Cine a regretat mai mult raiul?


Referitor la această întrebare s-ar putea face bineînţeles un sondaj de opinie. Nu că ar fi prea relevant avînd în vedere cît de puţini oameni mai au habar de rai şi iad. Dacă sondajul s-ar fi făcut imediat după ce Adam şi Eva au fost expulzaţi, probabil că am fi obţinut date interesante. Dar mi se pare interesant că cei doi nu au fost ameninţaţi cu …iadul. Mare întrebare mare: exista sau nu iadul la vremea expulzării celor doi? Cînd a apărut iadul? Dar să nu deviem de la subiect ca nişte filosofi de mîna a doua.

Deci ce avea Adam de făcut în rai? Păi trebuia să lucreze grădina şi să se multiplice. Nu avea probleme cu animalele, nici cu alea sălbatice, nici cu alea domestice. Vă daţi seama ce bine era că nu erau aşa de multe.

Dar dacă stau să mă gîndesc, probabil că ierbivorele erau de la început mai multe, ca să nu stea la regim vegetarian carnivorele. O întrebare: era valabilă această orientare şi pentru plantele carnivore? Vă daţi seama ce grijă trebuia să ai de toate: să nu pape cine nu trebuia insectele că se făcea gaură în lanţul trofic şi de unde mai scotea Darwin teoria aia! Să nu se mănînce carnasierele între ele, dar totuşi necrofagii să aibă ce mînca. Complicat!

Adam avea mult de lucru şi cred că nu prea avea timp de Eva. Ce bine că încă nu era valabilă încă porunca aia de pe timpul apostolului Pavel cum că trebuie să îţi iubeşti nevasta. Cînd s-o mai iubească? Nu încălca vreo poruncă că o neglija. Era mult prea obosit păzindu-i pe toţi şi pe toate şi trebuia să şi doarmă.

Într-un somn de neatenţie, nu a fost o clipă, că am cronometrat, şarpele, şmecher mare, ce face? Nici mai mult, nici mai puţin, îi arde de conversaţie inter specii. Nu putea şi el să stea de vorbă cu o maimuţă? S-ar fi luminat amîndoi. Sau poate ar fi evoluat. Sau poate nu ne-am fi pomenit cu pocinogul ăla! Se vede treaba că nici dracu nu avea habar de teoria evoluţiei. Îl putem învinui? Nu! Darwin a apărut mult timp mai încolo, aşa că nu i-a trecut prin minte aşa o teorie. Dacă mă gîndesc mai bine, cine ştie dacă nu i-a încolţit şi lui un firicel de gînduleţ?

Ce avea de făcut Eva? Păi treaba cu înmulţirea şi treaba cu lucratul grădinii. În concluzie cred că era ocupată 24 de ore din 24. Dar poate mai găsea ceva timp de odihnă sau era mai rezistentă la oboseală, că şarpele n-a trezit-o din somn. Apropo de asta, vă daţi seama că Adam era mult mai obosit decît Eva? Nici măcar nu s-a trezit din somn în timpul dialogului ei cu şarpele. Deci dacă ar fi să ne luăm după pontaj (în curînd se vor descoperi şi fişele de pontaj ale celor două personaje) bărbatul era sau la serviciu sau dormea.

Ce bine că pe vremea aia nu exista televiziune! Nu tu meciuri, nu tu seriale, nu tu dezbateri şi toc şouri mai mult sau mai puţin politice. Nu erau nici birturi, aşa că Adam nu putea ieşi cu amicii la una mică, nici nu putea întîrzia cînd venea de la serviciu. Dar nu putea să întîrzie nici din cauza transportului în comun. Ia imaginaţi-vă dialogul: „Adam, cum de ai ajuns aşa tîrziu azi?” „N-am mai prins ultimul metrou dragă şi a trebuit să fac stopul.” „Hai că nu ţine! Dar ca să nu ai probleme cu bossul mîine, să pui cocoşul să cînte mai repede.”

Dacă ar fi să ne luăm după decretul de expulzare, ce stipula că Adam va lucra din greu şi că Eva va naşte cu dureri, mă gîndesc că Adam va suferi o viaţă întrega zilnic si Eva va suferi doar la fiecare naştere. Şi dacă ar fi să luăm în consideraţie afirmaţia soţiei mele că durerile naşterii se uită, înclin să cred că Eva nu a regretat atît de mult.

Acum la mii şi mii de ani de la expulzare, mă întreb ce se va întîmpla atunci cînd vom fi admişi din nou în rai. Bărbaţii nu vor mai trebui să muncească, femeile să nască! Cine e mai cîştigat? Trebuie să ne mai punem întrebarea dacă cumva Biblia va rămîne doar o carte de istorie sau va fi nevoie de un al treilea legămînt. No, Alexandre ia-o mai domol că semeni cu un emergent! Pe cînd mai făceam şi eu şcoală, i-am spus profului de NT că „există riscul de a redeschide canonul Scripturii dacă…” mai ştiu eu ce. Şi m-a întrebat „Şi care ar fi riscul ăla?” Evreu inteligent! Auzi la el, care? S-ar da peste cap toată lumea credinţei, s-ar pulveriza peste două mii de ani de mental mai mult sau mai puţin colectiv. Ar fi un cataclism la scară mondială: Apocalips nau! Nu va mai exista a doua venire, ci a treia, etc. etc. D-astea avem noi nevoie? Corect. Să ne ţinem de textul Scripturii, vorba aia de „original” şi să lăsăm interpretările la o parte. Să fim serioşi că prea mult rîde unii!

A mai murit o …biserică! (1)


În urmă cu cîţiva ani un personaj americano-român lansa de dincolo de baltă o chemare la întrecere patriotică printre baptiştii români pentru a salva de la extincţie bisericile baptiste de la sate. Habar n-avea de realitatea de la faţa locului. Bisericile baptiste nu erau lovite de o năpastă cataclismică aidoma dinozaurilor ante-diluvieni. Nici nu se îndrepta spre micile şi îmbătrînitele, dar tradiţionalele biserici baptiste de la sate un meteorit. Ele am început să moară cu mulţi ani în urmă, încă de pe vremea cînd un preşedinte poznaş al uniunii chema la o întrecere (era să scriu socialistă), în stilul defunctului preşedinte comunist, în care numărul baptiştilor să se dubleze. Era atît de pătruns de chemare încît a uitat să ne spună care erau paşii pentru a ajunge la rezultat. Cîţiva ani mai încoace un pastor baptist a fost chemat la o biserică de ţară să le dea cina. A mers şi le-a prorocit că va mai veni încă de cinci ori. Neobişnuită cu astfel de apucături penticostale la un pastor baptist, asistenţa a cerut explicaţii. „O să mai vin de cinci ori ca să vă îngrop că atîția ați rămas.”

Dincolo de cazuistica şi de anecdotica situaţiei, de altfel deosebit de triste, trebuie să remarcăm unele adevăruri ascunse sub covorul leadershipului baptist al tuturor timpurilor de după revoluţie. În primul rînd, niciuna dintre conducerile baptiste nu a catadicsit să ia măsuri benefice, minime şi la îndemîna bunului simţ, în sprijinul bisericilor de la sate. În loc să fi sprijinit ridicarea unor construcţii de mari biserici la oraşe, era mult mai bine să fi impus şi sprijinit financiar construirea sau cumpărarea unor case parohiale la sat. Acum bisericile de la sat sunt păstorite cu telecomanda. Pastorul stă acasă şi apăsă pe telecomanda bisericii de la sat: cînd el apasă, la sat se acţionează, să întîmplă ceva.

Efectul este nociv din mai multe puncte de vedere, dar le menţionez doar pe cele mai importante: 1) n-ai cum să conduci o turmă, chiar şi de oi, dacă nu o cunoşti şi nu te cunoaşte; 2) nu poţi să şti ce se întîmplă în biserica de la sat dacă nu stai acolo. În evul mediu, unul dintre papii Romei şi-a dat seama că biserica se destrăma atunci cînd preotul nu locuia cu biserica lui. Ca să evite acest lucru a dat un decret prin care îi obliga pe preoţi să locuiască în localitatea, cetatea în care se afla congregaţia pe care o păstoreau. Astfel a evitat extincţia multor biserici. I-ar fi (fost) prea greu preşedintelui uniunii baptiste să dea un astfel de decret? Probabil că nu-l putea găsi în Noul Testament şi n-avea acoperire dogmatică. Dar oare exemplul lui Isus Cristos nu ar fi de ajuns? Închipuiţi-vă cum Isus Cristos şi-ar fi făcut de lucru prin Ierusalim, Cezarea sau o altă cetate, iar ucenicii ar fi fost la lucru pe „ogoarele evangheliei” bîzîiţi de la distanţă cu telecomanda. Ar fi fost un dezastru total!

Ce s-a întîmplat cînd apostolii se înghesuiau în Ierusalim în ciuda poruncii de a vesti evanghelia în toată lumea pînă la marginile pămîntului? A apărut moartea şi i-a împrăştiat. Ar mai fi ajuns Biserica să cucerească Imperiul Roman dacă păstorii creştinilor ar fi stat la Roma şi bisericile ar fi fost teleghidate cu telecomanda? NU. E chiar aşa de greu de învăţat din istorie? Poate, dar nu imposibil.

În urmă cu vreo şapte ani am asistat la o întrunire a conducerii lărgite a uniunii baptiste la Timişoara la care se pusese la cale o mîrşevie în spiritul concurenţei Oradea-Bucureşti. S-au cheltuit bani ca toate cadrele didactice din Oradea şi Bucureşti să fie prezente împreună cu alţi vreo 20 de pastori. Mulţi dintre cei prezenţi acolo nu mai lucrează în cele două instituţii baptiste de învăţămînt superior. S-a discutat degeaba vreo trei-patru ore, s-au flexat muşchii, s-au băgat contre şi apoi s-a mîncat bine pe cheltuiala bisericii. Cu banii ăia se putea pune fundaţia primei case pastorale de la sat. Dar nu! Mai bine ne sfîşiem între noi şi cheltuim banii pe şourile ambiţiei personale. O singură întrebare: dar cauza Bisericii unde este? Dar grija faţă de Biserica de la sate unde s-a pierdut?