Demonul cu faţa albă (5)


În luna mai, cu aproximativ o lună înainte de operaţie mi-am luat inima-n dinţi şi l-am întrebat pe Domnul ce şi cît o să mai trăiesc. Cam ce şansă ar avea cineva, ţinînd în mînă o Biblie să i se deschidă tocmai la întîmplarea cu Ezechia? Căci acolo s-a deschis. Exact acolo! Hmmm!

Nu sunt matematician şi nici statistician, sunt un tip foarte raţional. Poate chiar prea raţional uneori. De aia nu am putut vorbi în limbi probabil… Bineînţeles că am primit reclamaţii. Florin zicea că e o încercare iraţională. Parcă eu nu ştiam… Apoi Charles mi-a spus că poate e ceva mai rău, poate e de la cel rău şi voi trăi mai mult. Posibil. Dar la vremea respectivă pentru mine a însemnat că voi trăi. Ceea ce era complet diferit de perspectiva lor. În plus, înainte de operaţie, chiar şi după, dacă mă uitam la analize 15 ani mi se păreau mai mult decît îşi poate închipui cineva. În orice caz mai mult decît 15 ani ce au trecut deja. Erau 15 ani din viitor. Am scris în Biblie data în dreptul pasajului. Au mai rămas 11. Cei patru au trecut ca o zi! Aviz celor care le ticăie ceasul…

Apoi nişte prieteni mai carismatici m-au întrebat dacă vreau să se roage pentru mine. (https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2012/02/21/demonul-cu-fata-alba-3/) Adică “să întrebe pe Domnul”. Păi de ce nu? Că doar nu o fi ceva rău! Eram sceptic cu privire la “noutăţile” pe care le-ar putea primi ei de la Domnul avînd în vedere că eu eram într-o situaţie dificilă nu ei, şi vorba vine între noi, nu eram tocmai un diletant în materie. Au venit la noi, le-am spus să se roage pentru trei probleme. Una, cea de mai sus, a doua dacă să mai predau la Betania avînd în vedere contradicţia dintre ce se spunea şi ce se făcea acolo şi a treia nu mai mi-o aduc aminte. Oricum am primit răspuns la primele două întrebări, aşa că voiam să ştiu din curiozitate ce vor spune ei. Referitor la a doua întrebare am decis să stau atît cît se mai poate, tocmai pentru a exista şi o alternativă. (Pentru amănunte vizitaţi postările de pe blog referitoare la Secţia de Teologie Didactică Penticostală Betania.)

S-au rugat şi mi-au zis, adică mai mult ea decît el că a rămas marcată de cît de mult mă iubeşte Domnul. Parcă ştiam asta, dar nu era tocmai rău sau mai bine, era foarte bine că altcineva mi-o spunea din nou! Se vedea pe faţa ei, pe intonaţie că asta era, nu altceva. Nu putea mima aşa ceva. Şi avînd în vedere ce mi-au spus le-am spus şi noi ce am primit, aşa că ne-am bucurat că era vorba de viaţă nu de moarte, de lucrare nu de imobilizare la pat sau cine ştie ce grozăvii.

La capitolul rugăciuni s-a mai înscris un frate baptist din Anglia cu care mi-a făcut legătura Charles Strohmer, un prieten foarte bun din USA. Complicată filiera asta a lui Dumnezeu! Mike şi Lesley Wood veneau tocmai atunci la o biserică baptistă din Arad, aşa că ne-am văzut la păstorul bisericii, am ieşit la o prăjitură la cea mai bună cofetărie şi după ce am discutat şi ne-am simpatizat, el s-a rugat pentru mine. Complexe? Forget about-it! Îţi pier toate complexele atunci cînd îţi este în joc viaţa. La fel ca şi mine credea că Dumnezeu face ceva dacă vrea şi nu la comandă, aşa că el era într-un fel cel ce îi ţinea locul. Am rămas prieteni şi ei au avut şi încă au o lucrare în biserica baptistă. Se roagă şi Dumnezeu vindecă, vesteşte vestea cea bună care îşi face efect. Cînd scriu aceste rînduri face asta în Spania. A făcut-o în India, în Nepal şi în Madagascar. A scris şi o carte, dar cu toate că i-am cerut-o nu a ajuns şi la mine. Încă mă mai întreabă dacă prăjiturile sunt la fel de bune şi crimi şi dacă în postul Paştelui mă dedau la asemenea bunătăţi. Nu prea postesc eu de felul meu că nu scot draci. Este cine să-i scoată pe ei şi pe fantomele lor!

Cum am cuplat instantaneu, mai ales că amîndoi suntem bărboşi, vă daţi seama ce fel de răspunsuri primeşte! (Funy faces everywhere!!!) aşa că am rămas cu operaţia pe rol, fără o vindecare miraculoasă, fără îngeri care să îşi bage mîinile în mine, fără descărcări spectaculoase de energie, cutremure, foc sau vînturi ce mişcă stîncile. O voce ca un susur subţine? Nici măcar atît!

Să revenim la operaţie. (https://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2012/02/23/demonul-cu-fata-alba-4/) Trebuie să mărturisesc că nu mi-a fost frică, cu toate că aveam oroare de operaţii, de mersul la doctor şi toate astea. Nu voiam să am de-a face cu sistemul! Cu toate astea cînd am decis în favoarea operaţiei mi-am pus întrebarea: Care este rostul operaţiei în afara faptului că încearcă să îmi rezolve o problemă de sănătate? Răspunsul a fost unul simplu: mă duc la spital ca martor a lui Isus Cristos. Discret dar activ, cred că am reuşit în această menire. Scopul meu nu e fost să ţip, ci să ajut, nu să critic, ci să alin. Am făcut tot ce am putut pentru cei de lîngă mine pentru că am zis că în acel spital eu sunt omul lui Dumnezeu. Mai erau şi alţii, unii pe care i-am cunoscut, probabil că erau şi mai mulţi decît vedeam eu. Nu eram singur. Şi ăsta era un sentiment reconfortant. La un moment dat uşa de salon s-a deschis şi a intrat un preot ortodox care s-a prezentat întrebînd dacă are cineva nevoie de el. În salon eram un maghiar, un baptist şi un fost cadru din trupele trupele speciale. N-a nimerit-o. Nu totdeauna au succes profesioniştii. Te pune pe gînduri…

Apoi ce am învăţat, a fost să mă bucur de fiecare zi. Pentru unii poate părea o zi urîtă. Pentru mine era o zi! Orice zi este frumoasă. Practic pentru mine există doar azi!

În postul următor cîteva fragmente din jurnalul de spital.


Iată o mostră de învăţătură biblică. Am putea face eforturi pentru a o aplica în practică.


În timp ce trăim o viaţă tihnită alţii sunt condamnaţi la moarte pentru credinţa în Isus Cristos. Poate ne dă de gîndit.

Persona

News agencies announce that the death sentence was copnfirmed for Iranian Pastor Youcef Youcef Nadarkhani.

Here are some links about this blatant human rights case:

Final Verdict for Pastor Youcef… Death

White House, State Department condemn Iran on pastor’s execution orders

US State Department – Execution Order for Iranian Christian Pastor Youcef Nadarkhani

EU urges Iran to release pastor facing death sentence

Please pray for a miracle!

Vezi articolul original

Peştişorul de aur sau Ai vrea să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?


Trăgînd cu sete un fum din ţigară, se uită la noi cu ochi mari, negri şi oarecum voalaţi. Beam toţi ceai. Îmi explodară papilele gustative de tăria liptonului din cană. Era ceva nou. Şi cînd te gîndeşti că liptonul nu e ceaiul, ci brendul…

Iarna trena. Ne vedeam de plictiseală, o plictiseală ce te îndemna la bancuri interzise, la muzică străină nedifuzată pe posturile de radio naţionale şi la achiziţionarea pe sub mînă a produselor străine introduse prin mica contrabandă. …sau marea, cine îşi punea întrebări incomode… Radiatorul electric compensa cît de cît paloarea celui din reţeaua de încălzire centrală. Noroc că nu se întrerupea curentul în centru. De dincolo de masă vocea uşor nazală ne trezi din visul unei zile de iarnă:

– Dacă Dumnezeu s-ar pogorî aici, acuma… …n-aş şti ce să-i cer. Plată, fără modulaţii, plictisito-anguasată, vocea te îndemna la mirare, la confesiuni, la nedumerire, la …vise.

– Cum?

– Acuma. Făcu o pauză semnificativă privindu-ne ca pe doi extratereştrii ce picaseră din altă lume.

– Dacă Dumnezeu m-ar întreba… mi-ar spune că pot să-i cer ceva… n-aş avea nici cea mai mică idee ce i-aş cere. Habar n-am.

Suna ciudat. Suna sincer. Suna a iarnă. Suna adevărat. Şi personal. Foarte personal. Suna a ceea ce englezii numeau spleen.

Poveştile copilăriei erau pline de întîmplări şi personaje miraculoase. Ne captivau imaginaţia. În general transmiteau cîteva lucruri: era bine să fi cinstit, era bine să fi curajos, era bine să fi harnic. Era rău să fi leneş, necinstit, laş şi mincinos. Acum s-au schimbat lucrurile, cel puţin pentru adulţi.

Tot din poveşti aflam de răsturnări de situaţie în care cel bogat devenea sărac, cel sărac devenea bogat. Cea frumoasă şi săracă era aleasă în detrimentul celei bogate dar rele. Dar niciodată în poveşti cel rău nu se făcea bun şi cel bun nu devenea rău. Lucrurile erau clare. Doar Spînul, Zmeul, diavolul, Scaraoţchi şi alţi Michiduţi te înşelau. Eroii pozitivi erau doar înţelepţi sau iscusiţi. Eventual dacă era vorba de fraţi atunci se iscau certe şi se ajungea la crime. Dar zmeul rămînea rău, cotoroanţa rea, zgripţuroaica şi Muma pădurii la fel. Făt-frumos era bun şi Ileana-Cosînzeana era tot frumoasă. Muma Pădurii, chiar dacă cîştiga la Loto 6 din 49 nu devenea peste noapte Miss Univers. Cu alte cuvinte, de parcă toată acţiunea se petrecea în timp real, fără excepţie, cu toţii îşi conservau caracterele. Mai rar aşa ceva în ziua de azi. Dacă în poveşti cei buni făceau lucruri bune şi cei răi lucruri rele, cu greu ajungea un personaj negativ să facă ceva bun. Aceasta era mai degrabă excepţia ce întărea regula. Povestitorul nu îi dădea vreo şansă zmeului, cotoroanţei sau diavolului. Dar ce se întîmplă dacă aceştia chiar vor să se schimbe? Păi în primul rînd ar trebui să arate că le-a părut rău de ce au făcut pînă atunci şi să facă pe dos, adică să vadă toată lumea că fac ceva bun. După aia poporul va schimba povestea. Probabil că aşa au apărut filmele cu Şrec. Dar există posibilitatea transformării totale în urma unui eveniment deosebit, cum ar fi prinderea reginei albinelor, peştişorului de aur sau ceva asemănător.

Întîmplarea cea mai jinduită de toţi copiii, şi mai ales de toţi adulţii din ziua de azi, este cea cu peştişorul de aur sau cu oricare animal care dacă aveai harul să îl prinzi, îţi îndeplinea trei dorinţe dacă îl eliberai. Scumpă era libertatea asta! Ca urmare a devenit clasică gluma cu beţivul care i-a cerut peştişorului vodcă în lac, în găleată şi apoi în cană. Şi azi mai sunt destui ce visează să pescuiască peştişorul de aur sau în limbaj modern “să dea lovitura”!

Dar, dacă să zicem că ai avut şansa să-l pescuieşti pe peştişorul de aur, ce i-ai cere? Nu mai crede nimeni în poveşti, şi nu există vreo dovadă că cineva ar fi pescuit vreo dată aşa ceva şi nici că vreun exemplar al regnului animal ar fi îndeplinit vreunui om una sau mai multe dorinţe.

Să presupuneam însă că nu ai pune mîna pe un …animal, ci cu fiinţa cea mai extraordinară, pe Dumnezeu. Ce i-ai cere? Vrei să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?

Fără explicaţii


Atunci cînd suntem uimiţi de ceva de obicei spunem că nu avem explicaţie pentru ce s-a întîmplat.

În urmă cu o săptămînă am primit un telefon (iar!) de la una dintre fetele pe care o ştim de mult timp. E drăguţă, e harnică, e studentă, şi e creştină. S-a dus la doctor pentru că i s-a umflat burta. Se simţea ceva destul de mare şi tare înăuntru. Ea zicea că s-a ‘ntîmplat dintr-o dată. Vă gîndiţi la ce s-a gîndit şi doctoriţa de familie care a palpat-o? Nu vă mai gîndiţi că nu e cazul de aşa ceva. Fata e şi cuminte. Era o tumoare ce se simţea la palpare. A fost trimisă totuşi pentru internare la spitalul de ginecologie. Acolo ăia dădeau din colţ în colţ şi i-au spus că e ceva normal în cazul ei. A, am uitat să vă spun că prin 1988 a fost infectată cu HIV în spital, în România.

Noi, ce-am zis? Ia să ne rugăm un pic! Cum cadrele medicale de la stat nu mai voiau să se atingă de ea – riscuri, prejudecăţi, ifose – s-a programat la o clinică privată de calitate. Se duce, noi cu ochii şi urechile pe telefoane. În fine sună telefonul: nu mai e nimic! S-a dus. Păi cum? Nu ştim. Fără explicaţii.

Ei, nu suntem chiar aşa de proşti cum ne cred unii! Continuăm să ne rugăm.

Apropo, doamna cu atacul cerebral e mai bine şi vorbeşte. Fără explicaţii!