Cu Bau-baul la plimbare sau What’s next?


După căderea sistemului comunist, iniţiată de secţia de gerontologie de la Kremlin, şi susţinută de americani, se spunea că nu mai exista prea multe raţiuni pentru menţinerea bazelor americane din străinătate. La scurt timp însă Saddam Husein a devenit motivaţia pentru hegemonia americană, dar după căderea Turnurilor, a Afganistanului şi a Iraqului, în afara lui Ben Laden nu mai exista nimeni şi nimic care să motiveze democraţia americană să facă pui în alte ţări. Acum că şi acest motiv (pretext?) a căzut. Mă chinuie (nu prea tare însă) o întrebare legitimă: oare ce se va alege de această mare putere militară, care peste cîţiva ani va înceta să mai fie cea mai mare putere economică? Dar staţi uşor, acei ani nu au trecut încă, nu îşi va pierde aşa uşor SUA statutul atît de invidiat. S-a spus că războiul rece a fost bun că i-a ţinut pe cei din Occident uniţi în faţa pericolului sovietic. Acesta a dispărut, iar noi am „intrat” în Occident. Ce sau cine ne va putea unii pe noi oamenii să nu ne sfîşiem într-un alt război mondial (unii spun că al III-lea tocmai s-a încheiat)? Chiar aşa, probabil că deja se coace un alt obiectiv sau mai bine zis, de mîine, poimîine vom fi informaţi că de mult ne aflăm sub ameninţatea vreunui stat malefic, a unui guru satanic ce a conspirat deja punînd în pericol independenţa, integritatea teritorială, guvernul şi senatul SUA,  preşedintele şi familia sa, democraţia, economia de piaţă, cetăţeanul de rînd din acelaşi stat, ce ne dă nouă pilde de democraţie, credinţă, cumpătare şi de ce nu, patriotism dezinteresat lipsit de naţionalism. Pun pariu că în curînd vom afla că libertatea pămîntenilor este ameninţată de Koreea de Nord şi cum aceasta ameninţă să şteargă de pe suprafaţa pămîntului naţiuni mai paşnice, cum sunt japonezii, chinezii şi ruşii, ONU va lua în dezbatere posibilitatea unui atac preventiv pentru eliminarea oricăror pierderi masive de vieţi omeneşti. Singura problemă e că nu prea se găseşte petrol în Koreea de Nord… Dar cine ştie, într-o bună zi se poate şi ăsta descoperi.  Trecînd şi peste această eventualitate, după normalizarea relaţiilor cu naţiunile islamice, ar trebui găsi un alt inamic să ne dea un impuls la nivel planetar, dacă nu chiar cosmic. Păi de ce tocmai acum s-au desecretizat documente privind OZN-uri mai noi sau mai vechi? Pămînteni, vi se pregăteşte ceva! Cum americanii s-au plimbat peste tot în lume şi cum nu mai sunt fonduri să se războiască mult timp, decît dacă vom ajunge în curînd la armamentul epocii de piatră (că nu vor renunţa americanii la nivelul lor de trai!), o ameninţare extraterestră este singura care poate slăbi cele patru economii emergente (China, Rusia, India, Brazilia) şi poate aduna bani din alte surse decît cele americane. Cum toate aceste naţiuni îşi au propriile programe cosmice, nu este prea deplasat să ne gîndim că într-un viitor nu prea îndepărtat vom avea de-a face cu o nouă staţie interplanetară, cu o alta pe lună şi cu o alta situată undeva la marginile sistemului nostru cosmic. Făghet ăbaut sărăcie, boli, mizerie! Un pericol extraterestru ne va unii pe toţi, indiferent de culoare, politică, religie sau stare socială. Va veni momentul să ne dăm mîinile, să nu precupeţim nici un efort, să rezistăm pînă la ultima picătură de sînge, să facem sacrificii, etîcî, ecîtî! Problema nu va fi cine şi ce va sacrifica, problema va fi ca de obicei,  cine îşi va umple buzunarele, cine va cîştiga şi cine va fi ţapul ispăşitor la toată mascarada. După cîte genociduri au existat, după ce gogonate ni s-au servit şi le-am înghiţite pe nemestecatelea, după ce manipulări am trăit, nu m-aş mira să aud şi să văd cum prostia şi ambiţia vom alimenta frica şi va dezlănţui teroarea. Ce uşor au murit atîtea milioane de oameni în Primul Război Mondial pentru că unii s-au simţit jigniţi. Ce veseli şi încrezători erau bărbaţii ce plecau la război să omoare alţi bărbaţi (şi nu  numai)! Ce pătrunşi de sentimentul superiorităţii rasei umane (cel puţin a unei părţi a rasei umane) au pornit unii Al Doilea Război Mondial! Şi de ce sentimente umaniste au fost motivaţi învingătorii acestui abominabil conflict! Să te tot miri. Să nu uităm ce s-a întîmplat după ce conflictul s-a încheiat (oare?) şi cum parcă ajungem de acolo de unde am început, adică la un alt „războiul rece”. Va urma un alt tip de „război rece”? Mai ghes e că va fi o combinaţie mult mai „reuşită” a tuturor experienţelor de pînă acum, că omul e bun, e inventiv şi creativ. De ce să nu perfecţioneze ce a descoperit pînă acum? De ce să nu evoluăm? Pesimistul ar spune, că mai rău nu se poate, dar optimistul îl contrazice pe baza datelor de mai-sus: se poate şi mai rău!

Cei care îşi mai aduc aminte celebrul discurs  a lui Martin Luther King „I have a dream…” să nu uite că şi Hitler a avut un vis: Mein Kampf. Mai pot enumera cîteva figuri emblematice în acest domeniu. Primul a fost asasinat, al doilea s-a sinucis. Ambii au deranjat democraţia americană. De obicei cine deranjează democraţia americană o sfîrşeşte răăău.

Îmi aduc aminte de faptul că bunicul meu prin anii 60 încă îi aştepta pe americani. N-am înţeles de ce, dar în 1990, cînd am dat cu ochii de primul ofiţer american, de la o bază militară din Germania, i-am spus strîngîndu-i mînă, că aim glad că în fine au sosit. S-a uitat încurcat la mine şi n-avea nici măcar privirea inteligentă a unui german şepărd. I-am explicat, dar degeaba. N-am o alternativă politică la democraţia americană, şi ne-am cam lămurit cu America. În acelaşi timp nu vrea să vă las cu aceiaşi sentiment al aşteptării unei salvări venite din altă parte. Salvarea am cunoscut-o poate fiecare dintre noi şi aceasta nu vine din politică, pentru că este limitată, interesată, condiţionată şi faibilă. Poate ar fi cazul să ne dăm mîna pentru un alt tip de salvare, poate ar fi cazul să ne luptăm pentru o altfel de „pace”, pînă nu e prea tîrziu. Aşteptarea pasivă lasă spaţiu deschis unor  monştrii plini de inţiative umane, de obicei pe cît de malefice, pe atît de originale, la fel ca democraţia americană (şi nu numai) din ziua de azi.