Teologia pe-nţelesul tuturor: un pic de eschatologie


Eschatologia se ocupă cu lucrurile viitoare, inclusiv cu cele cu care se confruntă sufletului omului după moarte. Aici intervine discuţia despre prima şi a doua moarte, prima şi a doua înviere. Biserica Ortodoxă Română are o eschatologie mult mai extinsă datorită faptului că cel puţin unul dintre sacramente (maslul) se referă indirect la această parte a teologiei şi că cimitirul este locul unde sunt îngropate trupurile credincioşilor ortodocşi pe care preotul le sigilează până la a doua venire a Domnului. Una dintre cele mai importante dezbateri din cadrul eschatologiei au fost cele privitoare la mileniul, sau mia de ani, menţionată în Apocalipsa. Indiferent de interpretarea pasajului respectiv şi a contextului mai larg al cărţii în favoarea unui curent sau altul, trebuie ramarcat că Apocalipsa a fost cartea care a menţinut o stare de aşteptare continuă cu privire la parusia, într-o formă sau alta.

Definirea termenilor

În Vechiul Testament exista o aşteptare a reparării tuturor lucrurilor de către Dumnezeu, a venirii zilei mâniei Domnului, o zi a urgiei în care cei răi vor fi pedepsiţi. Dar există cel puţin o ocazie când se pune în discuţie posibilitatea ca cel rău să moară după ce s-a căit şi să fie iertat, iar cel bun să facă ceva rău şi să moară, după care să nu i se mai ţină în seama şirul de fapte bune pe care le-a făcut pe când se afla în viaţă. În faţa răutăţii credinciosul îşi pune speranţa în existenţa unei purificări declanşate de imixtiunea directă a lui Dumnezeu în lumea omenească. O altă lume îşi va face simţită prezenţa după ce semne şi minuni, precedate de re-apariţia lui Ilie vor anunţa sfârşitul lumii vechi. Isus Cristos va confirma rolul de iniţiator acestei lumi noi, a Împărăţiei lui Dumnezeu în care însuşi Dumnezeu va domni, prin lucrarea sa şi prin evenimentele asociate cu crucea. Confirmarea poziţiei sale şi a lucrării sale va avea loc odată cu ridicarea la cer şi la venirea Duhului eschatonului şi răspânirea sa asupra bisericii. Iniţierea unei noi ere va redefini eschatologia Vechiului Testament.

Astfel Biserica va fi Noul Israel, raiul va începe aici pe pământ în vreme ce iadul va fi populat cu cei ce nu acceptă mântuirea tot de aici de pe pământ. Poziţia privilegiată a creştinului care îşi cunoaşte destinul şi cunoaşte destinul tragic a celor care nu au ales să fie mântuiţi prin Isus Cristos este unică în ansamblul religiilor. 

 Lucrurile viitoare

Isus face mai multe profeţii cu privire la ceea ce avea să se întâmple după ce el va dispărea ca personaj material de pe scena istoriei. Profeţiile sale sunt destul de generale, umorul său punându-i în încurcătură pe ucenicii nerăbdători să vadă materializându-se Împărăţia lui Dumnezeu, de care ar fi trebuit să beneficieze. Afirmaţia lui Isus că numai Tatăl din ceruri cunoaşte aceste lucruri trebuie să le fi dat mari bătăi de cap Părinţilor bisericii ocupaţi cu definirea divinităţii lui şi cu formularea doctrinei Trinităţii. Probabil că din veşnicie Fiul era totuşi informat cu ceea ce avea să împlinească în realizarea planului de mântuire şi implicit de sfârşitul lumii. 

 Raiul

În concepţia populară raiul este un loc plictisitor din cer în care credincioşii mântuiţi sau sfinţii cântă, se închină în prezenţa îngerilor, programul repetându-se fără variaţie. Aici lipseşte orice distracţie, nu există excese, toată lumea este îmbrăcată în alb şi la loc de cinste sunt virtuţile creştine ce presupun aproape eliminarea totală a simţurilor. În epoca contemporană a fi în rai sau a te simţi ca în rai este atunci când cumperi, porţi sau consumi un anume produs la care se face reclamă. Pentru unii raiul pe pământ înseamnă eliminarea tuturor restricţiilor aici pe pământ, raiul confundându-se cu realizarea sau cu tentativa realizării tuturor dorinţelor. 

Descris în Biblie ca un loc fizic, clar poziţionat din punct de vedere geografic, raiul va fi interzis omului odată cu apariţia păcatului şi alungarea primei perechi de păcătoşi. Cele mai importante elemente ale raiului din vremea lui Adam şi Eva erau cei doi pomi: cel al cunoştiinţei binelui şi răului şi cel al vieţii. Îngerul de la poarta raiului indică tot un plasament pământesc, dar cu toate acestea Vechiul Testament nu mai are nimic de spus cu privire la acest loc. El pare să fie înlocuit cu unul diferit, odată cu tentativa de ridicare a turnului Babel prin care se încerca atingerea cerului. Dispariţia raiului şi apariţia cerului va fi de acum definitorie şi pentru religia ebraică. Ajutoarele veneau din cer sub forma unor îngeri sau prin unele fenomene ce nu puteau fi în mod normal reeditate pe pământ, în niciun caz prin puterea omului.

Ca urmare o altă materializare a raiului în concepţia evreilor din vremea lui Solomon a fost Templul care a fost construit fără să fie produs vreun zgomot. În cea mai sfântă încăpere a sa intra doar o dată pe an marele preot cu jertfa pentru întreg poporul.

Odată cu revenirea din exil şi declanşarea războaielor macabeilor, iudeii îşi pun întrebarea legitimă: ,,Ce se întâmplă cu cei ce luptă şi mor de sabat?” Evident pentru că luptă pentru respectarea legii şi purificarea Ţării Sfinte, ei merg în rai, locul unde vor primi răsplata binemeritată a jertfei lor. Nu este nevoie să îndeplinească alte condiţii pentru a fi mântuiţi. Probabil că privită prin această prismă nici teologia şi practica indulgenţelor nu mai pare atât de ilogică… Şi ce n-ar da omul pentru a fi mântuit? Chiar şi bani!

Observăm că în vremea lui Isus existau unele sintagme echivalente cu raiul: sânul lui Avram, a sta la masă cu Dumnezeu, cortul sfinţilor, îngerii se descopereau din cer. Dar în acelaşi timp Isus îi spune tâlharului răstignit că va fi cu el în rai. Cum acesta nu era un loc de pe pământ, evident se înţelegea în cer. De remarcat că în ciuda ridicării la cer a lui Isus, el nu merge în rai. Dar raiul nu dispare, ci reapare complet schimbat şi adaptat timpurilor de la sfârşitul istoriei. Acum el are mai multe porţi, nu mai e vorba de o grădină ca cea din primul rai, ci e vorba de cetatea lui Dumnezeu, noul Ierusalim, pavată cu aur, locul cel mai important fiind izvorul din care curge apa vieţii, mântuirea, scaunul de domnie a lui Dumnezeu şi pomul vieţii. Pământul cel nou va primi noul Ierusalim, Mireasa, de fapt Biserica dându-ne să înţelegem că aceasta este raiul. Coborârea acesteia din cer pe pământ va duce la extinderea la dimensiuni planetarea a raiului. 

 Iadul

Cultura modernă are diferite moduri de a descrie iadul. În urmă cu un secol şi jumătate Ivan Turbincă intra în iad unde făcea ordine încarcerând moartea. În această viziune populară dracii benchetuiau cu femei, fumau şi beau pe rupte. Nu este de mirare că în viziunea unui ratat la candidatura de preot (Ion Creangă) iadul avea o dimensiune caricaturală. Dar şi în perioada contemporană iadul a fost reintepretat conform culturii: e ca în iad dacă stai prea mult la coadă la benzină, să-ţi meargă totul pe dos, etc. Iadul este pus în scenă de copiii de grădiniţă în scenete caraghioase care îi minimalizează existenţa. Este celebru monologul lui Toma Caragiu care se prezintă ca fiind… dracu’ care ştie, face, drege. Pentru unii iadul este existenţa în sine, lumea care a devenit tot mai impersonală şi mai rea. Pentru alţii iadul s-a dezlănţuit odată obuzele care îi înnebuneau în Primul război mondial în vestul Europei sau cu bombele ce cădeau din avioane în timpul Celui de-al doilea război mondial. Pentru cei din epoca războiului rece iadul o reprezenta distrugerea apocaliptică în urma unui război nuclear. Chiar şi creştinii au diferite concepţii cu privire la iad. Au apărut unele scrieri (Baker, Mary) ce descriu iadul având mai multe încăperi, mai multe picioare. Răpită în iad, Baker vede şi simte tot ce se întâmplă acolo. Din descrierea sa îţi dai seama că viaţa ta este în pericol, că nu faci destul pentru a fi sigur că te îndrepţi spre rai şi că trebuie să faci ceva să îţi asiguri mântuirea, locul în rai. Cu toate acestea Biblia păstrează tăcerea cu privire la acest subiect destul de dureros iniţial pentru duhurile nesupuse dar şi pentru pământeni.

Dar de unde aceste concepţii atât de diferite?

Geneza nu specifică că alternativa raiului era iadul. Acesta nu are o locaţie geografică dar nici una de altă natură. Totuşi Satana şi îngerii lui acţionează şi pe parcursul Vechiului Testament, dar şi locaţia acestora pare să fie undeva în cer împreună cu Dumnezeu.  Apar elementele oarecum misterioase  ale eschatologiei: viermii care nu mor, frigul de afară, etc. În acelaşi timp, vedem că marele preot Ioşua este pârât de Satana, dar gura sa este curăţită de un înger cu jar. Nu se specifică dacă Ioşua a murit sau e viu, de multe ori motivele tempului ceresc suprapunându-se peste cel al templului de pe pământ. Cu toate acestea perioada fals numită inter-testamentară certifică apariţia unui mare număr de scrieri cu caracter apocaliptic care abundă în figuri, locuri şi acţiuni eschatologice.

Biblia se referă mai des la locuinţa morţilor sau şeol, la valea umbrei morţilor şi la gheenă. Totuşi îşi face loc o osândă veşnică pentru păcat, bogatul din pilda cu Lazăr se găsea într-un loc de chin, probabil la temperaturi înalte nespecificate. După moartea sa se crede că Isus s-a coborât în ,,locuinţa morţilor” unde a predicat sufletelor captive pentru a le elibera.

Locul unde sufletele se pogoară după moarte este iadul, dar spre final Satana este închis 1000 de ani în adânc (fără să se specifice dacă este un loc material sau nu), după care va fi chinuit pentru tot restul timpului în iazul de foc. Noul Testament mai face o referire foarte importantă la faptul că iadul a fost destinat pentru duhurile aliate cu Satan nu omului, dar că şi oamenii ce nu vor fi mântuiţi vor avea aceiaşi destinaţe, pedeapsa veşnică.

Stott şi alţi teologi ce pun un mare accent pe dragostea lui Dumnezeu nu pot concepe ca omul să fie chinuit de către Dumnezeu, în special să fie chinuit o eternitate, aşa că au inventat anihilarea sufletelor după moarte, ceea ce implică şi anihilarea lui Satan. Această poziţie se apropie într-un fel de cea a evoluţioniştilor ca susţin că dincolo de viaţa aceasta nu mai există nimic. Dar trebuie să menţionăîm că Origen este considerat primul teolog creştin care a susţinut că în final întreaga creaţie, chiar şi Satana va fi reconciliată cu Dumnezeu.

 Stări intermediare, purgatoriul

Una dintre preocupările primei generaţii de creştini a fost explicarea nerevenirii lui Isus şi morţii fraţilor. Acum apare Apocalipsa lui Ioan care rezolvă această tensiune, mutând revenirea într-un viitor apropiat dar neprecizat. Tot aici se dau cele mai multe detalii cu privire la lucrurile de dincolo de viaţa pământească. Ele privesc evenimetele ce preced sfârşitul lumii, răpirea bisericii, iadul şi raiul, viaţa veşnică. Cu toate acestea, epistolele conţin unele detalii ce concordă cu Apocalipsa.

S-a pus întrebarea ,,Ce se întâmplă cu credinciosul care a murit dar nu a ajuns încă la înviere?” Biblia, mai ales Vechiul Testament atestă existenţa unei locuinţe a morţilor, ceva ce nu este nici rai nici iad, dar unde credinciosul iudeu nu mai poate să îl laude pe Dumnezeu. Pavel spune despre cei ce au murit în Cristos că au adormit, lăsând să se înţeleagă că nu sunt într-o stare fericită în rai, dar nici în iad, ci într-un loc unde aşteaptă învierea. Cu toate acestea Apocalipsa spune că sfinţii erau vii, aveau formă, grai şi conştiinţă aflându-se în prezenţa lui Dumnezeu. De remarcat câ în niciunul dintre tablourile vieţii de dincolo (indiferent care este tipul acetuia) nu există decât bărbaţi şi există unele referiri la personaje feminine a căror destinaţie va fi iadul.

Încă din primele secole au apărut primele referiri la un eventual loc ce nu se înscria în tipologia raiului şi a iadului. Apărut în viziunea sorei sale Perpetua, ce va muri ca martiră, chinuit de sete si suferind, fratele acesteia va fi mutat în alt loc unde suferinţa va dispare după ce Perpetua se va ruga. Împreună cu realitatea morţii unor creştini certaţi cu disciplina bisericii sau cel puţin cu iertarea acesteia, purgatoriul vine să confirme acestă temere, cum că era posibil ca unii creştini să nu fie mântuiţi şi să infirme efectul botezului care cu câteva secole mai târziu te spăla de pacate. Remarcăm că lichidarea păgânilor a făcut ca acest sacrament să îşi piardă din puterea atribuită până în secolul VII, ne amintim că însuşi împăratul Constantin a fost botezat doar pe patul de moarte pentru ca nu cumva efectele botezului să fie anulate de comportamentul său deloc creştinesc determinat de necesitatea politică. Ca urmare între vestul care confirma şi legifera existenţa acestui loc denumit purgatoriu (de curăţire) şi estul care nu admitea existenţa lui formală, va interveni o despărţire formală ce va accentua credinţa în purgatoriu doar pentru Biserica Catolică. Această credinţă va fi abandonată de o mare parte a credincioşilor imediat după ce Luther îşi va expune mântuirea doar prin credinţă şi prin har. Existenţa purgatoriului ce presupune o teologie a meritelor nu poate exista în cazul mântuirii prin har doar.

Cu toate acestea Biserica ortodoxă are unele practici, cum sunt cele ale rugăciunii pentru morţi, a pomenilor şi a parastaselor care presupune cel puţin, existenţa purgatoriului. Se poate presupune deci, că atâta timp cât credinciosul nu este în iad, concepţia populară din biserica ortodoxă spune că nimeni nu ştie că va merge în rai, există speranţa unei  schimbări în mai bine. Evident aceasta presupune şi o trecere în sens invers, foarte incomodă şi deloc pomenită. Se pare că supapa este deschisă doar pentru accesul în rai nu şi pentru ieşirea de acolo şi mutarea într-un loc mai rău, indiferent care ar fi acesta.

Dependente de Biblie nu de tradiţie, bisericile protestante nu se confruntă cu astfel de probleme (şi locuri, mai mult sau mai puţin geografice) ce complică existenţa credinciosului şi a bisericii din care face parte. Având în vedere că la început biserica protestantă era garanţia drumului spre rai, este de la sine înţeles de ce purgatoriul este absent şi de ce iadul este atât de puţin pomenit. Ce ne interesează pe noi dacă Satana va ajunge acolo?

Un alt aspect al acestui subiect este determinat de teologia predestinării care ar face inutilă evanghelizarea (de vreme ce unii sunt predestinaţi să ajungă în iad şi nu se mai poate face nimic). În aceleşi timp se pune sub semnul întrebării şi etica celor care indiferent ce fac vor ajunge tot în rai. Parcă din acest punct de vedere am fi de acord cu un micuţ purgatoriu protestant în care fraţii noştri deja mântuiţi să fie puţin curăţiţi de murdăria acestei lumi.

Un comentariu la “Teologia pe-nţelesul tuturor: un pic de eschatologie

  1. Pingback: Teologia pe înţelesul tuturor: Ce sau cine este Biserica? (1) | Catastiful dogmatic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s