Maşinile mele (2): Citroen Axel


Prima maşină am cumpărat-o cu banii economisiți din bursa de studii din Anglia a fost un Citroen Axel, la mîna a …treia. Alb, 1128 cmc, 54 CP (la fel ca Dacia, dar mai uşor, cu un design mai modern), răcire cu aer. Destul de ruginit, destul de tamponat, dar încă în stare de funcţionare. L-am luat din Oradea, prin toamna lui 95, după ce fusese înmatriculat şi gropăit prin România după cumpărare din Belgia. Avea semnul Citroen pe grila motorului, dar în spate nu mai scria nimic. Nu a fost o afacere prea bună, dar nici prea rea. Era de fapt fabricat la Craiova, fiind cea mai ieftină variantă a Oltcitului la capacitatea cilindrică amintită cu retrovizoare de Dacia în locul celor cu reglaj interior de Olcit.

Avea demaraj (mai ales iarna cu motorul rece), nu consuma prea mult, dar curînd au început problemele tipice: carburatorul dublu corp se înfunda cu rugină din rezervor şi de pe conducte, pe vreme rece nu trăgea prea bine după ce se încălzea motorul, era foarte frig în maşină şi bătea vîntul pe sub uşi. Am schimbat rezervorul, a mai rămas rugina de pe conducte. Am schimbat planetara dreapta care bătea, am schimbat apărătoarele de praf de la uşi şi am schimbat burlanele de încălzire. Efectul a fost dramatic şi imediat la ultimele două.

În cele din urmă am schimbat şi telescoapele pe spate pentru că nu mai aveam stabilitate şi după prea multe drumuri la mecanic pentru desfundat carburatorul, am adapatat un carburator de Dacia 1310. Dacă rezervorul era prea plin curgea benzina datorită uni colier slăbit la cotul de plastic dintre buşon şi rezervor, dar am remediat asta cu o şurubelniţă, aşa că nu am mai avut alte probleme. Consumul undeva spre 6 litri la drum întins, avea stabilitate şi la vremea aceea, cînd drumurile erau pline de gropi, am parcurs Oradea-Arad în circa 45 de minute, ajungînd la 130 la oră. Pentru o maşină aşa de veche nu era rău.

Axelul avea toate piesele originale, lucru constatat atunci cînd a început să scîrţîie bara de torsiune din spate. Mecenicul a demontat totul, a scos cele două bucşe din teflon ce se mulau pe degelele lui, le-a înecat în vaselină şi le-a pus înapoi. Cu maşina asta am plătit prima amendă la finanţe că nu am declarat cumpărarea ei în termen de o lună. Au fost nişte bani!

Pe cînd aveam numere roşii m-a oprit un „miliţian” la intrarea în Oradea dinspre Arad. Era să cadă jos că era Citroen nu Oltcit! Dar nu se putea juca cu actele. Scripta manent… Unde n-am fost cu maşina asta? La Vîrfurile, Arad, la Piatra-Neamţ. Cel mai interesant drum a fost la Arad, noaptea, de fapt dimineaţa de tot pe întunerec. În faţa mea două microbuze se tot depăşeau, aşa că am apăsat şi eu pe acceleraţie. La un moment dat s-au oprit cu avaria pusă din cauza unei alte maşini. Cînd am coborît şi eu era să cad sub maşină. Era polei. Pe poleiul ăla am mers cu circa 100 km/oră!

Cea mai periculoasă depăşire am făcut-o în ziua în care am mers la Vîrfurile, prin Beiuş, pe o pantă în urcare destul de accentuată. În faţa mea era de vreo 20-30 de km un Aro al armatei ce accelera tocmai cînd să depăşesc şi intra într-o porţiune în care nu puteai depăşi. După ce l-am depăşit nu l-am mai văzut în retrovizor.

Una dintre toanele Citroenului era să încetinească pînă la 60 cînd ajungeam în linia dreaptă dinspre Oradea înainte de Chişineu-Criş pe vreme rece şi cu nori. Ciudat! Şi ciorile mă depăşeau. Apoi acelaşi fenomen s-a repetat şi înspre Şauaieu, dar nu a durat mai mult de cîteva minute.

Cel mai interesant şi dramatic incident sau accident l-am avut într-o zi în care m-am dus la Cluj să răscolesc în Biblioteca Academiei Române pentru teza de doctorat. Am plecat de dimineaţa de la Oradea şi ne-am întors spre după-masă. Dimineaţa a nins, dar apoi nu se mai vedea nici o urmă de zăpadă. Cu cîţiva kilometri înainte de Huedin era o curbă destul de strînsă la stînga apoi una foarte largă la dreapta urmată de un drum relativ drept. Pe stînga erau trei intrări la nişte ferme. Intre ferme şi drum erau nişte şanţuri adînci de circa un metru, pe partea din stînga a şanturilor era gard de sîrmă fixat în sol cu nişte şine de cale ferată stabilizată cu beton. Panta urca în stînga astfel că dacă «săreai» de şanţ, nimereai în gard şi apoi terenul urca spre nişte blocuri cu două nivele pentru lucrători.

Am văzut în faţă două Dacii în spatele unui camion, ultima semnalizînd stînga. Toate vehiculele erau oprite. Aveam circa 65-70 aşa că nu m-a « izbit» ce vedeam, am avut timp să gîndesc. M-am gîndit că era un camion în pană şi ultimul vehicul voia să depăşească. Cum mergeam cu farurile aprinse să fiu văzut, am semnalizat şi eu stînga, am observat că Dacia nu se mişca şi am crezut că şi-a dat seama că eu veneam mai repede, nu a mai intrat în depăşire şi s-a oprit.

Bine era să fi fost în vigoare punctul cu punerea luminilor de avarie dacă ai oprit pentru că atunci aş fi oprit şi eu! Dar nu a fost aşa. Am intrat în depăşire ca să văd, camionul mişcîndu-se spre stînga. Spre una dintre pantele ce intrau la ferme, atunci când am trecut de prima Dacie. Cine ştie că se poate şi aşa ceva! Am apăsat frîna, am luat stînga şi mergeam spre roata camionului care se tot mărea în faţa ochilor. Apoi roata a dispărut, am luat-o spre şanţ.

Am trecut de intrarea în fermă ca să ne scufundăm cu partea stîngă a maşinii în şanţul din dreapta intrării. În acea fracţiune de secundă nu s-a întîmplat nimic extraordinar. N-a apărut un înger, nu am auzit o voce din cer spunîndu-mi: «Fiule, eşti un tîmpit!» şi nici nu mi-a trecut prin faţa ochilor tot filmul vieţii. Cu toate astea am înregistrat zborul prin aer, tăierea montantului de tablă ce susţinea parbrizul pe partea stîngă a portierei şi înflorirea parbrizului în zeci de crăpături cu una ducîndu-se spre centrul maşinii din cauza contactului cu  soclul de beton (pus ca o plăcintă) în care era înfiptă şina ce susţinea gardul de sîrmă.

Am aterizat tot pe partea stîngă, dar centurile de siguranţă nu s-au tensionat măcar. Dacă acceleram şi trăgeam volan dreapta pe porţiunea de beton la intrare, probabil că am fi ajuns pe drum nu în şanţ. «Şofer de duminică!» Am stins farurile şi am băgat de seamă că începuse să miroase a benzină, am scos cheia din contact. Citroenul începuse să ia apă.

Cornel a deschis uşa, a ieşit ajutat de cei de afară, şi-a luat geanta de care nu se despărţea niciodată, după care am ieşit şi eu ca Ceauşescu din tanc. Spre deosebise de el, eu nu aveam căciulă, nu eram cu soţia şi nu aveam să fiu executat. Bine că n-a păţit nimeni nimic! Şoferul camionului ce voia să facă stînga era deja afară şi răcnea la mine:

–         Nu m-ai văzut că am am semnalizat?

–         Nu. Nu te-am văzut!

–         Am semnalizat!

–         Nu te-am văzut!

–         Omule, am semnalizat!

–         Ai semnalizat! EU nu am văzut, nu e vina ta!

S-a mai calmat. În cele din urmă s-a calmat, toţi spectatorii au pus mîna pe maşină să o tragă afară. Unul mai zelos era să rămînă cu aripa dreaptă spate în mînă! În spate avea «cîrlig», aşa că şoferul camionului a adus un cablu, a agăţat-o şi a tras-o afară. Unul dintre fermieri a trimis după o găleată de apă, a pus mîna pe o cîrpă şi a spălat toată partea stîngă a Citroenului din proprie iniţiativă. Am rabatat la loc retrovizorul ce s-a pliat pe lîngă portieră, le-am mulţumit, am intrat în maşină, am introdus cheia, am răsucit-o şi am plecat cu zece minute întîrziere spre Oradea.

Cum am primit un scaun pentru Marcus, toate ţaţele îl compătimeau pe bietul copil legat în spatele scaunului meu. După mai puţin de doi ani a murit tata şi mama ne-a spus că dorinţa sa a fost ca Dacia lui să o iau eu. Aşa că am lăsat în garaj Citroenul şi am luat Dacia pomenită în postul anterior despre maşini. Era revopsită (după 5 ani de la fabricare) şi mult mai mare, dar pe lîngă Citroen era un tractor, chiar dacă avea turometru.

De data asta la transcriere am învăţat lecţia cu fiscul şi cînd au vrut să mă amendeze i-am pus să sune notarul, aşa că am scăpat. Inspectorul de la Arad era un tip Bunaciu, rudă îndepărtată a lui Bunaciu de la Bucureşti. Astfel că aveam două maşini.

Citroenul l-am dat lui Cornel Unc care era păstor la Şiria şi nu avea cu ce să meargă la biserică. A făcut şcoala de şoferi şi cînd a terminat-o, dar nu primise încă permisul am luat maşina şi am dus-o la el acasă în Grădişte. Frîna de picior era aproape inexistentă, datorită faptului că maşina a stat cel puţin un an şi a fost «împrumutată» fără ştirea mea de nepotul meu.

I-a schimbat parbrizul, i-a mai făcut mici reparaţii, dar nu a vrut să o transcrie, plătind impozitul pe numele soţiei mele care era proprietara maşinii, dar nu avea permis de conducere. A folosit-o pînă într-o zi cînd ducîndu-se să îi facă ITP-ul s-a constatat că nu corespunde una dintre literele şasiului cu seria din actele maşinii.

Cum l-a prins o dată poliţia cu verificarea amînată, mi-a spus că îmi dă maşina înapoi. Am luat-o, am dus-o la RAR, am plătit o mică avere, am primit hîrtiile cu seria adevărată (greşise miliţianul ce întocmise primul certificat, la Oradea) şi aveam din nou două autoturisme.

Aşa că Citroenul l-am făcut din nou cadou, de data asta de nuntă, unui alt prieten – Cornel avea o altă maşină împrumutată. Am făcut asta nu înainte de a-i schimba pompa de benzină şi de a petrece cîteva ore la Service Dacia din Micălaca, plătind o sumă astronomică pentru o reparaţie inutilă după ureche. În viaţa mea nu văzusem un mecanic atît de incompetent, dar ce să faci, nu era altul disponibil. În drum spre casă, după reparaţie nu am reuşit să depăşesc 30 la oră. Mergeam paralel cu tramvaiul, mă claxonau toţi!

Individul a schimbat bujii, pompă, capac delcou, platină, a dat găuri mai mari în jigloare motivînd că «Oltcitul e mai setos». Nu venea mai multă benzină pentru că conductele erau blocate de rugina acumulată în anii de funcţionare.

Cum prietenul meu nu avea carnet, a condus soţia sa. În cele din urmă s-a dus în raiul maşinilor după cîţiva ani de folosire intensivă, cînd reparațiile ar fi costat prea mult.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s