Demonul cu faţa albă (8): jurnal de spital


17.06.

Dimineaţa m-am sculat înainte de 6 după o noapte cu treziri din oră în oră. Seara, una din asistente dînd de prelungitorul pentru walkman zice: “Ce-i cu firu lu peşte ăsta?” I-am răspuns că firu nu-i a lu Peşte, ci e al meu şi că fiind discriminat (adică fără priză şi sonerie) m-am adaptat.

A sosit docul cu anestezista, după ce a mai venit în salon un alt pacient cu multiple operaţii mai vechi. M-a chestionat scurt şi a zis că-i trebuie MRN-ul meu la intrarea în operaţie.

N-am mîncat mic dejun şi vine asistenta ce mă trimite la EKG, jos la demisol, în alt corp. Acolo aglomeraţie mare şi zvîrcoleală multă la alte cabinete cu internaţi şi externi. O fetiţă ţipă ca din gură de şarpe la alergologie. Au şi şerpi ăştia aici? În fine mă ecaghează şi pe mine. Plec.

Jos în hol mă întîlnesc cu N. care-mi spune: “Gata! E azi la prînz!” Eu: “La 12 sau la 2?” Şi am plecat sus.I-am trimis Danei un sms. Ştia.

Ajung la vizita profului. Dr M. îmi dă drumul pe secţie la care ai acces numai cu cartelă magnetică, scapă printre dinţi un f… englezesc, luînd un start lansat către salonul 17 unde tocmai intrase proful cu suita. Apoi au venit în 16 şi a început să povestească o splenectomie: “…pe cînd asistenta făcea nişte poze splinei de vreo 3 kile, o venă se rupe, stropeşte pe toată lumea şi umple abdomenul cu vreo doi litri de sînge…” După care zice: “Uitaţi aici e domnul Nădăban, care pe lîngă faptul că desenează admirabil, are şi o problemă…aşa-i domnul Nădăban că îi lăsaţi pe studenţi să vă palpeze? Mai discutaţi cu ei…” Fetele mai timide, băieţii nu. “Dacă vă doare să-mi spuneţi!” Întrebări şi răspunsuri pe leucemie. Unul ştia foarte bine subiectul. În final i-am invitat la operaţie. [sincer? Nu ştiu dacă au venit!]

Simu se pregăteşte de plecare. Îl încurajez. Soţia lui îmi mulţumeşte complice pentru rugăciuni. A venit Dana. Facem poze să avem dovada cu abdomenul balonat pe partea stîngă. Stăm pe hol aproape tot timpul şi ne distrăm făcînd haz de toate nimicurile. A trecut prînzul şi masa de la ora 13. E 2. Într-un tîrziu apare N. Pacientul ce a venit azi cu multe operaţii a făcut şoc anafilactic şi e la reanimare. Vorba lui “Era cel mai bun loc să facă aşa ceva – pe masa de operaţie.”Apoi a intervenit o urgenţă şi sala de operaţie a fost ocupată. Deci, mîine la prima oră. Cei din Oastea Domnului trimişi de Jim Foster au invadat centrul de transfuzii. Dana se duce să ia ceva de mîncare. Îl conduc pe Simu jos la poartă. Are o privire rătăcită. Fiica lui trece pe lîngă el fără să-l recunoască. Ciudat, dar eu ştiam că ea e.

Mănînc în curte pe o bancă. Am un meci cu o ţoapă care fuma şi pe care n-o interesa legile României.

A mai venit un pacient proaspăt operat. Vorbeşte prea mult. A revenit şi cel cu şoc anafilactic. Are şi diabet. Vrea să mănînce, se ceartă asistenta cu el că mănîncă salam cu roşii. Îi ofer kefirul meu, dar refuză. Se schimbă perfuzii, se fac calmante, antibiotice. O discuţie mai generală cu cel de lîngă patul meu. Pe la prînz s-a ridicat şi a făcut 3 paşi, acum se plimbă cu asistenta pînă în hol. Poimîine vreau şi eu să merg ca paraliticul care şi-a luat patul şi s-a tot dus…

Sper să dorm la noapte. Dana zicea că din Cluj s-au dus 30-40 de oameni, poate chiar mai mulţi să doneze sînge pentru mine. Mîine alţii cu BIII. Am rămas mut cînd am auzit! Totul s-a declanşat de la Jim.

Ora 20:27. Toată lumea sforăie, horcăie în salonul meu. În 17 (fostul), T. a sunat din nou lung. Din nou au sărit siguranţele. Vrea să facă kk. Capitulînd asistentele îi spun să facă în pempers că-l spală ele.

M-am culcat, dar cine să poată dormi?

Aici se încheie ce am scris înainte de operaţie şi începe ce am scris după. La vremea respectivă m-am oprit destul de repede din scris pentru că îmi consuma prea multă energie şi era dureros. Aveam impresia că am un scris ilizibil. Acum îmi dau seama că nu era aşa. Deci, post operaţie despre operaţie.

19.06 ziua cea mare.

Demonul cu faţa albă (7): jurnal de spital


A venit proful. Un tip cărunt cu ochi faini şi pus pe …Schimb de amabilităţi. artă, teologie, filosofie, politică, studenţii trebuiau să aibă o gîndire proprie. Era mai relaxat. M-a întrebat cîte-n lună şi-n stele. Se duce dupămasă la nişte expoziţii. M-aş duce şi eu dar parcă mă ţine ceva… Mă duc jos să îi aduc lui Bogdan o plasă de la nişte nepoţi. Peste 10 minute apar şi ei. Proful plecase. Citesc Negulescu, Nicolaus Cusanus. Londra 1993 vacanţa de iarnă. Eram cu John şi Maureen în vizită la cineva în Londra. Eram deja pe plecate, cerul era auriu acoperit cu nori dar colorat din cauza luminilor stradale galbene. Deodată un bum puternic. Îi zic lui John: ‘That’s a bomb!’ La care John răspunde sec închizînd ochii cu o mină de om care nu poate fi contrazis: „It’s a thunder.” „Thunder in the middle of winter?” – nu mă las. Am zîmbit şi i-am spus că vom vedea la ştiri. N-a crezut. Tocmai ne urcam în maşină. Am ajuns acasă în circa un sfert de oră. Aprindem teveulşi după cîteva minute şpikeriţa spune: „We are informed that a bomb went off in City.” John să pice pe spate! N-a contat că în urmă cu trei ani eram în mijlocul împuşcăturilor şi era iarnă. A contat ce credea el, nimeni nu putea contrazice. Aşa era John. Avea totdeauna dreptate. În rest era de milioane!

A venit masa. Apoi vizititatorii. A venit Dana şi aparţinătorii lui S. Mulţi şi rubiconzi. Abia mai aveam loc. Moşul merge mai bine. Să sperăm că şi eu mă voi reface în cîteva zile. Pentru prima dată mi-a trecut prin minte că dacă fac vreo complicaţie mă duc fără probleme şi îmi imaginez figura lui N. strigînd la mine să îmi revin, iar eu spunîndu-i că nu mă mai întorc de am ajuns că-i prea fain. Interesant? Poate doar un gînd bolnav. Proful zicea că stresul la un examen, pardon, anxietatea, e mult mai mare la studenţi decît la cineva care se operează. Spune-le asta studenţilor mei! Doar o constatare. A sunat Maria să se intereseze de starea mea şi să îmi spună că are credinţa că totul se va termina cu bine.

Am condus-o pe Dana şi urcînd m-am întîlnit cu rezidentul doctorului N.. Schimb de amabilităţi după care îmi cere să-i semnez acceptul pentru operaţie. Am semnat 2 formulare ca popa: nu aveam ochelarii la mine. Din nou relache. Rezidentul mi-a spus că îmi vor mai face din nou o vizită diseară. Pînă acum s-au ţinut decuvînt. Dana mi-a spus că N. are 4 copii. Să-i trăiască şi să-i crească! Pe soţia sa o cheamă tot Dana şi amîndoi suntem Alexandru. Concidenţe?

Cina: caşcaval şi iaurt cu o pîine de la Kaufland. Scriu şi ascult Haendel. Sau invers. Apropos de faptul că N. credea la telefon că sunt foarte tînăr şi eu credeam despre el că e adolescent. La un oment dat Tony Lane, îndrumătorul meu la doctorat mi-a găsit un romîn la Oxford, la colegiul Baliol. Îl chema Alexandru nu-mai-ştiu-cum şi el mi-a sugerat să aduc un element de noutate intervievînd pe cineva în domeniu. El sugerase Bartolomeu Anania, dar cum eu nu îl puteam suferi, l-am intervievat pe Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului. Marea mi-a fost mirarea cînd vocea sa gravă şi domoală la redare de pe reportofon suna aidoma vocii unei femei tinere: era foarte subţire. Aşa şi eu cu N. El credea că Dana e blondă, ceea ce n-a fost niciodată. De unde ideea asta?

Ora 19. Îmi iau pilula. Dana mănîncă îngheţată de casă cu fetele!!!

16.06. Am aşteptat azi decizia Da sau BA operaţie. Apoi m-au mutat în sal. 16. Şasa paturi înghesuite cu 2 tipi ce se operează azi. De fapt doar unu, că la celălalt nu i-au găsit analizele. A venit proful cu hoarda de studenţi şi cu asistenta ce seamănă f mult cu DM, dar e un pic mai subţire şi mai holyudiană. N-am mîncat nimic în caz de. Telefon de la Dana: nu e sînge. (N. n-a înţeles că ea stă în Cluj. Cînd îi spunea să se ducă acasă, el credea că merge la Ghioroc.) Am tîmpit! Dana se luptă să doneze toţi prietenii noştri sînge să scăpăm din situaţia asta. Ida ştie încă doi doctori care poate vor dona. O să vorbesc cu studenţii, poate vor şi ei. Am mîncat şi aştept. M-am enervat. Aici sunt unii operaţi de 4 ori şi eu mi-am cam consumat răbdarea! Cred că îmi schimb şi culoarea.

M-am culcat de ciudă şi m-am „smiorcăit”! O infirmieră care pînă acum o lună jumătate lucra la o tipografie, dar pentru că a avut un atac cerebral şi era mediu toxic şi gălăgios s-a mutat aici, tot încerca să îmi acopere picioarele cu pătura. Eu tot mă descopeream. Unii chiar au grijă de mine… Celelalte infirmiere o cam iau de sus. Vine Dana după ce a trecut pe la centrul de transfuzii. Acolo nu se poate face nimic. A donat Geta, iar mîine va dona o prietenă de-a ei încă jumătate din cît e nevoie.A sunat la centru şi N. şi i s-a spus că probabil mîine vor avea cantitatea necesară. Sunt capsat pe sistem.E cam deprimant aici. Ne-am dus în curte să mai schimbăm peisajul. Era şi o mîţă mare neagră. Înapoi e la fel de deprimant.

Pe jos plînsete, aici mai puţine, dar „peisajul” e deprimant. În rest îmi vine să mănînc tot timpul. Care timp? Am convenit cu Dana că ăsta e purgatoriul şi că de mîine de la operaţie intru în paradis. Aşa să fie? Păcat că nu avem teve să ne mai lălăim anxietatea…

Noul salon: miros continuu de urină, sforăituri, tuse cu expectoraţii, telefoane ce sună cu tot atîtea tonuri cîţi bolnavi sunt în salon, infirmiere şi bolnave fumînd la capătul holului de unde ne invadează fumul, jeg, şi o budă mirositoare. Vreau să miros buda de acasă cel puţin! Am stat de vorbă cu S. care aşteaptă a patra operaţie după îndelungi investigaţii. E la a 24 zi în spital!!! I-am povestit de cîteva dintre vindecările miraculoase făcute de Isus şi nu numai.Aici toată lumea e convinsă că de la Dumnezeu putem aştepta mai mult decît de la oameni. Să vedem efectul Nu l-am văzut pe doctor azi. Au venit să-l panseze pe cel ce a apărut ultimul din sala de operaţie. Ceva semne de întrebare. A venit un doctor să-l panseze. Masa mai repede azi. Refuz de hrană: macaroane cu brînză. Nu că aşmînca aşa ceva. Le-am întrebat pe asistente cum de şi una dintre ele mi-a făcut semn că asistenta era de vină. I-au adus unul după altul pe doi operaţi şi soţia unuia dintre ei a început să plîngă. Asistenta (o babă urîcioasă ca un sergent major) s-a răstit la ea şi a făcut-o cu ou şi cu oţet. Biata femeie! I-am spus să meargă acasă să se odihnească, că o să mă rog pentru soţul ei. S-a dus. M-am rugat.

Am mîncat un kefir, piersici şi aştept operaţia ce nu mai vine.

Va urma.