Demonul cu faţa albă (8): jurnal de spital


17.06.

Dimineaţa m-am sculat înainte de 6 după o noapte cu treziri din oră în oră. Seara, una din asistente dînd de prelungitorul pentru walkman zice: “Ce-i cu firu lu peşte ăsta?” I-am răspuns că firu nu-i a lu Peşte, ci e al meu şi că fiind discriminat (adică fără priză şi sonerie) m-am adaptat.

A sosit docul cu anestezista, după ce a mai venit în salon un alt pacient cu multiple operaţii mai vechi. M-a chestionat scurt şi a zis că-i trebuie MRN-ul meu la intrarea în operaţie.

N-am mîncat mic dejun şi vine asistenta ce mă trimite la EKG, jos la demisol, în alt corp. Acolo aglomeraţie mare şi zvîrcoleală multă la alte cabinete cu internaţi şi externi. O fetiţă ţipă ca din gură de şarpe la alergologie. Au şi şerpi ăştia aici? În fine mă ecaghează şi pe mine. Plec.

Jos în hol mă întîlnesc cu N. care-mi spune: “Gata! E azi la prînz!” Eu: “La 12 sau la 2?” Şi am plecat sus.I-am trimis Danei un sms. Ştia.

Ajung la vizita profului. Dr M. îmi dă drumul pe secţie la care ai acces numai cu cartelă magnetică, scapă printre dinţi un f… englezesc, luînd un start lansat către salonul 17 unde tocmai intrase proful cu suita. Apoi au venit în 16 şi a început să povestească o splenectomie: “…pe cînd asistenta făcea nişte poze splinei de vreo 3 kile, o venă se rupe, stropeşte pe toată lumea şi umple abdomenul cu vreo doi litri de sînge…” După care zice: “Uitaţi aici e domnul Nădăban, care pe lîngă faptul că desenează admirabil, are şi o problemă…aşa-i domnul Nădăban că îi lăsaţi pe studenţi să vă palpeze? Mai discutaţi cu ei…” Fetele mai timide, băieţii nu. “Dacă vă doare să-mi spuneţi!” Întrebări şi răspunsuri pe leucemie. Unul ştia foarte bine subiectul. În final i-am invitat la operaţie. [sincer? Nu ştiu dacă au venit!]

Simu se pregăteşte de plecare. Îl încurajez. Soţia lui îmi mulţumeşte complice pentru rugăciuni. A venit Dana. Facem poze să avem dovada cu abdomenul balonat pe partea stîngă. Stăm pe hol aproape tot timpul şi ne distrăm făcînd haz de toate nimicurile. A trecut prînzul şi masa de la ora 13. E 2. Într-un tîrziu apare N. Pacientul ce a venit azi cu multe operaţii a făcut şoc anafilactic şi e la reanimare. Vorba lui “Era cel mai bun loc să facă aşa ceva – pe masa de operaţie.”Apoi a intervenit o urgenţă şi sala de operaţie a fost ocupată. Deci, mîine la prima oră. Cei din Oastea Domnului trimişi de Jim Foster au invadat centrul de transfuzii. Dana se duce să ia ceva de mîncare. Îl conduc pe Simu jos la poartă. Are o privire rătăcită. Fiica lui trece pe lîngă el fără să-l recunoască. Ciudat, dar eu ştiam că ea e.

Mănînc în curte pe o bancă. Am un meci cu o ţoapă care fuma şi pe care n-o interesa legile României.

A mai venit un pacient proaspăt operat. Vorbeşte prea mult. A revenit şi cel cu şoc anafilactic. Are şi diabet. Vrea să mănînce, se ceartă asistenta cu el că mănîncă salam cu roşii. Îi ofer kefirul meu, dar refuză. Se schimbă perfuzii, se fac calmante, antibiotice. O discuţie mai generală cu cel de lîngă patul meu. Pe la prînz s-a ridicat şi a făcut 3 paşi, acum se plimbă cu asistenta pînă în hol. Poimîine vreau şi eu să merg ca paraliticul care şi-a luat patul şi s-a tot dus…

Sper să dorm la noapte. Dana zicea că din Cluj s-au dus 30-40 de oameni, poate chiar mai mulţi să doneze sînge pentru mine. Mîine alţii cu BIII. Am rămas mut cînd am auzit! Totul s-a declanşat de la Jim.

Ora 20:27. Toată lumea sforăie, horcăie în salonul meu. În 17 (fostul), T. a sunat din nou lung. Din nou au sărit siguranţele. Vrea să facă kk. Capitulînd asistentele îi spun să facă în pempers că-l spală ele.

M-am culcat, dar cine să poată dormi?

Aici se încheie ce am scris înainte de operaţie şi începe ce am scris după. La vremea respectivă m-am oprit destul de repede din scris pentru că îmi consuma prea multă energie şi era dureros. Aveam impresia că am un scris ilizibil. Acum îmi dau seama că nu era aşa. Deci, post operaţie despre operaţie.

19.06 ziua cea mare.

6 comentarii la “Demonul cu faţa albă (8): jurnal de spital

  1. N-am mai fost de multisor pe blogul tau… nu stiam ce am pierdut… Am fumat unul dupa altul toate episoadele si astept continuarea mai nerabdatoir decat urmatoarea serie din dr.House 🙂

    Gluma-i gluma, simteam eu ca ne leaga mai multe, dar nu stiam ce. Daca iti spun ca mi-e cam greu sa-mi amintesc numarul internarilor in spital din viata mea… si ca am un total cumulat de peste 12 luni pe pat de spital, ca am trecut prin doua erori uriase de diagnosticare, care au lasat sechele majore, ca sa nu zic infirmitati… si ca in urma cu ceva vreme m-am apucat sa povestesc in scris relatia mea cu sistemul medical romanesc… dar ca dupa o pagina am simtit ca nu pot continua demersul… poate ca mi-ai da dreptate.

    Imi place mult spiritul cu care iti istorisesti peripetiile… aproape ca te invidiez pentru el!

    • mihai, sa zic ca ma bucur ca avem experiente comune, nu pot la genul asta de experiente, dar e interesant cum poti sa te „lipesti” de oameni care au trecut prin chestii de genul asta. in adolescenta atit de mult uram spitalele si policlinicile si laboratoarele ca voiam sa le vad bombardate (citeam in special carti cu razboi) si toata lumea in halate albe executata cu mitraliera ca… asta a produs alungarea sistemului medical din vata mea si doar salvarea mai conta ca si prim contact. apoi a mai recistigat niste puncte in anglia.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s