Corbii


Culoarea şi nu numai culoarea, le-au dat un statut aparte. Citeam prin romane că mîncau stîrvuri. Hmm… poftă bună! Apoi am aflat că erau pe blazonul corvineştilor. Dacă nu era şoim, bun era şi corb. În fine, după fabulele cu iz medieval, corbul a scăpat din vizorul propagandei pentru că nu era aşa de periculos pentru regimul oamenilor muncii. A mai trecut timp şi am aflat despre corbii penticostali care s-au aruncat prin deceniul trei al secolului trecut asupra bietelor biserici baptiste care de altfel erau descrise în termeni de-a dreptul triumfalişti pînă la momentul acela. Acum nu mai fac aşa. O fi adevărată zicala „corb la corb nu scoate ochii”. Şi last bat not list am auzit de cobii ce îl hrăneau pe omul lui Dumnezeu, Ilie. Era sfînt Ilie ăsta, că nu se explică cum putea mînca hrana adusă de un animal spurcat ca şi corbul. În fine, cred că mă depăşeşte. De fapt poate era vorba de vre-un trib sau o familie ce se numea „Corbu”, aşa că să o lăsăm mai moale…

Dar dincolo de ideologie, credinţă şi heraldică am regăsit corbii la lucru în viaţa de zi cu zi. Pe de o parte sunt bărbaţii şi femeile care scotocesc prin gunoaie. Erau şi pe vremea răposatului. Aparţineau unor neamuri mai mult sau mai puţin nomade, veneau cu bicicleta sau pe jos, aveau saci sau pungi „decente” de plastic, aşa ca noi toţi cei ce umblam pe la cozi cu PPC-ul în buzunarul din spate al pantalonilor, că Poate Pică Ceva…Ce găseau? Culmea, într-o ţară în care pîinea era raţionalizată, găseau pîine. Ce făceau cu ea? Simplu: creşteau porci, pe care îi vindeau şi aşa făceau bani din nimic sau din gunoaie. Deci, existau mici întreprinzători şi pe vremea marilor combinate siderurgice, chimice, etc. Ei au găsit nişa fără să-i mobilizeze partidul. În mod normal ar fi murit de foame. N-a fost aşa. Mai ţineţi minte nomazii care adunau sticle murdare? O sticlă de un litru costa 1 leu. Erau nişte bani. Se descurcau.

Ducîndu-mi copii la şcoală am lăsat în urmă cu ceva timp lîngă un tomberon, într-o plasă, nişte haine care mi-ar fi fost ruşine să le dau altora. Jast in cheis… Şi vine o tanti cu bicicleta, se uită ce e în pungă, aruncă jumătate în tomberon peste gunoaiele mustind a  suc de lubeniţă, după care ia jumătatea rămasă în pungă, o pune pe ghidon şi pleacă la următorul tomberon. Asta da viaţă liberă de prejudecăţi!

Ia stai! A luat ce i-a plăcut şi a aruncat ce nu i-a plăcut, deşi nu era ceva neapărat de aruncat? Chiar aşa! Deci, alţi corbi mai nenorociţi nu puteau să scotocească decît în gunoi. Păi asta-i piaţa liberă! Nu am pus acolo o tăbliţă de avertizare: „Foloseşte cu responsabilitate!” R(ecuperează)R(eciclează)R(efoloseşte)! Ei, deci şi corbii fac alegeri, şi corbii aruncă şi corbii au preferinţe. Ceva nou pentru mine. În trecut mă deranja doar că răscoleau gunoaiele aruncînd afară din tomberoane tot ce nu le trebuia, lăsînd vraişte şi putoare la faţa locului. Acum e altceva.

Şi am dat peste alţi corbi: corbii profesionişti. Sunt de părere că biserica n-are nevoie de corbi dacă şi-ar face bine treaba. O biserică „normală” nu poate rămîne insensibilă nici la nevoile celor din interior, nici la nevoile celor din exterior. Dar de regulă nu se întîmplă aşa. Şi aşa au apărut corbii profesionişti. Unii bine intenţionaţi, alţii şi mai bine intenţionaţi, alţii mai bine decît intenţionaţi.

Rămîn la convingerea că statul ar trebui să aibă un minim, nu un maxim de implicare în domeniile asistenţei sociale. De ce? Pentru că ştim toţi, statul ştie să ceară, dar mai ales să risipească. Statul să fie obligat să dea prioritate prin lege celor ce se ocupă cu ajutorarea celor în nevoie, fără să impună poveri asupra lor sau asupra celor ce nu sunt sensibili la ajutorare. Dacă ar face-o nu seamănă cu forţarea conştiinţei în materie de religie? Păi, dacă e prin lege, nu mai e vorba de conştiinţă, nu? Hmm…

Tocmai se desfăşoară cîteva proiecte cu fonduri europene în domeniul ajutorării celor cu deficienţe de tot soiul să se angajeze, să nu mai fie dependeţi de ajutorul social al statului. Foşti deţinuţi, persoane cu dizabilităţi de tot soiul şi defavorizate de noi aştialalţi mai favorizaţi de soartă. Ce am observat la întîlnirile, seminarele de promovare a programelor de genul ăsta? Păi am observat lucruri bune, lucruri ciudate, şi practici ce nu ar trebui imitate. Cîteva exemple.

De exemplu corbii profesionişti îşi fură fără probleme beneficiarii, fără întrebări, somări sau remuşcări. Băieţii ăştia sunt ajutaţi de tine, ai un scop cu ei, te gîndeşti că poate le-ai transmite şi altceva decît un leu, doi. Lasă-te de chestiile astea! Le oferim şi noi ceva, pot să apară şi în materialele noastre publicitare. Ce contează că aceleaşi personaje apar în şpe proiecte? I-am găsit, i-am ajutat, i-am raportat. Mai ia o friptură şi taci din gură că e pe fonduri!

Dar nu numai oengheurile fac asta, practica apare şi în portofoliul deseapeurilor, deseceurilor şi celorlalte direcţii de asistenţă socială ale statului. Aşa ca în bancul cu statuia: „statu-ia tot”! Frumos şi benefic, că oameni suntem şi trebuie să mîncăm şi noi o pîine.

Apoi poanta cu banii. Asta e cea mai tare, cea mai mare şi cea mai importantă. Faci proiectul, pui în jur de 3 milioane de euro, bagi parteneri din vest că altfel n-ai credibilitate, şi ceri euroii.

Ce contează că partenerul din vest a făcut asta acum douăzeci de ani, dar în alte condiţii, în alt mediu, cu alte mentalităţi. Vrei şi tu, că doar n-am fi noi mai proşti! Faci proiectul şi normal, nici ei nu sunt proşti, ci doar neinformaţi, habar n-au cu ce se mănîncă România. Eventual au auzit de Hagi, Nadia, Dracula şi rudele lui migratoare, şi aprobă. Ei cred că e într-adevăr un proiect bun pentru că la ei a mers şi încă merge. Dar există multe diferenţe de sistem la care nimeni nu se gîndeşte. Pentru acestea nimeni nu dă bani pentru că se presupune că vor fi rezolvate din mers fără probleme. Asta e altceva. De obicei nu merge aşa, că trăim în România.

Dar să nu uităm de bani! Nişte parteneri cinstiţi din vest ziceau că ei primesc banii de la ue imediat. Baiul e că noi, adică la cel ce pune în operă proiectul, banii se primesc cu întîrziere şi proiectul se scufundă. Mă întreb, de la aprobare pînă la venire într-un cont al ongului, unde stau banii ăştia şi cine îi foloseşte, pentru că e vorba de milioane de euro pentru care cineva plăteşte o dobîndă. Asta-i bine. Dar cine încasează dobînda aia cît timp banii nu sunt folosiţi pentru proiect, pentru defavorizaţii ăia?

Zicea o ştire în urmă cu mii de ani, că un funcţionar al unei companii americane care introducea în calculator sume multe de bani, a direcţionat spre contul lui a cincea zecimală a sumei încasate. În scurt timp a făcut avere. Cînd s-a aflat a fost concediat, dar nu a putut fi acuzat de furt pentru că nu a călcat nici o lege, ci doar etica. Oare cum stăm cu etica prin arcul carpatin? Să vă spun sau să vă arat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s