London Bible College – London School of Theology (3)


Îmi aduc aminte că la prezentarea studenţilor de la Oradea din toamna lui 1990 am spus din greşeală London Bible School în loc de London Bible College şi am fost imediat atenţionat. Doar School!? Poate am fost un pic proroc, avînd în vedere că numele şcolii s-a schimbat ulterior din LBC în LST.

Duminică dimineața am urcat într-un Tupolev destul de obosit, am decolat şi am zburat întins peste toată Europa. Am ajuns deasupra Londrei şi am început să ne învîrtim. A durat cam cinci-zece minute, timp în care am putut distinge parlamentul, Tamisa cu vestitul său „u” (pentru conformitate vezi Battle for Britain).

Mă bucuram că îmi vedeam visul cu ochii pentru că mă interesau doar două ţări: Anglia şi Japonia. Eram printre puţini români care aterizau în Englitera. În fine aterizăm şi o luăm spre controlul paşapoartelor. Era o sală mare despărţită în două: pentru cei cu paşapoarte britanice doar două ghişee mici prin care se trecea foarte repede şi restul sălii, pe stînga, circa 200 mp cu vreo 15 ghişee şi cu direcţionare şerpuită ca lumea să nu se bulucească, ştiindu-se că non-britanicii, desigur, nu sunt civilizaţi.

Funcţionarii stăteau pe scaun în spatele unui pupitru, pe un podium, capul tău ajungea aproape la nivelul mîinii sale care verifica paşaportul. Trebuia să completăm nişte fişe de debarcare cu datele personale şi cu scopul şederii noastre în UK. O negresă autoritară îţi făcea semn chiar înainte de ieşirea spre ghişee la care dintre ele să te duci. Am nimerit la o tanti de vreo 40 de ani. I-am dat paşaporul, s-a uitat, mi-a cerut biletul de avion. M-a întrebat de ce am venit şi cînd merg înapoi. I-am spus ce şi cum (biletul de avion era dus-întors, pentru că aşa cerea ambasada UK) şi mi-a cerut invitaţia. I-am spus că mi-au luat-o cei de la ambasadă. S-a uitat ciudat la mine. M-a întrebat de ce dacă am venit la studii am bilet dus-întors. I-am explicat de ce. N-a părut convinsă. M-a întrebat dacă am bani. Am întrebat-o şi eu pentru ce să am bani, nu eu plăteam studiile. M-a întrebat cine mă aşteaptă. (Între timp Daniel Bulzan, aflat la un alt ghişeu în dreapta mea, trecuse „vama” şi dispăruse din raza mea vizuală.) Mă aştepta Les Tidball, director R.M.S.

Mi-am amintit că am hîrtiile de la LBC în bagaj, aşa că i-am spus asta şi mi-a reţinut paşaportul lăsîndu-mă să mă duc să îmi iau bagajul şi să revin. Ei totuşi nu erau aşa de haini capitaliştii! M-am dus la bagaje. Geanta mea nu a apărut. Nu au apărut nici bagajele grecilor cu care împărţisem avionul, aşa că ne-am dus toţi la „bagage reclaim”. Era acolo jumate din avion şi jumate din turnul Babel! Am reclamat, dar pe cînd reclamam mai abitir, cine apare cu falcă în cer şi una în pămînt, nu Muma Pădurii, că nu eram pe Ţărîmul Zmeilor, ci funcţionara de la „Immigration” stropşindu-se la mine că o fac să piardă timpul, de parcă tocmai acum intrase în ore suplimentare ce nu se vor vedea pe pay-check-ul de luna viitoare.

Negrul de la „reclaim” tocmai ne spusese că s-a produs o încurcătură: bagajele noastre au fost încărcate în al doilea avion ce urma să aterizeze în curînd, adică peste trei ore (de fapt nici nu decolase încă). Noi trebuia să fim în avionul ăla, nu bagajele în avionul ăsta! M-am întors cu vestea proastă la ghişeu. În toată sala aia enormă mai eram doar eu şi ea şi i-am comunicat-o.

S-a uitat la mine, s-a uitat la paşaport şi mi-a spus sec să iau loc să aştept pînă vine avionul. În caz că hîrtiile din bagaj nu vor confirma povestea mea, viza va fi anulată şi voi fi trimis cu primul avion înapoi. Cum în faţa destinului nu ai ce face, am luat loc pe scaunul tare de plastic, m-am făcut comod (cît se putea), iar ea a dispărut printr-o uşă aproape invizibilă. M-am gîndit că dacă doar atîta a fost din aventura mea cu studiile, adică zborul cu avionul, totuşi nu a fost chiar aşa de rău. M-am rugat „Mulţumesc Doamne pentru zborul cu avionul, fă tu ce şti dacă aici se termină, eu nu mai pot face nimic”, mi-am pus un scaun în faţă, mi-am întins picioarele pe el, am închis ochii şi m-am culcat.

Nu ştiu cît timp a trecut, dar am fost alertat de nişte bocănituri la ghişeul din faţa mea, unde funcţionara mai sus-menţionată tocmai ieşise şi bătea amarnic cu ştampilele. M-a chemat şi mi-a comunicat pe un ton la fel de sec că am primit o viză de studii pe trei ani şi că în termen de două săptămîni trebuie să mă înregistrez la poliţie. Am luat paşaportul şi am plecat cu mîinile în buzunare. Eram ca picat din lună: ăsta răspuns la rugăciune! Ei, nici chiar aşa: la ieşire era un grup de poliţişti cu două poliţiste tinere şi drăguţe, una dintre ele mai blondă, se întoarse pe călcîie exact cînd să trec printre ei şi mi-a spus cu un surîs larg pe faţă, privindu-mă în ochi: „May I see your passport, sir?” I l-am întins, s-a uitat, mi l-a dat înapoi, spunîndu-mi în limba lui Shakespeare, cu acelaşi surîs pe buze: „Thank you sir. You are free to go!”

De cealaltă parte, la circa zece metri, era ieşirea unde se înghesuiau cei ce îşi aşteptau rudele sau cunoscuţii: dintre necunoscuţi se distingeau feţele surîzătoare ale lui Paul Negruţ şi Daniel Bulzan, ce îşi agitau disperaţi braţele.

– Hei, unde ai stat atîta? Le-am povestit pe scurt de ce. Culmea: Daniel Bulzan ce avusese lasupra sa hîrtiile de la LBC. Primise viză doar pentru un an.

Am plecat cu un Peugeot 204 condus de un student englez din anul doi, Justine spre LBC. În parcarea subterană din Heathrow am mai avut parte de un şoc: am văzut parcată o Dacia 1310 cu numere de România! La primul Volvo combi bleumarin am strigat că l-am văzut pe Less Tidball. Eram naiv: în Londra trebuie să fi existat la ora aceea mii de Volvo din alea! Apoi am apucat-o pe autostradă. Nu mă dumiream cum puteau să aibă becurile alea pe asfalt ca să nu încurci benzile. Aceiaşi naivitate a românului ce nu văzuse o autostradă în viaţa lui.

„Şi aşa am ajuns la Londra…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s