Recesiune sau revenire la normalitate?


În urmă cu câtva timp am început să depistăm semnalele incipiente ale recesiunii. Au apărut acasă cei ce lucrau în stăinătate de mulţi ani. Şi la noi erau aceleaşi tarife pentru munca lor şi se deplasau mai puţin ca să câştige aceiaşi bani. Mai întâi a apărut o criză financiară ce părea că îi loveşte doar pe cei interesaţi să investească sau pe cei ce voiau bani mai mulţi. Apoi a intervenit o criză de lichidităţi şi am început să ne gândim că nu ar fi bine să cheltuim prea mult pentru a avea ceva bani în caz că lucrurile merg mai rău. Apoi a început să se reducă activitatea sau să se închidă unele firme.

Dar să ne gândim de ce a apărut criza. În primul rînd s-a lucrat mai mult şi au fost mai mulţi bani. Existînd mai mulţi bani, s-a consumat mai mult. Consumîndu-se, a crescut cererea, deci oferta a trebuit să ţină pasul cu aceasta. Ca urmare ofertele au crescut. Visele s-au mărit, ţelurile s-au ambiţionat, timpul s-a scurtat, lumea s-a schimbat. Şi aşa am vrut o casă sau o maşină mai bună. Nu mai eram mulţumiţi cu vechiul tv ce arăta ca o cutie dolofană şi doream unul „slim” ce se asorta cu sistemul cinema suround. Am cheltuit bani pe confort şi distracţii, adică pe consum şi nu am făcut investiţii pe termen lung în ceva trainic. Am muncit mai mult pentru asta sau am lăsat datoriile mai departe copiilor sau nepoţilor noştri. Poate ei vor fi de acord să plătească cele consumate de noi şi să beneficieze de resurse mai puţine şi mai scumpe. 

Să vedem şi alte exemple, dintre cele mai grăitoare. De exemplu, cum arată o maşină modernă? Păi de obicei are loc pentru cinci persoane, un portbagaj încăpător, are un motor de cam 1400 cmc, aer condiţionat si o viteză maximă de aproape 200 km pe oră. Inutil să spunem că doar rareori această maşină transportă cinci persoane şi bagajul aferent, nu atingem mai niciodată viteza maximă şi nu avem nevoie de cele 8 sau 12 airbaguri. Dar maşina care costă circa 20000 de euro va fi schimbată în următorii cinci opt ani cu alta pentru că nu mai e la modă.

Interesant că o maşină ceva mai veche era mai trainică, mai puţin pretenţioasă la întreţinere şi bineînţeles mult mai ieftină. Deci, pentru acelaşi lucru, adică transport, plătim acum de două trei, sau în unele cazuri (depinde de tipul maşinii) de până la 10 ori mai mult, cu toate că parcurgem exact aceiaşi kilometri. S-a mai întîmplat ceva. În urmă cu ceva timp ştiai că dacă apeşi pe acceleraţie ai şanse mai mari să ieşi de pe drum, să te ciocneşti cu un alt vehicul sau să accidentezi un pieton. Acum maşinile au sisteme de securitate, aibaguri, ca să nu murim la impact. Dar poate ar fi fost mai bine să fim conştienţi că impactul costă bani: o altă maşină. În afară de daunele colaterale. Acum airbagul ne protejează, dar pare mai degrabă un dispozitiv ce ne îndeamnă să apăsăm pe acceleraţie, să ne asumăm mai multe riscuri, cele mai multe de-a dreptul iraţionale. La fel cu sistemele esp, ets, abs, xyz.

Aceasta a făcut să crească preţul de cost al altor produse, a tarifului pe care îl percepem noi pe oră şi a locuinţelor în care trăim. Ca urmare a aceluiaşi sistem al dominoului ţările mai sărace au devenit şi mai sărace (conform principiilor noastre de consum) pentru că ele nu îşi puteau permite să cumpere ce noi ne puteam permite. Dar oare faptul că noi nu ne mai mulţumim să călătorim doar într-o maşină, ci într-o maşină „bună” nu este una dintre cauzele ce au dus la escaladarea consumului şi implicit la impasul în care am ajuns? În 1973-74 criza petrolului a dus la luarea unor măsuri excepţionale: maşinile care aveau 4 pasageri aveau prioritate pe autostrada, nu se putea circula in fiecare duminică etc. Oare acum nu ar fi cazul să renunţăm de bunăvoie la maşinile mari şi „bune” pentru unele mai aproape de scopul pentru care acestea au fost destinate?

Un alt exemplu. Telefonul nu mai e telefon, e cameră de luat vederi, aparat foto, aparat care îţi redă muzica, agendă electronică şi câte şi mai câte… păi nu mai e telefon. Apoi după un an, dar de cele mai multe ori chiar mult mai puţin, ultimul răcnet în materie de telefoane devine „telefonul fraierilor” de fapt, „demodat”, cu toate că nu şi-a pierdut funcţiile. Au apărut unele cu un alt design, cu alte performanţe, cu alte culori. Mă întreb unde o să ajungem? Recent un sondaj arăta că procentajul celor ce îşi folosesc telefonul pentru a comunica fonic cu alte persoane este de circa 10% din totalul celor intervievaţi. Unii nici nu ştiau ce să facă pentru a telefona. Şi aceasta cu telefonul propriu, nu cel public sau al unui prieten…

La fel şi cu casa. Casa nu mai e casă, e vilă. Nu mai avem nevoie doar de o cameră pentru părinţi, una pentru copii, ci fiecare membru al familiei are nevoie de câte o cameră. Apoi o cameră de zi. Apoi cel puţin una pentru oaspeţi. În plus camerele au devenit mai mari şi mai scump mobilate. Cât costă? Mult, dar cu toate că nu ne putem permite, împrumutăm de la bancă, facem un efort şi ne facem o casă mare. Asta duce la impozit mai mare, curent mai mult consumat, mobilă mai multă, încălzire mai scumpă, asigurare mai scumpă, etc. De unde plătim toate? Din escaladarea preţurilor şi asuprirea semenilor noştri.

Înainde de 1990 eram fericiţi dacă mergeam la mare sau la munte în loc să ne vizităm doar părinţii la ţară. Acum optăm pentru destinaţii „exotice”. Şi aceasta costă bani pentru că mergem cu avionul. Avionul costă bani, avionul consumă combustibil, combustibilul distruge stratul de ozon. Dar dincolo de asta, există şi obiceiul de a lua bani împtumut de la bancă pentru nevoi personale sau pentru petrecerea concediului. Adică, nu am banii, dar fac un împrumut cu dobîndă pentru ceva ce nu îmi aduce nici un profit financiar. Se poate obiecta că de fapt concediul este o investiţie, pentru că te recuperezi şi după aceea poţi munci mai bine. Corect. Dar cel puţin încadrează-l în categoria distracţie în conformitate cu banii pe care îi ai, nu cu care nu îi ai, pentru că e ca şi cum ai bea pe datorie. Cînd bei pe datorie? Cînd rămîi fără bani după ce ai băut prea mult şi pe deasupra eşti şi beat. Deci supralicitezi la o adicţie sau licitezi de unul singur să cumoeri ceva, adică arunci bani pe apa sîmbetei.

Rezultatele up-gradărilor continue ? O viaţă mult prea rapidă care generează stress, tot mai mult stress, un consum mai mare de resurse care face o ţară mai săracă decît este, resursele ce ar putea asigura progresul asigură doar comfortul unora, pe termen scurt. În concluzie, planeta asta poate susţine viaţa în anumite condiţii, la un anumit nivel.

Domnilor şi doamnelor, să revenim la normal, adică nu la ceea ce a fost înainte de „criză”, ci la nivelul consumului normal pentru un om normal care nu îşi propune să-şi  dărîme vechile hambare pentru a clădi altele noi mai mari şi mai bune, nici a celui care zice „să mîncăm şi să bem pentru că mîine vom muri”. Şi oricum nebunia dinainte de declanşarea crizei a fost semnalul de alarmă că ceva nu mergea bine. O să ne revenim şi o să încercăm, sper, să nu mai facem tot ce am făcut. Cine ştie, poate am învăţat lecţia.

În concluzie, să nu mai încercăm să stimulăm consumul, că nu va aduce ceva bun. Să ne gîndim să petrecem mai mult timp cu familia, prietenii, mai mult timp în activităţi ce nu consumă resurse, în activităţi ce destind nu în cele ce stresează. Cum arată societatea de azi depinde de noi. Cum va arăta societatea de mîine depinde de cum revenim la normal şi cum definim normalitatea. Şi atenţie: biserica urmează cam acelaşi drum ca şi societatea, doar că un pic mai tîrziu. Să nu ajungem să închidem biserici că nu ne putem permite financiar să le ţinem deschise.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s