Istoria Bisericii Universale: o lungă trecere în revistă (2)


Imperiul nu a fost primul sosit în cursa pentru folosirea Bisericii. Înaintea lui a fost Armenia care a devenit regat creştin cu cîţiva ani înainte, mai precis în 301. Cele mai multe dintre discuţiile referitoare la relaţia dintre Biserică şi stat încep cam de aici, în ceea ce priveşte istoria, pentru că în ceea ce priveşte dogma, etica şi credinţa, Isus Cristos scoate biserica de sub influenţa naţionalismului iudeu. Este clar pentru toată lumea că Templul, sinagoga şi politica deveniseră subiectele fierbinţi ale iudeilor, iscînd certe, rivalităţi marcate prin răscoale, asasinate, intervenţii armate şi răzbunări pline de cruzime.

Cu toate că Isus venise după declaraţia  sa la ,,oile pierdute ale lui Israel”, el nu a dus la extrem această misiune. Samariteanca, centurionul, femeia cananită nu sunt victimele colaterale ale unui mediau naţionalist, după cum nici leproşii, orbii, ciungii, bolnavii şi îndrăciţii nu sunt obiectivul principal al unui plan de sănătate naţională dictat de o  politică de inspiraţie celestă. Dincolo de această practică impozitul plătit după prinderea unui peşte ce conţinea două monezi, identificarea cezarului ca fiind altcineva decît părintele israeliţilor, cît şi judecarea şi executarea lui Isus Cristos de establishmentl zilei, nu încetăţeneşte ideea că biserica şi stăpînirea (sau stăpînirile) ar avea prea mult în comun. Cu toate acestea în 325 este convocat de Constantin primul conciliu ecumenic, o primă reprezentaţie a „concertului” dintre stat şi Biserică, un concert ce nu a încetat pînă în ziua de azi. Probabil că din această dată se poate vorbi despre „biserici dizidente” şi tot de atunci afurisenia ereticilor la închiderea unui sinod, conciliu, a devenit o normă, alunecînd pe panta executorie a dreptăţii divine Biserica şi deci implicit, creştinii, a început să creadă şi să facă ceva ce vorba aia, „nici lui Cristos nu i-ar fi trecut prin minte”!

Au existat mai mulţi eretici în acea perioadă, dar cel mai vestit dintre aceştia trebuie să fi fost Arie. Nu trebuie negată ameninţarea care venea din direcţia ereziei sale, dar trebuie menţionat faptul că Arie a murit din cauze naturale (e drept nu prea frumoase). Un alt eretic, care a fost pedepsit pentru îndrăzneala de a gîndi dincolo de vremurile sale a fost Origen. Aici se evidenţiază obtuzitatea unor creştini  care mult după moartea sa, îi dezgroapă şi îi ard scheletul. Oare trebuie puşi la acelaşi nivel cu fii tunetului care au cerut foc din cer sau nu? Dar răspunsul lui Isus i se potriveşte şi lor, nu?

Deci, Biserica a acumulat putere şi pentru că puterea atrage şi corupe, Biserica va cunoaşte o altă traiectorie decît cea iniţiată de Isus Cristos. Biserica devine puternică, Biserica devine bogată, Biserica devine ceva de temut. Şi normal, împreună cu ea şi cei ce o conduc, cei ce au influenţă.

Geografia, mişcarea popoarelor migratoare, cultura în sine şi nu în cele din urmă căderea Romei şi prăbuşirea Împeriului Roman în partea de vest a Europei, va schimba pentru totdeauna Biserica. La conciliile ecumenice din est vor apărea tot mai puţini reprezentanţi ai vestului, episcopul Romei, spun unii istorici, devine tot mai influent. Nu aş fi de acord cu o declaraţie atât de tranşantă, probabil că influenţa sau lipsa influenţei acestui episcop numit şi papa, variază la începutul Evului Mediu, urcînd şi coborînd, ca apoi, prin secolul 12-13 să ajungă la apogeu. Odată atins apogeul, puterea, influenţa şi  bogăţia papei va descreşte, astfel că după terminarea itempestivă a conciliului Vatican I, papa rămîne „prizonier” la Vatican pînă la semnarea acordului cu statul italian după venirea la putere a lui Mussolini.

Atît în Răsărit, cît şi în Occident au loc concilii regionale ce iau hotărîri diferite cu privire la o sumedenie de aspecte ale creştinismului, imprimînd acestei credinţe două traiectorii diferite ca formă. (Nu trebuie uitat că după conciliul de la Chalcedon, apar în est bisericile nechalcedoniene, un lucru ce trebuie neapărat menţionat avînd în vedere pretenţia de monolit a Bisericii Ortodoxe.) De exemplu, preoţii aveau o înfăţişare diferită, barba fiind extrem de importantă în est, limba liturgică este diferită, icoanele capătă o importanţă vitală în est, pe cînd în vest statuile pot să reprezinte foarte bine ceea ce icoanele fac în est. Apa sfinţită diferă, felul cum se desfăşoară liturghia diferă, etc. etc., aşa încît pe bună dreptate oamenii se întreabă din nou „Ce trebuie să fac să fiu mîntuit?”

În ceea ce priveşte strict teologia, dincolo de subtilităţile limbii greceşti şi de căutarea unor termeni echivalenţi în limba latină, dincolo de influenţa neo-platonismului sau aristotelianismului, creştinului de rînd îi păsa dacă va ajunge sau nu în rai. Ca urmare el era interesat de aspectele mai vizibile, mai palpabile ale credinţei. Dar aceste deosebiri îi pun la lucru pe teologii care încep să scrie amplificînd avantajele propriei credinţe în detrimentul celeilalte. În cele din urmă, după cîteva sute de ani de conveţuire, concurenţă şi dispute, occidentalii le spun adio răsăritenilor printr-o anatemizare colectivă lăsată la altarul biserici Sf Sofia din Constantinopol. Celebrul text se încheia cu „Matanata! Maranata! Maranata!”, ce se voia, în opinia unor istorici catolici, o anatemizare mai serioasă, dar care în acelaşi timp trăda absenţa cunoştiinţelor în materie a reprezentantului occidental, Humbert da Silva Candida.

Patriarhul ecumenic a reacţionat şi în cîteva zile toţi creştinii occidentali erau şi ei anatemizaţi. Vorba aia, dacă Isus Cristos ar fi fost un simplu om care a conceput şi iniţiat această mişcare ce se numeşte Biserica, s-ar fi răsucit în mormînt la aflarea veştii despre anatemizare! Dincolo de despărţirea care s-a produs de facto mult înainte de acest act, şi despre care mulţi creştini nu au avut habar mult timp, diferenţele care stau la baza schismei (dacă chiar a fost una) există şi azi şi nu s-a putut face abstracţie de ele după ridicarea anatemelor reciproce în secolul XX. Indiferent ce vor face părţile implicate, e greu, dacă nu chiar imposibil, de realizat o re-unire după atîţia ani de masive deversări de materiale contra părţii adverse.

Şi aici oricine poate să înceapă o lungă şi inutilă discuţie referitoare la unitatea creştină, la asemănările şi deosebirile dintre una sau mai multe biserici. În privinţa asta rămîn un conservator desăvîrşit, susţinînd că „un Domn, o credinţă, un botez” este singurul lucru pe are îl avem în comun, dincolo de asta fiind deschis la cooperarea cu orice creştin de pe suprafaţa globului pămîntesc. Interesant mi se pare că în cealaltă extremă se află cei care îşi definesc toate chichiţele credinţei optînd să conlucreze doar cu cei ca ei. Pînă şi Isus Cristos ar fi exclus pentru că el nu a avut un crez cu privire la ineranţă, la conducerea Bisericii, la ce variantă de Biblie trebuie folosită, cîte colţuri să aibă baticul sau ce fel de muzică trebuie cîntată în biserică.

9 comentarii la “Istoria Bisericii Universale: o lungă trecere în revistă (2)

  1. Presupunând că ajungi la punctul zero cu prezentarea te încumeți să încerci o prelungire a ei spre o predicție despre cum va arăta biserica în secolul următor?

    • in XXI sau XXII?

      daca as fi alvin toefler as incerca sa scriu o carte pe tema asta. după cum merge treaba, biserica isi va pierde tot mai mult din influenta, mai ales dupa caderea definitiva a comunismului marxist. pericolul va veni din directia noului comunism si a materialismului. nu stiu in ce masura mai exista pericolul nationalismului, dar logic, biserica va fi tot mai divizata, biserica romano-catolica fiind mai ales vizată pt ca este o clona a imparatiei lui dumnezeu. dupa cum se vede biserica nu se poate re-inventa, ci poate doar reveni la surse. dintr-un punct de vedere e adevarat, pentru ca isus nu se poate afla altcumva, dar dintr-un alt punct de vedere, cel al adaptarii la cultura existenta, de cele mai multe ori biserica se manifesta ca o frina, din motive care cred ca sunt evidente pentru mai toata lumea.
      in conceptia mea cred ca biserica ar trebui sa incerce sa faca ce nu face sau nu e instare sa faca lumea in general pt ca nu poate risca, nu are bani, nu vrea sau nu e de demnintatea omului sa faca asa ceva. adica sa merga acolo unde nu merge onu, unde bancile nu dau bani pt ca nu renteaza, unde oamenii mor pt ca viata e foarte ieftina. din ce in ce mai putini crestini sunt gata sa plateasca pretul credintei, devenim din ce in ce mai preocupati de familia noastra, de nivelul nostru de trai si de succesul nostru. daca isus cristos ar fi fost pre-prea-ocupat de astea, nu ar mai existat crestinism, nu-i asa?

      • Interesantă viziune.
        În locul comunismului aș fi pus naționalismul deși on second thought acesta poate fi anihilat treptat de materialism (foamea dă de-a dreptul).
        Nu mă așteptam să pui noul comunism la loc de frunte (nici nu știu exact ce înțelegi tu prin nou comunism) pentru că în mintea mea comunismul este tot mai ușor deviat (cu sau fără intenție) în anarhism care anarhism nu poate fi luat în serios decât dacă va fi îmbrățișat de un nou Hitler.

        Despre misiunea Bisericii nu am ce spune în plus, le zici ca de obicei prea bine

      • exista o mare influenta de stinga atit in islam cit si in crestinism. cred ca in cele din urma politicienii vor recurge la un comunism de tip nou, probabil eliberat de ideile clasice, dar care o va lua tot in directia dictaturii. vor duce de nas masele, asa cum au facut-o mai in toate cazurile.

  2. Noi credem c un credincios mantuit este p strat in starea de har prin puterea lui Dumnezeu pan in clipa in care el in mod voit i con tient p r se te aceast stare. Disciplinarea membrilor de biseric mustrare ridicarea drepturilor excludere se face prin hot rarea bisericii in baza Cuvantului lui Dumnezeu. Fiecare credincios are dreptul de a se adresa lui Dumnezeu direct prin Domnul Isus f r a avea nevoie de alt mijlocitor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s