London Bible College-London School of Theology (2)


Al doilea eseu a fost la Noul Testament. Era cursul lui Conrand Gempf (foto stînga), un american ce preda de ceva timp la LBC. Era cam poznaş şi în cele din urmă am scris un eseu, după ce m-am documentat bine.

Documentaţia de bază a fost eseul lui Daniel Bulzan cu care eram coleg la Aris Arad, fosta IMUA sau Fabrica de Strunguri „Iosif Rangheţ”. Nu tu bibliografie, note de subsol, nimic academic. Părea mai degrabă o lucrare de control din liceu. Dar am luat +C. Eram dezamăgit şi în scurt timp am aflat şi de ce. Conrad a produs un document intitulat „How to write an essay” pe care l-am primit odată cu notele, plus critica generală a eseurilor, notele fiind confidenţiale (dar nu şi printre români). Erau menţionate principale păcate de care noi nu aveam habar: nemenţionarea surselor era considerată plagiat, lipsa bibliografiei vitregea lucrarea de forma academică, etc. În anii următori documentul a devenit la fel de citit ca Biblia, fiind tradus în limba română şi pus şi în biblioteca UBEO. Pe Conrad l-am cunoscut mult mai bine după un an, cînd l-am întîlnit. Am fost şocat să-l văd că stă în faţa clasei cu mîinile în buzunare, că venea la cursuri în pantaloni de sport, încălţat în treinări. Dar, era totdeauna zîmbitor, gata să răspundă la orice întrebare indiferent cît de idioată părea şi cu un simţ al umorului molipsitor. Atîta mi-a trebuit!

În noiembrie 1990 am primit vestea că am fost selecţionat să merg în anul următor la Londra, începînd cu anul I. Deci cum s-ar spune rămăsesem repetent încă din primul trimestru. Era o „veste”! Nu avusesem nici un merit, în afară faptului că eram necăsătorit. Mai venea Daniel Bulzan şi Iova Cornel de la Oradea, selecţionaţi pe acelaşi criteriu. Daniel mergea direct în anul II, avînd în vedere că făcuse anul I în ilegaliate şi apoi îl refăcuse în legalitate ca şi mine. Nu ştiam mai nimic despre Cornel Iova în afara faptului că recent îi decedase soţia. Nu ştiu dacă a început odată cu mine sau dacă el continua la fel ca şi Daniel Bulzan. Pînă să ajungem la faza vizelor Cornel a renunţat la LBC, din motive familiale, rămînînd pastor la BB nr. 2 din Oradea şi predînd în acelaşi timp la IBEO. În locul său a fost selecţionat Octavian Baban din Constanţa, căsătorit şi avînd doi copii. El a fost primul român care a venit la Londra împreună cu familia.

Schimbarea în politica LBC-ului s-a produs ca urmare a unei întîlniri dintre Peter Cotterell (foto dreapta), director (sau „principal” pe engleză) cu unul dintre proprietarii creştini ai lanţului de magazine Saintsbury. Acesta a întrebat dacă şcoala are ceva de oferit Europei de Est, iar în urma răspunsului că LBC-ul s-a implicat încă dinaintea căderii Cortinei de Fier în Europa de Est, acesta a donat o sumă impresionantă de lire sterline pentru a aduce trei studenţi din România la studii la zi timp de trei ani. Unul dintre aceşti studenţi am fost eu.

Al treilea eseu a fost la cristologie. Trebuia să luăm în discuţie cartea lui J. Dunn, Christology in the Making. Considerat de noi liberal, l-am citit, l-am disecat şi în cele din urmă i-am desfiinţat metoda, făcîndu-i astfel argumentele vulnerabile. Dunn era extrem de logic, de convingător, dar foarte „alunecos”. Ştia „meserie”. Întîmplarea a făcut ca tot atunci să citesc Dicţionarul de psihiatrie a lui Constantin Gorgos, unde am dat de articolul „Persona” lui Jung. Am folosit argumentul lui Jung în eseu şi am luat o notă super. Cel mai ciudat a fost faptul că atunci cînd Graham McFarlane a ţinut cursul în Arad, a folosit acelaşi argument, care nu era pomenit în cursul său. Nu am îndrăznit să îl întreb dacă mi-a citit eseul pe care îl predasem deja. În orice caz, pentru mine această coincidenţă mi-a arătat că nu eram pe dinafară şi că puteam ţine teologia sub control.

Pentru a fi acceptat la LBC a trebuit să dau un test de limba engleză. Putea fi Toffel sau Cambridge Test. Am dat Cambridge-ul la Budapesta că era mai aproape şi nu ne trebuia viză. Era un test scurt, dar complex. Am comptetat un test scris, apoi am scris două eseuri scurte pe două teme date, am ascultat o casetă şi am completat texte într-un caiet de testare în acelaşi timp, am avut în final o conversaţie cu un angajat de la British Council şi apoi am primit prin poştă rezultatul testului. La ultima parte, conversaţia, cu toate că aveam impresia că m-am descurcat cel mai bine, am luat cel mai mic punctaj. Eu avusesem impresia că voi lua cea mai mare notă.

Am fost la test exact cînd venise un alt prof, ce ne-a predat Pauline theology. A trebuit să scriu un eseu despre conceptul de lege a apostolului Pavel. Ulterior m-am mirat că am luat cea mai mare notă din Arad, dar asta probabil se datora şi faptului că am participat la cursul de la Oradea (dacă tot îl pierdusem pe cel din Arad) de la Comunitatea baptistă maghiară. În afara pastorului maghiar a mai participat un pastor penticostal ce în urmă cu cîţiva ani păstorea biserica din Cantemir şi pentru un scurt episod Emil Bartoş. Faza următoare a fost viza pentru UK.

Iniţial paşaportul meu şi a lui Daniel Bulzan a ajuns la Oradea, la Iosif Ţon ce spera să faciliteze personal obţinerea vizelor. N-a fost aşa şi a trebuit să mergem (tot) personal la Bucureşti. Prima zi acolo a fost pierdută, securistul (în viaţa mea nu am văzut un personaj mai incompetent căruia i s-a dat atît de multă putere) a făcut în aşa fel încît să ajungă la interviu doar cei ce i-au dat mită. Printre preferinţele sale se afla şi sticla de wiskey. Cînd m-am dus a doua zi romînii ce păzeau ambasada (probabil să nu o fure americanii sau extratereştrii) mi-au spus că e „sărbătoarea băncii”. Am rămas pe gînduri: ce capitalism domle! Să fie banca sărbătorită în ţară şi să nu se lucreze nici în ambasade în toate țările! Era tare Mamona ăsta!

Ulterior am aflat şi eu, la fel ca alţii, ce însemna de fapt „bank holiday”. De ciudă am plecat la Sinaia! A treia zi m-am pus la coadă seara la ora 21 după ce i-am comunicat lui Daniel Bulzan să fie acolo în zori. Am intrat împreună cu el a doua zi, după o noapte caldă petrecută în părculeţul de lîngă ambasadă, cu scandalul aferent şi inerent. Am luat viza şi tot în ziua aia m-am dus să cumpăr biletele de avion.

Între timp preţul se dublase aşa că a trebuit să împrumut bani de la Ilie Ţundrea (şi el în programul LBC), pastor la Bucureşti. Tanti de la ghişeu era extrem de nervoasă şi se credea coada de la cireaşă pe motiv că ea dădea bilete. Doamne fereşte să nu ai banii potriviţi şi număraţi. E drept că bancnotele de 100 de lei erau aşa de soioase! Era foarte dificil să numeri bancnotele ce erau lipite din cauza jegului și în finalul procesului te simţeai murdărit de bani. Pe deasupra erau şi puturoşi. Dar, cu biletele în buzunar eram liber şi fericit. În patru zile urma să fiu în Londra.

M-am revăzut cu Daniel Bulzan, căruia îi trimisesem o telegramă, în 22 septembrie 1990, duminica dimineaţa la intrarea în aeroportul Otopeni. Decolarea era la 10.30. Erau două avioane spre Londra şi exista şi un mare număr de turişti greci ce zburau în aceiaşi direcţie. Ni s-a spus că suntem în al doilea avion ce decola la jumătate de oră după primul. Dar atunci cînd s-a anunţat „Pasagerii pentru Londra se pot îmbarca” şi am trecut graniţa, ne-am îndreptat spre avion şi am zburat cu primul aparat, un Tu 168 al Taromului.

Ca bagaj aveam doar o mică geantă de mînă, nici o liră sterlină, doar hîrtiile de la LBC spunînd ce se va face la începutul anului şcolar. În afară de ce aveam asupra mea, adică paşaportul, ceasul de mînă Poliot cu deşteptător, în geantă se mai găsea doar nişte coca-cola la doză şi strictul necesar în ale îmbrăcatului. Mai mult nu încăpuse în geantă, restul bagajelor (toate cărţile primite şi o parte din biblioteca personală), alte haine, pantofi, etc, au fost deja trimise cu camionul (graţie dlui Alan Penrose) şi ne aşteptau la LBC în cameră.

Abia aşteptam să dau cu ochii de Les Tidball, directorul Romanian Missionary Society UK, cel ce ne asigurase primirea cărţilor din Anglia şi a cursurilor. Tot el ne promise că ne va aştepta la Heathrow. În plus, ne-a asigurat că nu vom avea de ce să ne temem de sărăcia noastră, pentru că vom primi dintre cele mai bune haine ce vor fi trimise în România şi vom avea o bursă.

Primirea bursei era condiţionată de reîntoarcerea acasă după finalizarea studiilor în UK. Bursa va fi acoperită parţial prin prestarea a cel puţin două ore de lucru pe zi pe teritoriul campusului LBC. Am semnat şi am băgat la bilă.

4 comentarii la “London Bible College-London School of Theology (2)

  1. Foarte interesant! Ehei, furtunoasele vremuri imediat de dupa ’89.
    Pe de alta parte, n-ar strica sa revedeti materialul (un „proofread”, daca vrei). Prea sint multe „scapari”.

  2. Amintiri, amintiri… M-am bucurat, Alex, sa-ti citesc evocarea.
    Eu n-am stiut pana acum ca Iova Cornel fusese invitat inaintea lui Tavi Baban. Nu intotdeauna eram tinuti la curent cu ce se intampla in alte locuri din tara nici dupa decembrie 89, pentru ca inainte, politica lui Les Tidball era clara sa nu stim unii de altii – din motive de siguranta a noastra in primul rand si a programului.
    Imi amintesc si eu foarte viu fazele de la Ambasada Britanica. Ne-am intalnit si cu fr. Iosif Ton era acolo, care spera sa urgenteze lucurile pentru noi. Se pare ca la Ambasada Americana putea face asta. Dar britanicii sunt niste birocrati perfecti, asa ca a trebuit sa urmam procedura normala. Adica o coada interminabila. Cred ca am si dormit o noapte la Seminar, unde m-am intalnit pt. prima data cu fr. Nick Gheorghita.
    Tot acolo stand la coada la Ambasada, fr. Ton l-a vazut si ni l-a aratat pe dl. Cornel Mara (da, da, acel Cornel Mara, fostul longeviv presedinte al Cultului Baptist, din vremea comunista!). A schimbat cateve vorbe cu el – cam reci de altfel. Dl. Mara voia viza ca sa mearga la fiica-sa in UK.
    Faza totala legata de aceasta poveste a fost ca eu am plecat la ai mei la Simleu-Silvaniei fara sa stiu cand vor sosi biletele de avion pentru noi – platite direct din UK de Les Tidball. Cum ai mei nu aveau telefon acasa, a ramas ca tu imi vei trimite telegrama cand sa merg la avion. Cum Posta Romana functiona de minune, postasita de la ai mei a venit cu telegrama dupa ora 4 dupa-amiaza, iar avionul era a doua zi in jur de ora 9! Am rugat pe cineva sa ma duca cu o masina pana la Oradea ca sa prind ultimul tren cu care mai puteam prinde avionul. Tot timpul ma rugam sa nu se intample vreun accident si sa nu ajunga trenul la timp!
    La sosire imi amintesc ca te-au cam tinut la interviu… si cred ca ai avut o geanta care a venit cu avionul urmator. In aeroport insa ne astepta Paul Negrut impreuna cu un viitor coleg de-al meu de an, Justin Groves (actualmente vicar anglican in Cardiff).
    Ma bucur ca am dat de relatarile tale. Sa ai har in toate, Alex.
    Daniel

    • ciudat. eu nu imi aduc aminte deloc de ton la ambasada. hardul e de vina. parca am vazut-o pe dora, dar nu mai stiu daca acolo sau cu alta ocazie la ambasada usa. in ce il priveste pe les, cred ca merita o postare separata pe masura personajului. asta ma trimite la glume cu cei ce stateau la coada la carne si se dadea un kg de persoana si un individ cerea insistent doua, al doilea pt ciinele lui. cum toata coada striga sa-si impuste ciinele, ultimul de la coada nestiind despre ce era vorba a strigat „si pe ea” si pe ea!” – asta avind in vedere ca RMS UK erau doua persoane. biletele le-am cumparat eu la bucuresti dupa ce am luat viza, les mi-a dat banii dar cum trebuia dus-intors conf regulilor ambasadei nu mi-au ajuns banii si diferenta am primit-o de la ţundrea, ce era pastor la bucuresti pe atunci.
      apropos de iove, in program a fost si dugulescu pe care l-am vizitat la biserica cu les ce l-a convins sa abandoneze programul pentru ca fiind prea aglomerat era mai bine decit sa fie exclus de lbc. un alt amanunt in care eu am fost luat ca martor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s