Lumea academică (1)


În ultimul an de liceu tata se oferise să îmi plătească meditaţii pentru a da la facultate. Dar ceea ce îmi plăcea mie nu s-a făcut în liceul industrial ce îl frecventam sau erau atît de puţine locuri (de ex. design, la Braşov parcă, 2 locuri) încât din start nu aveam ce căuta acolo. Aşa că nu am dat la facultate. Ulterior am auzit poveştile din Timişoara cu Nae Pokeristul ce lua examenele după ce îi golea pe profi de bani, punea pariu că poate să treacă Bega călare pe un contrabas (se spune că a cîştigat acel pariu) şi altele de acest gen în care viaţa studenţească era descrisă în roz-bombon. Mai auzeai şi de părinţi ce făceau vizite profilor încărcaţi de se rupeau, după principiul deschiderii uşii profului cu capul pentru că mîinile erau prea ocupate.

În practică, cu unele excepţii, am văzut că inginerii cu care eram coleg nu rezolvau probleme mai complexe decît tehnicienii care nu aveau facultate, dar aveau cinci ani de industrial şi cîţiva ani de practică. Cu subinginerii era şi mai rău, unii sau unele neştiind cu ce se mănîncă construcţia de maşini-unelte. Nu ştiu exact care erau racilele învăţămîntului superior român de atunci, dar auzeam poveşti despre profi care nu o treceau pe o studentă pînă cînd aceasta nu trecea prin patul său.  Se copia dacă se putea, dar copierea nu era generalizată. Se mai picau grupe întregi dacă proful nu avea chef. Proful era un fel de zeu sau semi-zeu.

În cele din urmă am luat contactul cu învăţămîntul academic britanic, ce mi-a plăcut foarte mult. Era vorba despre onestitate, precizie, realism şi obiectivitate. La acestea se adăuga punctualitatea şi seriozitatea britanică, dar nu lipsea caracteristicul umor britanic. A fost vorba de un BA de trei ani, plus un MTh transformat în PhD după ce am scris ceva mai mult de 50% din teză.

După BA am revenit în România şi am predat din 1994 pînă în 2010 în trei instituţii de învăţămînt superior diferite: Institutul Biblic Emanuel din Oradea, transformat în Universitatea Emanuel din Oradea pînă în 2003, apoi Facultatea de Teologie Didactică Betania din Arad, secţie a ITP-ului din Bucureşti, şi cu un an înainte de închiderea acesteia, Secţia de Teologie Didactică de la Facultatea de Ştiinţe Umaniste a Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Ca urmare aş încerca să trag unele concluzii despre plusurile şi minusurile acestor instituţii.