Lumea academică (5): Facultatea „Betania”


Sediul facultăţii se găsea în biserica penticostală cu acelaşi nume din Arad, cartierul Grădişte. Avea trei săli de clasă,  la nivelul trei, o sală de internet, secretariat împreună cu biroul decanului, o mică sală pentru profi plus încă o sală de curs un nivel mai jos. Mai jos se găsea biblioteca foarte mică, care adăpostea, xeroxul şi toate cursurile. Unul dintre studenţi se ocupa de bibliotecă, secretara la ora când m-am angajat (şi în anul acela academic) era o fostă studentă ce preda şi limba engleză. Sălile aveau o capacitate de aproximativ 20 de studenţi, scaunele fiind însă de dimensiuni liliputane pentru că aceleaşi săli adăposteau şcoala duminicală pentru copiii bisericii. Pentru examenele de an se folosea şi sala de nunţi aflată la primul nivel al bisericii. Era o construcţie nouă, cu cîteva probleme de design şi execuţie, încălzire cu gaz. Capela se ţinea în biserică. Eram coleg cu fostul meu coleg de la IBEO, Mihai Handaric, ce se afla într-un program de doctorat avîndu-l ca îndrumător pe prof dr Hans Klein, cu Hubert Emerich (greacă şi NT) şi cu Ciprian  Bălăban, ce terminase tot la Betania, iar acum preda Istoria Bisericii, preda şi la Liceul penticostal şi făcea un master la Arad. Decanul, ce absolvise teologia (parcă la ITP), mi-a inventat un curs numit „Istoria creştinismului contemporan”. L-am predat vreme de un semestru anului III. Mi se dădeau bani de benzină, avem ore doar o zi pe săptămînă, dar din semestrul II am fost întrebat dacă  pot să mai iau un curs, acela de Filozofie creştină. Nu am spus nu, aşa că am pus la cale un curs minim (exista un minim de 28 de file parcă) şi în anul viitor am fost rugat să predau, pe lîngă Filosofia creştină şi cursul de Erezii contemporane (fosta mea „cunoştiinţă” de la IBEO) şi după încă un an, după plecarea lui Ciprian Bălăban la ITP am început să predau cursul de Istoria Bisericii. Frecvenţa la cursuri nu era obligatorie (o invenţie ciudată pentru o facultate de teologie), dar din punct de vedere tehnic acest amănunt făcea posibilă înscrierea studenţilor în regim fără frecvenţă după dispariţia acestei categorii de studiu, aici apărînd pe lîngă tinerii de la zi şi  conducători de adunări, pastori, diaconi, prezbiteri sau fraţi şi unele surori interesate de teologie, unii dintre ei dornici să predea teologia în şcoli. Existau studenţi „internaţionali” dar la început nu prea am înţeles ce însemna acest termen.

Anul următor a apărut „Seminarul Betania” la care am avut o singură întîlnire cu studenţii, după care a urmat un examen la un curs intitulat „Metode de studiu biblic”. Seminarul începuse datorită faptului (mi-au spus studenţii) că Facultatea Betania nu a primit în Consiliul Bisericesc votul pentru a mai continua ca secţie a ITP-ului. Să fiu sincer nu prea am putut pune cap la cap afirmaţiile despre ITP şi Betania, dar este cert că la un anumit moment ITP-ul voia să se acrediteze, apoi Betania voia acelaşi lucru, şansele oscilînd cînd într-o parte cînd în alta. În cele din urmă, se pare că pentru a salva ITP-ul a fost sacrificată Betania, aceasta pierzînd dreptul de a mai organiza concursuri de admitere. În al doilea an la Betania am fost  chemat să fac parte din comisia de pre-licenţă. Pre-licenţa se dădea (evident) înainte de examenul de licenţă şi era compusă dintr-un examen scris plus susţinere lucrării de licenţă. Era un fel de repetiţie generală pentru „adevărata licenţă” dată cu comisia de la Academia de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu”. Rezultatul primului examen era consfiinţit pe o diplomă acordată de Cultul Penticostal şi ţinea loc de adeverinţă pentru predarea religiei în şcoli. Nu am participat la corectarea lucrărilor scrise, dar susţinerea lucrărilor de licenţă a fost interesantă, mai ales că după parcurgerea bibliografiei îţi dădeai seama imediat cine îşi scrisese propria lucrare şi cine nu. Unul dintre studenţii de la f.f. a venit cu o lucrare de drept bisericesc ortodox pe care am citit-o cu nesaţ. Personal am fost uimit de calitatea academică a lucrării, dar am fost atenţionat de colegi că acesta venise şi anul trecut cu aceiaşi lucrare, dar cu alt titlu şi că în cei patru ani de studii nu s-a ridicat niciodată la un asemenea nivel. Era evident aceiaşi lucrare la care schimbase titlul, adăugase un citat sau două dintr-o carte a decanului şi acum pretindea că este o lucrare absolut nouă şi că doar fusese ajutat de un văr, preot ortodox. Studentul a fost trimis acasă, cu nota 2, dar duminica următoare, la ceremonia de absolvire numele său a fost citit şi i s-ar fi înmînat diploma dacă ar fi fost prezent. Gurile rele spun că după ce toate lucrările au fost examinate, a mai apărut o comisie care a validat lucrările respinse. Întortochiate sunt căile Domnului!

În fine, în anul următor am predat mai mult, am avut de-a face cu cel mai ciudat student, din Cluj, pe nume Naghi, care fusese prins copiind de colegi la nenumărate examene. Cu toate astea nu a fost exmatriculat, ci chiar a susţinut examenul de pre-licenţă. Acest personaj cameleonic cînd pretindea că e pregătit, cînd că suferă de o boală incurabilă, cînd că trebuie să ia examenul de licenţă pentru că va avea un post foarte important în Cluj, cînd voia să facă o mare donaţie şcolii, ceva de genul a 10000 de euro. De ce oare? În acel an am picat pentru copiat un singur student ce mi-a transmis prin colegii săi „că el nu ştie să fi copiat.” Dispariţia lucrării sale din secretariat a fost un alt lucru ciudat. La Betania cine copia trebuia să plătească o amendă, să facă nişte ore de consiliere şi să se împace cu cel furat. Nimic din toate astea nu s-au întîmplat în cazul meu. La ceremonia de absolvire din biserică, am remarcat că toţi cei veniţi din „lume” abordau subiecte creştine, cei din biserică abordau subiecte seculare. Hmmm! Am mai participat la o comisie de pre-licenţă (ultima), de data aceasta de dimineaţa pînă seara sau mai bine spus de dimineaţa pînă dimineaţa, ultimele documente fiind completate în jurul orei 3 ante-meridian. Şef de promoţie a fost secretara facultăţii, soţul ei dînd şi el examenul de licenţă.

Anul următor (2007-2008) se pregătea o promoţie dublă, atît studenţii cu patru ani de studiu, cît şi cei cu trei ani de studiu. În primul an Moţ Ghiocel mi-a spus că Betania are studenţi buni, ceea nu am putut nega. Dar am constatat că nivelul academic al Betaniei era undeva …foarte jos. Erau studenţi care voiau mai mult, dar cei mai mulţi dintre ei nu aveau timp pentru studiu, iar dacă chiar aveau, în bibliotecă nu exista fondul de cărţi necesar pentru aşa ceva. În afară de acest aspect, nu exista o etică normală a muncii academice, astfel că studenţii nu sesizau că este greşit să cumperi o lucrare de licenţă, să ţi-o facă altcineva sau pur şi simplu să copiezi altă lucrare de licenţă de la o altă facultate. În acelaşi timp printre problemele de fond care le-am sesizat mai existau unele de-a dreptul spinoase pentru mintea lor. Una dintre acestea era: cum de la o facultate de teologie penticostală predau trei baptişti? Pentru mine o mare întrebare era cum de ei care aveau comunicare directă cu Dumnezeu prin Duhul, mai aveau nevoie de facultate şi de ce o facultate de teologie penticostală are nevoie de stat pentru a-i acredita teologia?

Politica de cadre era şi mai ciudată, în ceea ce mă priveşte nu ştiu pe cineva care să fi fost angajat cu carte de muncă la Facultatea Betania, excepţie nefăcînd nici măcar portarul. Dotarea bibliotecii era precară, atît în materie de carte cît şi de periodice. Nu existau standarde interne cu privire la notare, la examene. Unele cadrele didactice erau supraîncărcate, predînd cursuri din diferite discipline. Nu exista o departajare a catedrelor sau ceva de genul acesta. Se vehicula numele lui Pustan cu speranţa că va preda mai mult timp acolo, dar în afara unor apariţii episodice, cu impact emoţional sau spiritual, nu am putut constata un impact academic la nivel de facultate. Existau cadre didactice ce nu apăreau la cursuri, după cum puteai să apari la curs şi să constaţi că nu aveai nici un student în sală sau cel mult doi studenţi. Vacanţa se dădea cu o săptămîna mai devreme, cursurile începeau cu o săptămînă mai tîrziu faţă de celelalte facultăţi.

În sesiunea din iarnă am constatat că unul dintre studenţii ce stătea senin la examen şi nu scria nimic pregătise două pagini cu nişte întrebări din anul trecut. Loz necîştigător. L-am picat. Am regretat că nu i-am spus că dacă ia cuvîntul în faţa bisericii şi mărturiseşte ce a făcut îi dau notă de trecere. Cu ceva timp înainte, împreună cu Moţ Ghiocel şi Mihai Handaric am predicat cu el la amvon în biserica în care era lider. Ciudat! Se putea şi mai rău. Dar ce avea să fie şi mai rău avea să urmeze în vara aceluiaşi an.