London Bible College-London School of Theology (6)


Dincolo de condiţiile de mediu (situat în Greater London într-un „sat” cochet şi liniştit – Northwood), avînd o suprafaţă relativ mare şi spaţiu verde bine întreţinut, condiţiile de trai la LBC erau foarte bune. Rar era gălăgie, totdeauna mîncarea era pregătită la timpul mesei, existau diferite regimuri (vegetariene, fără sare, fără mai ştiu eu ce…), totdeauna curgea apa, totdeauna era curent electric, totdeauna aveai aşternuturi de pat proaspete luni pe la prînz, totdeauna venea doctorul la cabinetul şcolii dacă aveai nevoie, totdeauna mergea metroul, totdeauna mergeau autobuzele. Totdeauna se respecta orarul, în cei trei ani de studiu intensiv o singură dată unul dintre profi a apărut cu două-trei minute înainte de a începe cursul şi ne-a spus pe un ton uşor spăşit: „Îmi pare rău, nu mi-am dat seama că avem curs azi după-masa, aşa că nu m-am pregătit, cursul se suspendă, urmînd să fie recuperat ulterior.” Ne-am uitat unii la alţii şi am înţeles: cu toate că putea să ţină un „curs” oricînd, proful a preferat să fie profesionist. Dacă cumva venea cineva („prospective student”) să vadă cum este cursul, nu avea sens să rişte pierderea unui eventual student. Asta e!

Indiferent pentru ce m-am dus la principal (rector), decan, la secretară, la contabil, la administrator, la profi, la personalul administrativ (la recepţie, la întreţinere) sau la bucătărie am fost tratat bine, fără aluzii, ameninţări voalate sau ceva de genul acesta. Niciodată nu a trebuit să mă „căciulesc”, chiar dacă uneori a trebuit să insist să îmi primesc drepturile. Nimeni nu m-a ameninţat că mă dă afară din şcoală, că mă penalizează, că mă spune bisericii sau altele de genul ăsta. Nu exista aşa ceva pentru că fiecare îşi vedea „lungul nasului”, chiar dacă în sens britanic părea să atingă dimensiuni gigantice atunci cînd se făcea comparaţie cu mediul românesc.

A existat un student ce se închina soarelui pe terenul de fotbal, unul prea deştept pentru personalul academic, care a fost sfătuit să meargă altundeva şi unii care au plecat de bună voie acasă pentru că nu rezistau presiunii academice. Un coleg de an a întrerupt pentru că soţia sa gravidă în luna a şaptea a fost spulberată de o maşină, el (destul de imatur) rămînînd cu doi copii şi apoi intrînd în depresie severă. Nimeni nu repeta anul, dar au existat în cele din urmă şi doi studenţi români care au intrat în această categorie. Cine i-a îndrumat spre studiu academic a făcut o greşală incomensurabilă… Nimeni nu a avut tăria să recunoscă greşeala şi să abandoneze pentru a se redresa. A exista mai tîrziu şi un student ce s-a declarat homosexual, dar inactiv sexual, aşa că am cam văzut de toate.

Aveam bursa de la Sainsbury şi m-am obligat sub semnătură să revin în ţară după terminarea studiilor. Tot pentru bursă urma să prestez două ore de muncă pe zi, cu toate că la intrarea în ţară nu primisem acest drept. Oricum nu eram plătit, ci despăgubeam pe cei ce îmi acordaseră bursa, în beneficiul şcolii. Puteam alege mai multe domenii, dar în primul an am ales „Evening classes”. Evenimentul avea loc de două ori pe săptămînă, două ore cu o pauză de ceai-cafea de zece minute. Mă aflam sub supravegherea lui Antony Billington (fost student LBC cu MA), ce era însoţit de viitoarea sa soţie.

Puneam cîteva pupitre pe hol, ei aduceau din bucătăria şcolii biscuiţi, zahăr, ceai şi cafea şi bineînţeles pahare de unică folosinţă. La intrare se luau cecurile sau cheşul pentru orele respective. Nimeni nu verifica dacă în sală era cineva care nu plătise. Uneori erau două cursuri în paralel, audienţa fiind dominată de cele mai multe ori de doamne pe la 40 plus. După ceva timp am început să încasez eu banii, predînd încasările după ore. Cînd se termina pauza se termina şi activitatea mea, odată cu îngurgitarea vreunui biscuit nebăgat în seamă de cursanţi. Britanicii mănîncă biscuiţii ca o prăjitură, adică, unul, doi la o cană de ceai, spre deosebire de noi românii care mîncăm şi un pachet întreg o dată!

În paranteză fie spus, de fiecare dată, după ce puneam ceaiul în ceinicele de inox şi cafeaua în căni de inox de circa trei litri se găsea cineva, totdeauna se găsea, invariabil, să întrebe arătînd spre cafea: „Tea?” sau invers. La un moment dat m-am întrebat dacă cumva erau atît de duşi că nu îşi dădeau seama ce se afla în recipientele respective.

În fine, activitatea îmi lua circa o oră şi se desfăşura cel mult de două ori pe săptămînă, cu pauzele din vacanţe. Avînd în vedere că existau trei trimestre de zece săptămîni cu o vacanţă de patru săptămîni, vă daţi seama ce m-am mai spetit pentru aceste ore! Ce nu îmi plăcea era faptul că timpul era fragmentat şi nu aveai un timp mai îndelungat la dispoziţie pentru tine. A trebuit să îmi schimb mentalitetea patriarhală românească şi să mă  adaptez.

În anul al doilea şi în al treilea an, i-am propus administratorului, David Bradely să preiau jobul de la „security” ce era plătit cu trei lire şi ceva pe oră, astfel şcoala făcînd o economie importantă. Eu şi aşa trebuia să prestez o muncă în folosul comunităţii. Fusesem condamnat la trei ani de studii doar! Jobul a fost al meu, aşa că în fiecare dimineaţă mă sculam şi deschideam biblioteca (am uitat o singură dată în doi ani), apoi luam sacii cu poşta de la intare şi îi duceam în cancelarie. Seara la 22.30 evacuam studenţii prea studioşi din bibliotecă, stingeam luminile peste tot şi încuiam, după care dădeam un tur pe exterirorul clădirilor pentru a închide eventualele geamuri uitate deschise de profi sau de studenţi. Aveam o cheie universală cu care puteam să intru în caz de nevoie şi în camerele studenţilor, fiind folosit în acest sens de uituci sau distraţi.

Într-o  sîmbăţă dimineaţa Paul Fisher, colegul meu de an ce avea camera pe acelaşi palier plecase pe două zile şi nu îşi deconectase deşteptătorul electric. I-am făcut un pustiu de bine scoţîndu-l din priză. Ne trezise pe toţi sîmbătă la ora 7 dimineaţa. Într-una dintre seri i-am lăsat un mesaj lui Deryck Sheriffs, proful de VT, pe monitor spunînd că i l-am furat, io, hoţu. Asta ca să îi atrag atenţia să nu îşi mai uite geamul deschis la birou.

Nu am avut surprize în afara unei atenţionări din partea unei tanti englezoaice, ce era şefa personalului administrativ că nu îmi fac datoria, că nu sting luminile seara. Nu trebuia să se bage unde nu îi fierbea oala, nu era domeniul ei, nu eram angajatul ei, răspundeam în faţa administratorului doar. Luminile au fost aprinse de studenţi după ce le-am stins, unii afirmînd că au plătit pentru curentul ăla. O altă dată preşedinta studenţilor era furioasă că plecasem în Londra fără să îi spun, de parcă ea era şeful şi o studentă nu a putut intra în cameră că şi-a uitat cheia. Jobul meu nu era să deschid uşile celor uituci, ci să le închid.

Alţi studenţi tundeau iarba, lucrau pentru secretariat, etc. Mi-a plăcut ultimul job pentru că mă forţa să mă scol dimineaţa şi să mănînc breakfast în ciuda atmosferei low presure blue mood made in England şi era într-o perioadă de timp, foarte de dimineaţa şi seara relativ tîrziu, în care nu mai făceam nimic serios, sau cel puţin era bine să nu fac pentru că aveam un randament foarte scăzut.

Primele examene au fost foarte instructive. Era sfîrşitul anului întîi şi toată lumea revizuia materialul. De obicei studentul pregătea patru subiecte la fiecare examen, trecînd prin materie ca să aibă o orientare bună. Subiectele, aşa cum am spus nu se schimbau, dar trebuia să fi pregătit pentru a le aborda în fel şi chip. Am pregătit la Church History şapte subiecte, nu am ştiut mai mult de trei şi unele nici nu s-au dat, avînd în vedere că profa, Judy Gardiner era doar din anul acela la LBC. Circulau o droaie de mituri pe marginea examenelor, dar esenţialul era că trebuia să răspunzi la întrebări, nu să baţi (chiar şi graţios) cîmpii!

Bursa pe primul trimestru am primt-o prin octombrie, dar nu ştiam dacă o să mai primesc, aşa că am făcut economie la sînge. Singurul lucru mai scump ce mi l-am cumpărat a fost o pereche de Reebock de la magazinul sport din Northwood unde studenţii aveau o mică reducere. M-au ţinut vreo patru-cinci ani, cu toate spălările de rigoare în maşina de splălat!

În naivitatea mea credeam că în Anglia „vine iarna” şi trebuie să îmi iau încălţări adecvate. A fost o toamnă mai rece, să îi spunem aşa… În vacanţa de iarnă trebuia să eliberezi camera, dar puteai să îţi laşi pe riscul tău cărţile pe rafturi. Le-am lăsat acolo cu o bucată de hîrtie ce transmitea mesajul eventualului ocupant ocazional sau celui ce din curiozitate deschidea uşa camerei: „Romanian student”. Niciodată nu mi-a lipsit nimic.

În vacanţa de Crăciun plictiselă mare în Anglia, London, unde nu se întîmplă mai nimic. De Crăciun, o zi obişnuită la biserică, The Slade, Free Evangelical, Plumsted, London. 

În luna decembrie mai toate instituţiile au „Cristmas dinner”, adică o masă mai simandicoasă, ce poate avea loc în orice zi, dar nu şi de Crăciun. La şcoală au servit profii, studenţii stînd la mese, ne-am pus „fanny-hats” şi am tras de „crackers”. O prosteală mare!

Vacanţa am petrecut-o acasă la Maureen şi John Varrall, în Bexleyheath, în cealaltă parte a Londrei. Masa de Crăciun de la Varralli a fost mai festivă, cu deschiderea cadourilor. De obicei în casă era frig, încălzirea fiind setată pentru venirea celor doi e la muncă, aşa că o mai luam pe străzi, unde eram printre puţinii ce se deplasau per pedes. Mergeam cu autobuzul, doar pensionari și copii. Ceilalţi aveau maşini.

În fine, străzile păreau la fel, casele păreau la fel, cu toate că nu erau, maşinile idem şi toată lumea vorbea o altă limbă. Şocul cultural încă se manifesta. Abia după revenirea în vacanţa de primăvară am scăpat de el. Mai trecusem pe la National Galery, Tate’s, British Museum, Trafalgar Square, Covent Garden, Leicester Square, Parlament şi prin alte locuri despre care ştiam, dar pe care nu le văzusem vreodată. Primăvara dispăruse şi şocul. Mă adaptasem. Şi apăruse soarele.

 

2 comentarii la “London Bible College-London School of Theology (6)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s