Temperatura zilei


Halloween? Începutul Reformei în 1517? Tradiţie şi trecut. Există lucruri mult mai importante în această perioadă. Ziua ce începe săptămîna nu ne aduce însă prea multe veşti bune. Fotbaliştii şi fanii lor s-au acoperit din nou de acea materie de culoare maronie şi rău mirositoare. Pagubă-n ciumperci! Băsescu şi-a făcut poză cu popii, de arată – mi-ar place să zic – ca măgarul între oi, dar oare de ce am senzaţia că arată ca şi lupul chel între lupi bărboşi, nu ştiu! O fi de vină chestia aia cu Buda, albina şi cu fagurele scoasă din expoziţie (http://www.neacsu.org/2011/10/caterinca-interzisa-buddha-base-si.html)! Români venind din Spania sunt făcuţi terci precum dreptcredincioşii iudei peste care căzu cîndva turnul Siloamului. Apoi la toate astea vin străinii care ne iubesc mai mult decît ne iubesc ai noştri să ceară bani să ne scoată aurul din ţară şi să ne recomande „prudenţă”. Ei cu aurul, noi cu cianura şi cu prudenţa. Oare de ce nu le-au recomandat grecilor la fel de ortodocşi ca noi, ba chiar şi mai şi, prudenţă, dacă nu chiar vigilenţă. Şi din nou ajungem la discuţia despre bogaţii care  fură de la săraci. Eu zic să schimbăm ceva!

Dar avem şi veşti bune: se termină recensămîntul. O altă mostră de dilentantism acut, dar scăpăm de el. La ce ne-o fi trebuit nouă recensămînt acum? Pană de ştruţ la pălărie de paie!

În fine, după ce am terminat cu internele, să vedem ce spun externele: încă nu ştim dacă aspirina face mai mult bine sau mai mult rău, dar încă o producem şi o înghiţim. Rusia va intra în WTO (bună glumă!), UK-iul a fost ţinta unui atac al heckărilor, în vară!!! Acuma cică s-au băgat în sateliţii americani. Pe noi de ce nu ne atacă nimeni?Jeremy Paxman se confesează spunînd că ‘I am part of the most selfish generation in history and we should be ashamed of our legacy’, ceea ce probabil că este corect! Pe coasta de est a SUA a venit iarna cu multă zăpadă, să se bucure şi ei.

Nu ştiu dacă este o veste bună sau rea: am aflat că suntem peste 7 000 000 000 de bibezi pe planetă. Cu menţiunile de rigoare: India intră în criză de femei, că le-au tot omorît pe fetele nedorite, probabil că şi China. Dar cu toate că sunetm mulţi, abundă orfanii, cererile de fecundare in vitro şi încă noi nu am dat drumul adopţiilor internaţionale. Probabil că ştiţi că la noi practic e imposibil să decazi un părinte din drepturi! În China 12000 de chinezi au fost arestaţi pentru comercializare de droguri. Cam cît 12 penitenciare la noi. Dacă s-ar face asta în România, ar trebui înfiinţate nişte lagăre de concentrare, pentru că puşcăriile noastre sunt pline. O altă propunere ar fi să se comaseze deţinuţii rezultaţi în urma violenţelor de tot felul de pe terenurile de fotbal cu cei de pe urma traficului de droguri şi lagărele de concentrare să fie chiar terenul de fotbal. Sună cinic, sună cam ca în Chile şi Argentina, dar ar fi o soluţie ieftină. Cît mai costă o viaţă de om pe aici? Avînd în vedere că un salar de funcţionar debutant la primărie e de 560 de lei în mînă, o viaţă ar trebui să fie mai ieftină. Păi nu ştiu de ce se va construi la Şag, în judeţul, Arad un mega-spital de 86 de milioane de euroi cu TVA inclus! La un spital aşa de mare (se va întinde pe 14 hectare) cu zece secţii, cu 40 de paturi, deci 400 de pacienţi, va fi nevoie de personal. Mamă, ce şpagă se va încasa pentru a fi angajat acolo! Şi ce doctori şi asistente mişto vor lucra acolo: numai unul şi una. Angajarea se va face prin concurs, dar despre ce fel de asistenţă medicală va fi vorba cînd acum, la clinica PRIVATĂ Genesis, tot din Arad, pe lîngă consultaţie îi mai bagi doctorului 50 de lei în buzunar ca să nu te ignore. Culmea corupţiei în România: trebuie să mituieşti privatul! Schimbă doctorul române!

În rest temperatura este normală pentru această perioadă a anului, că vine iarna.

Mihai I


Un rege într-un costum ponosit, dar cu un caracter nobil. Astfel l-am perceput pe Mihai I ce s-a adresat azi camerelor reunite.  Atingînd toate capitolele vieţii politice româneşti, el a fost ascultat şi aplaudat pentru ceea ce a fost, este şi va fi în istoria României, un loc ce nu îi poate fi luat sau contestat în ciuda tuturor tentativelor de a-l da afară pe uşa  din dos a istoriei. Printre altele Mihai I a spus că „Nu putem avea un viitor dacă nu ne vom respecta trecutul” – un lucru prea adevărat ca să fie comentat aici, dar a mai şi pus ce reprezintă pentru România coroana: ea este simbolul independentei şi suveranităţii României – ceva ce nimeni nu poate nega uitîndu-se în istoria patriei noastre. Pe de altă parte se poate vedea clar că republica este asociată cu nenorocirile în care ne-am zbătut şi încă ne mai zbatem de mulţi de ani, indiferent de care guvern a fost la conducere.

Satisfacţia mea personală a fost că discursul de bun-venit a fost rostit de un fost comunist, de fiul unui general de securitate, Mircea Geoană. Apoi, că Mihai I a dat clasă în ceea ce priveşte lipsa de fanfaronadă. Lui Mihai I i-a lipsit tot ce nu îi lipseşte unui politician român prezent pe canalele media: intransigenţă, răutate, trufie, cinism. 

Impresia mea a fost că discursul său  fost acel moment unic care ne-a dat în cîteva minute mai mult decît ne-au dat toate programele tuturor posturilor TV din ţară vreme de ani de zile. Ne-am săturat de telenovele, certuri şi fiţe. Am evoluat, suntem copii mari! Vrem adevăr, cinste, onestitate, nu prefăcătorie, lăcomie, violenţă şi spoială. La gunoi cu toate astea şi cu cei ce ni le oferă pentru a obţine avantaje de orice fel! 

Nu pot încheia fără să amintesc că duminică seara la o altă emisiune am putut vedea un interviu cu Anne de Bourbon, soţia lui MIhai I, o regină care a ştiut să trăiască modest şi care a muncit ca un om simplu pentru a-şi cîştiga existenţa. O regină care le-a învăţat pe fetele sale să muncească cinstit nu să intre în politică. O regină care spunea că „sîngele albastru” este o expresie nefericită şi care apreciază sinceritatea, cinstea şi mai ales caracterul unui om.

O lecţie de viaţă pentru fiecare politician român, o lecţie de viaţă pentru fiecare român.

PS Culmea, nici măcar nu sunt regalist!

Prostia drobului de sare sau Will the world end today? Doomsday prophet goes into hiding as he predicts rapture is upon us… AGAIN


În urmă cu aproximativ un secol şi ceva (1874) Ion Creangă ne lăsa moştenire povestea Prostia omenescă. De acolo învăţam că doar femeile (să mă scuze doamnele!) catastrofizează, dar în acelaşi timp ni se spunea că cei mai mulţi proşti sunt bărbaţi. Erau şi cam inventivi în prostia lor!

Acum parcă situaţia s-a schimbat şi de la micul drob de sare s-a ajuns la marele drob de ţărînă pe care vieţuim – vorba aia, pînă cînd? Chiar prostia masculină s-a amalgamat cu catastrofizarea feminină (nău ofens!) din poveste. După cum prezice domnul din imagine, ce se află pe moarte, iar vine sfîrşitul.

Parcă am fi la o licitaţie: Sfîrşit o dată! Sfîrşit de două ori! Sfîrşit de trei ori! Adjudecat!!! O fi primit el nişte veşti pe telefonul roşu sau i-o fi deschis ochii Elisei, că la sărbătoarea sfintei Paraschiva nu a primit nimeni nimic, nici de sus, nici de jos în afară de nişte ghionturi şi ceva mîncare de doi lei.

Deci, fie-mi iertat postul sau prostul, fiecare denominaţie cu proştii ei! Unii au mai mulţi, alţii mai puţine. Rămîne de vazut dacă şi musulmanii vor adera la mişcarea drobului de sare, că hinduşii nu fac casă bună nici cu sarea noastră, nici cu sarea lor.

Dar după cum se poate citi în articolul de mai jos Columb a zis că lumea se va duce pe rîpă şi a greşit, Luther idem,  chiar şi Newton, cu tot mărul care l-a pălit în cap a dat-o în bară. Cine ştie, poate tocmai din cauza mărului… În final, pe lîngă americanii ce ne tot abuzau cu mesaje cum că Saddam ar fi fiara şi Buş tac-su, am mai întîlnit entuziaşti ce cred şi mărturisesc că mayaşii ce au dispărut erau mai deştepţi decît toţi cei amintiţi şi că la anu, înainte de crăciun, ne vom duce toţi pe rîpă. Cel puţin să le încurce socotelile comensanţilor!

Ce contează că specialiştii în civilizaţia maya au spus că niciodată nu a fost vorba de aşa ceva? Voinţa poporului mon şer! Deci, citeşte popor şi te miră:

source: http://www.dailymail.co.uk/news/article-2051693/Rapture-Will-world-end-today-Harold-Camping-goes-hiding.html

By John Stevens

It is the ultimate event for which there should never be a sequel. But the end of the world will come again today, according to a Doomsday prophet who predicted the Apocalypse would arrive five months ago. California preacher Harold Camping stirred a global frenzy when he prophesised that the all life would be wiped out in the rapture on May 21 with a series of earthquakes followed by months of torment for those left behind.

Keeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockeryKeeping a low profile: The ministry and its 90-year-old leader, Harold Camping, are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery However, the 90-year-old behind Family Radio International is being more cautious with his prediction this time. ‘I really am beginning to think as I’ve restudied these matters that there’s going to be no big display of any kind. The end is going to come very, very quietly,’ he said.

And it appears that Mr Camping is at least partially right with that prediction. There is little evidence that swarms of believers who once fanned out in cities nationwide with placards advertising Camping’s message – some giving up life savings in anticipation of being swept into heaven – are following the latest doomsday countdown.

There are none of the 5,000 billboards posted around the country that declared Judgment Day was at hand. This time also, the ‘ministry’ are avoiding the media and perhaps a repeat of the international mockery that followed when believers awoke on May 22 to find themselves still on Earth.

It's about to happen... er, no it's not: Activists who believed that 'Judgement Day' would happen on May 21, 2011 took to the streets of New YorkIt’s about to happen… er, no it’s not: Activists who believed that ‘Judgement Day’ would happen on May 21, 2011 took to the streets of New York
Now what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savingsNow what? Followers were crestfallen when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated their life savings ‘I’m sorry to disappoint you, but we at Family Radio have been directed to not talk to the media or the press,’ Mr Camping’s daughter Susan Espinoza told reporters.

Mr Camping, who suffered a mild stroke three weeks after his prediction failed to materialise in May, still spreads the word through his Family Radio International website. God’s judgement and salvation were completed on May 21, Mr Camping said in a message explaining the mix-up in his biblical math. He said that Christ put the ‘unsaved’ into judgement on that date, but that it will not be physically seen until today. ‘Thus we can be sure that the whole world, with the exception of those who are presently saved (the elect), are under the judgement of God, and will be annihilated together with the whole physical world on October 21,’ he wrote on the website. Followers were crestfallen in May when the rapture did not occur, particularly those who had quit their jobs or donated some of their retirement savings or college funds to spread the judgement day message. Mr Camping said that doomsday would not be marked by natural disasters or blasts of hellfire.

Mr Camping, a retired civil engineer, also prophesied the Apocalypse would come in 1994, but said later that didn’t happen because of a mathematical error.

They think it’s all over: A history of failed doomsday predictions

Many scientists accept that our planet will one day be consumed by the Sun, but most have calculated that that will not happened for several billion years. That hasn’t stopped mankind repeatedly predicting that the world is about to end though. In fact, doomsday prophecies have been made ever since we started using calendars, with flood, famine, incoming asteroids and nuclear wars among the favoured causes of annihilation. Biblical scholars point out that in the Book of Matthew, Jesus himself implies that the world will end within the lifetime of his contemporaries, while a host of scholars made similar predictions in the first millennium.

Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
Prophets: Christopher Columbus, left, predicted the world would end in 1656, while Sir Isaac Newton said the rapture would come in 1948
The craze appears to have reached a peak in Europe in the Middle Ages. In 1500, Protestant reformer Martin Luther proclaimed that ‘the kingdom of abominations shall be overthrown’ within 300 years. Others to get in on the act included Christopher Columbus (1656), mathematician John Napier (1688) and astrologer Sir Isaac Newton (1948). More recently, the fad for making Doomsday predictions has become popular amongst Christian groups in the U.S. According to website Armageddononline, prophecy teacher Doug Clark announced in 1976 that President Jimmy Carter would be ‘the president who will meet Mr. 666 – soon’,
Doomed: One group announced in 1976 that the world would end while Jimmy Carter was president And about 50 members of a group called the Assembly of Yahweh gathered at Coney Island, New York, in white robes, awaiting their ‘rapture’ from a world about to be destroyed on May 25, 1981.

‘A small crowd of onlookers watched and waited for something to happen. The members chanted prayers to the beat of bongo drums until sunset. The end did not come,’ the website notes. The year 2000 was also expected to usher in an apocalypse of sorts, with aeroplanes falling from the sky and computer systems crashing. The planet survived.  In the days leading up to September 9, 2009, fans of Armageddon insisted that the world would end – 9/9/9 being the emergency services phone number in the UK and also the number of the Devil – albeit upside down. Surprisingly there wasn’t the same hyperbole on June 6, 2006.

But if the world does manage to get through today unscathed, believers won’t have to wait too long before another popular Doomsday prediction date looms. The Maya civilisation of South America was for several centuries one of the most advanced in the world. Along with their architectural achievements, the Mayans left us with calendars that, some argue, predict the end of the world on December 21, 2012.

Mită, peşcheşuri şi alte atenţii autohtone (3)


Suflul nou al democraţiei m-a făcut să mă aplec pentru a nu fi aruncat la pămînt mai repede decît mă aşteptam. Pe cînd mă aflam în primăria Aradului cu anumite scopuri anti-ceauşiste, unul dintre membri de frunte ai FSN-ului, fost deţinut de drept comun, apoi şmanglitor de partid umanist şi vorbitor la proaspătul parlament a lui Iliescu, pusese mîna pe cîteva teancuri de bonuri de benzină. Le-a înapoiat, dar poate că temperamentul, ciudat de altfel şi din alte puncte de vedere, manifestat în vremea lui decembrie 89 nu l-a lăsat prea slobod pentru că în urmă cu vreo doi ani şi-a dat obştescul sfîrşit pe cînd răcnea la un agent de circulaţie  Deci, după 89 a început şi auto-servirea din ale statului.

În 90 trebuia să vină o încărcătură din Marea Britanie şi am plecat la graniţă pentru formalităţi. Am parcat maşina lîngă vameşi şi aşa am putut vedea cum fiecare îşi aducea obolul în diferite pungi de diferite mărimi şi greutăţi. Nu pot să uit un microbuz plin ochi cu cafea care a lăsat chiar mai mult. După o vreme, destul de scurtă vameşii ne-au întrebat ce facem şi le-am spus că aşteptăm. Nu aveau ce să ne facă, dar după un timp au revenit încurcaţi că eram martorii tuturor tranzacţiilor lor şi ne-au poftit în clădirea de acolo, pentru că în maşină este mult mai incomod de stat. Ei, şi ce dacă era un Mercedes! Şi aşa am aflat ce însemna să fi mai vameş ca Zacheu. Ăştia nu cred că au lăsat vama, dar pot să vă spun că o casă de pe strada mea aparţinuse unui vameş. A vîndut-o, el ajungînd la (una mai) una numită mititica. Probabil pe principiul „nimic nu se pierde, nimic nu se cîştigă, ci totul se bagă într-un buzunar sau altul.” 

Tot în 90 am însoţit la Bucureşti pentru vămuire două tiruri: unul de la prinţul Charles cu o donaţie de cărţi pentru Biblioteca Naţională ce tocmai arsese şi al doilea cu ajutoare pentru biserici. În al doilea tir sub nişte pachete cu diverse alimente erau două xeroxuri antice ce nu au fost descoperite de vameşi. Ce să-i faci, mai au şi ei nişte scăpări pe lîngă tirurile ce trecea tot aşa… Nişte domni: ne-au ţinut juma de oră, ne-au dat hîrtiile şi am plecat înapoi. Dar asta doar după a doua ce am luat nişte hîrti de la ataşatul cultural al Marii Britanii în România, ce se afla (întîmplător) la Ambasada USA. Trebuie să recunosc că eu am putut intra în ambasadă spre deosebire de cei doi şoferi britanici ce au dat de bănuit şi au fost opriţi de şmekerii ăia americani cu chipiu alb ce vorbeau şi româneşte. M-am simţit dintr-o dată ca la mine-acasă! Aici nu a trebuit să dăm nimic. În schimb pe vremea aceea era în toi chestia aia cu Piaţa Universităţii şi trebuie să recunosc că am făcut nişte poze şi m-am simţit ca într-o zonă liberă de comunism. Poate şi de apucăturile lui.

În fine, din 91 pînă prin 2003 am tot zburat peste Europa şi am putut vedea comportamentul vameşilor din România, Ungaria şi Anglia. Vameşii români erau groaznici, dar nu am avut niciodată probleme. Mai greu era cu sîrbii ce veneau de la Londra ca să ajungă la Belgrad şi aterizat la Timişoara. Era teroare. Era un vameş care pur şi simplu te trata ca pe o victimă a propriei sale plăceri. Şi o făcea foarte vocal. N-am scos niciodată ceva interzis, dar trebuie să recunosc că într-una din revenirile acasă, pe Ferihegy ne întreabă un vameş maghiar ceva ce habar n-aveam ce era, după care vine cu parola: „Tuţ moghioroc?” La care şi eu şi colegul meu răspundem la unison „Nem!” izbucnind în rîs şi trecînd mai departe.

Mai interesant a fost la una dintre aterizările pe Heathrow cînd terminînd prea repede cu bagajul, dau să trec de vamă şi mă agaţă unul dintre vameşi: că de unde vin şi să îi deschid eu bagajul. Eu că să îl deschidă el. La ora aia nu ştiam că trebuie să îi dai tu voie şi să o faci tu, altfel considerîndu-se refuz. Trag fermoarul într-o scîrbă românească şi el mă întreabă cîte ţigări am şi dacă ştiu care e maximum prin lege. I-am spus că nu am şi că nici nu mă interesează cîte ţigări pot să asupra mea. Îşi făcea meseria, dar degeaba: n-a reuşit să găsească cele 20 de baxuri de ţigări Mărăşeşti ce le-a ascuns în buzunarul din spate al pantalonilor! N-a mai vrut să vorbescă cu mine după ce nu le-a găsit, nici să se uite la mine, mîrîind să plec. Vigilenţa capitalistă!

După 89 nu am mai avut nevoie de concediu medical pentru că mi-am rupt mîna şi automat am primit două luni. Nici nu am dat nimic doctorilor pentru că m-am tratat în Anglia. Ce vremuri! Nici nu am dat mită să fie angajat, dar cine ştie, poate ar fi trebuit să dau ca să nu fiu disponibilizat. Am fost şomer de două ori şi trebuie să mărturisesc că prima dată chiar mi-a plăcut. Dintr-o parte a bursei de pe un trimestru mi-am cupărat garsoniera în care locuiam, fără mită sau atenţii. Profilor simpatizaţi de la LBC le-am adus cîte undisc de vinil cu cîntece româneşti: Balada, Rapsodia română, şi alte chestii din astea şi colegilor le-am făcut cadou albume cu biserici sau mănăstiri ce se găseau la librării la standul de cărţi cu preţ reduc că erau vechi de milenii. Cu toate că la calitatea aceea (poze şi hîrtie) nu o să mai găsim noi prea repede. Ce se mai bucurau englejii la care o cărticică de 100 de file cu coperţi hard ajungea să coste 20 de lire sterline! Cu preţul ăla eu cumpăram 20 de albume. Păcat că nu m-am lansat în comerţ…

În fine la şcoală nu am dat şi nu am primit ceva, în afara sticlei de ceva fizi ce stătea pe catedra examenului împreună cu mişte bazaconii. Au dispărut şi astea (Paul Negruţ credea că sunt aduse de administratorul campusului) pentru că nu le mai suportam, iar examenle au devenit scrise din propria-mi iniţiativă. Nişte studenţi mai glumeţi chiar au vrut să îmi paseze nişte sticle cu Coca- Cola ca să nu rămîn uscat cînd le citeam lucrările de licenţă. Deformaţia lor profesională: erau pastori de la fefe. Am cam enervat un alt student mai în vîrstă decît mine ce voia cu tot dinadinsul să mă cadorisescă cu cafea din portbagajul maşinii lui pentru că fiica-sa lucra la un abece. Nu i-a mers. Ce convertire dramatică trebuie să fi avut tipul!

Lăsaţi copiii să vină la mine…


Avem o mare problemă: trebuie să ne aducem copii la Cristos. Sau cel puţin să îi lăsăm să ajungă la el. Mare sau mică, problema este de-a dreptul spinoasă pentru că în bisericile noastre nu prea îl mai întîlneşti pe Cristos. Dacă nu e Cristos, cine e? Păi, cineva care vrea să facă cu copiii fel de fel de programe, să îi ţină ocupaţi pentru ca părinţii lor să nu fie deranjaţi în timpul „serviciului divin” – uătevăr zis minţ – sau să îi ţină pe părinţi „legaţi de glie”, am vrut să spun biserică, ca să nu plece altundeva unde copiii s-ar putea simţi mai bine. Vă întrebaţi poate, ce m-a apucat. M-au apucat şi pe mine copiii, pentru că de ceva timp, mi-am dat seama că pruncii noştri se plictiseau la biserică. De fapt, nu este vorba doar despre ai noştri, ci şi despre alţii. Şi atunci se pune întrebarea: de ce nu le place copiilor la biserică?

Totul pleacă de la cîteva versete din VT care spun să îl învăţăm pe copil de mic unele lucruri elementare despre Dumnezeu şi unul din NT în care este menţionat exemplul educaţiei lui Timotei care din pruncie cunoştea Scripturile. Să nu uităm că era evreu însă. Aici luăm contact cu învăţătura despre copii şi biserică: sunt copiii parte a poporului lui Dumnezzeu sau nu? Reformatorii magisteriali (Luther, Calvin, etc) susţin botezul copiilor abia născuţi, împreună cu acei părinţi ce nu îşi pot închipui cum copiii lor vor lua o decizie conştientă, liber consimţită să devină ucenicii lui Cristos. Ei preferă să îi dădăcească sau să încredinţeze bisericii acestă muncă pînă vor ajunge creştini ca ei. Dacă cumva aceasta ar fi o practică sigură pentru mîntuirea copiilor lor. Chiar mă întreb…

Cealaltă optică este una a unei neutralităţi moderate ce îţi dă bătăi de cap reale pentru că trebuie să răspunzi la întrebări foarte incomode, mai ales pentru un părinte creştin (ce te pretinzi). De exemplu: „De ce mai trebuie să mergem la biserică a doua oară duminica?” sau „Mă plictisesc (ne plictisim) şi n-am chef să merg. De ce trebuie?” Şi aici te impui cu „eu sunt tatăl-mama ta şi locuieşti cu noi, aşa că… trebuie” sau „ştiu eu ce-i bine şi pentru tine, aşa că lasă vorba şi treci în maşină!” Dar în acelaşi timp şti – şi ştiu şi ei – că acolo sunt nişte farisei în exerciţiu. Dacă continui în felul acesta îţi vei transforma proprii copii în ceea ce critici şi urăşti cel mai mult: în FARISEI. Dacă îi laşi „de capul lor” te confrunţi cu acuzaţia altora că „eşti responsabil de sîngele lor” şi că îţi asumi responsabilitatea ca ei să ajungă în iad. Ciudat, dar parcă Scriptura nu zice aşa ceva. Chiar şi doctrina noastră spune că mîntuirea este personală, după o decizie personală şi o naştere dion nou individuală. Ca părinte nu poţi face mai mult decît îţi dă voia copilul. Sau aşa pare.

Dar tot în direcţia asta, cine sau ce face concurenţă bisericii astfel că micuţii nu sunt atraşi de ce se întîmplă în biserică? Ar fi mai mulţi „concurenţi”, din care listez cei mai evidenţi şi cei mai accesibili: 1. desenele animate, 2. televiziuneau în general, 3. computerul şi internetul. Cu alte cuvinte, biserica care preferă o comunicare textuală şi verbală pierde în faţa comunicării vizuale şi a posibilităţii de a schimba canalele înainte de terminarea programului ce nu mai prezintă interes. Asta ar trebui să ne forţeze să luăm în considerare durata de timp foarte redus (circa 10-20 de secunde) în care copiii pot să se concentreze la un subiect ce pare relativ atractiv. Slaba dinamică a bisericilor noastre, slaba tematică şi precarele mijloace de comunicare au făcut ca audiovizualul să fie mai atractiv, mai ales cînd deţii puterea – adică eşti în mînă cu telecomanda care poate să schimbe canalul ce nu mai prezintă interes. În plus, pauzele publicitare îţi dau posibiltatea să scanezi alte canale, nemaivorbind de faptul că fiind acasă poţi să deschizi uşa frigiderului să scanezi conţinutul acestuia şi să îţi răsplăteşti papilele gustative cu ceva spicy sau suculent. La astea mai adăugăm şi faptul că acasă poţi răspunde la telefon, poţi face cu mîna unui prieten care tocmai trece prin faţa casei sau dacă faci un stop imaginii poţi chiar să schimbi uleiul la maşină. Toate astea nu se pot face în haine de „duminică”, în clădirea pe care mulţi dintre noi o numesc biserică şi unde mergem pentru că „trebuie”. Să îi condamni pe cei mici şi inocenţi?

Revenind la oile noastre – copiii – aceştia nu vor fi mai interesaţi de formă dacă ea nu este atractivă pentru vîrsta lor. Dacă forma programului din biserică nu depăşeşte sau nu egalează cel puţin cîteva dintre programele de desene animate sau cele tip Hana Montana părinţii şi „liderii” bisericii intră în panică că i-au pierdut. Cam acelaşi lucru începe să fie valabil şi pentru noi, copiii cu mai mulţi ani. De ce spun asta? Pentru că dacă ne adunăm la cineva acasă, unde există şi beneficiăm de avantajele unei bune dinamici, putem răspunde la telefon fără ca cineva să fie ofensat, putem pleca „după cum au unii obiceiul” fără să fim catalogaţi că suntem cei care părăsesc biserica şi putem chiar să absentăm pentru că nimeni nu ne va tăia capul, putem mînca, goli o sticlă de pepsi sau o cană de ceai, nu văd de ce ne mai cramponăm să investim bani în zidurile ce stau goale zeci de ore pe săptămînă, sute pe lună şi mii pe an. Cu alte cuvinte de ce mai investim în ceva ce nu ne ajută prea mult? Cel puţin în ceea ce priveşte viitorul creştin al copiilor noştri.

Şi către final vreau să lansez şi eu o întrebare, ca unul care nu le ştie pe toate, care nu a trăit peste 100 de ani, dar care e şi curios. Dacă trebuie să facem ceva cu copiii noştri, cam cum s-ar numi: pre-ucenicizare, pre-convertire, pre-creştinare sau mai bine îi botezăm că are cam acelaşi efect? Hei America! La voi ce se aude? Poate vreo biserică mai mare are răspunsurile… Cea din imagine?

Bacul bata-l vina!


Examenul de maturitate, cum îi spuneau comuniştii în anii 60-70 s-a transformat în bacalaureat. Dexonline spune că bacalaureatul este bac, fără să dea o definiţie concretă. un alt dexonline, pe care îl folosesc în mod obişnuit spune despre bacalaureat:  BACALAUREÁT, -Ă I. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2). II. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu. (<fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus).

În perioada interbelică era o mîndrie să fi bacalaureat şi nu prea mulţi români se puteau mîndri cu titlul acesta. După 1944 situaţia s-a menţinut pînă cînd învăţămîntul a luat-o spre era comunistă. Dar şi atunci era un examen normal fără trucuri. Se dădea la multe materii, după care s-a mai simplificat. Să nu uităm că liceul se termina cu 11 clase, existînd chiar şi pentru puţin timp cu 10 clase. Deci la 17 ani erai bun de intrat la facultate, iar la 21-22 o terminai. Cunosc pe cineva care a terminat în felul acesta şi a fost pus şef de şantier peste vreo 5000 de oameni!

Diferenţa a apărut cînd învăţămîntul a avut un plan de realizat. Trebuia să dea atîţia absolvenţi în cutare domeniu, atîţia în altul… Nu era greu de făcut dacă mai lăsai mai moale la calitate pentru a obţine cantitate. Aşa am trecut şi eu bacul. Nu ştiu dacă era un fenomen generalizat. Dacă picai erai marcat, dar mai aveai o şansă. Puţini erau din aceia care nu îl obţineau în cele din urmă. Dar pe atunci (1974) nu se punea problema concurenţei pentru un job, pentru că aveai repartiţia asigurată şi dacă nu te încadrai în „cîmpul muncii” era bai cu statul. În plus, dacă nu aveai habar de cîteva materii sau dacă nu luai meditaţii, adică să îngraşi porcul în sistem privat, nu aveai ce căuta la facultate. Examenul de admitere făcea trierea. Ce s-a schimbat acum? Nu mai există acest examen. Ca atare nu mai contează prea mult ce faci la liceu, contează doar nota de la bac. Aici a intrat în joc corupţia. S-a dat liber la bac şi cum nimeni n-a mai învăţat nimic. Pentru că dacă te faci că predai nu poţi să ai pretenţia să dai note pe drept, nu?

Şi aşa ne-am trezit cu camere de luat vederi, microfoane şi un mic procentaj de trecere la acest examen. Oare ce se va întîmpla de acum încolo?

Poate un pastor să ajungă în iad?


Tocmai a murit un pastor baptist foarte bătran şi credincios… Ajuns la porţile raiului, este luat in primire de un înger, care-i zice:

– Tu, in iad!…

– Cum?!?… Eu am fost pastor şi am fost credincios toată viaţa!…

– Bine-bine!… Stai sa vedem ce spune şefu’…

Cînd pastorul ajunge in fata sa, Dumnezeu tună:

– În iad!…

Izbucnind în lacrimi pastorul strigă:

– Cum, Doamne?!?… Eu, care am fost toată viaţa pastor, în iad?!?

Atunci, apare Sfîntul Petru care vine lîngă pastor, îl bate uşor pe spate şi-i zice zîmbind:

– Puţin credinciosule… vezi tu norişorul de colo?!?… Zîmbeşte, eşti la camera ascunsă!!!