Peştişorul de aur sau Ai vrea să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?


Trăgînd cu sete un fum din ţigară, se uită la noi cu ochi mari, negri şi oarecum voalaţi. Beam toţi ceai. Îmi explodară papilele gustative de tăria liptonului din cană. Era ceva nou. Şi cînd te gîndeşti că liptonul nu e ceaiul, ci brendul…

Iarna trena. Ne vedeam de plictiseală, o plictiseală ce te îndemna la bancuri interzise, la muzică străină nedifuzată pe posturile de radio naţionale şi la achiziţionarea pe sub mînă a produselor străine introduse prin mica contrabandă. …sau marea, cine îşi punea întrebări incomode… Radiatorul electric compensa cît de cît paloarea celui din reţeaua de încălzire centrală. Noroc că nu se întrerupea curentul în centru. De dincolo de masă vocea uşor nazală ne trezi din visul unei zile de iarnă:

– Dacă Dumnezeu s-ar pogorî aici, acuma… …n-aş şti ce să-i cer. Plată, fără modulaţii, plictisito-anguasată, vocea te îndemna la mirare, la confesiuni, la nedumerire, la …vise.

– Cum?

– Acuma. Făcu o pauză semnificativă privindu-ne ca pe doi extratereştrii ce picaseră din altă lume.

– Dacă Dumnezeu m-ar întreba… mi-ar spune că pot să-i cer ceva… n-aş avea nici cea mai mică idee ce i-aş cere. Habar n-am.

Suna ciudat. Suna sincer. Suna a iarnă. Suna adevărat. Şi personal. Foarte personal. Suna a ceea ce englezii numeau spleen.

Poveştile copilăriei erau pline de întîmplări şi personaje miraculoase. Ne captivau imaginaţia. În general transmiteau cîteva lucruri: era bine să fi cinstit, era bine să fi curajos, era bine să fi harnic. Era rău să fi leneş, necinstit, laş şi mincinos. Acum s-au schimbat lucrurile, cel puţin pentru adulţi.

Tot din poveşti aflam de răsturnări de situaţie în care cel bogat devenea sărac, cel sărac devenea bogat. Cea frumoasă şi săracă era aleasă în detrimentul celei bogate dar rele. Dar niciodată în poveşti cel rău nu se făcea bun şi cel bun nu devenea rău. Lucrurile erau clare. Doar Spînul, Zmeul, diavolul, Scaraoţchi şi alţi Michiduţi te înşelau. Eroii pozitivi erau doar înţelepţi sau iscusiţi. Eventual dacă era vorba de fraţi atunci se iscau certe şi se ajungea la crime. Dar zmeul rămînea rău, cotoroanţa rea, zgripţuroaica şi Muma pădurii la fel. Făt-frumos era bun şi Ileana-Cosînzeana era tot frumoasă. Muma Pădurii, chiar dacă cîştiga la Loto 6 din 49 nu devenea peste noapte Miss Univers. Cu alte cuvinte, de parcă toată acţiunea se petrecea în timp real, fără excepţie, cu toţii îşi conservau caracterele. Mai rar aşa ceva în ziua de azi. Dacă în poveşti cei buni făceau lucruri bune şi cei răi lucruri rele, cu greu ajungea un personaj negativ să facă ceva bun. Aceasta era mai degrabă excepţia ce întărea regula. Povestitorul nu îi dădea vreo şansă zmeului, cotoroanţei sau diavolului. Dar ce se întîmplă dacă aceştia chiar vor să se schimbe? Păi în primul rînd ar trebui să arate că le-a părut rău de ce au făcut pînă atunci şi să facă pe dos, adică să vadă toată lumea că fac ceva bun. După aia poporul va schimba povestea. Probabil că aşa au apărut filmele cu Şrec. Dar există posibilitatea transformării totale în urma unui eveniment deosebit, cum ar fi prinderea reginei albinelor, peştişorului de aur sau ceva asemănător.

Întîmplarea cea mai jinduită de toţi copiii, şi mai ales de toţi adulţii din ziua de azi, este cea cu peştişorul de aur sau cu oricare animal care dacă aveai harul să îl prinzi, îţi îndeplinea trei dorinţe dacă îl eliberai. Scumpă era libertatea asta! Ca urmare a devenit clasică gluma cu beţivul care i-a cerut peştişorului vodcă în lac, în găleată şi apoi în cană. Şi azi mai sunt destui ce visează să pescuiască peştişorul de aur sau în limbaj modern “să dea lovitura”!

Dar, dacă să zicem că ai avut şansa să-l pescuieşti pe peştişorul de aur, ce i-ai cere? Nu mai crede nimeni în poveşti, şi nu există vreo dovadă că cineva ar fi pescuit vreo dată aşa ceva şi nici că vreun exemplar al regnului animal ar fi îndeplinit vreunui om una sau mai multe dorinţe.

Să presupuneam însă că nu ai pune mîna pe un …animal, ci cu fiinţa cea mai extraordinară, pe Dumnezeu. Ce i-ai cere? Vrei să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?

4 comentarii la “Peştişorul de aur sau Ai vrea să-l prinzi pe Dumnezeu de un picior?

  1. :))) Pot sa spun ca eu chiar L-am prins pe Dumnezeu de-un picior? Cand am cate o lipsa sau o neplacere ii spun Lui si nu simt obraznica cum am auzit de multe ori ca facem noi,adica ii cerem mereu,suntem cersetori,ei bine eu ii cer mereu si mi-l inchipui pe tata,fix .Cate o data vreau sa am alaturi pe cineva matur,puternic,ominipotent si am descoperit ca acela poate fi la indemana mea.Imi place sa cred ca mai pasesc uneori in Tara Minunilor,chiar daca am crescut destul pentru asta.Ideea e ca Dumnezeu chiar isi pune mintea cu mine,n-o sa-ti vina sa crezi cate jocuri mi-a facut,incredibil!!! Chiar ma ia in seama si ma face sa ma minunez intotdeauna. Il iubesc ! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s