Sîngele şi crucea


De obicei cei ce mor au acum o cruce la căpătîi. Ce spune asta despre el sau ea? O fi avut legătură crucea cu viaţa sau numai cu moartea sa?

Ieri am avut o interesantă şi profitabilă convorbire transcontinentală cu un vechi prieten. Zicea că de cele mai multe ori o tot dăm cu sîngele lui Isus, dar am uitat de crucea lui. Aşa e. Una fără alta nu are sens. Nu se ajunge la sînge decît prin cruce şi nu se ajunge la cruce dacă nu beneficiezi de sîngele jertfei lui. Purtarea personală a crucii pare mai dificilă decît apelul la sîngele altcuiva în beneficiul propriu, nu? Transformarea noastră nu depinde de greutatea crucii, ci de dorinţa de a o purta indiferent de circumstanţe. Mai ales că atunci cînd am luat-o în cîrcă am făcut-o din proprie iniţiativă!

Oare cum pot unii să ducă în spate mai multe cruci? Precis n-au făcut culturism. Sau cum de alţii îşi ascund crucea? O pun în buzunar şi o fac invizibilă pînă trece furtuna. Nu aşa a făcut R. Wurmbrand. Sau o pun doar pe bordul maşinii să îi ferească de eventuale nenorociri… Unde e crucea? Pe un deal, într-o biserică, într-o şcoală, pe un drum fără întoarcere? Alţii o scot doar duminica şi fac mare caz de ea prin biserici. Apoi o lasă pe noptieră pînă duminica viitoare. Foarte comod. Crucea succesului este crucea poleită cu aur şi bătută în nestemate ce poate fi arătată la staţia tv personală. Are în dotare minuni, conturi, avion şi limuzină personală, faimă şi bunăstare. Nelimitată. O cruce ce vine cu multă publicitate.

Alţii au căutat tocmai crucea pe care a fost răstignit Isus. Au găsit-o, dar ce folos? La ce ar ajuta o cruce de lemn pe care au fost executaţi oameni? La ce ar ajuta crucea de lemn pe care a fost omorît Fiul lui Dumnezeu de nişte oameni păcătoşi? Poţi să o ieie acasă? Poţi să o dai mai departe? Poţi să o faci cadou? Poţi să faci minuni cu ea? Poţi să o vinzi şi banii să îi dai săracilor? Probabil. Cît ar valora? S-ar găsi un muzeu sau o biserică sau un creştin mai bogat să o cumpere şi să beneficieze de ea. S-ar putea vinde en-gros sau mai bine en-detail. O licitaţie pe net ar fi şi mai şi.

Tot felul de cruci: mai mici, mai mari, mai arătoase, mai puţin arătoase, mai usoare, mai grele. Unele de piatră, unele de metal, unele mai şmekere, altele mai puţin băgate în seamă. Unii se laudă cu crucea, alţii o blastămă. Cei mai necăjiţi nici nu o observă, poate pentru că sunt obişnuiţi să poarte greutăţi mai mari. Alţii au purtat-o pe haine sau pe mantie. Cruciaţii s-au războit în numele crucii şi au ucis oameni. Unii chiar se făleau că poartă crucea lui Isus în vreme ce îi ardeau pe alţii pe rug. Nu pe cruce, că nu e bine. Cavalerii teutoni, templieri, muschetarii şi-au pus crucea pe uniforme. Hitleriştii şi-au pus-o peste tancurile şi avioanele ce au început Al Doilea Război Mondial. Nu le-a mers. Şi nu-i merge nimănui.  Cum a fost crucea celor ucişi, celor morţi de foame, de frig, în mizerie?

Crucea a fost asociată cu mulţi şi multe. Nu totdeauna cu cine şi cu ce trebuie. Dar Isus nu s-a ridicat la cer pe cruce, nici nu şi-a luat crucea cu el. Cine ştie, poate n-ar fi fost chiar aşa de rău dacă făcea aşa. N-ar mai fi fost căutată. Sau cine ştie, poate veneau unii şi pretindeau că le-a căzut tocmai lor din cer. S-au mai văzut cazuri… Dar crucea rămîne. Ce fac cu ea?