Un alt congres, un alt regres?


Mai ţineţi minte ce s-a discutat la pen-ultimul congres baptist? Nu. Dar la ultimul? Vorba aia, dacă ştiam că e ultimul, chiar că participam. Peste o lună, două, nu o să mai ştie nimeni. La ce or fi bune congresele astea la care nu se face nimic? La ce or fi bune congresele la care nu se dicută nimic despre viitor şi nu se hotărăşte nimic? Biţ mi! Nu ştiu de ce cele două stabilimente academice baptiste nu introduc în curriculum disciplina „Introducere în congresele baptiste” în anul I de studiu, „Ce să faci ca să nu faci nimic şi să n-ai probleme de conştiinţă la congres” în anul II, iar în anul III „Amnezia congreselor baptiste române de-a lungul veacurilor” – pe ăsta cred că ştiu cine îl va preda, dar nu vă spun.

Ca o idee ce transpare dincolo de logica, practica şi etosul Noului Testament cînd li se păreau unor creştini nimerit ca împreună cu Duhul Sfînt să ia nişte decizii istorice, practice sau cel puţin de bun simţ, congresele de acum au o singură mare preocupare. Făghet ăbaut Duhul Sfînt, no cians să se mai amestece altcineva în ciorba congresului. E vorba de alegere, de re-alegere în virtutea (dacă asta ar fi o virtute…) auto-prezentării „cine sunt eu şi ce-a făcut muşchii mei”.  După cîte citesc pe Internet (nu prea multe că sunt în pană de lămîi) şi după cum îmi spun unii participanţi, e vorba de un efect tip Hollywood. Afară se vede mişto faţada, înăuntru e gol, ba chiar ce a rămas în picioare stă să se prăbuşească. Politichie, ambiţiie, sforăieli şi încordări de mic circ de cartier. Cam aşa apare şi din poze. O droaie de animăluţe vesele ce mimează probabil contra cost jonghlerii imposibile unui Isaia, Ieremia sau Amos. De fapt, ce vorbesc eu de eroii din Vechiul Testament,  nimeni nu îşi mai aduce aminte de eroii începutului baptismului din România, de etica lor, de modestia lor şi de credinţa lor. A, greşesc, unul, le jinduieşte nunţile, nici măcar botezurile!

Am avut prieteni care s-au schimbat în mod miraculos, aproape peste noapte în profesionişti ai credinţei moarte, am avut studenţi care au trecut prin aceiaşi metamorfoză şi simpli fraţi din biserică ce au parcurs acelaşi proces. Am văzut cum li s-a imprimat acelaşi zîmbet profesional în locul unei priviri demne, calde,  deschise, demne de un caracter nobil. De ce spun asta? Pentru că mi-a fost dat de multe ori să observ necunoscuţi despre care nu ştiam absolut nimic (bărbaţi, femei, tineri sau mai în vîrstă, ţigani sau nu, străini sau români) care inspirau siguranţă, modestie, bună cuviinţă şi despre care am spus în sinea mea: omul ăsta e creştin, nu se poate să nu fie”. Nu m-am înşelat niciodată! Mă întreb pe ăştia cine i-a reprezentat la ultimele congrese? cei pe care i-am descris ceva mai devreme? Mă îndoiesc! Ce s-a întîmplat cu această biserică ce în urmă cu un secol era în plină ascensiune? Unde îi sunt eroii? Au murit? Cine a preluat ştafeta? Cine conduce această biserică a Domnului?

Zice Scriptura că cel ce nu este credincios în lucrurile mici nu va fi nici în lucrurile mari, căci cine îi va încredinţa ceva mare dacă în cele mici falimentează? Dacă în viaţa de acum sunt în stare doar să simuleze o spoială de viaţă creştină, cum şi ce i se va da dincolo, acolo unde lucrurile sunt într-adevăr la altă scară? Aş spune că noul congres a adus un regres, dar mă tem că nu e adevărat. Un regres la ceea ce a însemnat Biserica Baptistă acum 100 de ani ar fi fost de dorit. Unii cred că un regres la vremea anilor 80 ar fi fost şi ăla ceva. Cine ştie? Poate sunt eu prea idealist sau cum zice cîte unul mai profesionist în acestă materie de creştinism, mai frustrat. Dar nu sunt nostalgic, nici după perioada dinainte de 90, nici după cea din vremea bisericii din F.A. Ar însemna să nu mai fiu obiectiv. Cu toate acestea, mă emoţionează eroii, chiar dacă am ajuns numai să citim despre ei sau să îi vedem în filme. Nu în cele de acum, unele mai vechi, de exemplu în acesta. Hollywood şi aici, dar diferit de cel baptist.  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s