Re-citirea Bibliei


De cîteva zile am început să citesc de la cap la coadă, din nou, toată Biblia. Mi-am dat seama că am mult mai multe întrebări şi nedumeriri acum decît am avut cu ani în urmă, atunci cînd o citeam mai des. Am observat că am ajuns într-un colţ mai liniştit şi izolat al credinţei mele şi că ar mai trebui să îmi deschid orizontul, dar să nu îl trec peste o anumită limită. Aici discuţia se complică şi devin ambiguu, dar atunci cînd vorbeşti despre Dumnezeu şi limite, parcă lucrurile devin cam neclare, mai ales că ştiu cîte limite îşi pun unii sau unde sunt aşezate limitele lor. De aceea încep să îmi pun şi eu întrebări cu privire la acest domeniu, cu toate că nu mi-au plăcut niciodată matematicile: limite inferioare şi superioare.

În primul rînd îmi dau seama că noi oamenii nu avem posibilitatea să-l descriem sau să-l comunicăm pe Dumnezeu aşa cum este el şi că de cele mai multe ori eforturile noastre sunt foarte limitate. În urmă cu ceva timp am urmărit pe youtube cîteva mărturii ale unor persoane ce au avut nişte întîlniri, să le zicem de gradul III, adică directe, cu lumea spirituală. Numitorul comun era că se comunica direct, fără cuvinte şi că întunerecul era asociat cu iadul, cu depărtarea, depărţirea de Dumnezeu, pe cînd lumina, albul strălucitor, era asociat cu cerul, cu cei mîntuiţi şi cu Dumnezeu însuşi. În cer toţi erau tineri, chiar dacă muriseră bătrîni, toată lumea cunoştea pe toată lumea, cunoştiinţa era universală.

Îmi dau seama că propriile mele întrebările şi comentarii s-ar putea să-i facă pe unii să ridice sprîncene, pe alţii să zîmbească, dar îmi asum această postură într-o lume în care este „ruşine” să greşeşti, să spui deschis şi sincer „nu ştiu”. Aş vrea să atrag atenţia că nu neg inspiraţia Scripturilor, dumnezeirea lui Isus Cristos şi nici lucrarea Duhului Sfînt, ba mai mult, cred că Dumnezeu poate face minuni şi azi aşa cum a făcut în trecut, nu pentru că n-am încotro, ci pentru că de cînd l-am cunoscut Dumnezeu a fost pentru mine (paradoxal poate pentru unii) un Dumnezeu al minunilor şi al logicii. Îmi aduc aminte de proful meu de VT (OT) de la LBC care ne spunea că tot Vechiul Testament nu este altceva decît propaganda naţionalistă a evreilor şi chiar a scris un material ce a fost publicat într-o prestigioasă revistă creştină de teologie despre episodul Ezechia-Rabşache, cînd zicea el, evreii nu au făcut decît să-l contrapună pe Yahwe asirienilor. Era marcat mai ales de faptul că soţia sa era foarte bolnavă şi nu vedea nici un motiv de a-l percepe pe Dumnezeu altfel decît ceva logic urzit de alţii. Lucrurile s-au schimbat după cîţiva ani spre bine. Îmi dau seama că nimeni nu e imun unor astfel de influenţe şi trebuie să recunosc că oricine poate ajungă într-o vale a umbrei morţii. Experienţa mea este într-un fel asemănătoare, dar în acelaşi timp diferită. Poate unii o vor considera tristă, dar pentru mine este una plină de speranţă, dincolo de ceea ce se poate constata ştiinţific, negru pe alb sau cum se mai spune, obiectiv. Din punct de vedere obiectiv, da, o hemogramă completă indică unele valori periculoase, dar în ciuda logicii, este o minune că încă mai trăiesc. Viaţa e mai preţioasă acum, fiind mai conştient de numărătoarea inversă care poate ajunge oricînd la zero, dar după cum îşi conduc unii maşinile s-ar putea spune că riscurile vieţii moderne îi expun la riscul unei morţi iminente.

Revenind la citirea Vechiului Testament (atenţie, nu pretind că sunt expert în domeniu) am început să citesc căutînd ceva despre moştenire, pentru că voiam să văd ce anume i-a făcut pe evrei să spună că au auzit poveştile despre minunile făcute de Dumnezeul lor, dar că acestea nu se mai văd azi. Nu este un atac la dresa penticostalilor, a charismaticilor sau a altora care sunt orientaţi mai ales spre minuni, este dorinţa mea de a vedea cum s-a pierdut legătura dintre Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov şi cei ce le-au moştenit tradiţia.

Unul dintre primele semne de întrebare se referă la logica ultimei afirmaţii a lui Iacov din versetul (a, folosesc Cornilescu, nu mă deranjează alte versiuni, dar sunt şi eu conservator) 22 din Geneza 28: ,,…şi Îţi voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da,” după ce cu doar cîteva versete mai înainte acelaşi Iacov visează că Domnul stătea deasupra unei scări pe care se urcau şi se coborau îngerii şi ia la cunoştiinţă ce spune Dumnezeu cînd îi zice: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tatălui tău Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale.” Deci, cum să-i dea lui Dumnezeu, ce are tot pămîntul 10% din ce cîştigă el? Chiar are nevoie Dumnezeu care îi dă tot (100% ) să primească 10% înapoi? Ce să facă cu 10%? Parcă e vorba de direcţionarea acelui 2% pentru ONG-uri. „Doamne, mă mulţumesc cu 90%, lasă, 10% nu mai îmi trebuie, degeaba mi i-ai dat.” I-o fi fost milă lui Iacov de Dumnezeu? „Hai că îţi dau aşa, un 10% să nu fiu chiar nesimţit…”Cu toate că unii spun că Isus Cristos nu a rîs niciodată, totuşi Vechiul Testament spune că Dumnezeu stă în ceruri şi răde. Probabil că tot aşa a tratat şi tentativa lui Iacov de a-l răsplăti. Dacă Dumnezeu n-ar avea simţul umorului…

În fine citind Geneza şi Exodul prima promisiune concretă este un fiu şi o ţară. Fiul vine cînd era biologic imposibil să mai apară (deci o minune) şi ţara, unde curge lapte şi miere, se materializează treptat după ce evreii pleacă din Egipt, patria adoptivă, tot prin minuni. În Egipt fiii evreilor erau ameninţaţi să dispară şi trebuiau să plece, ţara nu se afla încă în posesia lor, cu excepţia cimitirului unde erau oasele strămoşilor lor. Cum nu pot să citesc VT ca şi cînd nu l-am citit niciodată, mi-a fugit gîndul la pierderea Ţării făgăduinţei din cauză că evreii s-au abătut de la Legea lui Dumnezeu. Au fost aduşi înapoi şi tot poporul a învăţat Legea ca să nu mai repete experienţa  pierderii ţării şi a distrugerii Templului. Cu toate astea au pierdut ţara încă o dată, iar Templul lor nu mai există nici azi.

Deşi era importantă în planul lui Dumnezeu, ţara nu era estenţială, după cum nici Templul nu a fost indispensabil. Probabil că şi azi Israelul nu vede acest lucru şi se bate pentru ceva ce nu este esenţial. Acel popor de preoţi intenţionat de Dumnezeu nu s-a materializat, şi asta i-a făcut pe evrei să-şi piardă iniţial ţara. Apoi fenomenul s-a repetat pentru că în ciuda faptului că au învăţat Legea, au aplicat-o în litera ei, nu în duhul ei. Nu Legea era importantă, ci ceea ce transmiteau prin aplicarea ei. Nu alea 10% din mentă erau importante, ci aproapele (şi vindecarea lui chiar în ziua de sabat), nu aparenţele şi rigurozitatea, ci inima şi harul.

Dacă ar fi să fac o paralelă în ziua de azi, mă gîndesc că multe biserici funcţionează în virtutea inerţiei, a minunilor trăite de străbunii noştrii, generaţiile mai tinere întrebîndu-se unde sunt minunile actuale sau mai bine zis, unde este azi Dumnezeul care a făcut acele minuni. Ne revine reponsabilitatea să le răspundem şi să le descoperim moştenirea, să le arătăm că ţara noastră nu se limitează la paralela Biserica-Ţara promisă, că minunile de care le povestim nu sunt basme dintr-o carte pentru ochişori micuţi imposibil de probat în faţa unor ochi obiectivi la maturitate. Altfel vom canaliza 10% spre ceva ce nu arată că Dumnezeul de azi este Dumnezeul de ieri; Dumnezeul de mîine, dar şi Dumnezeul veşniciei.

2 comentarii la “Re-citirea Bibliei

  1. Interesant proful acela de VT; am intalnit si pastori baptisti, carora nu li s-a retras „ordinarea pentru slujire”, care considera ca VT este, in linii mari, opera nationalismului evreiesc. Abia daca recunosc anumite valente divine ale Legii lui Moise …
    In timp ce si eu cred ca o amprenta nationalista bruiaza unele texte, nu pot sa nu ma minunez si, in acelasi timp, sa nu ma supun intelepciunii Mantuitorului: cat de distorsionata va fi fost VT, din pricina ambitiilor firesti, tot a ramas loc pentru a dovedi, pe text, ca Isus, fiul tamplarului din Nazaret, este Cristosul promis …
    Parafrazandu-l pe Poincare, as spune cam asa: teologia este arta de a gandi corect despre Dumnezeu, plecand de la texte eronate …

    • Poincare asta nu degeaba a fost ce a fost!

      am stiut un pastor baptist care nu credea ca exista trinitatea, cine stie poate era jehovist in inima. am revenit la vt de la inceput ca prea ma axam pe unele pasaje mai mesianice si „pufoase” bune numai de mingiiat. asa ca acum dau ochii cu toate cele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s