LBC-LST (7)


Cum pe vremea BA-ului nu existau încă celulare, fiecare student făcea de serviciu la telefonul din holul de la etajul I, cam de două ori pe trimestru. Aşteptai, răspundeai la cele două telefoane publice şi preluai mesajul sau te duceai şi căutai studenta sau studentul respectiv. Asta între orele 18 şi 21. În rest mai existau acţiuni sporadice la care se căutau voluntari. O dată m-am dus cu cîteva scrisori din partea şcolii la vecinii „noştri” ca să îi anunţăm că în zilele următoare se vor face lucrări şi va fi zgomot, ne cerem scuze. Era o plimbare după masa de prînz. În rest nimeni nu ne-a pus să cărăm ceva, să curăţăm zăpada, să spălăm pe jos sau pe sus, să facem cor, să umplem capela că vin „sponsorii” sau ceva de genul ăsta. Era o lume liberă nu numai în cuvînt, ci şi în faptă. Exista doar presiunea de a studia, de a citi, de a nu te face de rîs şi de a nu face notă discordantă.

Examenele veneau şi treceau, la fel şi eseurile şi seminariile. Citeam ca apucaţii, căutam cărţile prin bibliotecă adulmecîndu-i pe cei care nu le restituiau la timp şi ne împiedicau să ne scriem eseurile.

Apoi în ultimul trimestru urma o perioadă de două săptămîni pentru recapitulare, apoi examenele. Recapitularea materiei ţi-o făceai singur, nu existau cursuri pentru aşa ceva, dar te puteai asocia cu alţi 4-5 studenţi şi pe baza subiectelor date în anii precedenţi (care stăteau cuminţi în biblioraftul cu examene din bibliotecă) și puteai să concepi o temă asemănătoare. În loc ca fiecare să conceapă 4-5 fiecare concepea una şi apoi se făcea schimb. Echitabil, mai ales că făceai economie de timp.

Eu nu am recurs la astfel de grupuri, aşa că preferam să îmi organizez materialul singur. Era o metodă eficientă, pentru că în afara eseurilor şi a seminariilor din cursul trimestrului nu reuşeam să învăţ mare lucru. E drept că nici nu făceam mari eforturi în direcţia asta.

Într-una dintre zilele în care învăţam cu geamul deschis, pe la ora 11 dimineaţa, aud voci de bărbat jos, între gardul şcolii şi clădire. Mă uit şi ce văd? Cam cinci-şase studenţi, unii din an cu mine, alţii din ani mai mari, încărcaţi cu găleţi pline cu apă. Au tras în mine cu un pistol cu apă, dar nu m-au atins, geamul interpunîndu-se între noi. Mi-au făcut semn să tac din gură, dar curios să aflu ce se va întîmpla, am coborît din cameră, am traversat biblioteca şi m-am căţărat pe scara de incendiu ce ieşea la etajul întîi al bibliotecii unde uşa era deschisă din cauza căldurii. Studenţii se grupaseră la baza bibliotecii gata de atac în direcţia terenului de tenis, unde pe două terenuri diferite jucau tenis de cîmp două studente din anul II şi Graham McFarlane, proful de etică şi cristologie  şi proaspăta sa soţie. Studenţii au atacat, fetele au fugit în colţul terenului ţipînd cu mîinile sus, dar studenţii s-au îndreptat spre prof şi i-au tras un duş pe cinste. Am rămas mască! În orice şcoală românească întreg grupul ar fi fost imediat exmatriculat. Aici Graham s-a dus să se schimbe şi a făcut abstracţie de eveniment, băieţii din Aldis (aşa se numea pavilionul unde erau cazaţi) avînd o rîcă mai veche cu el din vremea cînd el nu era încă căsătorit, dar care era la nivelul glumelor, unele mai bune, altele mai lichide. L-am întrebat ce o să le pregătească, dar Graham, dînd dovadă de o detaşare totală, mi-a răspuns foarte prozaic: „Nothing.” Să pici pe jos! A fost o lecţie pe care am ţinut-o minte restul vieţii: niciodată nu am urmărit un student, indiferent de motivele mele sau ale lui. Cine a picat, a picat că nu a ştiut, cine a trecut, a trecut pe ştiinţă sau prin har. Nu m-a interesat să primesc nimic de la nimeni (cu toate că au existat tentative), după cum n-am dat nimic nimănui. În cei trei ani de BA nu am auzit ca cineva să fi copiat sau să fi avut fiţuică, după cum nu ştiu ca cineva să fi fost dat afară din examen pentru că a şoptit. La fel şi în cazul eseurilor. Nimeni nu a fost prins plagiind.

Nu acelaşi lucru pot să îl mărturisec despre şcolile din România pe la care m-am perindat, mai ales în ultimele două, unde etica învăţatului, a scrierii eseurilor şi a dării unui examen era înfiorătoare. La o şcoală catalogată ceva mai tîrziu liberală standardele erau creştine, pe cînd la o şcoală creştină, garantată de prezenţa Duhului Sfânt standardele erau absolut libertine. Ciudat!

Prima vacanţă de vară a venit puţin mai tîrziu, datorită faptului că biletul de avion a sosit mai tîrziu. Crezînd că mă scald în bani responsabilul cu biletele nu avea de gînd să îmi dea unul. Eu făcusem grava greşeală de a-l întreba dacă în caz că îmi iau maşină o să îmi plătească benzina dus-întors. Plănuiam să merg în misiune în Franţa şi să îmi iau de acolo (din bursa economisită) un R 12 sau ceva asemănător. Am găsit în Londra o Lada 1200 albă cu 180 de lire sterline negociabil, dar asigurarea era înfiorătoare, depăşind cu mult costul maşinii. Pe la jumătatea trimestrului al treilea şcoala ne-a spus că mai trebuie să primim bursa pe trimestrul doi şi trei, aşa că am devenit brusc „bogat”. Pentru mine era o adevărată avere, niciodată neavînd atîţia bani.

Chiar am mers pe la ambasadele Germaniei, Beneluxului şi Franţei, unde am renunţat, avînd în vedere ce scumpă era viza şi că mai trebuia să plătesc o traversare dublă cu feribotul, pe „continent”. După circa o lună de stat în estul Londrei, am plecat la Bucureşti cu Taromul şi apoi la Arad cu Dacia tatălui meu ce mă aşteptase la Otopeni. O altă lume, o altă civilizaţie. Ajuns în Arad, m-am pomenit la farmacie că vorbesc în limba engleză. Era straniu, nu spuneau bancuri românii care uitaseră limba. Era firesc, gîndeam în engleză, vorbeam în engleză.

Toamna am luat-o în sens invers fiind bucuros că începe din nou şcoala. Anul II promitea, mai ales că apăruseră Gina şi Petrică Bulica şi Silviu Rogobete cu soţia, toţi din Timişoara. Familiştii însă nu erau cazaţi în campus, ci unii în Pinner, relativ aproape de şcoală. Am început activitatea de la penitenciarul din Bovingdon. A sosit şi Alex Neagoe din Ţara Galilor şi Cristi Sigheartău din Vulcan (venit pe o altă filieră) în anul I.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s