Din Biserică adunate şi ‘napoi la …lume date (1)


Prin bisericile noastre s-au auzit tot felul de vorbe, unele haioase, altele şi mai haioase. Unii dintre noi au o colecţie întreagă, la care vreau să adaug cîteva contribuţii neînsemnate care oricum nu îmi aparţin. Iată cîteva dintre ele.

La una dintre bisericile baptiste din Oradea unul dintre fraţi spunea la un moment dat cuprins de importanţa slujbei ce o făcea la amvon: „tinerii să facă spirit de prezenţă.” Ceea ce s-a și întâmplat…

Un altul, după ce ne-a povestit că ştie el cum se păzeşte cu arma în mînă ceva, că doar, ehehei, făcuse armata. Așa că Paște, la înviere „pazele de la mormîntul lui Isus au căzut pe jos”. Era normal. Cum era să cază-n sus? Păzea!

Un alt frate, furat de predică sau de peisajul eclezial a spus că „de multe ori este nevoie cîteodată…” Ceea ce este cât se poate de evident. Numai pentru unii.

O oră de chin însă ca în biserica din Şiria de acum 20 de ani n-am îndurat niciodată. Fratele Cojocaru de la BB nr 2 din Oradea s-a înfăţişat şi ne-a predicat. Asta în vreme ce la amvon doi pastori cu teologia încercau să pară cît mai serioşi. Printre multe altele, ce nu aveau legătură cu ceva, uătsouevă, ne-a spus la un moment dat că: „la o înotătoare care înota în ceaţă striga antrenorul şi SALVAMONTUL: „Înoată că după ceaţă e ţărmul””! Probabil era un țărm de mare cu munte și ascensiunea direct din mare era foarte periculoasă. Și oricum salvamontul vedea de la înălțimea sa că înotătoarea trebuia încurajată. Ho-la-ri-o!

Pentru a crea suspans ne-a întrebat în acelaşi stil autăvnăuueă: „Ce este şoul?” Şi după o pauză semnificativă în care fraţii şi surorile probabil că deja înjghebaseră o definiţie, cît de cît adaptată locului şi orei respective, ne-a dat tot el definiţia. Fulminantă: „Şoul este o parte dintr-un bar, cu maşinuţe ce se tot învîrt şi nu ajung niciunde!” N-a specificat dacă se referea la noul sau la vechiul legămînt. Sau dacă cumva șoul era de fapt șodoul. N-are contează!

Probabil că s-a simţit foarte cercetat pentru că în final unul dintre pastori ne-a expus sacoul ce era leoarcă.  Să fi fost efectul sforţărilor titanice depuse pentru a exprima ceea ce Domnul i-a pus pe inimă? Probabil că interfaţa-i personală degaja foarte multă energie calorică în cursul procesului de transmitere a informaţiilor. S-a anunţat că va recidiva după-masa, aşa că am decis să beneficiem de pacea şi inspiraţia căminului conjugal, ca să mă exprim aşa. Adică moderat.

8 comentarii la “Din Biserică adunate şi ‘napoi la …lume date (1)

  1. Ce zici de prezbiterul care s-a rugat, intr-o biserica sighisoreana, cat se poate de serios, cam asa: „Si te rugam Doamne sa ne mai retezi din fuduliile noastre …”

  2. In urma cu vreo 20 de ani am asistat la o seara penibila intr-o biserica penticostala in care patru vorbitori in loc sa predice au incercat sa se convinga unul pe altul daca pestele care l-a inghitit pe Iona era balena sau nu; V1:”pe Iona l-a inghitit o balena”! V2:”Nu ca balena are gatul stramt si nu poate inghiti un om!”, V3:” Cand eram eu tanar au adus o balena in orasul meu; era mare cat un tir, clar ca putea sa-l inghita pe Iona!” V4:”Pe Iona l-a inghitit un peste mare”! ….

    • pot sa iti spun ca balena alba in camion frigorifer a existat prin anii 60+ se plimba peste tot, era din stăinezia, am văzut-o intr-im jurnal de film. poate pestele era balena cu esofagul inflamat de vreun iceberg, dar in mod sigur a fost un „peşte” nu o pasare, deci in vorbirea populara avea dreptate. oricum biblia nu aminteste de mamifere sau de cetacee. comparativ cu ultimul, ceilalti 3 erau necredinciosi! 🙂

      • Unii exegeti sustin ca pe Iona l-ar fi inghitit un leviatan . Ce creatura o fi nu stiu, cert e ca este un monstru marin. E amintit in Biblie de cateva ori! Cert e ca fara vreo minune, o balena n-avea cum sa-l inghita, are gatul circumferinta interioara a gatului mult prea mica, pentru aceea se si hraneste cu ,,supa de krill” , cat despre casalot , nici nu poate fi vorba, astia sunt specialisti in sfartecat…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s