De ce nu sunt nici baptist şi nici carismatic



Că tot veni vorba de Iosif  Ţon, ce a acceptat, conform unora, să treacă într-o altă tabără şi cum Iosif  Ţon este baptist, m-am lăsat şi eu influenţat de acest val şi am hotărît să rup tăcerea. Probabil că acum se aude cum pîrîie. Fiţi pe pace, nu o să vă doară urechile. În primul rînd, nu o să vă plictisesc cu istoria carismatică a lui Iosif Ţon. Deja sunteţi plictisiţi şi nervoşi. Vorba aia: „De ce nu vi s-a întîmplat vouă una ca asta?” Deci, Ţon a fost baptist carismatic, cîndva, apoi un timp carismatic secret (vorba papei, in pectore) şi acum se declară baptist carismatic deschis. Cu ce seamănă tipul ăsta de a te declara openli ceva? Mă iertaţi!

Deci, prin urmare şi luînd în considerare, am decis să mă esprim la propria-mi gazetă, ca să nu fiu dat de gol (Doamne păzeşte! – repede, trei cruci şi o flegmă bine ţintită-n sîn) sau nu să mă facă de ruşine cîrcotaşii cultului, ai neamului sau a speciei umane (am omis pe cineva?).

De la bun început trebuie să precizez exact, dacă e nevoie, că acest post este un pamflet adevărat, nu un adevărat pamflet şi nu doresc şi nici nu tind, dacă pot spune aşa, să îmi văd numele pe top 100 wordpress, să sparg audienţa (de felul meu sunt paşnic, cu mici excepţii, de ex. cînd conduc în mijlocul unei hoarde de han-tătari sau cînd mă calcă cineva pe coada personală. Aici să nu mă acuzaţi că sunt animal, darwinist sau marxist, că nu ţine. Sunt, ba chiar mi-s, şi io ca voi.) sau să ies în vreun fel din tipare. Mă pretind, ba chiar fac o ambiţie din a fi un …echilibrat!

În consecinţă, declar sus şi tare, că nu mă doare niciunde de ce crede cutare, cutărescu sau cutărică, aici intrînd toţi şi toate vreţi dvs să intre. Mi-am rezervat mie restul opţiunilor! Dar e treaba Celui de sus să se ocupe de cine ce crede, cînd şi unde.

Iosif Ţon a fost la un moment dat duşmanul carismaticilor, dar şi Pavel a fost al creştinilor, ca să citez un comentaru bloghist, aşa după cum Ciurcil a fost cînd duşmanul, cînd prietenul, apoi iarăşi duşmanul sovieticilor. La fel ca Mao care a fost duşmanul americanior, apoi prietenul lor, ca apoi să nu se mai ştie, oscilînd între a-şi lichida propriul popor sau a-i lichida pe americani. Dar asta e altă poveste.

De ce freamătă atunci lumea baptistă? Ah, am uitat, eu nu mă declar baptist pentru că nu mai vreau să mă identific cu o biserică care moare pe mîna ei. Prefer vorba altui clasic fost baptist încă în viaţă (N-au reuşit să-l mănînce că era prea ţepos. E un compliment, Dănuţ!), că e mai bine să moară unul de la ceilalţi decît unul de-al lor…  M-am declarat, dacă tot a trebuit, creştin şi protestant, caind ăv, pentru că ţin la credinţa pe care am primit-o în pruncia credinţei mele. Da, e trist, nu mă pot lăuda c-am evoluat!

Lumea baptistă freamătă precum codrii din poezia eminesciană (alegeţi dvs care) pentru că îşi aduce aminte cu mintiuţa şi memoria ei colectivă (Doamne dă-mi timp să salvez postul ăsta să nu se ia curentul şi să se piardă! Numa Satana o fi luînd curentul!) conform cărţii de Istorie a baptiştilor că prin deceniul al treilea al secolului trecut, citez din memoria ce mi-a mai rămas neutilizată, „penticostalii s-au aruncat ca nişte corbi asupra bisericilor noastre” (nota mea: bisericile lor), făcînd probabil ce fac de obicei corbii: croncăne, se socializează, papă, fac ouă, le clocesc, scot pui, zboară, învaţă, şi trăiesc foarte, foarte mult. O fi fost aşa, că altfel nu se explică ura confesională reciprocă dintre cele două denominaţii. N-o fi fost aşa, atunci nu ştiu de unde avea autorul datele şi de ce le rupea studenţilor de la ITP filele din lucrările de licenţă atunci cînd făcea parte din comisia… pe asta să o lăsăm pe altă dată!

Din perspectiva mea limitată, de om echilibrat, de independent, aş putea zice, mă tot întreb ce le lipsea baptiştilor de corbii penticostali au avut atîta succes? Păi cred că baptiştii la vremea respectivă aveau o ediţie limitată sau neterminată sau chiar a marcionistă a Noului Testament (Pariez că un anume domn din Bucureşti îşi ascute privirea, gata să ia noţiţe pentru a mă critica. Vai-ş-amar de baptiştii ăia!) pentru că altfel nu se explică de ce nu au ştiut că Dumnezeu chiar împarte darurile cum vrea El, cui vrea El şi cînd vrea El. Din cele mai diverse, şi ei nu pot face nimic pe chestia asta! Nu cumva o fi fost mai mare vina învăţătorilor, păstorilor, predicatorilor, liderilor, într-un cuvînt, pentru lacuna ce a pricinuit răpirea oiţelor baptiste de maleficii corbi penticostali? În treacăt fie zis, niciodată nu am reuşit să înţeleg cum un corb atît de mic poate răpi o oaie baptistă atît de mare! Hei, prea multe semne de mirare!!! O învăţătură autentică din NT, poate şi din VT ar fi aşezat credinţa baptistă pe o temelie solidă, pe un făgaş bătătorit, iar efectul „nu sunteţi mîntuiţi dacă nu credeţi asta şi nu vă manifestaţi aşa” nu ar fi avut efect. Dar n-a fost aşa la vremea aceea.

Apoi, în 1990 a apărut pericolul carismatic ce a scuturat atît bisericile penticostale (sau pentecostale), cît şi cele baptiste. Fraţii mai copţi cădeau în fel şi chip. Pe cînd eram la studii în străinătate umblau după mine carismaticii să mă ademenească. N-au avut pe cine, eram în branşă de circa zece ani! Dar nu m-am carismatizat, nici nu m-am ştiţi voi, liberalizat, că ăla era pericolul după cum am fost informat de mai-mari. Nu spui cine…

În fine, în ultimii ani carismaticii au devenit mai cuminţi, nu mai supărau nici ei pe nimeni, mai repede se supărau ei între ei. Penticostalii au devenit mai baptişti, adică mai puţin carismatici, că vorba aia, cum să fi ditamai pastorul şi proroc să fie unul neşcolit şi fără costum? Ei, să lăsăm astea! Dar, se poate vedea în bisericile penticostale de la oraşe că nu mai sunt aşa de …penticostale cum erau în urmă cu ceva timp. Pariez că nu baptiştii sunt de vină!

Acum, cum de au sărit (iar!) în aer baptiştii, că unul de-al lor s-a declarat mai carismatic ca papa, era să zic… Păi am o bănuială, de natură istorică. Nu mă ironizaţi, nu e de natură isterică, că nu s-a isterizat niciun baptist pînă la ora asta! Cred că, bănuiesc, dar nu sunt sigur, că pentecostalismul se întoarce! Iar? Păi, bine că nu se răzbună, nu contra-atacă şi că nu se dezlănţuie. Chiar bine? Dacă acum în concepţia alarmiştilor, se va putea produce acelaşi fenomen, doar că, virgulă, corbii vor avea o călăuză să intre în cetăţuie, să dea în vileag toate secretele baptiştilor, cifrul de la poartă, unde şi cîte sunt armele de lovire şi de apărare, unde este visteria, comoară, şi unde doarme regele, regina, toată familia regală baptistă. Dacă se va atenta la viaţa lor, dacă vor cuceri arsenalul, dacă vom fi …trădaţi, ocupaţi, eradicaţi? Basme frate, veţi spune. Sau citând din VT ,,Minciună! Spune-ne dar!” (2 Împãrati 9:12).  Baptiştii n-au aşa ceva! N-au? Dar au avut? Ce a mai rămas din cît de periculoşi erau ei, că la începutul secolului XX mitropolitul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania, Vasile Suciu le aborda foarte serios teologia şi practica în a sa Teologie Dogmatică? Asta ar trebui să îşi dea ei seama.

Mai am o bănuială: dacă se lasă cu carismaticeală la baptişti, să te ţii la dispute, la pierderea controlului şi la crize de genul, „dacă eu sunt şef aici, cum de Domnul face minuni prin altcineva?” Grea haină, grea ipostază, dar nimeni, nici chiar Dumnezeu nu ţine pe cineva cu forţa într-o biserică sau într-o anumită poziţie. Prea mult confort, prea puţine probleme, prea mulţi bani şi prea mult control a bisericii duce la moartea ei sau în cel mai bun caz la aplatizarea şi pierderea luminii evangheliei. Din contră, problemele, chiar persecuţia, sunt cele ce cern adevăratul creştinism, neghina împuţinîndu-se. Da, n-am uitat pilda cu neghina şi interpretarea ei. Dar, în practică, s-a putut constata că o biserică vie e una care, nu numai că se adună în jurul Cuvîntului lui Dumnezeu, ci are de-a face cu lucrări miraculoase ale Tatălui, prin mijlocirea Fiului, în lumina Duhului. Vi se pare normal? Mie da!

Mare va fi însă mirarea, uimirea şi nedumerirea baptiştilor alarmişti dacă cumva se va întîmpla ceva bun prin toată această trecere a lui Iosif Ţon pe la carismatici. Dacă vor avea loc vindecări? Dacă muţii vor vorbi? Dacă şchiopii vor umbla? Dacă orbii vor vedea? Dacă toată această tevatură nu este decît o alarmă falsă? Îşi va cere cineva scuze sau iertare? Din proprie experienţă pot să vă spun că acesta va fi mai degrabă Iosif Ţon.

În fine, nu vreau să treacă această ocazie ca să spun şi de ce nu sunt carismatic. Am avut parte de daruri (unele) pînă în prezent, nu mă laud cu ele, nici nu sufăr că mi-au fost date. În definitiv Dumnezeu face ce vrea! Şi dacă cineva crede că am făcut afirmaţiile de mai-sus urmărind oarece avantaje de o anume natură, tu hum it mai consărn, hiă bai dicleă că nu fac parte din vreo biserică, mişcare sau ceva de genul ăsta penticostală, carismatică sau străjerească (Majestate, iertaţi-mă!), după cum nu urmăresc o alipire de aşa ceva.

Nu v-am cîntat de jale, ca să nu plîngeţi. V-am cîntat de …haz. Fraţilor şi surorilor, sper să vă mai descreţiţi frunţile.