Mailul zilei


Sursa „de pe net” via Ovidiu Teodorescu

Titlul: Romania a fost scoasa la vînzare

 

Stare tehnică:
Are probleme cu alimentarea, o mică defecţiune la mecanismul de direcţie, că nu ţine linia dreaptă, şi merge cam înfrânată. Cutia de viteze e blocată în marşarier. Este înmatriculată în Europa, cu numere provizorii, se mai poate circula cu ea maxim o lună.Istoric:
Este fabricată acum 2000 de ani, sub licenţă romană. A fost avariată în repetate rânduri. Prima dată a fost condusă de nişte ciobani, dar au mai călărit-o şi alţii. A fost reparată numai cu piese second hand, aduse de pe la turci. O perioadă a fost condusă bine de nişte nemţi, Carol I şi Ferdinand, dar apoi a încăput iarăşi pe mâna unor idioţi care au băgat-o prin toate gropile.
Exteriorul a fost vopsit în 1989, dar interiorul este încă plin de rugină. A mai avut câteva reparaţii capitale, în 1600, 1859 şi 1918, dar a mai şi pierdut o parte din piese.

Combinaţii:
Predau leasingul, mai sunt de plată la ea câteva zeci de rate FMI. Accept şi variante de schimb cu o ţară similară din Africa, oricât de mică ar fi dar să funcţioneze.

De ce o vând:
Sincer să fiu, o vând că m-a lăsat în drum şi nu mă pricep la ea. Plus că îmi consumă cam mult, şi ca s-o repar mă costă cât nu face. Oricum, eu n-am permis de conducere pentru categoria asta de ţară, aşa că să o conducă cine s-o pricepe. Dacă nu o vrea nimeni, o dezmembrez şi o vând pe bucăţi. E păcat de ea, vă spun. Sper să o ia cineva care ştie să o aprecieze.

De Alexandru Nădăban Publicat în haz, Ştiri

3 comentarii la “Mailul zilei

  1. Unde mai pui ca e decapotabila, iar sistemul de acoperire nu mai functioneaza … trebuie condusa doar pe soare, altfel te ploua de nu te vezi …

  2. Eu nu am masina personala, de cand ma stiu tot cu autobusul am mers. Insa de la o vreme am inceput sa gandesc cu propriul creier si s-a nascut in mine o dorinta de nestavilit de a ma deplasa prin viata asta cu alt autobus sau alt autovehicul. Nu aspir sa il conduc eu, autobusul cel putin, dar m-am saturat sa fiu transportat intr-un bus de unul ce are impresia ca detine carma unei barcute, si asta e riscant. In acest autovehicul mare si rablagit e inghesuiala puternica, lumea miroase a transpiratie iar danfurile mai speciale sunt compuse din transpiratie plus Rexona pe deasupra. Se asculta manele si asta ma oripileaza. Scaunele din fata sunt tapitate cu piele de piton, aer conditonat bate asupra lor iar cei ce stau pe ele sunt serviti de stewardese in timp ce locurile din spate, pentru ca cele de la mijloc nu exista, presun statul in piciare si tinutul de bara. Nu am stat niciodata pe locurile din fata si oricum nu vreu pentru ca trebuie sa dau prea mult din coate si asta nu-mi sta in caracter. In fine, la prima orpire am si sarit din autobusul in care atatia si-au gasit sfarsitul. Cel putin cu gandul eu calatoresc intr-un Porsche Panamera Turbo negru mat si sunt deosebit de fericit. :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s