Istoria pe baricade (8): Biserica Greco-Catolică din Transilvania – Al treilea sinod unionist, Alba Iulia, 4 septembrie 1700


Aproape imediat după încheierea celui de-al doilea sinod unionist, Atanasie Anghel s-a confruntat cu o situaţie complexă. Aceasta cuprindea: opoziţia propriei biserici,[1] un recensământ organizat de guvern pentru a stabili preferinţa românilor pentru una dintre cele patru religii privilegiate, reacţia negativă a clerului şi a magnaţilor romano-catolici[2] şi o interpretare deformată a decretului imperial de către guvernul maghiar din Transilvania.[3] Ca urmare, Atanasie Anghel a convocat un nou sinod, pe care Hitchins îl califica ca fiind ‘impunător.’[4]  Istoriografia greco-catolică a calificat acest sinod ca fiind ‘marele sinod,’ care în afară de cler includea şi delegaţi dintre mireni.

Acest al treilea sinod unional s-a convocat la 4 septembrie 1700 la Alba Iulia. În ciuda opoziţiei iniţiale a preoţilor şi protopopilor din Braşov, Sibiu, Inidoara şi a nobililor români din Făgăraş, cincizeci şi patru de protopopi şi episcopul Atanasie au semnat din nou o altă declaraţie de unire similară cu cea precedentă.[5] Această declaraţie a fost (şi încă este) considerată de Biserica Greco-Catolică din Romania ca fiind documentul ce atestă unirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Biserica Romano Catolică. Bota conchide că ,,Prin acest act istoric, toţi românii din Transilvania şi ‘părţile anexe’ s-au unit cu Roma. Conţinutul acestui manifest este aproape identic cu ‘Cartea de mărturie’ din 1698 şi confirmă încă o dată adevărul că Unirea în credinţă cu Biserica Romei s-a făcut de majoritatea zdrobitoare a românilor din toate părţile Ardealului (…) şi este însăşi opera poporului român…Aşa s-a reânodat firul credinţei strămoşeşti cu Roma, rupt în 1054 prin clerul bulgar care ne-a introdus limba slavonă şi ritul bizantino-slav în Biserica strămoşilor noştri: aşa a fost salvată ortodoxia în Transilvania de la totala ei calvinizare, şi neamul nostru de la deznaţionalizare![6]

Concluzia lui Bota vine la mai mult de două secole după unire şi vrea să justifice semnăturile înaltului cler ortodox român în favoarea unirii. Fără îndoială că Bota plasează responsabilitatea unirii pe umerii poporului, exonerând clerul de potenţiala acuzaţie de manipulare a celor împotrivitori sau nehotărâţi din popor. Prin acest procedeu (înlocuirea resposabilităţii clerului cu cea a poporului), el realizează două obiective. Primul, impune unirea într-un mod a priori asupra poporului român din Transilvania. Al doilea, răspunde susţinătorilor ortodocşi de azi, care consideră de la sine înţeles că poporul nu a ştiut nimic despre unire. Bota dă în mod greşit vina pe bulgari pentru toate relele de la 1054 încoace, fără să explice de ce a fost păstrat ritul bizantin în Biserica Greco-Catolică din Transilvania. În plus, el nu prezintă nici măcar o dovadă a modificării dogmei şi practicii ortodoxe române care să fi fost afectate de către Biserica Protestantă maghiară sau română.

Referindu-se la unire ca la un act politic şi cultural, Călinescu crede că în acelaşi timp cu boierii din Ţara Românească şi Moldova care se apropiau din punct de vedere politic de Europa, ţăranii din Transilvania au găsit modalitatea propice de a se apuseniza prin biserică.[7] Condiţiile unirii erau cele patru puncte ale tratatului de la Florenţa,[8] plus condiţiile româneşti.

La 14 septembrie, sinodul[9] a adoptat douăzeci şi opt de canoane[10] referitoare la dogma şi practica  Bisericii Greco-Catolice transilvane. Cele mai semnificative dintre acestea erau:

1. prezenţa în fiecare biserică a icoanelor Mântuitorului, Sf. Maria şi St Nicolae;

2. respectarea celor patru posturi şi a sărbătorilor (ritului respectiv);

3. păstrarea veşmintelor preoţeşti;

4. obiceiul ungerii după botez;

5. caterisirea preoţilor care ar fi contractat a doua căsătorie;

6. obligativitatea slujbelor de duminică, sărbători (de trei ori pe zi), vinerea şi miercurea (de două ori) şi a posturilor (o dată) şi a prezenţei credincioşilor duminica şi de sărbători;

7. credincioşii greco-catolici trebuiau să ştie pederost rugăciunea Tatăl Nostru, Cele zece Porunci şi Crezul;

8. slujbele trebuiau ţinute în româneşte fără nici o referire la limba slavonă sau greacă;

9. reguli referitoare la nunţi şi logodne;

10. condiţiile ce trebuiau să fie îndeplinite de către diaconi pentru a deveni preoţi;

11. canoane referitoare la conduita diaconilor şi a preoţilor, incluzând obligativitatea de a avea permisiunea scrisă a episcopului greco-catolic dacă voia să se mute în altă parohie;

12. două canoane ce defineau autoritatea protopopilor faţă de episcop.

Sinodul a decis şi pedepsele pentru cei care nu respectau canoanele mai sus-menţionate. În mod normal penalizarea era o amendă, dar aceasta putea merge până la caterisire sau chiar anatemizarea în cazul celor mai serioase încălcări.

Maior analizează un document al sinodului datat 14 septembrie 1700, dar fără semnătura episcopului Atanasie Anghel. În acest document se menţionează că divorţul şi recăsătorirea preoţilor, tunsura, veşmintele lor şi jurisdicţia tribunalelor asupra acestora nu părea afectată de vreo interferenţă din partea dogmei şi practicii romano-catolice. Faptul că sinodul nu a reacţionat împotriva ingerinţelor protestante pare să impună o concluzie logică: în ceea ce priveşte dogma şi practica nu exista vreun pericol care să vină din partea Bisericii Protestante.

Sinodul discută doar patru dintre posturile anuale în detaliu în relaţie cu dominaţia calvină. Faptul că Maior se referă la aceste canoane ale sinodului este relevant pentru că face lumină în ceea ce priveşte pretenţia tezei greco-catolice referitoare la o majoră influenţă protestantă. Două aspecte sunt importante. Pe de o parte, Maior admite lunga şi greşita umblare împreună a Bisericii Ortodoxe Române cu calvinii înainte de unire.[11] Dar pe de altă parte, el menţionează că ‘prinseseră în unele capete ale legei greceşti a şchiopăta şi aluneca către rătăcirea calvinească.’[12] În ambele cazuri este foarte semnificativă referirea lui Maior doar la indivizi din Biserica Ortodoxă Română, nu la întreaga biserică. Felul cum Maior uzează de anumite cuvinte (textual ‘capete’ sau extremităţi) în a descrie problematica sinodului şi a conţinutului major al acestuia face lucrurile şi mai clare. Grija sinodului era pentru asigurarea uniformităţii practicii nu pentru apărarea practicii ortodoxe. În comparaţie cu alte elemente esenţiale ale dogmei şi practicii ortodoxe, acest canon particular (care se referă la post) relevă o influenţă Protestantă limitată şi superficială asupra unor indivizi din Biserica Ortodoxă Română din Transilvania.

În plus, într-un document datat 25 octombrie 1711, semnat de către Atanasie Anghel doar la 4 ianuarie 1712, episcopul interzice protopopilor să acorde divorţul indiferent de circumstanţe.[13] Maior presupune că această interdicţie se datora supraveghetorului iezuit. Astfel preoţii trebuiau să fie celibi iar mirenii nu mai puteau divorţa chiar şi în cazul adulterului. Aceasta părea într-adevăr un caz de imixtiune romano-catolică în practica Bisericii Greco-Catolice. Cu toate acestea mai degrabă documentul pare să pună în lumină lipsa protopopilor greco-catolici de a se conforma unei practici romano-catolice chiar şi după unsprezece ani de la ultima semnare a unirii. 

În urma analizei se pare că adevărata importanţă a sinodului din septembrie 1700 este că nu a adoptat nici un canon ce se referea la acceptarea vreunei dogme şi practici romano-catolice. Dorinţa evidentă a sinodului de a păstra dogma şi practica ortodoxă română în ciuda unirii pune sub semnul îndoielii teza ortodoxă română care acuză Biserica Greco-Catolică de acceptarea dogmei şi practicii romano-catolice. 

La fel de semnificativă pare să fie şi absenţa oricărui canon îndreptat direct şi fără putinţă de tăgadă împotriva presupusei influenţe calvine ireversible şi profunde. Acţiunea sinodului împotriva unei ipotetic jug protestant ar fi trebuit să fie mult mai explicită şi vehementă dacă Biserica Greco-Catolică simţea nevoia de a scăpa de un astfel de jug. Dar exact acest tip de canon, exprimând cel puţin întoarcerea la adevărata dogmă şi practică lipseşte cu desăvârşire. Grija sinodului mai degrabă pentru aspecte de rutină ale Bisericii Greco-Catolice face această absenţă şi mai pregnantă. Dacă într-adevăr exista o influenţă protestantă care distrugea poporul român şi biserica sa, aşa cum teza greco-catolică acuză, de ce şi cum a dispărut aceasta peste noapte? Şi cum de sinodul nu a înregistrat această  provocare protestantă în mod explicit? Cea mai probabilă şi plauzibilă explicaţie ar fi că pericolul protestant nu a fost atât de mare precum pretinde teza greco-catolică. Ca urmare, teza greco-catolică este infirmată, în acestă fază, exact de dovada primului sinod greco-catolic român, cel din 1700.

Superioritatea militară evidentă a Imperiului habsburgic a dat românilor impresia că romano-catolicismul era superior protestantismului băştinaş. Tocmai pe această superioritate s-au bazat şi iezuiţii care au convins ierarhia română ortodoxă să accepte unirea cu Biserica Romano Catolică. După cum atestă documentele unirii, această superioritate trebuia să se manifeste într-o mică măsură în practica Bisericii Române şi într-o măsură mai mare în domeniul politic şi social. De aceea, românii au sperat rezultate imediate şi palpabile din această superioritate.

Totuşi, curând după acest sinod episcopul Atanasie Anghel s-a confruntat cu un alt val de opoziţie. Românii ortodocşi din Braşov nu erau deloc satisfăcuţi de unire tocmai din cauza adausurilor dogmatice stipulate în documentele unirii. Pe de altă parte nobilimea maghiară l-a acuzat pe episcop[14] că nu se poartă ca un episcop. Până şi episcopul catolic al armenilor din Transilvania a pretins că Atanasie Anghel a tipărit o ediţie a Bucoavnei fără ca aceasta să conţină adausul filioque.[15]


[1] Lupaş, Istoria, vezi 112. Între 26 şi 30 septembrie, unii preoţi ortodocşi români din Inidoara nu au acceptat unirea. Iorga pretinde că aceştia ar fi fost protestanţi nu ortodocşi; vezi Iorga, Istoria, II, 28.

[2] Bariţ, Părţi, I, vezi 242.

[3] Bariţ, Părţi, I, vezi 244. După cum afirmă Bariţ, guvernul transilvan format din magnaţii calvini unguri Banfi, Bethlen, Nalaczi şi cei romano-catolici din Dietă au votat în unuanimitate să adauge şapte puncte la cele patru puncte dogmatice incluse în tratatul de la Florenţa pentru a zădărnici orice posibilitate de a crea Biserica Greco-Catolică Română.

[4] Hitchins, Conştiinţă (1700-1868), vezi 35.

[5] Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, II, vezi 26-28.

[6] Bota, Istoria, 165.

[7] Călinescu, Istoria, vezi 62.

[8] Încă din ultima decadă a secolului al XIX-lea unele elemente ale acestei declaraţii şi traducerea latină a declaraţiei au fost contestate de către Biserica Ortodoxă Română din Romania. Biserica Ortodoxă Română susţine că aceasta este un fals produs de iezuiţi. Aceste acuzaţii au fost bazate pe cercetarea făcută de N. Densuşianu în Independenţa bisericească a mitropoliei române de Alba-Iulia (Braşov: 1893); Şt Lupşa, Biserica ardeleană şi ‘unirea,’ în anii 1697-1701 (Bucureşti: 1949) şi  S. Dragomir, Românii

[9] Istoricii ortodocşi argumentează că sinodul, convocat pe 4-5 septembrie, nu a avut loc, spre deosebire de cel din 14 septembrie 1700 care a avut loc.

[10] P. Maior, Istoria bisericii românilor, I (Bucureşti: Viitorul Românesc, [prima ediţie Budapesta, 1813] 1995), vezi 229-231.

[11] Maior, Istoria, I, vezi 233.

[12] Maior, Istoria, I, 233.

[13] Maior, Istoria, I, vezi 236.

[14]Bariţ, Părţi, I, vezi 251-255. Bariţ menţionează douăzeci şi două de acuzaţii împotriva lui Atanasie din partea preoţilor, a lui Gábor Nagyszeghi (un român foarte activ dar cu un caracter dubios demonstrat de traseul său religios: de la ortodoxism la calvinism şi apoi înapoi la ortodoxie), Gabriel Kapi (superiorul iezuiţilor de la Cluj) şi Christofor Gerhard (superiorul iezuiţilor dinSibiu).

[15] Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, II, 31.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s