Ioan Alexandru la Arad


Înainte de 1989 l-am văzut şi ascultat pe poet de două ori. Prima dată a fost la Palatul Cultural, a doua oară la Casa Sindicatelor. Nu mai ştiu exact cum a fost prima dată, dar a doua oară am avut şansa să îl întîlnesc înainte de spectacol şi am putut observa mai bine ce se întîmplă în timpul spectacolului în spatele scenei. Lucram la Aris (prescurtare de la ARad Intreprinderea de Strunguri) cînd am primit un telefon să vin la o întîlnire informală. Nu ştiam cu cine. A apărut gazda care ne-a povestit că îl întîlnise pe poet pe stradă, că era însoţit de un tip mai cenuşiu, probabil coada sa de la Securitate şi că acesta intrase la Episcopie, după care va veni la o cafea. Pe vremea aceea cafeaua era valută forte şi cu ea se făceu şi desfăceau lucruri de care vrăjitoarele ţiganilor habar n-aveau! În cele din urmă a sosit. A îngenunchiat, a făcut semnul crucii pe usciorii uşii de la intrare, a binecuvintat gazda şi am dat mîna. Destul de neobişnuit pentru noi. Am mai făcut cunoştiinţă cu Dan Nasta actorul care îl însoţea şi cu Ioan Rus. Dialogul a fost destul de aprins, cu mici sau inexistente contribuţii ale celor doi însoţitori. Unul era prea timid (Rus), iar celălalt fiind mai degrabă interesat de doi ochi albaştri de acelaşi sex cu el.

În fine, ne-am revăzut la spectacol. Dan Nasta era un recitator de marcă. Se consuma pe scenă. Înalt, uşor adus de spate, nas acvilin, păr gen Eminescu, dar nu aşa bogat, marcat de fire albe, uscăţiv dar atletic cîndva, îmbrăcat în negru, actorul se transpunea în fiecare poezie. Era bun. Apoi a apărut poetul. Cu o voce tremurătoare, privind la toţi şi parcă doar la Dumnezeu, Ioan Alexandru în mare vervă îngenunchiase pe scenă. Unul după altul zburau capetele pruncilor lui Brîncoveanu, spre mărirea credinţei ascultătorilor. Era aidoma lui Ştefan întîiul martir al credinţei. De după cortină Dan Nasta aidoma unui diavol materializat îi urla poetului să se ridice în picioare şi să înceteze cu manifestările teatrale. Mda, teatrul era apanajul actorului, premiul Herder al poetului. Tuna şi plîngea. Fulminant.

Ulterior am aflat că Dan Nasta era „şeful” celor de tagma sa  în vremea studenţiei, iar cel de-al doilea studiase pe vremea lui Ceauşescu la Heidelberg. Oare care a fost securistul? Sau poate au fost doi? Înclin să cred că şi gazda ar fi putut avea un anume amestec.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s