”Școala altfel”…


Tot de la Neli:

De-abia am prididit să fac
Planificări – o droaie,
Că vin, din urmă, la atac,
Ședințe ca o ploaie!

Ieri am avut C.P., iar azi
Ședință cu părinții,
Alaltăieri C.A., C.E.A.C.,
Să mă ferească sfinții!

Peste trei zile voi ave,
C-așa-i acum poruncă,
Prea-minunatul C.C.E.,
Și-alte ședințe încă.

Și ca să-mi fie foarte clar
C-am misie-ntre misii,
Fac parte – ca misionar –
Din treizeci de comisii!

Număr absențe, raportez,
Săptămânal de-acuma.
Excursii – le organizez,
Serbări – una și una!

Sesiunea de comunicări
Și cea de referate,
Concursuri, baluri, adunări
Tot eu le fac pe toate…

Pornesc spre casă șchiopătând
De-atâta aiureală,
Se-aud ectenii de comând
Când plec de lângă școală.

Că rostul ni l-au resetat
Nebunii și cretinii.
Au smuls din holdă grâu curat
Și pun în loc… ciulinii.
Îi zice într-un fel măreț –
”Testare inițială” –
Un fel de măr, dar pădureț,
O nouă abureală.

Și plan remedial mai am
Să fac până-n amiază.
Că am și ore până-atunci –
Asta nu mai contează!

Aș vrea să plâng, dar nu e chip,
Nu-i timp de consolare,
Că vine, mâine, ARACIP
Comisia-teroare.

Și o să ia la scotocit
Toată maculatura
Ce tinde către infinit,
Sporind harababura…

Și vin, cu rostul lor ”sublim”,
Iar când or bate-n poartă,
E noapte, stelele lucesc
Și bate-un vânt iernatic.
Sunt încă trează şi muncesc,
La un proiect didactic.

Mai fac statistici şi printez,
Scriu zeci de protocoale.
Aşa se vede că lucrez –
În rest, sunt vorbe goale.

Afară-i frig, în casă frig –
Că n-am bani de căldură,
Și-mi vine, uite-așa, să strig,
Să-mi dau drumul la gură!

C-am înțeles: de ani întregi
Reforma-i ca sminteala,
Așa e când promulgă legi
Cine urăște școala.

Mai am de corectat lucrări,
Și zeci de portofolii,
Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț,
Un șal mâncat de molii.

Adorm, într-un târziu, frumos,
Cu capul pe o mapă.
Visez cât am ajuns de… jos,
Pentru trei lei drept plată.

Tresar în somn, că am uitat
Să pun în opt dosare
Dovezi de parteneriat
Și de colaborare.

Și mă trezesc în zori de zi,
Ca dintr-un joc de iele,
Înmormântată în hârtii,
Dosare, dosărele…

Și, vai de capul meu, uitai
Să fac o socoteală
Cu note mici și mai dihai
La cea mai cea scorneală
Pe loc ne-or cere să vorbim
Limba română… moartă!

Că-i alta limba, la dosar,
Decât e limba vie.
Școlarul nu mai e școlar,
E… ”educabil”. Fie!

Și ca să fie pe deplin
Reforma – făcătură,
Poruncă nouă mai primim
Spre nouă-nvățătură:

”Când educabilul ți-o da,
Cu sete-un pumn în gură,
Tu să-i explici, cu glas duios,
Că-i rea apucătură.

N-ai voie să-i vorbești răstit,
Necum să-i tragi o palmă,
Ai dreptul să-i zâmbești, smerit,
Cu fața cât mai calmă!”

Mostră de gîndire pozitivă: Fiți recunoscători


E bună pentru mine, marele negativist. De la Neli Foster:

Sunt recunoscator  / recunoscatoare :

Sotiei / sotului care sforaie toata noaptea,
Pentru ca doarme acasa cu mine
si nu cu altcineva !

Fiicei mele adolescente care
Se plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa
si  nu pe strazi.

Impozitelor pe care le platesc,
Pentru ca inseamna ca
sunt angajat.

Murdariei de curatat dupa o petrecere
Pentru ca inseamna ca
am fost inconjurat de prieteni.

Hainelor care sunt putin cam strimte,
Pentru ca inseamna ca
am destul de mincare.

Umbrei mele care ma insoteste la munca,
Pentru ca inseamna ca
sunt afara la lumina soarelui.

Podelei care trebuie stearsa
si ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca
am o locuinta.
Tuturor nemultumirilor la adresa guvernului
pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca
avem libertatea cuvintului.

Locului de parcare pe care il gasesc
tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca
am fost binecuvantat cu
un mijloc de transport

Zgomotului pe care trebuie sa-lsuport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.

Gramezii de rufe de spalat si calcat,
Pentru ca inseamna ca
am haine de imbracat.

Oboselii si durerilor musculare la sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca
am fost capabil sa muncesc din greu.

Soneriei care ma trezeste in zorii zilei,
Pentru ca inseamna ca
sunt viu.

SI , IN SFARSIT, … pentru e-mail-uri,
Deoarece inseamna ca
am prieteni care se gandesc la mine.

O zi frumoasa…si incercati sa ganditi pozitiv…doar avem atatea daruri… pe care le uitam, din pacate !

Potenţiali eroi: Ahab


Ahab este criticat de numa-numa. E rău şi idolatru. Dar, spre deosebire de cei care se joacă în viaţă de-a alba-neagra, adică ne prostesc că unele zone sunt cînd albe, cînd negre, eşuînd în derizoriu, mi se pare că Ahab a avut cîteva şanse de a intra în galeria eroilor pozitivi ai lui Dumnezeu. Să fiu sincer, mie Ahab îmi place din mai multe puncte de vedere. Îmi place că era deschis şi nu viclean.  Spre deosebire de Izabela care îi omoară pe prorocii Domnului, Ahab nu face aşa ceva. Ba dimpotrivă: este martor la omorîrea prorocilor soţiei lui, dar nu ia măsuri împotriva lui Ilie, nici a poporului care i-a lichidat. Poate voia să fie popular… Ahab e curajos. Se bate de mai multe ori cu sirienii şi nu îi este frică să-şi verse sîngele pentru ţara sa.

Dumnezeu îl ia în calcul cînd îl trimite la el pe Ilie. Asta nu înainte ca Ahab şi Obadia (care era unul dintre oamenii săi de încredere) ce se temea MULT de Domnul să nu fi cercetat ţara pentru a face rost de apă.  N-ar fi fost mult mai simplu şi mai eficient pentru Dumnezeu s-o lichideze pe Izabela şi apoi să-i lichideze pe toţi prorocii străini? După uciderea prorocilor, Ahab se conformează cererilor lui Ilie şi cu toate că ploua (sau poate chiar de aceea) Ilie aleargă înaintea sa pînă la intrarea în Izreel.

Atunci cînd Ben-Hadad atacă Izraelul, Dumnezeu îi trimite lui Ahab un proroc care îi spune că va ieşi victorios în luptă împotriva sirienilor. Cîţi împăraţi a lui Izrael n-ar fi vrut să li se întîmple lor asta, dar numai Ahab a fost ales să îi bată pe sirieni cu o oaste aşa de mică. Ba mai mult la a doua incursiune de mari proporţii a sirienilor, 100000 de sirieni mor ucişi de israeliţi. Ca un supliment, Dumnezeu mai omoară fără contribuţia armatei 27000 de sirieni cînd cetatea Afec cade peste ei. Scurt şi eficient. Ben-Hadad se predă şi Ahab îl iartă.

Milos este acest băiat căsătorit cu o prinţesă străină pe nume Izabela ce avea alţi zei. Prins între Dumnezeii sirienilor, a Izabelei şi al Israelului, Ahab acţionează după cum îi dictează cugetul. Doar nu o să lichideze cu sînge rece un militar pocăit şi dezarmat ce se predă! Ba se gîndeşte că decît să se bată cu un vecin important, mai bine îi dă acestuia cetăţile înapoi, el promiţîndu-i că va face nişte bulevarde tocmai în capitala Siriei, Damasc. Ca să fie treaba oficială, să nu existe dubii, Ahab încheie un tratat cu Ben-Hadad. Bed lac! Prorocul pus pe scenete laiv apare la timp pentru a-l trimite într-un mood nu tocmai roz, făcîndu-l să treacă pragul căminului într-o stare vecină cu depresia, pe cînd îl păştea un atac cerebral, ce dacă ar fi fost eficient l-ar fi de făcut şi mai celebru. Să fi murit atunci Ahab! N-ar mai fi fost un erou atît de mare, un erou atît de controversat, unul pe care Dumnezeu îl mai avea de tratat.

Curînd după aceasta, ca să-i mai treacă plictisul cauzat de absenţa luptelor cu sirienii şi pentru a-i face un cadou de 8 martie soţiei lui preiubite Izabela, Ahab îi propune unui vecin pe nume Nabot, un tîrg reciproc avantajos: el să îi dea la schimb via contra alteia mai bună sau contra unei sume bune de argint zornăitor. Ahab făcuse propunerea conform acelor factori milenari care spun că există trei factori ce determină valoarea unei case sau a unui teren: uoan. locheişîn; tu. locheişîn şi desigur trii. tot locheişîn! Dar se înşela pentru că aşa după cum se ştie din arta negocierii, cel ce face primul oferta pierde. Aşa i-a spus şi Nabot… Din nou trist şi mîniat, Ahab (dragul de el!), intră în casă, se duce glonţ la dormitor, îşi întoarce faţa şi nu mai mănîncă nimic. Se vede treaba că Izabela pierdea vremea prin moluri de nu era pe aproape să-l consoleze imediat şi să-i atragă atenţia că nu a folosit cea mai bună metodă de negociere. Probabil că Ahab intrase într-un fel de grevă a foamei, dacă nu cumva era depresie severă! Numai că Izabela, acea minune a managementului, intrigilor şi  bîrfelor (parcă avem şi noi în biserică una sau două din astea – îmi pare rău de voi dacă aveţi mai multe!) pune la cale o răsturnare de situaţie a pieţei imobiliare. Fără să intre în panică soţioara sa, această Elena Udrea a antichităţii (pariez că nu era frumoasă, ci dimpotrivă) i-a zis: „Oare nu domneşti tu acum peste Israel? Scoală-te, ia şi mănâncă şi fii cu inima veselă, căci eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel!” Korect!

Haraşo, dragi bărbaţi! Vorba aia: în spatele fiecărui mare bărbat stă o mare femeie! Aici mai că se vedea că în spatele femeii cu inţiativă se ascundea ceva ce poate ar fi avut mari şanse să se numească bărbat! Şi unde nu se pune ajutorul potrivit al conducătorului absolut să trimită nişte scrisori pe linie religioasă şi de stat, amestecîndu-se în religia Israelului. Şi-a găsit credincioşi potriviţi şi cum nu era loc de Baali în treaba asta, îl acuză pe Nabot că ar fi comis o dublă infracţiune extrem de periculoasă: ea viza sfera divină şi în acelaşi timp ataca sfera puterii de stat. Sentinţa era deja dată, ea fiind dusă la îndeplinire imediat. Nabot moare fără să fie apărat de vreun om sau de vreun înger. De data asta parcă eu sunt cel trist şi mînios. Dar afacerea nu rămîne uitată şi Ilie îl mai vizitează încă o dată pe Ahab anunţîndu-i sentinţa Domnului.

Efectul este spectaculos: „După ce a auzit cuvintele lui Ilie, Ahab şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe trup, şi a postit: se culca cu sacul acesta, şi mergea încet.“ După care, aşa cum se lăuda Satanei cu Iov, Dumnezeu se laudă cu Ahab lui Ilie. Culmea! Şi nedrept parcă dacă stăm să ne gîndim că Nabot n-a avut şansa asta cu toate că i-a fost credincios lui Dumnezeu, pe cînd Ahab, a lăsat-o pe Izabela să-i uzurpe prerogativele pe care i le-a dat însuşi Dumnezeul lui Izrael! Dacă stau să mă gîndesc bine Ahab a avut parte de ceva unic. În plus, Dumnezeu nu duce imediat la îndeplinire sentinţa, amînînd-o. Ba mai mult, Ahab moare pe cîmpul de bătălie, în urma unei răni. Ca un comandant neînfricat, el nu fuge ca să-şi salveze viaţa, ci îşi salvează onoarea de luptător, stînd pînă seara pe cîmpul de bătălie în ciuda rănii sale. Armata Izraelului nu se descurajează în timpul bătăliei, moartea lui Ahab la sfîrşitul zilei dîndu-i posibilitatea să plece la adăpostul întunerecului fără să fie urmăriţi. De data asta Ahab a fost un erou demn de orice militar cu caracter al antichităţii.

Mi se pare interesant că Izabela nu mai intervine în ultima parte a vieţii lui Ahab. O fi schimbat Ahab macazul? Poate. Dar poate a fost prea tîrziu…

Scriptura caracterizează perioada domniei sale ca fiind un dezastru pentru Izrael. Trebuie să recunosc că îmi place să îi citesc istoria zbuciumată şi parcă aş vrea să dau istoria înapoi spunîndu-i lui Ahab: „Nu mai asculta de femeia aia pierdută! Nu o mai lăsa să îşi facă de cap! Fii bărbat! Fii aşa cum te vrea Dumnezeul tău!” Dar e prea tîrziu. Cu toate acestea deşi străina şi idolatra Izabela trage sforile, imaginea ei rămîne în istorie mult mai şifonată ca cea a soţului său. Moartea sa este una jalnică, la fel ca şi tentativa ei de a rămîne la putere.