Bancul zilei


Părintele Pascal se despărţea de parohia sa după mulţi ani de slujire. Pe lângă masa de adio s-au gândit să-i facă şi un cadou. Ca peste tot, a fost invitat şi un politician să spună câteva cuvinte şi să-i înmâneze cadoul.

Dar ca toţi politicienii a întârziat şi atunci părintele s-a gândit să umple timpul cu un discurs.

– Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am făcut-o cu ocazia primei spovedanii. M-am gândit că am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinţilor şi că a mai furat şi la locul de muncă, pe lângă faptul că avea o aventură cu soţia şefului. În unele ocazii făcea trafic şi vânzare de droguri.  Am rămas înmărmurit… stupefiat… şi foarte speriat! Dar după aceea am cunoscut lume care nu semăna deloc cu acest individ. Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioşi, şi că am trăit aici ani minunaţi!

În acel moment soseşte politicianul, aşa că îl chemă repede să ia cuvântul. După ce s-a scuzat pentru întârziere a început astfel:
– Niciodată n-am să uit când a venit părintele în parohie… De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el…

sursa http://zambetesiperle.wordpress.com/2010/08/07/bancul-zilei-2/

Recesiune sau revenire la normalitate?


În urmă cu câtva timp am început să depistăm semnalele incipiente ale recesiunii. Au apărut acasă cei ce lucrau în stăinătate de mulţi ani. Şi la noi erau aceleaşi tarife pentru munca lor şi se deplasau mai puţin ca să câştige aceiaşi bani. Mai întâi a apărut o criză financiară ce părea că îi loveşte doar pe cei interesaţi să investească sau pe cei ce voiau bani mai mulţi. Apoi a intervenit o criză de lichidităţi şi am început să ne gândim că nu ar fi bine să cheltuim prea mult pentru a avea ceva bani în caz că lucrurile merg mai rău. Apoi a început să se reducă activitatea sau să se închidă unele firme.

Dar să ne gândim de ce a apărut criza. În primul rînd s-a lucrat mai mult şi au fost mai mulţi bani. Existînd mai mulţi bani, s-a consumat mai mult. Consumîndu-se, a crescut cererea, deci oferta a trebuit să ţină pasul cu aceasta. Ca urmare ofertele au crescut. Visele s-au mărit, ţelurile s-au ambiţionat, timpul s-a scurtat, lumea s-a schimbat. Şi aşa am vrut o casă sau o maşină mai bună. Nu mai eram mulţumiţi cu vechiul tv ce arăta ca o cutie dolofană şi doream unul „slim” ce se asorta cu sistemul cinema suround. Am cheltuit bani pe confort şi distracţii, adică pe consum şi nu am făcut investiţii pe termen lung în ceva trainic. Am muncit mai mult pentru asta sau am lăsat datoriile mai departe copiilor sau nepoţilor noştri. Poate ei vor fi de acord să plătească cele consumate de noi şi să beneficieze de resurse mai puţine şi mai scumpe. 

Să vedem şi alte exemple, dintre cele mai grăitoare. De exemplu, cum arată o maşină modernă? Păi de obicei are loc pentru cinci persoane, un portbagaj încăpător, are un motor de cam 1400 cmc, aer condiţionat si o viteză maximă de aproape 200 km pe oră. Inutil să spunem că doar rareori această maşină transportă cinci persoane şi bagajul aferent, nu atingem mai niciodată viteza maximă şi nu avem nevoie de cele 8 sau 12 airbaguri. Dar maşina care costă circa 20000 de euro va fi schimbată în următorii cinci opt ani cu alta pentru că nu mai e la modă.

Interesant că o maşină ceva mai veche era mai trainică, mai puţin pretenţioasă la întreţinere şi bineînţeles mult mai ieftină. Deci, pentru acelaşi lucru, adică transport, plătim acum de două trei, sau în unele cazuri (depinde de tipul maşinii) de până la 10 ori mai mult, cu toate că parcurgem exact aceiaşi kilometri. S-a mai întîmplat ceva. În urmă cu ceva timp ştiai că dacă apeşi pe acceleraţie ai şanse mai mari să ieşi de pe drum, să te ciocneşti cu un alt vehicul sau să accidentezi un pieton. Acum maşinile au sisteme de securitate, aibaguri, ca să nu murim la impact. Dar poate ar fi fost mai bine să fim conştienţi că impactul costă bani: o altă maşină. În afară de daunele colaterale. Acum airbagul ne protejează, dar pare mai degrabă un dispozitiv ce ne îndeamnă să apăsăm pe acceleraţie, să ne asumăm mai multe riscuri, cele mai multe de-a dreptul iraţionale. La fel cu sistemele esp, ets, abs, xyz.

Aceasta a făcut să crească preţul de cost al altor produse, a tarifului pe care îl percepem noi pe oră şi a locuinţelor în care trăim. Ca urmare a aceluiaşi sistem al dominoului ţările mai sărace au devenit şi mai sărace (conform principiilor noastre de consum) pentru că ele nu îşi puteau permite să cumpere ce noi ne puteam permite. Dar oare faptul că noi nu ne mai mulţumim să călătorim doar într-o maşină, ci într-o maşină „bună” nu este una dintre cauzele ce au dus la escaladarea consumului şi implicit la impasul în care am ajuns? În 1973-74 criza petrolului a dus la luarea unor măsuri excepţionale: maşinile care aveau 4 pasageri aveau prioritate pe autostrada, nu se putea circula in fiecare duminică etc. Oare acum nu ar fi cazul să renunţăm de bunăvoie la maşinile mari şi „bune” pentru unele mai aproape de scopul pentru care acestea au fost destinate?

Un alt exemplu. Telefonul nu mai e telefon, e cameră de luat vederi, aparat foto, aparat care îţi redă muzica, agendă electronică şi câte şi mai câte… păi nu mai e telefon. Apoi după un an, dar de cele mai multe ori chiar mult mai puţin, ultimul răcnet în materie de telefoane devine „telefonul fraierilor” de fapt, „demodat”, cu toate că nu şi-a pierdut funcţiile. Au apărut unele cu un alt design, cu alte performanţe, cu alte culori. Mă întreb unde o să ajungem? Recent un sondaj arăta că procentajul celor ce îşi folosesc telefonul pentru a comunica fonic cu alte persoane este de circa 10% din totalul celor intervievaţi. Unii nici nu ştiau ce să facă pentru a telefona. Şi aceasta cu telefonul propriu, nu cel public sau al unui prieten…

La fel şi cu casa. Casa nu mai e casă, e vilă. Nu mai avem nevoie doar de o cameră pentru părinţi, una pentru copii, ci fiecare membru al familiei are nevoie de câte o cameră. Apoi o cameră de zi. Apoi cel puţin una pentru oaspeţi. În plus camerele au devenit mai mari şi mai scump mobilate. Cât costă? Mult, dar cu toate că nu ne putem permite, împrumutăm de la bancă, facem un efort şi ne facem o casă mare. Asta duce la impozit mai mare, curent mai mult consumat, mobilă mai multă, încălzire mai scumpă, asigurare mai scumpă, etc. De unde plătim toate? Din escaladarea preţurilor şi asuprirea semenilor noştri.

Înainde de 1990 eram fericiţi dacă mergeam la mare sau la munte în loc să ne vizităm doar părinţii la ţară. Acum optăm pentru destinaţii „exotice”. Şi aceasta costă bani pentru că mergem cu avionul. Avionul costă bani, avionul consumă combustibil, combustibilul distruge stratul de ozon. Dar dincolo de asta, există şi obiceiul de a lua bani împtumut de la bancă pentru nevoi personale sau pentru petrecerea concediului. Adică, nu am banii, dar fac un împrumut cu dobîndă pentru ceva ce nu îmi aduce nici un profit financiar. Se poate obiecta că de fapt concediul este o investiţie, pentru că te recuperezi şi după aceea poţi munci mai bine. Corect. Dar cel puţin încadrează-l în categoria distracţie în conformitate cu banii pe care îi ai, nu cu care nu îi ai, pentru că e ca şi cum ai bea pe datorie. Cînd bei pe datorie? Cînd rămîi fără bani după ce ai băut prea mult şi pe deasupra eşti şi beat. Deci supralicitezi la o adicţie sau licitezi de unul singur să cumoeri ceva, adică arunci bani pe apa sîmbetei.

Rezultatele up-gradărilor continue ? O viaţă mult prea rapidă care generează stress, tot mai mult stress, un consum mai mare de resurse care face o ţară mai săracă decît este, resursele ce ar putea asigura progresul asigură doar comfortul unora, pe termen scurt. În concluzie, planeta asta poate susţine viaţa în anumite condiţii, la un anumit nivel.

Domnilor şi doamnelor, să revenim la normal, adică nu la ceea ce a fost înainte de „criză”, ci la nivelul consumului normal pentru un om normal care nu îşi propune să-şi  dărîme vechile hambare pentru a clădi altele noi mai mari şi mai bune, nici a celui care zice „să mîncăm şi să bem pentru că mîine vom muri”. Şi oricum nebunia dinainte de declanşarea crizei a fost semnalul de alarmă că ceva nu mergea bine. O să ne revenim şi o să încercăm, sper, să nu mai facem tot ce am făcut. Cine ştie, poate am învăţat lecţia.

În concluzie, să nu mai încercăm să stimulăm consumul, că nu va aduce ceva bun. Să ne gîndim să petrecem mai mult timp cu familia, prietenii, mai mult timp în activităţi ce nu consumă resurse, în activităţi ce destind nu în cele ce stresează. Cum arată societatea de azi depinde de noi. Cum va arăta societatea de mîine depinde de cum revenim la normal şi cum definim normalitatea. Şi atenţie: biserica urmează cam acelaşi drum ca şi societatea, doar că un pic mai tîrziu. Să nu ajungem să închidem biserici că nu ne putem permite financiar să le ţinem deschise.

Isărescu: Am dispus formarea unei comisii care să analizeze problematica monedei cu Miron Cristea


Domnul Isărescu, de altfel un bun finanţist cere o anchetă post eveniment. E tardiv. Naţiunea noastră a uitat ce s-a întîmplat sub comunism, a uitat ce s-a întîmplat sub fascism şi sub dictatura carlistă. Mai mult, nici măcar nu regretă ce s-a întîmplat şi nu îşi face mea culpa. Vrea cineva să facă procesul bisericii, a naţiunii sau a cui? N-aş avea nimic împotrivă, dar oare unde ar trebui să se înceapă? Avînd în vedere naţionalismul milenar, presupun, s-ar putea să greşesc, dar ar trebui să se înceapă de la Burebista sau Decebal. De exemplu dacă Decebal a avut acele zeci de care cu aur ce au salvat Imperiul Roman de la faliment, de ce nu a făcut ceva cu aurul să nu mai fim învinşi şi ocupaţi, să ni se schimbe limba şi obiceiurile… Apoi ar trebui continuată ancheta la toate domniile dubioase cînd oarece domn şi-a lichidat boierii sau oareşcare boieri l-au lichidat pe domn, la cei ce au vîndut naţia noastră în stînga şi în dreapta, adică mai ales la turci, polonezi, austrieci (vezi Mihai Viteazu) şi ulterior la nemţi şi sovietici. Nu mai pun la socoteală americanii, englezii şi UEii. În special aş vrea să se ancheteze biserica. Nu numai aia ortodoxă, ci toate. Aia ortodoxă că ea e cea mai mare, cea mai influentă şi cea mai cea. De exemplu cum a ajuns o bună parte din Principatele Unite să fie închinate mănăstirilor străine? Să fiu sincer îmi place secularizarea lui Cuza, pentru că sunt patriot. Şi mai mult îmi place rezolvarea lui Carol I atunci cînd Biserica a venit să se plîngă de acel milion lei aur pe care Cuza l-ar fi oferit ca şi compensaţie a secularizării şi a fost refuzat de biserică. Carol le-a spus că era problema lui Cuza, dacă nu au vrut să primească milionul, el nu îl mai dă. Apoi o să ajungem şi la biserica cameleon, iertaţi-mi caco-grafia! Cum se schimba culoare cămăşilor se schimba şi culoarea bisericii: a venit Carol II, a fost carlistă; au venit legionarii, a devenit verde; a venit Antonescu, a devenit kaki; au venit comuniştii, a devenit roşie; au plecat comuniştii şi au venit capitaliştii, a devenit capitalistă. Vorba lui Pristanda: „Curat-murdar, coane Fănică!” Nu că i-ar fi mai bine poporului dacă biserica baptistă sau cea penticostală ar fi (prin cine ştie ce eroare) la guvernare. Din contră, ar fi mai rău. Sau mai bine spus mai RĂU!

Dar aşa cum spunea Isărescu, BOR a jucat un rol important în istorie. Păcat că doar un rol, nu cel mai important rol. Cu sau fără monezile repective, nu mai contează avînd în vedere că patriarhii au jucat nişte roluri de-a dreptul ciudate, mai ales cei de după 1944. Ciudat mi se pare să se bată monedă, în sensul figurat, cu nişte personaje care pe lîngă rolul istoric pozitiv, atîta cît l-au avut, e clar că au jucat şi un rol negativ, impardonabil. Cum nu putem spune că patriarhii au fost una şi ce au făcut ei treaba lor, biserica merge înainte după modelul „căpitane nu fi trist, garda merge înainte prin partidul comunist”,  şi biserica alta, oare cum o să se rezolve ancheta? Să vedem cine are curajul să scoată castanele BOR din focul judecăţii istoriei. Sperăm să nu se frigă şi să aibă curajul să o facă. Cel puţin în biserica penticostală a început cineva această manevră. Să fie primită!