Lumea academică (5): Facultatea “Betania”


Sediul facultăţii se găsea în biserica penticostală cu acelaşi nume din Arad, cartierul Grădişte. Avea trei săli de clasă,  la nivelul trei, o sală de internet, secretariat împreună cu biroul decanului, o mică sală pentru profi plus încă o sală de curs un nivel mai jos. Mai jos se găsea biblioteca foarte mică, care adăpostea, xeroxul şi toate cursurile. Unul dintre studenţi se ocupa de bibliotecă, secretara la ora când m-am angajat (şi în anul acela academic) era o fostă studentă ce preda şi limba engleză. Sălile aveau o capacitate de aproximativ 20 de studenţi, scaunele fiind însă de dimensiuni liliputane pentru că aceleaşi săli adăposteau şcoala duminicală pentru copiii bisericii. Pentru examenele de an se folosea şi sala de nunţi aflată la primul nivel al bisericii. Era o construcţie nouă, cu cîteva probleme de design şi execuţie, încălzire cu gaz. Capela se ţinea în biserică. Eram coleg cu fostul meu coleg de la IBEO, Mihai Handaric, ce se afla într-un program de doctorat avîndu-l ca îndrumător pe prof dr Hans Klein, cu Hubert Emerich (greacă şi NT) şi cu Ciprian  Bălăban, ce terminase tot la Betania, iar acum preda Istoria Bisericii, preda şi la Liceul penticostal şi făcea un master la Arad. Decanul, ce absolvise teologia (parcă la ITP), mi-a inventat un curs numit “Istoria creştinismului contemporan”. L-am predat vreme de un semestru anului III. Mi se dădeau bani de benzină, avem ore doar o zi pe săptămînă, dar din semestrul II am fost întrebat dacă  pot să mai iau un curs, acela de Filozofie creştină. Nu am spus nu, aşa că am pus la cale un curs minim (exista un minim de 28 de file parcă) şi în anul viitor am fost rugat să predau, pe lîngă Filosofia creştină şi cursul de Erezii contemporane (fosta mea “cunoştiinţă” de la IBEO) şi după încă un an, după plecarea lui Ciprian Bălăban la ITP am început să predau cursul de Istoria Bisericii. Frecvenţa la cursuri nu era obligatorie (o invenţie ciudată pentru o facultate de teologie), dar din punct de vedere tehnic acest amănunt făcea posibilă înscrierea studenţilor în regim fără frecvenţă după dispariţia acestei categorii de studiu, aici apărînd pe lîngă tinerii de la zi şi  conducători de adunări, pastori, diaconi, prezbiteri sau fraţi şi unele surori interesate de teologie, unii dintre ei dornici să predea teologia în şcoli. Existau studenţi “internaţionali” dar la început nu prea am înţeles ce însemna acest termen.

Anul următor a apărut “Seminarul Betania” la care am avut o singură întîlnire cu studenţii, după care a urmat un examen la un curs intitulat “Metode de studiu biblic”. Seminarul începuse datorită faptului (mi-au spus studenţii) că Facultatea Betania nu a primit în Consiliul Bisericesc votul pentru a mai continua ca secţie a ITP-ului. Să fiu sincer nu prea am putut pune cap la cap afirmaţiile despre ITP şi Betania, dar este cert că la un anumit moment ITP-ul voia să se acrediteze, apoi Betania voia acelaşi lucru, şansele oscilînd cînd într-o parte cînd în alta. În cele din urmă, se pare că pentru a salva ITP-ul a fost sacrificată Betania, aceasta pierzînd dreptul de a mai organiza concursuri de admitere. În al doilea an la Betania am fost  chemat să fac parte din comisia de pre-licenţă. Pre-licenţa se dădea (evident) înainte de examenul de licenţă şi era compusă dintr-un examen scris plus susţinere lucrării de licenţă. Era un fel de repetiţie generală pentru “adevărata licenţă” dată cu comisia de la Academia de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii “Aurel Vlaicu”. Rezultatul primului examen era consfiinţit pe o diplomă acordată de Cultul Penticostal şi ţinea loc de adeverinţă pentru predarea religiei în şcoli. Nu am participat la corectarea lucrărilor scrise, dar susţinerea lucrărilor de licenţă a fost interesantă, mai ales că după parcurgerea bibliografiei îţi dădeai seama imediat cine îşi scrisese propria lucrare şi cine nu. Unul dintre studenţii de la f.f. a venit cu o lucrare de drept bisericesc ortodox pe care am citit-o cu nesaţ. Personal am fost uimit de calitatea academică a lucrării, dar am fost atenţionat de colegi că acesta venise şi anul trecut cu aceiaşi lucrare, dar cu alt titlu şi că în cei patru ani de studii nu s-a ridicat niciodată la un asemenea nivel. Era evident aceiaşi lucrare la care schimbase titlul, adăugase un citat sau două dintr-o carte a decanului şi acum pretindea că este o lucrare absolut nouă şi că doar fusese ajutat de un văr, preot ortodox. Studentul a fost trimis acasă, cu nota 2, dar duminica următoare, la ceremonia de absolvire numele său a fost citit şi i s-ar fi înmînat diploma dacă ar fi fost prezent. Gurile rele spun că după ce toate lucrările au fost examinate, a mai apărut o comisie care a validat lucrările respinse. Întortochiate sunt căile Domnului!

În fine, în anul următor am predat mai mult, am avut de-a face cu cel mai ciudat student, din Cluj, pe nume Naghi, care fusese prins copiind de colegi la nenumărate examene. Cu toate astea nu a fost exmatriculat, ci chiar a susţinut examenul de pre-licenţă. Acest personaj cameleonic cînd pretindea că e pregătit, cînd că suferă de o boală incurabilă, cînd că trebuie să ia examenul de licenţă pentru că va avea un post foarte important în Cluj, cînd voia să facă o mare donaţie şcolii, ceva de genul a 10000 de euro. De ce oare? În acel an am picat pentru copiat un singur student ce mi-a transmis prin colegii săi “că el nu ştie să fi copiat.” Dispariţia lucrării sale din secretariat a fost un alt lucru ciudat. La Betania cine copia trebuia să plătească o amendă, să facă nişte ore de consiliere şi să se împace cu cel furat. Nimic din toate astea nu s-au întîmplat în cazul meu. La ceremonia de absolvire din biserică, am remarcat că toţi cei veniţi din “lume” abordau subiecte creştine, cei din biserică abordau subiecte seculare. Hmmm! Am mai participat la o comisie de pre-licenţă (ultima), de data aceasta de dimineaţa pînă seara sau mai bine spus de dimineaţa pînă dimineaţa, ultimele documente fiind completate în jurul orei 3 ante-meridian. Şef de promoţie a fost secretara facultăţii, soţul ei dînd şi el examenul de licenţă.

Anul următor (2007-2008) se pregătea o promoţie dublă, atît studenţii cu patru ani de studiu, cît şi cei cu trei ani de studiu. În primul an Moţ Ghiocel mi-a spus că Betania are studenţi buni, ceea nu am putut nega. Dar am constatat că nivelul academic al Betaniei era undeva …foarte jos. Erau studenţi care voiau mai mult, dar cei mai mulţi dintre ei nu aveau timp pentru studiu, iar dacă chiar aveau, în bibliotecă nu exista fondul de cărţi necesar pentru aşa ceva. În afară de acest aspect, nu exista o etică normală a muncii academice, astfel că studenţii nu sesizau că este greşit să cumperi o lucrare de licenţă, să ţi-o facă altcineva sau pur şi simplu să copiezi altă lucrare de licenţă de la o altă facultate. În acelaşi timp printre problemele de fond care le-am sesizat mai existau unele de-a dreptul spinoase pentru mintea lor. Una dintre acestea era: cum de la o facultate de teologie penticostală predau trei baptişti? Pentru mine o mare întrebare era cum de ei care aveau comunicare directă cu Dumnezeu prin Duhul, mai aveau nevoie de facultate şi de ce o facultate de teologie penticostală are nevoie de stat pentru a-i acredita teologia?

Politica de cadre era şi mai ciudată, în ceea ce mă priveşte nu ştiu pe cineva care să fi fost angajat cu carte de muncă la Facultatea Betania, excepţie nefăcînd nici măcar portarul. Dotarea bibliotecii era precară, atît în materie de carte cît şi de periodice. Nu existau standarde interne cu privire la notare, la examene. Unele cadrele didactice erau supraîncărcate, predînd cursuri din diferite discipline. Nu exista o departajare a catedrelor sau ceva de genul acesta. Se vehicula numele lui Pustan cu speranţa că va preda mai mult timp acolo, dar în afara unor apariţii episodice, cu impact emoţional sau spiritual, nu am putut constata un impact academic la nivel de facultate. Existau cadre didactice ce nu apăreau la cursuri, după cum puteai să apari la curs şi să constaţi că nu aveai nici un student în sală sau cel mult doi studenţi. Vacanţa se dădea cu o săptămîna mai devreme, cursurile începeau cu o săptămînă mai tîrziu faţă de celelalte facultăţi.

În sesiunea din iarnă am constatat că unul dintre studenţii ce stătea senin la examen şi nu scria nimic pregătise două pagini cu nişte întrebări din anul trecut. Loz necîştigător. L-am picat. Am regretat că nu i-am spus că dacă ia cuvîntul în faţa bisericii şi mărturiseşte ce a făcut îi dau notă de trecere. Cu ceva timp înainte, împreună cu Moţ Ghiocel şi Mihai Handaric am predicat cu el la amvon în biserica în care era lider. Ciudat! Se putea şi mai rău. Dar ce avea să fie şi mai rău avea să urmeze în vara aceluiaşi an.

Advertisements

6 comments on “Lumea academică (5): Facultatea “Betania”

  1. Trist… teologia n-ar trebui sa se faca la ID. Se pare ca la fostul dumneavoastra loc de munca, Universitatea Emanuel, s-a renuntat la ID (cel putin pentru teologie).

    • da, e trist, sau era.
      oricum toate acestea sunt foste locuri de munca.
      cred ca fiecare dintre acestea (ibeo-ubeo si betania) au avut interese mai mult sa mai putin comune. unul dintre ele era la primele doua recuperarea terenului pierdut datorita contolului comunist si a limitarii locurilor in seminarul de la bucuresti. un al doilea obiectiv, probabil comun celor trei a fost crearea unui alt centru de influenta. de ce sa existe doar bucurestiul? erau cel putin o alternativa la ceea ce se oferea sau pretindea acolo. din acest punct de vedere nu cred ca a fost rau. cu toate acestea obictivele limitate de acest gen duc la institutii pe masura. un alt obiectiv al betaniei a fost conferirea de diplome celor care erau deja intr-o pozitie eclesiala. aici nu pot sa nu remarc re-clericalizarea bisericii penticostale intr-o proportie, pentru mine, fara precedent. si daca tot ai o scoala intr-o biserica, cit de greu era sa spui cuiva ,,hai la mine, fa o licenta in teologie” – urmarind sporirea partizanilor tai?

  2. “Să fiu sincer nu prea am putut pune cap la cap afirmaţiile despre ITP şi Betania, dar este cert că la un anumit moment ITP-ul voia să se acrediteze, apoi Betania voia acelaşi lucru, şansele oscilînd cînd într-o parte cînd în alta.”
    .
    ITP a vrut să se acrediteze dintotdeauna. Betania a vrut şi ea, dar şansele n-au oscilat niciodată “când într-o parte, când în alta”. Au oscilat mereu către ITP, din simplul motiv pe care l-aţi enunţat: când nu ai niciun titluar în structura academică, şansele de acreditare sunt zero barat. Ştiu binişor chichiţele care privesc acreditarea şi Betania a fost dezlipită de ITP tocmai fiindcă era o piatră de moară care ne ducea la fund. ITP-ul stătea bine d.p.d.v. al facultăţii de la Bucureşti. Dar pe ansamblu, instituţional, Betania făcea ca imaginea să fie foarte proastă. Şi atunci s-a produs “divorţul”. Pe motiv de “nepotrivire de caracter” (sau lipsă?).

    • e corect ce spui, doar ca mie personal mi s-a spus ca la un anumit moment betania ar fi avut sanse mai mari fata de itp, nu stiu din ce motive anume sau daca este adevarata afirmatia, era facuta de un betanist.

      la o discutie intre un pastor penticostal, parca din sibiu, tipei, mot si inca vreo doi pastori ce nu erau din arad, la betania, s-a afirmat ca la consiliul bisericesc cineva a prezentat un document din care lipseau ultimele doua rinduri sau paragrafe referitor la acreditare si astfel ar fi fost votata “scufundarea” betaniei si interzicerea urmatorului concurs de admitere. mot a aratat tuturor documentul pe calculatorul din biroul decanului. c.b. a votat dezlegarea pietrei de moară in prezenta lui tipei, care nu a putut sa faca nimic.

      kiar si klein a afirmat in citeva rinduri ca “politica de cadre” a betaniei e cel putin ciudata. mie mi se parea aberanta.

      in ceea ce priveste meciul it-betania, se poate sapa adinc si se poate scrie o carte despre cine, ce si cum a incercat sa faca cite ceva. important a fost ca s-a reusit in cele din urma cu amindoua, in doua modalitati deferite. insa si rezultatele finale sunt diferite.

  3. Domnule profesor Nadaban,

    Va stimez pentru sinceritate. Ca un fost elev al Betaniei, ceea ce voi scrie mai jos, le-am cunoscut si trait personal si nu vorbesc din ce mi-au spus altii, sau ce s-a auzit asa, de la distanta.
    Realitatea relatata in cele ce ati scris mai sus, si anume a experientelor timpurii si tarzii avute la Betania, este incompleta. Adica ii lipsesc cateva detalii, pe care aleg sa cred ca din galanterie nu le-ati mentionat. Sunt insa si alte detalii, care ar trebui mentionate. Betania pentru unii, este doar un nume pe hartie si o cladire.
    Pentru mine, a fost cativa oameni pe care am avut harul de a-I cunoaste.
    Da, e drept ca facultatii Betania ii lipseau multe, ca avea nevoie mare de cadre calificate, ca spatiul era insuficient si inadecvat, ca dotarile lasau de dorit.
    E drept ca s-a prezentat Facultatea ca fiind o institutie calificata si acreditata, cand de fapt era in tratative. Mai mult, o parte a conducerii institutiei era defectuoasa si cam dezinteresata de adevaratul scop, si anume sa ofere un mediu cu adevarat crestin in care viitorii slujitori sa creasca, sa aiba mentori, nu doar oratori si distribuitori de maculatura. Din pacate, si unii profesori s-au limitat la aceasta, putini fiind cei care au pastrat zelul pana la sfarsit, in pofida circumstantelor.
    Personal am facut eforturi mari pentru a continua odata inceputa calatoria prin Betania. Nu a contat sau prea putin a contat bucata de hartie de la sfarsit pe care cativa dascali si-au iscalit numele, afirmand “pe onoarea lor” ca subsemnatul elev, stie de toate cate s-au predat. Pentru ca eram student la o a doua facultate, faceam naveta intre cele doua, lucru deloc usor. Sa nu mai vorbim de cheltuieli si altele.
    Am venit la Betania cautand oameni de la care as avea ce invata. Informatia se poate gasi si imi era accesibila si in afara Betaniei. Am venit in speranta ca o sa gasesc caractere. Si am gasit, desi putine. Dar o sa amintesc mai tarziu despre asta.
    Tin sa va intreb totusi, daca intr-adevar la o Facultate Penticostala, s-a gasit si vreun student pana la urma, pentru care, ca profesor baptist, sa nu va fi parut rau ca ati ales sa predati acolo? Sa ne aducem aminte si de rugamintea lui Avraam referitoare la Gomora. Daca nu unul, atunci pentru cati ar fi potrivit sa nu ardem Betania cu foc si pucioasa?
    Daca ar trebui sa reprosez ceva conducerii, as incepe prin a le atrage atentia asupra procesului de acceptare al anumitor studenti. Am cunoscut indivizi ce nu aveau nici chemare si nici capacitate de a fi studenti la teologie. Inteleg ca unii au copiat, dar s-a putut si fara, cel putin eu si inca cativa cunoscuti am putut fara.
    Standardul academic impus cu rigoare cateodata, alteori era absent total. Profesorii foarte inabordabili in afara orei de clasa, sau cel mult unul sau doi, te primeau cu rabdare si iti dadeau din timpul lor, un “overtime” pentru care nu erau platiti. Si i-am apreciat.
    Dar sa stiti ca, am cunoscut si studenti de ITP Bucuresti, ce aveau multe in comun cu acei tapi de Betania, dar si studenti de la Emanuel Oradea, la fel de cornuti. Ce demonstreaza asta? Oricat de bun e bucatarul si oricat de performanta e oala, conteaza si ce “buruieni” pui in ea. Nu as vrea sa fiu inteles ca un aparator infocat al Betaniei, pentru ca nu sunt. Dar pe acei ce i-am respectat si inca ii respect nu ii voi pune la acelasi nivel de mediocritate pe care l-ati amintit.
    Din toti profesorii avuti, doar doi sunt cei care au demonstrat caracter si chemare (la Betania). Unul e penticostal, un nume deloc sonor, ci dimpotriva, destul de modest, pastor la o biserica din Arad, deloc renumita. Al doilea, un baptist. Dar nu e vorba despre d-voastra, domnul Nadaban, cu toata stima ce v-o port. Acest profesor baptist a fost pentru mine un exemplu de smerenie, un om care primea injosirea si umilinta ca pe un pahar cu apa. A avut parte de amandoua din partea “superiorului” ce il considera baiat de mingi din felul cum i se adresa. Cu toate curiozitatile pertinente persoanei sale, s-a remarcat a fi un mentor pentru cei ce cautau unul. Taria de caracter nu a stat in gura mare, in intrigi si ite tesute pe ascuns, sau in pile cu care sa intoarca sortii in favoarea sa. Nici in foamea de bani atotprezenta. Taria sa de caracter a fost sa traiasca precum un crestin, nefacand acele compromisuri impuse de anumiti superiori si fiind acelasi, din anul I cand l-am cunoscut, si pana in anul IV. Acestia doi nu si-au pierdut zelul.
    Nu v-am inteles in totalitate aluzia cu Duhul.
    Orice facultate de teologie e doar o rampa de lansare in sluire, invatandu-te in cel mai bun caz, cum trebuie sa inveti mai departe. Conteaza cum zbori mai apoi…ca oricum iti va face vant cineva pana la urma…

  4. roonie, la o scoala academica ne cauta ceva. daca se gaseste e bine. baiul e ca intre reclama si realitate era mare diferenta.
    din cauza diferentei dintre cerere si oferta nu iti mai venea sa faci nimic. nici ca student nici ca prof.
    interesul nu era de a face o scoala ci altul. nici macar nu a existat un interes general in ceva comun pentru toata lumea. dar mi se pare ciudat faptul ca toata lumea a acoperit aceasta frauda ce s-a numit betania. de la mic la mare din cauza cointeresarii: studentii sa termine, cei de sus sa isi faca reclama si sa isi umfle egoul si profii sa isi ia banii.
    morala> nu te du si nu lucra pentru o institutie sau o biserica care nu are discernamint vis-a-vis de fapte imorale. cu atit mai mult daca se conspira pentru a ajunge la targeturi imorale ce se ascund dupa expresii ca slava domnului, voia domnului, etc.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s