TOP 10 SHOPLIFTED ITEMS


 

  1. Expensive cuts of meat
  2. Expensive bottles of alcohol
  3. Electric items including toothbrushes and DIY tools
  4. Electronic gadgets such as video games, smartphones and laptops
  5. Razor blades, particularly Gillette Mach 4
  6. Axe brand deodorants and body washes
  7. Designer clothing including Ralph Lauren and Tommy Hilfiger
  8. Let’s Rock Elmo toy
  9. Perfumes including Chanel No. 5
  10. Trainers by Nike and Addidas

Prima sesiune de training pentru familii „Casa de piatră” debutează sîmbătă 3 decembrie


“A fost o dată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti…„ cam aşa încep basmele noastre în care de obicei este vorba despre Făt-frumos, Zmeul şi Ileana Cosînziana. În urma unor fapte de vitejie Făt-frumos o eliberează pe Căsînziană din ghiarele Zmeului pe care îl învinge. După ce-şi fac analizele şi declară că nu sunt căsătoriţi cu altcineva, cei doi se duc la primărie şi ofiţerul stării civile îi căsătoreşte pe baza consimţămîntului lor după ce-i confruntă cu celebra formulă: „Cetăţene Făt-frumos, de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeana Ileana Cosînziana” şi „Cetăţeană Ileana Cosînziana de bună voie şi nesilit de nimeni iei în căsătorie pe cetăţeanul Făt-frumos? Convinşi atît de propriile intenţii bune, cît şi de bunele intenţii ale celuilalt, cei doi spun „da” şi trăiesc fericiţi pînă la adînci bătrîneţi. Dar asta se petrece doar în basme. În realitate situaţia stă cu totul altcumva. Nici un basm nu ne povesteşte ce s-a întîmplat după căsătorie. Eventual ne spune că au avut o droaie de copii, dar nu ne spune cum de au rămas împreună fericiţi pînă la moarte. Nici chiar Biblia nu face asta. Din păcate în Biblie nu găsim descrise căsătorii de succes, astfel încît catalogîndu-l pe cineva „Făt-frumos” să îţi răspundă „Eu nu sunt Făt-frumos, eu sunt – de exemplu – Zaharia!”

Oare cum au făcut faţă cei doi tuturor provocărilor, solicitărilor, tensiunilor şi diferenţelor existente între ei? Nimeni nu ştie, dar, recent am intrat în posesia unui secret extrem de bine păzit pe care vrem să vi-l destăinuim numai dumneavoastră la această întîlnire. Am aflat secretul din spatele căsniciei celor doi.

Dincolo de diferenţele exterioare extrem de vizibile – oare de ce ne-o fi creat Dumneze aşa? – mai există unele deosebiri datorate modului specific în care funcţionează unele organe interne. Nă vă gîndiţi la ficat sau rinichi. Este vorba despre altceva…

Mită, peşcheşuri sau alte atentii autohtone (4)


Cine nu s-a lovit încă de un funcţionar public nu e om! Înainte de 1990 o rezolvai cu o ciocolată, cu o sticlă de ceva sau cu un animal ce îl dădeai peşcheş. Doctorul era tot un funcţionar public, că era plătit de stat şi lucra cu „publicul” – aşa că dacă îţi era în joc viaţa, îl stimulai cu ce n-avea. Îţi dădeai tu seama cam ce era aia. Sau îl stimulai cu ce avea şi de obicei fuma. Era bună şi insistenţa, dar îmbătrîneai pînă dădea roade. E drept că îmbătrîneai pe banii statului, de parcă erai şi tu funcţionar public şi voiai să îţi pierzi timpul plimbîndu-ţi nepoţeii prin parc. Cum în afara celor ce stăteau la munte în regiuni necolectivizate şi a unora cu profesii mai mult sau mai puţin liberale ca şi avocaţii, toată lumea lucra sau primea pensia de la stat, toţi eram ai statului. Dar funcţionarul din spatele ghişeului era mai aproape de sufletul statului. Aproape că putea să se uite în oglindă spunînd aidoma lui Ludovic XIV „Leta se mua”! Ca să tratezi cu instituţia trebuia să te învoieşti sau să îţi iei liber de la serviciu, în cazul în care nu voiai să îţi consumi zile din concediul de odihnă. În anii 50-70+ cele mai temute instituţii ale statului erau „Spaţiul locativ” – în Arad ILLA şi I.R.E.B. – adică curentul. Apa nu ţi-o tăia nimeni pentru că se plătea la grămadă şi era f.f. ieftină, gaze erau la butelie, aşa că dacă aveai bani îţi luai, dacă nu găteai pe „primus” – maşina de gătit cu petrol.  Mai greu era însă dacă mergeai cu o cerere la Primărie. Trebuia să aştepţi mult şi bine. Asta în caz că nu cunoşteai pe cine trebuie.

În fine, anii au trecut, viaţa s-a modernizat, democratizat şi eficientizat. Şi uite aşa a apărut oficial cel sau cea ce se numeşte „funcţionarul public”. Înfierat în perioada comunistă că nu produce nimic şi că trăieştepe spinarea ţărănimii şi a clasei muncitoare, satirizat în reviste şi scenete, privit ca un vestigiu anacronic al defunctei orînduiri burghezo-moşiereşti, „funcţionarul public” intră din nou în pită, pentru că, să fim serioşi, fără el nu se poate. Acum are un statut special şi este imparţial, intangibil şi incoruptibil. Eşti anunţat cu afişe mari şi late că „Aici nu se primesc atenţii!” Păi cine mai îndrăzneşte să dea numai o atenţie! Să rişti să mori dintr-o eroare de program sau mai rău, de tastatură? Acum nimeni nu e de vină, toată lumea îşi face datoria! Adică: toată lumea se înghesuie pe la ghişee de parcă 50% din Românie stă în faţa lor şi 50% din Românie în spatele lor. Curată diviziune socială a muncii! Pînă şi Ceauşescu s-ar răsuci în mormînt!

Dar pentru ce nouă românilor ne place să luptăm cu sistemul, urmăriţi un episod din lupta poporului frate (de fapt e vorba de o soră) spaniol cu „funcţionarul public” şi urmaţi-i exemplul.