Demonul cu faţa albă (6): Jurnal de spital


Ca să nu mai căutaţi de ce e vorba de un demon, aici aveţi explicaţia din prima postare:

„Mă aflam la baza scării pe care urca el. Era de statură potrivită, se uita la mine urcînd pe scară-n sus, undeva spre stînga. Avea o faţă rotundă, albă, nefiresc de albă. Parcă eram în podul casei. Numai că nu semăna. Eram paralizat de groază. Nu puteam să mişc, să gîndesc. Aş fi vrut să fac ceva, să spun ceva, dar era imposibil. Eram năpădit de groază. N-aveam nici o putere asupra lui. A rîs batjocoritor şi a continuat să urce, dispărînd undeva sub acoperiş, unde de fapt nu mai era nimic. Eu am rămas la baza scării. După el au urcat doi prieteni, soţ şi soţie. M-am trezit scăldat în sudoare. N-am mai visat aşa ceva. A fost întîlnirea cu demonul cu faţa albă. Noaptea era pe sfîrşite. Brusc m-am luminat ca şi străfulgerat: fusese demonul leucemiei. Îl cunoşteam sub altă formă, de cîţiva ani.”

Demonii îşi schimbă înfăţişarea, vin şi pleacă. Sunt mincinoşi şi perfizi. Nu trebuie să-i crezi şi nici să le faci pe plac. Ce urmăresc? Să fi a lor.

13.06.2008 M-a cuprins panica fără explicaţii. Poate din cauză că am ajuns la partea mai nasoală a vieţii lui Rembrandt. Cine ştie? Poate şi din cauză că vecinul de pat se duce la operaţie. S-a dus. Eu luni. Şi mă chinui aici noaptea de nu pot dormi mai mult de patru ore… cred. Asta-i o tortură continuă. De fapt o să dorm mai bine după. E înspăimîntător pentru că e inexorabil.

Nu mă operează azi. Doctorul e pe altă secţie, acum e doar la vizită aici. A trecut un preot ortodox. Bătrînul a făcut pe el. Infirmierele nervoase, asistenta la fel.

Am terminat cartea despre viaţa lui Rembrandt. Un tip ciudat. Poate prea sigur de cine era. Asta l-a costat. Două soţii îngropate şi o droaie de copii înmormîntaţi în vremuri destul de tulburi. Olanda şi Amsterdamul au dus-o bine cît au fost în război cu Spania şi pînă la expirarea armistiţiului de 12 ani. Apoi au început războaiele navale cu Anglia.

Plictiseală mare aici. A sunat bătrînul Marga să se intereseze de examene. Mai încolo o să-l sun pe Florin să văd cum s-a descurcat cu supravegherea la examene. Săptămîna viitoare vor fi restanţele. Merge tot el. Probabil că peste 10 zile voi fi înstare să le corectez. Au trecut deja 2 zile în Cluj, urmează încă două fără rost apoi operaţia. Apoi peste 8 zile poate ajung acasă sau cel puţin afară din spital. Ieri au sunat Silviu şi George. Băieţi buni. E fain şi N [chirurgul]. Să sperăm că totul se termină cu bine. Dacă un grafolog ar analiza ce scriu…

Ce mi-ar place să fac acuma? Să stau pe deal şi să mă uit în zare.

Operaţia se pare că va dura între o oră şi jumătate şi trei ore. Azi a apărut şi proful. Ştie cine e şi vorbeşte ca atare. S-ar putea controla mai mult şi mai bine. Valabil şi pentru mine. Ce vrea să-mi transmită Domnul şi eu nu recepţionez?

Azi Dana o să scrie nişte emailuri despre probabila operaţie de luni. N. mi-a spus că pregăteşte masă leucocitară şi că nu se grăbeşte fiind metodic. Tună. Sper că Dana şi-a luat umbrela. Schimb de amabilităţi cu o infirmieră mai normală. Asistenta blondă e mai înţepată, cea brunetă parcă nici nu e din spital. Doctorii cu proful la vizită. Schimbăm priviri semnificative la fiecare vorbă deplasată a sa. Aşa se clonează învăţăceii.

T. [hematologul] a minţit cu neruşinare medicală: cică 1 zi analize, a doua zi operaţia şi după două zile afară, iar în şapte zile scos firele. Socoteala nouă: 1 zi analizele, stat în week-end şi abia luni (probabil) e operaţia după care stat o săptămînă sub observaţie. După aia vom vedea cum iese la socoteală. Din chestia asta se vede că şi „probabil şi ceva chimioterapie” a lui T.  e SIGUR CHIMIOTERAPIE.

L-am sunat pe Croco. N-a fost la examen.

14.06. Noapte liniştită. Prima de trei nopţi. Am putut dormi. Bătrînul e dificil, dar parcă îi merge mai bine. Bogdan a mers azi. Mai întîi cu ajutorul meu, apoi singur pînă la uşă. Sper să ajung şi eu la performanţa asta după o zi, două. Mă tot necăjeşte ideea cu linia la gît, centrala, cum îi zic ei. Am un scris alandala cal I! Nori gri de ploaie f. frumoşi. Aici şi infirmierele ce spală pe jos au lanţuri de aur la gît! Chiar şi două… Un sturz cîntă de numa-numa. Încă n-a invadat personalul de dimineaţa, de fapt de sîmbătă.

Ni s-a luat temperatura. Fără febră toată lumea. A venit şi micul dejun: puţin unt, o pîine mică feliată şi un cremvurst. Ceai. Nu e rău pentru un spital de stat.

A fost N. să mă vadă. Veşnic zîmbitor. Leucocitele la 85000. Dar asta e nesemnificativ. Şi au scăzut în ciuda abandonării regimului Favisan. A venit Dana. Trăiască prăjiturile şi îngheţata!

Pe aici toată lumea se simte bine. S. [bătrînul operat] m-a întrebat out of the blue „cum o să poată el trăi în scaun pe roţi acasă”. I-am răspuns ferm şi a adormit la loc. Sper să nu aibă gînduri suicidale. Bogdan a făcut febră. Să sperăm că îi va scădea. Mîine ar trebui să află de la N. ce e cu operaţia. Ascult muzică, desenez, citesc. Şi Otto Koenig e fantastic. Nu mă mai satur să-l ascult.

15.06. A reapărut aritmia. Stresul. Pe la 10 a dat buzna doctorul N cu rezidentul arab [aşa credeam eu din cauză că vorbea cam ciudat], asistenta şi infirmiera. I-am spus de aritmie. A cerut o pilulă de la asistentă. A năvălit alt doctor la S. Îl pansează. Se uită la creioanele mele. Toată lumea zîmbeşte cînd vede ce am făcut. A venit să se uite şi a zis să-i spun profului că şi el e artist. S-a uitat şi asistenta şi s-a entuziasmat. I-am dat de mîncare lui S. După o oră i-a dat şi infirmiera. I-a venit şi lui doctorul şi i-a spus asistentei că nu mai trebuie să-i dea nimic că dpdv chirurgical e bine. Să sperăm că aşa se va întîmpla şi cu mine. Cel puţin eu nu am peritonită şi 78 de ani. N. a zis că are o „hernie” mîine dimineaţa şi după aia urmez eu, dacă centrul de recoltare are ce îmi trebuie mie. Plus 7 zile înseamnă altă săptămînă de stat aici. Încă mă gîndesc  dacă să plec de aici direct acasă sau să stau la Cluj o zi două. Are cine să mă panseze, o să înveţe şi Dana. I-am cumpărat lui Bogdan un Gilette de la poartă. După o oră au invadat apartinătorii. O droaie de gabori cu pălării tipice. A venit să-l panseze pe Bogdan. Un du-te-vino vesel de parcă nu ar fi duminică.