SĂ DEA PE GRATIS, DACĂ TOT ARE MISIUNE DIVINĂ, DACĂ CONTINUĂ LUCRAREA DUHULUI SFÎNT, DACĂ ARE HOTĂRÎRE DE SUS? I+A SPUS CERUL SĂ DESCHIDĂ SRL? SAU FUNDAŢIE? INTERESANT.
      14.Vă deranjază faptul că oamenii se duc la mormântul Doamnei Desanca cu flori şi că se reculeg acolo şi se roagă. Dar de când este interzis în România şi în creştinism să-ţi cinsteşti morţii, acele suflete pe care le-ai iubit şi să le duci flori la mormânt? De când este aceasta o vină care trebuie condamnată într-un reportaj public? Iarăşi aţi căutat senzaţionalul în locul adevărului şi aţi deformat spusele oamenilor de bună credinţă.
      Dacă acel mormânt va fi găsit gol sau nu, la vremea potrivită se va vedea. Dar dacă se va adeveri că oamenii au avut derptate în cele ce afirmau, că mormântul va fi gol, că Doamna Desanca este ridicată cu trup cu tot la Cer, dumneavoastră ca post de televiziune şi ca reporterii veţi fi capabili să vă cereţi scuze pentru că i-aţi condamnat pentru credinţa lor. Vă veţi face mea culpa? Fără nici o îndoială că Dumnezeu va arăta toate acestea la timpul cuvenit.
      MORMÎNTUL VA FI GOL CÎNDVA? ASTA E TARE! POATE AR TREBUI VERIFICAT ACUM SĂ NU EXISTE DUBII!

      Florile de pe mormântul Doamnei care v-au enervat atât de tare arată cât de mult a fost Dânsa iubită când trăia, cu toţi răuvoitorii care au lovit-o şi atunci, şi cât de mult este Dânsa iubită şi este respectată memoria sa şi în prezent.

      15. Aţi făcut referire la Biserica ortodoxă şi ce spune ea referitor la Casa Desanka, dar acesta iarăşi este un mare neadevăr, deoarece până în prezent nu există nici un comunicat oficial al BOR în această problemă şi nici al unei alte confesiuni legal înregistrată în România. Deci dvs în reportaj punctul de vedere al cui îl prezentaţi? Probabil că reprezentaţi puncte de vedere ale unor preoţi care nu înţeleg nimic din cele ce se întâmplă la Templu din Arad şi care au existat sporadic pe ici-colo. Dar de ce nu luaţi şi poziţia acelor preoţi care au fost la Templu şi au cercetat, a acelora care s-au vindecat acolo, pentru că au existat şi aceştia? Dar bineânţeles că aceştia tac, deoarece ierarhia lor nu le permite ca ei să recunoască public acest lucru.
      ASA. UNDE SUNT? SCOATETI-I LA LUMINĂ. LA AIA ADEVĂRATĂ.
      Dacă Biserica ortodoxă din România ar cerceta măcar atât cât cercetează Biserica catolică la Medjugorie, la Fatima, la Lurd, la Santiago de Comostela şi încă ar fi bine. Dar ea tace, nu numai în legătură cu minunile de la Templu, cu minunile de la mormântul Doamnei, ci şi cu minunile de la mormântul Părintelui Arsenie Boca, ale părintelui Lăcătuşu, etc, unde nimeni nu ia mărturii de la oameni, despre bolile grave avute cu dovezi medicale şi despre cum s-au vindecat. Biserca occidentală în schimb are mii de mărturii adunate până în prezent despre astfel de evenimente, Papa Ioan Paul o singură călugăriţă a vindecat şi a fost deja beatificat. Acolo toate mărturiile sunt îndosariate cu grijă şi analizate de comisii preoţeşti special numite pentru acest scop şi confirmate apoi de biserică.
      Trebuie să recunoaşteţi că toate canonozările
      AICI NU AVETI DREPTATE, ADICA MAI CORECT HABAR N-AVETI!
      s-au făcut sub presiunea poporului care şi-a cinstit şi continuă să îşi cinstească Sfinţii dincolo de canoanele teologice.BATETI CIMPII!

      Cândva se va ajunge şi la înţelepciunea de a înţelege cine a fost Doamna Desanca Întrupare a Duhului Sfânt pe Pământ, dar atunci va fi prea târziu.
      DE CE VA FI PREA TIRZIU? NE VA TRIMITE FOC DIN CER SI VOM MURI CU TOII INTR-UN SFIRSIT APOCALIPTIC? INTERESANT. DE OBICEI ACOLO SE INTREAPTA TOATE SECTELE EXTREMISTE.
      15. În incheierea reportajului defăimător şi denigrator aţi afirmat că Doamna Desanca şi domnul Oliver sunt excroci, nu aveţi nici o dovadă în acest sens, al acestei afirmaţii. Calomniaţi cu bună ştiinţă crezând că noi nu vom apăra memoria Doamnei şi că nu vom lua apărarea domnului Oliver, dar vă înşelaţi. O vom face pe toate căile posibile.
      CHIAR ATI INCEPUT.

      Ceea ce aţi prezentat dvs în acest reportaj nu este România cea adevărată – Nu aceasta-i România!
      România cea adevărată, a noastră a românilor simplii HEI, NU SE SCRIE CU DOI DE I! CE NE FACEM CU ROMÂNIA OAMENILOR CARE NU SUNT ATÎT DE SIMPLI? AIA A CUI E?
      este aceea în care valorile sunt recunoscute şi respectate, unde Dumnezeu există şi vine printre oameni şi îi ajută în cele mai grave şi grele probleme ale vieţii lor.
      Şi Dumnezeu va fi mereu cu noi, cu voia sau fără voia unora ca dvs. Credem că postul dvs trebuie să prezinte scuze public pentru cele prezentate şi atingerii grave aduse memoriei Doamnei Desanca – Mare Doamnă a Luminii.
      DE UNDE TITLUL ĂSTA? CINE I L-A DAT ŞI DE CE, ŞI DE CÎND?
      Regretăm că la aniversarea a 6 ani de activitate a postului Kanal D, nu aţi dovedit nici respect, nici moralitate în cele ce prezentaţi şi nici că faceţi reportaje obiective, manipulând după intrese opinia publică. Noi cei câteva mii de oameni nu vom mai fi fanii acestui post, care v-aţi dovedit defăimător şi lipsit de orice respect faţă de memoria cuiva care nu mai este printre noi.

      Fundaţia Altadora 2003
      Pirtea Maria
      2.03.2013 ]

    • Doamne, Maria ! …cata dragoste transmite acest mesaj ….
      Oare este iubirea de care vorbea Mantuitorul Iisus ?
      “Sa iti iubesti aproapele ca pe tine insuti !” Tu atat de mult te iubesti ?

      • Comentariul se referea la “maria ghiorghiu – tecuci”. Am scris acest lucru in comentariu, dar vad ca mi-ati modificat si continutul comentariului.
        …. S-a trecut la modificarea continutului comentariilor. Sunteti in stare de orice pentru a ridiculiza oamenii si deforma realitatea.
        Comentariul cu “Decizia 220/2011, privind Codul de reglementare a continutului audiovizual” pe care am postat-o , nu ati publicat-o, iar alte comentariii le-ati deformat.
        Oare de ce nu ma mir ?

  23. Domnu Alexandru felicitari pentru articol,eu am incercat sa citesc mai toate comentariile dar nu am avut atat de multi nervi sa duc pana la cap. Am vazut cum cineva tot incearca sa explice ca decedata a fost miezul din dodoasca (dupa ei inca este) . Stau si ma gandesc ce “norocosi” suntem noi romanii,dar aia din somalia nu sunt asa norocosi ca noi ca de noi aici suntem buricul universului. Sper ca si pentru dvs a fost o sursa de amuzament asa cum a fost si pentru mine.
    Pentru mariam am si eu o intrebare,se spune ca se cotiza pentru asa zisele vindecari,este adevarat?

    • “Domnu Alexandru felicitari pentru articol,eu am incercat sa citesc mai toate comentariile dar nu am avut atat de multi nervi sa duc pana la cap.”
      Pentru nervii dumneavoastra surescitati degeaba,…domnule ion, mai am cateva comentarii ce s-au facut dupa un reportaj de la Canal D:
      [ În România Drepturile Constitutionale sunt doar vorbe goale, din păcate.
      De ce mai avem nevoie de Constituţie, dacă ea este doar un act formal? Dacă ea nu este respectată. De ce pentru a restabili adevărul, atunci când eşti denigrat public, trebuie să ceri un drept la replică, sau, mai rău, să fii nevoit să dai în judecată denigratorul.
      De ce atunci cand ai un CNA, spre exemplu, trebuie să îţi mai faci probleme de genul: “Oare le va atrage atenţia acestor denigratori, că îţi încalcă, de fapt, frecvent, drepturile tale constituţionale ?
      Ştiu, veţi spune ca există libertatea presei , … şi acesta este tot un drept …
      Dar pe lângă acest drept, prin aplicarea acestuia, câte alte drepturi constituţionale,… ale omului sunt încălcate ? Pe cei care le încalcă, chiar în mod repetat, nu-i trage nimeni la răspundere ?
      Sunt sigură că , din momentul în care s-ar aplica aceste legi, pe care le avem , fără discuţie, cei ce le încalcă, ar fi obligaţi să plătească şi daune ( morale, materiale… ), proporţional cu prejudiciul adus, viaţa ar fi mai liniştită în această ţară. Ne-am putea ocupa mai mult de evoluţia noastră spirituală, de dezvoltarea noastră economică, culturală, de educaţie… pentru o viaţă mai bună a oamenilor.
      Am afirmat că noi, cei ce care mergem la “Casa Desanka” din Arad, nu suntem sectă. În Noul dicţionar explicativ al limbii române (Nodex 2002 http://dexonline.ro/surse) secta este definită ca o “Comunitate religioasă care s-a separat de biserica oficială. 2) fig. Grup de persoane izolate, care susțin o doctrină filozofică, politică etc. /<lat. secta, fr. secte “
      Noi nu avem o doctrină filozofică, politică, etc. pentru a fi catalogaţi drept sectă. Eu, pentru că merg la Casa Desanka din Arad, afirm doar că: tot ce scrie în Biblia ortodoxă, catolică… despre A Doua Venire a Mântuitorului s-a înfăptuit (inclusiv capitolul 12 din Apocalipsă). Bineînţeles că omul este liber să aibe propria părere, propria opinie. De aceea unii înţeleg greşit ce este la Arad, la Casa Desanka, dar nimeni nu le-a îngrădit libertatea de a-şi exprima propria părere. Nu pot fi de acord cu această repetată împroşcare cu noroi, cu minciunile spuse aici.
      Oamenii care merg şi acum la Arad, după plecarea Doamnei Desanca, merg pentru vindecare fizică şi pentru faptul că acolo întâlnesc pace şi evoluţie spirituală. Şi nu sunt săraci cu duhul, aşa cum s-a afirmat, sunt foarte mulţi oameni culţi şi oameni cu multă credinţă în Dumnezeu. Fiecare persoană care ajunge la Arad, la Casa Desanca este un practicant religios în religia lui, în care s-a botezat de la naştere, sau pe care şi-a ales-o singur, când a dorit.
      Intrarea la Casa Desanka este liberă, nu a fost nimeni oprit să o facă dacă a vrut, mai mult, nu se percep taxe de intrare. Aici vindecările, dovedite de mulţi dintre cei care au trecut pe acolo cu acte în regulă sau prin mărturii directe verbale sau scrise, acestea sunt consemnate în cărţi – peste 1000 de pagini, în cinci volume – cărţile “Trăiesc în lume printer voi”, sunt reale.
      Oamenii merg aici pentru vindecare, şi nu pentru vreo doctrină sectară. Dar să intri şi să filmezi cu camera ascunsă, să denaturezi tendenţios realitatea şi să împroşti cu noroi nu sunt lucruri cu care să pot fi de acord, eu ca cetăţean al acestei ţări şi alţii alături mie.
      Pentru că în reportajul de la Canal D s-a vorbit de apa ce se îmbuteliază aici şi din care se face profit, nu pot să le transmit decât că ar trebui să le fie ruşine pentru astfel de afirmaţii.
      Pentru intrarea la Casa Desanca nu se percep taxe. Apa este cu adevărat specială, atât ca şi compoziţie fizică , cât şi energetică ( o dovedesc analizele de la institute abilitate cu analiza – Larex, Timişoara şi Fresenius –Germania), calităţile apei sunt vindecătoare.
      Dar pentru ca omul modern să se bucure de confortul său din timpurile acestea şi la “Casa Desanka”este nevoie ca aceste cheltuieli făcute pentru o masă atât de mare de oameni, care vin să se vindece cu lumină pe gratis, să fie acoperite de undeva şi s-a găsit această formulă binevenită.
      Ce cheltuieli trebuiesc acoperite ? Păi : apă curentă la grupuri sanitare – şi alte materiale, bineînţeles, curent electic şi încălzire centrală iarna, aer condiţionat vara, gazul pentru încălzirea spaţiului, personal care să ne stea la dispoziţie pentru a funcţiona legal.
      Acasă vă este greu să acoperiţi aceste cheltuieli pentru o singură familie. Aici cum s-ar putea realiza acest lucru pentru o masa aşa de mare de oameni, fără vreun venit material ?
      Pentru apă există firmă separată, care funcţionează legal, fiind controlată periodic. Apa îmbuteliată aici “Apa Doamnei” o consumă cei prezenţi la Casa Desanka- la Templu, cum îi spunem noi. Oamenii îşi cumpără sticla necesară pentru consum şi îşi pot cumpăra şi pentru acasă dacă doresc. Pentru cei ce sunt mai de departe apa le este transportată mai aproape de ei, fiind câteva puncte din ţară de unde cei care o consumă se aprovizionează, făra a fi nevoiţi să meargă până la Arad pentru acest lucru. Cifra de afaceri este la limita supravieţuirii şi totul se face legal, verificat sanitar şi legal.
      Ne bucurăm că aici vindecările se fac şi acum şi se fac gratis. Oamenii vin aici aduşi de bolile lor şi pentru îmbogăţirea spiritualităţii. Pentru toate acestea nu ne-am auzit decât vorbe de ocară de la toţi aceşti “oamenii de bine “ din această ţară. Ar trebui să vă fie ruşine pentru denigrarea făcută aici.

      Am să redau câteva Drepturi Constituţionale ce sunt încălcate :
      Dreptul la identitate
      ARTICOLUL 6
      (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
      (2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

      (Menţionez acest articol pentru că nu este vorba doar de identitate etnică, ci şi culturală, lingvistică şi religioasă.)

      Egalitatea în drepturi
      ARTICOLUL 16
      (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
      (2) Nimeni nu este mai presus de lege…

      Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
      ARTICOLUL 22
      (1) Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.
      (2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant…

      Viaţa intimă, familială şi privată
      ARTICOLUL 26
      (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
      (2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

      Libertatea conştiinţei
      ARTICOLUL 29
      (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
      (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.
      (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.
      (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.
      (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.
      (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. ]

  24. Ea a murit!Nu vreti sa o canonizati??Tata a avut cancer a fost la Desanca dar a murit la 11 zile dupa intoarcerea de la templu!OLIVER SI DESANCA SUNT NISTE SARLATANI CARE AR TREBUI SA FIE ARESTATI!

    • korect!
      oliver isus duce mai departe stindardul inselatoriei.
      de ce nu ati facut plingere la politie?
      citi bani ati lasat acolo? daca nu sunt indiscret…
      aveti dreptate, oamenii astia sunt niste profitori, n-au nimic in comun cu dumnezeu.

    • Daca a murit in 11 zile inseamna ca metastaza cuprinsese deja toate organele vitale. Doamna ii trimetea acasa pe cei pentru care nu se mai putea face nimic, metastaza era peste limita reversibilitatii revigorarii organismului. Stiu cazuri…
      Apoi putea fi si un alt aspect… Doamna ii mai tinea 2-3 zile si pe cei care stia ca urmeaza “sa plece dicolo” pentru a primi mai multa lumina, pentru a-i face mai usoara trecerea.

      Mai putea fi si un alt aspect. Daca boala era una Karmica (tu ti-ai luat cu buna stiinta aceasta suferinta pentru a evolua mai rapid ), atunci nu avea voie sa intervina. Nu iti facea un bine oprindu-ti alegerea pentru aceasta viata. Tu ar fi trebuit sa revii pentru a-ti plati datoriile Karmice in alta viata, nu acum. Ti-ar fi facut un deserviciu, desi tu nu erai constient de acest lucru.

      …. Sau,… poate fi cu totul altceva… Oamenii care au trecut prin Casa Desanka nu vorbesc, sau scriu cu atata rautate, cum o faceti.
      Ori este o provocare meschina acest mesaj, …ori tatal si-a cautat cu adevarat un mediu mai pasnic unde sa gaseasca bunatatea pe care nu a gasit-o in propria familie…

  25. bai miriam…esti avocata lor sau *EDITAT de tot incerci aici sa faci epistole de slava?incearca sa infrunti viata cu demnitate nu sa pupi maini si scaune. sa va fie rusine maxima de sectanti

  26. Alexandru: ti-i se pare ok ce se petrece acolo?? copii care sunt obligati de parinti cu probleme la cap (parinti care nu sunt in stare sa treaca altfel peste greutatile vietii..) sa stea sa asculte ce zice un sarlatan (bravo lui ca ii stoarce de bani si ii ling mainile)…n-au decat sa mearga ei dar sa lase pruncii acasa la jucarii sa se poata dezvolta normal nu sa-i indobitoceasca…PACAT 😦

  27. din intamplare am primit o sticla cu “apa doamnei”… a ramas nedesfacuta timp de o saptamana…si ce sa vezi dupa o saptamana….surprize, surprize…in sticla numai serpi nu erau in rest cred ca toate bacteriile posibile:(..ei cumpara cu bax-uriele…

      • Sub toata funinginea conditionarilor mentale si a anumitor lacune educationale, gasesti aceiasi sclipire in toti oamenii. Cand reusesti sa vezi oamenii prin ochii compasiunii si dragostei, cand poti privi un om, fie si pentru cateva clipe, fara sa il judeci, cu deschidere, intelegere si empatie, te poti numi OM ! Pana atunci..toate cele bune !

  28. “Dar să intri şi să filmezi cu camera ascunsă”
    Bai (editat) MARIAM chiar iti bati joc de noi??????la secta voastra nu intra oricine asa cum ai afirmat mai sus….esti o mincinoasa…numai daca intri insotit de un sectant ai voi..si da, s-a filmat cu camera ascunsa pt ca nu dati voi voie in alt fel…va este frica sa lasati sa se filmeze in nebunia aia de templu…(editat) mai sunteti…va fraiereste nenea oliver de numa…va stoarce de bani…bravo lui

    • mimi, mama sau cum mai semnati cu diferite adrese: s-au va dati numele sau va lasati de meserie.
      sau deschideti-va un blog.

      ultimul avertisment la limbaj si identitate. daca tot criticati, faceti-o pe faţă.

      ştiţi cum se numesc identităţile multiple?

  29. Fratilor,am urmarit in mare ceea ce ati scris voi si pot spune urmatoarele: cred din toata fiinta ca exista (imi place sa o numesc) bioenergie. am simtit-o pe pielea mea,a fost chiar de curind la tv un reportaj despre un pusti care a facut niste cursuri de reiki si vindeca cu palmele. aceasta ramura numita reiki,sa nu imi spuneti ca nu credeti,sa nu imi spuneti ca existe milioane de practicanti din asia ai acestei..esoterice manifestari. asadar nu ma intereseaza cine este desanca nicolai,sau oliver numaistiucum sau cum sunt numiti ei atita timp cat eu am simtit aceasta bioenergie de 100 de ori as putea spune in acel loc numit ‘templu’. cert este ca dupa prima experinta atit de ‘simtibila’ pot spune ca ma simt cel putin mult mai bine. stau sa ma gindesc daca pe Iisus il intereseaza aceste manifestari si opiniii contradictorii ale voastre atita timp, cat voi ca niste omeni buni si cuminti ce sunteti, exprimati in lumea compasiunea si iubirea fara nici o perdea. si mai am de adaugat ceva: daca bibilia e asa de importanta si de sfinta ( nu zic ca o parte din ea nu e),vrei sa imi spui tu mie ca budishtii sunt niste pacatosi si vor muri in iad? ( ce au facut cand preotii meditau acolo la ei si au intrat chinezii si au inceput sa traga in ei ca in caini?). ca sa inchei, nu conteaza cum se numesc oamenii de acolo cum se numesc sau s-au numit proprietarii acelui loc, important este cum te simti dupa ce pleci de acolo. nu crezi? ia loc frumos relaxeaza-te ,cat si mintea..si mai vedem.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s