Lumea academică (2): Institutul Biblic Emanuel din Oradea


Mi se pare că o analiză obiectivă, dar lipsită de prezentarea faptelor care au generat unele situaţii ce vor fii descrise în cele ce urmează ar da naştere la și mai multe întrebări, aşa că am decis să o iau tot pe cale istorică şi personală, în finalul fiecărei etape încercînd să trag nişte concluzii. Ceea ce am uitat, sper să fie întregit de comentarii. Cu toate acestea deși tratează lumea academică, această postare nu se vrea academică în sensul strict al cuvântului. Ea face parte din amintiri, din trecut, o lume acum dispărută.

Foto: Călin Pop (fost student IBEO şi apoi preparator la IBEO, ulterior BA, MA, PhD in USA, actualmente Atlanta) şi Narcis Vlaşin (provenind din aceiaşi biserică cu mine (Biserica baptistă Golgota Arad, după anul I la IBEO, ulterior MA LBC, în prezent PhD în SUA și misionar în Asia).

Începutul jobului de la Oradea se pierde în timp… ca să mă exprim poetic. Încă de la începutul proiectului L.B.C. (London Bible College) ni s-a spus de către Iosif Țon că noi cei ce studiem teologia în străinătate vom preda la Oradea. Nimeni nu a spus ceva despre Bucureşti sau alte şcoli. Aşa că atunci când am terminat BA la LBC şi am upgradat la MTh/PhD eram deja îmbarcat spre Oradea.

Primul job l-am datorat relaţiei cu Paul Negruţ (cu care mă cunoşteam din 1982, la scurt timp după convertirea mea). El a fost acela care m-a invitat la Oradea şi cum în întrunirile studenţilor de la teologie din Marea Britanie fiecare îşi definise cît de cît domeniu de competenţă şi cum îmi plăcea istoria, m-am angajat să mă ocup de Istoria Bisericii. Ca urmare în anul II am optat pentru cursul suplimentar de Istoria Bisericii cu dr. Meic Pearse, iar la propunerea de research am înaintat un plan în domeniul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania.

Am fost admis la research (detalii în episodul VIII din LBC-LST) şi după ce am ajuns înapoi în România am participat la un interviu cu bordul de conducere al IBE din Oradea (Paul Negruţ, Petrică Vidu, Iosif Ţon, Cornel Iova). Interviul a depăşit limitele academice şi un om mai vanitos ar fi refuzat să răspundă la unele întrebări ce nu aveau legătură directă cu jobul în sine. Acele întrebări însă nu au făcut decît să îmi dezvăluie stilul de conducere dur şi intrusiv al bordului. Aceasta venea să completeze ceea ce Paul Negruţ afirma despre conducerea de la Oradea: „Noi discutăm orice problemă, fiecare îşi spune părerea şi apoi votăm. Indiferent cine cîştigă, dacă majoritatea votează pentru, toţi ceilalţi ne conformăm deciziei şi acţionăm pentru punerea ei în practică.” Interviul a marcat şi despărţirea temporară de actualul rector, Iosif  Ţon, care pleca în străinătate să îşi concretizeze studiile de doctorat. De remarcat că IBEO funcţiona în baza unei hotărîri de guvern, fiind acreditat temporar pentru a organiza examene de admitere şi a ţine cursurile.

Am fost chemat la primul concurs de admitere, la supraveghere şi corectare. Am stat la hotelul UGSR din Felix şi am mîncat la cantina Bisericii Baptiste nr 2 împreună cu cei ce munceau la ridicarea clădirii. Tot acolo am întîlnit studenţi care erau obligaţi să muncească la aceiaşi construcţie, sub forma de practică, chiar dacă nu erau din Oradea. Unul dintre ei dormea pe o bancă din viitoarea biserică. (Aș da jumătate din regat dacă cumva cineva își amintește cine era și mai aflu ce mai face.) Mi se părea că este vorba de muncă silnică spre slava Domnului. Vivat academia!

În hotelul UGSR din Felix, în timpul admiterii (septembrie 1994) am dat peste nişte studenţi ce mi-au împuiat capul cu lucrurile abominabile ce se întîmplau în acel loc şi al cărui principal protagonist era unul din studenţii din anul IV. La începutul anului academic Paul Negruţ a spus că este la curent cu situaţia şi că se vor lua măsuri la timpul potrivit, ceea ce s-a dovedit a fi jumătatea semestrului doi.

IBEO era într-un fel continuarea Şcolii profeţilor începută pe vremea lui Ceauşescu. Era o şcoală tot mai mare şi în 1994 a dat prima promoţie de teologi. Dintre aceştia unii vor preda în anii următori, dar simptomatic, niciunul dintre ei nu va rămâne la Oradea. Ca număr de studenţi IBEO era unul dintre cele mai mari, dacă nu chiar cel mai mare institut de profil din Europa.

La acea dată nu avea campus, biblioteca funcţiona în sediul Societăţii Misionare Române, iar cadrele didactice nu erau calificate să predea. Situaţia cadrelor didactice era oarecum ciudată. De exemplu, eu eram preparator, dar cu toate că nu intra în atribuţiile mele, eu făceam cursul, eu predam, eu ţineam seminariile şi tot eu examinam şi puneam notele. În acelaşi timp, în cartea mea de muncă scria că sunt preparator, dar de fapt pe schemă tot ce făceam eu era acoperit de o persoană mai calificată, numele acesteia variind, de la Iosif  Ţon, Ioan Bunaciu, la Paul Negruţ.

Deschiderea oficială a anului academic a fost marcată de un serviciu divin în BB2, unde a predicat Paul Negruţ, noul rector (şi PhD tot la LBC dar și sub supervizarea lui Colin Gunton de la King’s College London) şi unde au fost prezentaţi noii veniţi: Leslie McCurdy (cu doctorat proaspăt din Anglia, parcă Shefield), Alexandru Nădăban, Doru Hnatiuc (absolvent al Seminarului Baptist Bucureşti), ulterior adăugîndu-se Marius Cruceru (absolvent al Facultăţii de Limbi Clasice) şi Dănuţ Mănăstireanu (MA la LBC). Tot în acel an Emil Bartoş a plecat pentru a-şi finaliza studiile.

În predica de inaugurare a mandatului său de rector, Paul Negruţ a folosit ilustraţia cu şirul de cocori care are în frunte un deschizător şi care după ce oboseşte, trece la coadă pentru a se odihni pînă cînd îi vine din nou rîndul la conducere. În scurt timp am constatat că în practică exista o realitate ciudată: cîrdul era compus din doi cocori ce alternau la conducere, iar după un timp, unul dintre cocori fiind eliminat, cîrdul era format dintr-un cocor! Ilustrația perfectă a faptului că orice ilustrație are limitele ei…

Dintre cei ce predau la acea vreme, unii nu aveau o pregătire formală în teologie, ceea ce impieta asupra calităţii teologiei predate, dar contribuia la diversitatea locului. În afara rectorului Paul Negruţ unii dintre cei ce predau nu aveau mai mult de un BA sau un MA în teologie, fără ca cineva să fi intrat pe filiera BA plus MA plus PhD, toate în teologie. Unii dintre cei ce predau erau şi pastori (Negruţ, Ţundrea, Galchiş, Ţon, Hnatiuc, McCurdy, Iova), dar aceasta nu era o condiţie, existînd un echilibru (faţă de cei ce nu erau pastori precum Mănăstireanu, Radu Gheorghiţă MA USA, Bunta MA USA, Handaric MA USA, Nădăban, Cruceru, Bartoş), cum nu era o condiţie să locuieşti în Oradea.

Institutul funcţiona în clădirea liceului baptist, la etajul II, unde ocupa trei săli de clasă şi în clădirea veche a bisericii unde se ţineau cursurile cu anii combinaţi teologie plus dublă specialitate. Biblioteca era unul dintre primele locuri ce prezenta un interes pentru mine la Oradea, fiind una dintre condiţiile continuării activităţii de research impusă de LBC. Era clar că fără o bibliotecă serioasă nu se putea face research. Era mică, cărţile erau vechi şi majoritatea în limba engleză, periodicele fiind aproape inexistente. Am vizitat biblioteca ortodoxă, nimic spectaculos, din contră. În cea greco-catolică, cam aceiași situație, multe lucrări în limba italiană, unele în latină, cîteva în română. Totuşi exista o librărie unde mai apăreau traduceri ale autorilor catolici.

Predam cursul de Istoria Bisericii Universale, cel de Erezii moderne şi un curs de Istoria culturii şi civilizaţiei, ce era facultativ. Facultativ-obligatoriu mi s-a spus de la secretariat, dar în cele din urmă am insistat că dacă e facultativ, să rămînă aşa. Era vorba de anul III teologie. Am transformat cursul într-unul de metodologie pentru a le da posibiltatea studenţilor să scrie un eseu în orice domeniu al teologiei şi de a primi îndrumări la nivelul unui curs tutorial. Aşa că am rămas cu circa 4-5 studenţi mai încăpăţînaţi în întreprinderea aceasta.Ce bucuroși au fost studenții și ce rapid au ieșit pe ușă cînd au aflat că pot să plece fără repercusiuni și că aceasta însemna că nu vor fi notați, dar nici nu vor exista urmări disciplinare. Despre asta poate mai încolo…

Cursul de erezii era pentru anul II teologie si anul IV specialităţi duble (teologie-litere, didactică, asistenţă socială, muzică). Cursul de Istoria Bisericii Universale se adresa studenţilor de anul I teologie şi anul II specialităţi duble. Am devenit şi îndrumătorul anului II teologie-litere. Pe lîngă acestea existau şi cursuri F.F. din doi în doi ani, la care participau circa 40 de studenţi mai în vîrstă de obicei. Studenţii de la zi locuiau la hotelul UGSR unde cazarea, prînzul şi cina erau gratuite. (Ulterior toate gratuităţile au fost eliminate, fondurile mergînd spre construirea unui campus propriu.) Unii studenţi manifestau o „la dolce vita far niente” rămănînd deliberat repetenţi pentru a se bucura de o astfel de viaţă.

Cursul de Erezii a fost un experiment în care am încercat să îi provoc pe cei de la teologie anul II să încerce să aibă un discurs închegat în faţa unei audienţe critice, vanitoase şi greu de ţinut în frîu, adică colegii lor și colegii din anul IV ce afișau o atitudine de superioritate pe care nu am înțeles-o. Studenții de anul III editau un material despre o sectă modernă, apoi predau de la catedră. După cum se vede ideea cu fixarea materialului învățat prin învățarea altora s-a aplicat încă din anul 1994. Verificarea finală s-a făcut printr-un eseu, la care cei de anul IV au luat note de la 5 la 10 (probabil pentru prima dată în istoria instituţiei). Urmarea a fost că atenţionarea mea vehementă de către unii dintre studenţii de anul IV (cu care mă cunoşteam de ani de zile) „să am grijă, că notele mele le strică unora mediile şi o să am probleme!” Cei de anul III ce au contribuit cu material propriu aveau puncte în plus.

Ca răspuns la aceste ameninţări şi la repetatele cereri de explicare de ce am dat note mai mici de 9 şi 10, le-am propus studenţilor să facă contestaţie la decanat. Lucrările au fost re-corectate de Vasile Bunta care a dat aceleaşi note fără nici o ajustare. Ulteriror, cîteva dintre studente au fost angajate ca preparatoare la catedra de asistenţă şi mi-au amintit printre zîmbete că eu am fost acela care le-a stricat media. Cred că ar trebui să scriu ceva despre subiect, ceva de genul Mîndria, media și Dumnezeu sau cum să ameninți un prof ca să iei nota pe care de fapt o meriți…

În prima sesiune la Istoria Bisericii Universale (examen oral) am căzut o droaie de studenţi din anul II ce avuseseră iluzia unei note bune după recitarea a două-trei propoziţii din curs, dar care nu aveau habar de materie. Anterior acestei sesiuni (din ianuarie 1995), două studente m-au informat la curs că studenţii erau obişnuiţi cu examene în care trebuiau să reproducă doar textul cursului, fără să emită unele judecăţi de valoare. Fiind un tip precaut, am comunicat aceasta rectorului care mi-a dat carte blanche. Mesajul lui a fost „În fiecare duminică de la orele 16 fratele cutare ţine caticheza în biserică. Dacă nu au trecut de faza catichezei, pot să participe sau să plece acasă.” Mesajul a fost anunţat la curs aşa că cele două studente au trecut examenul cu 8, fără probleme.

Începea o schimbare de optică. De asemenea am sesizat opoziţia anumitor studenţi din anul II (din Urcraina) a căror limbă maternă nu era limba română. Ciudat sau nu, aceştia aveau impresia că vor lua note de trecere doar pentru că erau prezenţi/prezente. S-au înşelat. Repercusiunile le-am suportat după ceva timp, din partea următorului rector pentru că studenții persecutați s-au plîns soției acestuia. Total academic, creștin și cinstit.

Cu toate acestea, şocul cel mai mare l-am avut la anul III la un curs de sistematică ţinut de dr. Leslie McCurdy, un canadian ce nu cunoştea limba română şi care m-a rugat să corectez eseurile pe trei-patru teme date. Cu mici excepţii (cinci sau şase) eseurile erau un colaj de citate din vreo trei cărți aflale în biblioteca institutului (Stott, Crucea lui Cristos, o carte a lui Andrew Murray a cărui titlu îmi scapă). La aşa ceva nu se putea da note de trecere. Am rămas cu un gust amar: în anul III studenţii la teologie nu ştiau ce înseamnă un eseu şi ce înseamnă plagiat. La fel de şocat, McCurdy s-a dus să îl întrebe pe rector care ar fi soluţia pentru un an ce nu promovase în proporţie de 90%. Indicaţia a fost să trateze problema pastoral. Aici cei doi nu au ajuns la un consens, având păreri diferite despre ceea ce ar însemna „pastoral”. Pentru McCurdy ar fi însemnat exmatriculare.

În naivitatea mea aveam intenţia să îi cer rectorului să amîne sesiunea de iarnă. În aşteptarea sa, la cercul de teologie la care participau doar cadrele, i-am întrebat pe Radu Gheorghiţă şi Ilie Ţundrea ce i-au învăţat pe studenţi pînă în anul acela. Ilie Ţundrea, fost inginer, m-a întrebat dacă eu n-am trecut la proiectele pe care le-am făcut stasul de pe borcanul de iaurt la stasul pentru burghie. Răspunsul meu a fost negativ, stasul pentru burghie îl ţin minte şi acum pentru că era cel mai frecvent folosit, operaţia de găurire fiind prezentă la mai toate procesele tehnologice. În acea seară am decis să nu îi mai spun nimic rectorului, pentru că nu avea sens. Purtam un război de unul singur. De ce se ajunsese în această situaţie? Probabil datorită calităţii celor care predaseră pînă atunci, mulţi dintre aceştia fiind americani. Era vremea totuși ca să se termine cu etapa romantică a teologiei, dacă așa ceva chiar exista.

Din această cauză studenţii din anii superiori îşi manifestau superioritatea în fel şi chip asupra celor din anii inferiori, chiar asupra cadrelor didactice. Elocventă pentru această stare de fapt va fi și un incident definitoriu, ce va marca gîndirea teologică a baptiștilor și penticostalilor și va genera presiuni de jos în sus. (Același tip de presiune s-a regăsit în cazul lui Corneliu Constatineanu de la ITPB.) În urmă cu un an, unul dintre cei mai buni studenţi de la LBC ce terminase cu First şi preda la IBEO a fost trimis acasă în urma sesizării conducerii Institutului pentru că el susţinea că „Daniel” fusese scris după desfăşurarea evenimentelor menţionate în carte. În vreme ce Iosif Ţon l-a trimis acasă, pentru că a fost pîrît de studenții oripilați de altă perspectivă teologică, Paul Negruţ a sugerat zîmbind că situaţia se putea aranja. Dădea de înțeles oare că el nu va fi influențat de studenți? Probabil.

La acea dată la IBEO nu exista un sistem unitar şi obiectiv de notare, studenţii se bazau pe „papagal”, nu exista niciun fel de metodologie pentru seminarii sau pentru scrierea eseurilor. Nu exista metodologie pentru ţinerea examenelor, iar rectorul indica să fie căzuţi cei care au probleme de disciplină (whatever this means). Aici am decis să nu mă aliniez, nota fiind dată nu pe ochi frumoşi, ci pe ştiinţă. Totuși prorectorul Doru Hnatiuc mi-a eproșat că i-am dat 10 sau 9 unui student pe care el l-a căzut că suflase în ciorba institutului. Probabil că era o ciorbă prea fierbinte pentru unii studenți.

Cu toate acestea exista un început, în ciuda tuturor tensiunilor existente între formă şi fond. Dar poate mai existau și unele probleme de conștiință, atît la personal, cît și la studenți.

22 comentarii la “Lumea academică (2): Institutul Biblic Emanuel din Oradea

  1. Wow! Am sorbit cu mult interes articol tau. Nu cunosteam detalii atat de „picante” despre aceasta institutie; am auzit insa destule, si bune si rele, de la fosti absolventi. Am cochetat adesea cu ideea de a urma IBEO; intotdeauna „ceva” m-a retinut … nu spiritualizez, nu am auzit o voce din Cer sau ceva de genul acesta, doar ca nu s-a brodit de nici un fel … M-o fi pazit Domnul pe mine … sau i-a pazit pe ei, cine stie …

  2. Draga Alex,
    Mai intii multumesc pentru acest text. Este de folos sa ne amintim cum a fost, chiar daca este dureros. Au fost insa si lucruri frumoase, trebuie s-o recunoastem.
    Si acum citeva adaugiri si corectii:
    1. poza am facut-o la Tyndale House, in vara lui 1996, cind un grup cu cei buni studenti de la IBEO au mers acolo la trei saptamini de practica. Acolo a inceput de fapt criza institutiei numita Emanuel, dupa ce i-am intrebat pe studenti, la o discutie intr- seara, cum este posibil sa nu existe in IBEO o organizatie studenteasca. Desigur, stiam ca Paul era cel care se opunea la infiintarea acesteia, in mod nedemocratic – dar cine a vazut vreodata lideri eclesiali democrati – din pricina fricii lui paranoice ca Iosif Ton si Emil Bartos s-ar putea folosi de o asemenea organizatie pentru a se opune deciziilor lui autocratice.
    Ochii si urechile imparatului’ i-au transmis lui Paul despre aceasta discutie si acolo a inceput circul care a condus, doi ani mai tirziu, in contextul presiunilor facute de cei de la Southern Baptist, cu privire interesul pentru teologia ortodoxa al unora dintre profesori, la plecarea mea din IBEO.
    2. Si o corectie foarte importanta. Paul Negrut a obtinut doctoratul, ca si mine, de la LBC, institutie asociata pe atunci cu Brunel University London (astazi tine de Middlesex University), si NU de la King’s College London. Eu eram la LBC cind Paul si-a sustinut doctortul, in prima parte a anului 1994, avindu-l pe Colin Gunton ca examinator extern. Stiu ca aceasta informatie eronata se afla pe mai multe situri web si sunt aproape sigur ca sursa erorii/minciunii este Paul Negrut (cei care in cunosc, stiu bine ca ceasta este o meteahna veche a lui). Motivul este unul foarte simplu. Dupa ce a scapat de toate cadrele didactice care aveau doctorate de LBC, Paul a inceput sa clameze ca aceea era o scoala liberala (o cintare care era tare mult pe placul Southern Baptist si se traducea in fonduri pentru IBEO, care se dovedea a fi,, astfel, un bastion al conservatorismului evanghelic – marota rasuflata a SBC). Cum insa nu putea schimba nimic din faptul ca insusi titlul sau de doctor provenea de la Brunel University pe filiera LBC, {aul Negrut a inceput sa acrediteze ideea ca isi obtinuse de fapt doctoratul de la King’s, pornind de la faptul ca, la fel ca si in cazul meu si al altor citiva romani, primise permisiunea de la regretatul Colin Gunton de a participa la extraordinarele seminarii postuniversitare de teologie care se organizau acolo. Informatia ca doctoratul lui Negrut provine de la King’s este, deci, un fals. Si daca nu el este sursa minciunii, atunci ar trebui sa ceara corectarea acestei informatii pe toate siturile web pe care ea pare. Stiu ca asemenea lucurri nu-i plac si nu am mari nadejdi ca se va intimpla, deoarece am discutat in mai multe rinduri cu el despre necesitatea corectarii unor asemenea erori provenite de la el si s-a eschivat de fiecare data.
    3. Si un until corectiv: numele mic al lui Tundrea este Ilie.
    In rest, vorba romanului, numai de bine.

    • danut, multumesc de explicatii si completari, cit si de corecturi. oare de ce l-am facut pe tundrea vasile?

      sincer sa fiu, si eu stiam de LBC si nu stiu ce m-a facut sa pun doctoratului fratelui paul la KC… reflexul bata-l vina!

      am tot incercat sa pun poza cu calin pop si vlasin in contextul oradea si nu m-am dumirit unde era facuta. ai solutionat misterul.

      imaginea tipului de conducator acreditata de ibeo in perioada negrutiana maltrateaza imaginea unui dumnezeu tatal care isi primeste cu bratele deschise fiul pierdut si mai da si un banchet in cinstea revenirii sale. paul parca e mai mult intruchiparea fiului cel mare. dar cu toate defectele lui are si calitati. defectele sunt mai greu de suportat decit calitatile. adica nu sunt gelos pe ce face bine. pacat, putea sa faca mai mult si mai bine, ceea ce ii si urez …de la distanta.
      nu o sa intru in amanunte cu conflictul studenti-cadre, pauul vs anybody, poate cite ceva despre anumite metehne in episodul urmator.

      asociatia studentilor a dat nenumarate dureri de cap nu numai lui paul, ce era despotul luminat, ci si acolitilor lui. nu spui care… doar chestia asta in sine poate face obiectul unei cercetari destul de stufoase.

      torchemada de la america a fost o figura deosebit de dezamagitoare. ma asteptam mai mult de la un lider atit de important, dar totusi atit de mic ca statura spirituala…

    • Corect, Alin.
      Potrivit unei intelegeri intre IBEO si Tyndale House, mijlocita de Radu Gheorghita, care isi facuse doctoratul acolo, studentii munceau doua saptamini la varuituk camerelor si alte reparatii, iar in ultima saptamina erau liberi sa-si aduna in biblioteca materiale pentru lucrarea de licenta. A fost o intelegere benefica pentru ambele parti. Pacat ca n-a durat.

    • Alex, pentru asemenea proiecte idealiste era nevoie de normalitate. Ori tocmai asta lipsea la IBEO in vremea aceea.
      Imi amintesc ca atunci cind fiul meu a mers la scoala acolo i-am spus: ‘Daca, Doamne fereste, te prostesti si tu dupa atmosfera de acolo, te string de git cu miinile mele’. El a crezut ca glumesc si exagerez, dar dupa un semestru de stat in campus a realizat ca aveam dreptate. El a avut sansa de a se muta inediat dupa aceea din campus si apoi sa se casatoreasca. A scapat astfel de atmosfera deformatoare de caractere din scoala aceea si, desi era fiul meu, a reusit totusi sa termine cu bine si este acum departe de aceste patologii.

  3. „cîrdul era compus din doi cocori ce alternau la conducere, iar după un timp, unul dintre cocori fiind eliminat, cîrdul era format dintr-un cocor!” … macar de ar fi cocor …

    • hai sa vedem daca cei ce citesc fac o propunere pt noua forma de organizare in locul cirdului si un nou animal in locul cocorului. ce ziceti?
      poate fi si ceva mixt de genul „shtrutzo-camila” pt animal si pentru forma de organizare „haidă” adică o HAI-tă ca o ciur-DĂ…

  4. Lumea „academica” mult mediatizata de la UBEO era formata (la clasa de teologie unde eram) din cca 15 elevi, din care 80% erau semianalfabeti, asa cum ati scris ca ati gasit la facultatea de la Arad. Bineinteles, nu existau note sub 5 in ciuda faptului ca mare parte din colegi n-ar fi trecut nici scoala primara. Notele, avertismentele, exmatricularile se faceau numai in baza conduitei „crestine”, de multe ori insemnand prin aceasta „conduita impusa de cei trei muschetari” din conducere.

  5. Alex, o corectura necesara, chiar daca tirziu. PhD-ul lui Paul este de la LBC, NU de la KIng’s, cum lasa el impresia. ESte adevarat ca l-a sustinut cu Colin Gunton, ca examinator extern, de la King’s (asa cum a fost si cazul meu; ar fi trebuit sa fie Gunton, dar murise, Dumnezeu sa-l odihneasca, si atunci a fost Andrew Walker, de la aceeasi scoala), dar titlul este de la Brunel, prin LBC. Pentru preciziune. Chiar daca el astazi demonizeaza scoala in care a studiat si se dezice de ea ca de iarba rea (‘liberala’, care va sa zica).

  6. Pagini de istorie, vremuri cu începuturi, multe începuturi, în toate domeniile: când n-ai nici clădire pentru Institut. nici bibliotecă, nici profesori, nici elevi/studenți aspiranți pe măsură, nici mentalitatea…, nici pretențiile minime afișate, nici direcția bine conturate… Mulțumesc pentru spontaneitate și pentru adevărul crud expus, fiecare vom putea să ne zidim mai bine, cunoscând.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s